[miercuri, 24 februarie] Speranță anticipată
Faptul că Isaia a profetizat cu acuratețe despre Cirus, pe nume, îi deranjează pe cei care nu cred că profeții primesc mesaje de la Dumnezeu. Ca să iasă din încurcătură, ei acceptă teoria conform căreia Isaia 40–66 are ca autor un alt profet, „un al doilea Isaia”, care a trăit în timpurile lui Cirus. Așadar, cartea lui Isaia este „tăiată în două” cu fierăstrăul – soartă de care, în mod tradițional, se pare că a avut parte și profetul (vezi Evrei 11:37).
Cu toate acestea, nu există nicio mărturie istorică despre existența unui „al doilea Isaia”. Dacă ar fi existat, ar fi ciudat ca Biblia să nu îl menționeze pentru că mesajul lui are o importanță deosebită, iar măiestria lui literară este extraordinară. Nici cel mai vechi manuscris al Bibliei, sulul lui Isaia de la Qumran, nu prezintă vreo breșă între Isaia 39 și 40 care să indice o tranziție la lucrarea unui alt autor.
Mesajul de bază al lui Isaia este consecvent de-a lungul întregii cărți: Încredeți-vă în adevăratul Dumnezeu și în Eliberatorul mesianic trimis de El, nu în alte puteri! Pe bună dreptate, cercetătorii subliniază schimbarea accentului de la perioada asiriană din Isaia 1–39 la perioada babiloniană – capitolul 40 și următoarele. Dar am văzut că Isaia, capitolele 13, 14 și 39, preconizează deja o robie babiloniană. Este adevărat că în Isaia 1–39 accentul cade pe judecată, iar în Isaia 40–66, pe mângâiere, dar și în capitolele anterioare mângâierea și asigurarea divine abundă. Iar pasajele de mai târziu, precum Isaia 42:18-25; 43:22-28 și 48:1-11, vorbesc despre pedepsele date de Dumnezeu lui Iuda, pentru că Iuda L-a părăsit pe Dumnezeu. Într-adevăr, prorociile lui Isaia despre o mângâiere viitoare presupun, între timp, suferință.
8. Deși au avut de înfruntat mari necazuri din cauza păcatelor lor, unii iudei nu și-au pierdut speranța. Ei s-au prins de făgăduințele lui Dumnezeu din Leviticul 26:40-45. Dacă ai fi unul dintre cei rămași în viață după deportarea în Babilon, ce speranță ai găsi în aceste cuvinte?
„40 Îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, călcările de Lege pe care le-au săvârşit faţă de Mine şi împotrivirea cu care Mi s-au împotrivit, păcate din pricina cărora 41 şi Eu M-am împotrivit lor şi i-am dus în ţara vrăjmaşilor lor. Şi atunci, inima lor netăiată împrejur se va smeri şi vor plăti datoria fărădelegilor lor. 42 Atunci Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Iacov, Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Isaac şi de legământul Meu cu Avraam şi Îmi voi aduce aminte de ţară. 43 Ţara însă va trebui să fie părăsită de ei şi se va bucura de Sabatele ei în timpul când va rămâne pustiită departe de ei; şi ei vor plăti datoria fărădelegilor lor pentru că au nesocotit poruncile Mele şi pentru că sufletul lor a urât legile Mele. 44 Dar, şi când vor fi în ţara vrăjmaşilor lor, nu-i voi lepăda de tot şi nu-i voi urî până acolo încât să-i nimicesc de tot şi să rup legământul Meu cu ei, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor. 45 Ci Îmi voi aduce aminte, spre binele lor, de vechiul legământ prin care i-am scos din ţara Egiptului în faţa neamurilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul’.”
Ce făgăduință vezi în versetele din Leviticul? Ce îi spune Domnul lui Israel? Cum se aplică și la noi această făgăduință?
Post-ul [miercuri, 24 februarie] Speranță anticipată apare prima dată în Studiu Biblic.
