[joi, 19 martie] Evenimentele finale
6. La ce evenimente se referă Daniel 11:40-45?
Daniel 11:40-45
”40 La vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca. 41 Va intra şi în ţara cea minunată, şi zeci de mii vor cădea. Dar Edomul, Moabul şi fruntaşii copiilor lui Amon vor scăpa din mâna lui. 42 Îşi va întinde mâna peste felurite ţări şi nici ţara Egiptului nu va scăpa. 43 Ci se va face stăpân pe vistieriile de aur şi de argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii şi etiopienii vor veni în alai după el. 44 Dar nişte zvonuri venite de la răsărit şi de la miazănoapte îl vor înspăimânta şi atunci va porni cu o mare mânie ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi. 45 Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt. Apoi îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor.”
Expresiile următoare ne ajută să înțelegem acest text: Vremea sfârșitului: Expresia „vremea sfârșitului” apare doar în Daniel (Daniel 8:17; Daniel 11:35,40; Daniel 12:4,9). O examinare a profețiilor din Daniel ne arată că vremea sfârșitului începe odată cu căderea papalității, în 1798, și va ține până la învierea celor morți (Daniel 12:2).
Împăratul de la miazănoapte: La început acest nume se referea la dinastia seleucizilor, dar apoi a făcut referire la Roma imperială și, în cele din urmă, la Roma papală. De aceea, expresia nu descrie o locație geografică, ci pe vrăjmașul spiritual al poporului lui Dumnezeu. Mai mult, trebuie să observăm de asemenea că împăratul de la miazănoapte reprezintă o contrafacere a adevăratului Dumnezeu, care în Biblie este asociat simbolic cu nordul (Isaia 14:13).
Împăratul de la miazăzi: La început acest nume se referea la dinastia ptolemeizilor din Egipt, la sud de Țara Sfântă. Dar, în desfășurarea profeției, expresia dobândește o dimensiune teologică și este asociată de unii erudiți cu ateismul. Comentând referitor la Egiptul din Apocalipsa 11:8, Ellen G. White spune: „Acesta este ateismul.” – Tragedia veacurilor, p. 269
Muntele cel slăvit și sfânt: În vremurile Vechiului Testament, această expresie făcea referire la Sion, capitala și inima Israelului, localizat geografic în Țara Făgăduinței. După cruce, poporul lui Dumnezeu nu mai este definit etnic și geografic. De aceea, „muntele cel sfânt” trebuie să fie o denumire simbolică a poporului lui Dumnezeu din întreaga lume.
Prin urmare, am putea interpreta evenimentele în felul următor:
(1) Împăratul de la miazăzi îl atacă pe împăratul de la miazănoapte: Revoluția Franceză a încercat să facă să dispară religia și să învingă papalitatea, dar a eșuat.
(2) Împăratul de la miazănoapte îl atacă și îl învinge pe împăratul de la miazăzi: forțele religiei conduse de papalitate și aliații săi vor învinge în cele din urmă forțele ateismului și vor forma o coaliție împreună cu vrăjmașul învins.
(3) Edomul, Moabul și fruntașii copiilor lui Amon vor scăpa: unii dintre cei care nu au fost numărați printre copiii credincioși ai lui Dumnezeu se vor alătura lor în ultimul ceas.
(4) Împăratul de la miazănoapte se pregătește să atace muntele cel sfânt, dar forțele răului sunt distruse și Împărăția lui Dumnezeu este inaugurată.
Ce mângâiere avem știind că, la final, Dumnezeu și poporul Său vor fi biruitori?
