[joi, 5 decembrie] Rolul preoţilor și al leviţilor în închinare
8. De ce s-a bucurat poporul „că preoţii și leviţii erau la locul lor”? De ce erau atât de importanţi?
Neemia 12:44-47
”44 În ziua aceea, s-au rânduit oameni care să privegheze asupra odăilor care slujeau de cămări pentru darurile de mâncare, cele dintâi roade şi zeciuieli. Ei au fost însărcinaţi să adune în ele, din ţinutul cetăţilor, părţile hotărâte de Lege preoţilor şi leviţilor. Căci Iuda se bucura că preoţii şi leviţii erau la locul lor, 45 păzind tot ce privea slujba lui Dumnezeu şi a curăţirilor. Cântăreţii şi uşierii îşi împlineau şi ei slujbele după rânduiala lui David şi a fiului său Solomon. 46 Căci odinioară, pe vremea lui David şi lui Asaf, erau căpetenii peste cântăreţi şi cântări de laudă şi de mulţumire în cinstea lui Dumnezeu. 47 Tot Israelul a dat pe vremea lui Zorobabel şi Neemia părţile cuvenite cântăreţilor şi uşierilor, zi de zi; au dat leviţilor lucrurile sfinţite, iar leviţii au dat fiilor lui Aaron lucrurile sfinţite cuvenite lor.”
9. Ce simboliza lucrarea preoţilor (care erau leviţi)?
Evrei 9:1-11
”Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pământesc de închinare. 2 În adevăr, s-a făcut un cort. În partea dinainte, numită „Locul Sfânt”, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului; 3 după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema „Locul Preasfânt”[a]. 4 El avea un altar de aur pentru tămâie şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, şi tablele legământului. 5 Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii[b] cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri. 6 Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele, intră totdeauna în partea dintâi a cortului. 7 Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului. 8 Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul Preasfânt nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare cortul dintâi. 9 Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârşirea cerută de cugetul lui. 10 Ele sunt doar nişte porunci pământeşti, date ca toate cele privitoare la mâncăruri, băuturi şi felurite spălături, până la o vreme de îndreptare. 11 Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta,”
„Mijlocirea lui Hristos în favoarea omului, din Sanctuarul de sus, este tot atât de importantă pentru planul de mântuire ca moartea Sa pe cruce. Prin moartea Sa, El a început acea lucrare pe care, după înviere, S-a înălțat să o desăvârșească în ceruri. Trebuie să intrăm prin credință dincolo de perdea, «unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător» (Evrei 6:20).” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 489
Deși nu aveau lumina pe care o avem noi astăzi, credincioșii de atunci au înțeles suficient cât să își dea seama că slujba leviților, ei fiind singurii care puteau sluji în templu, era foarte importantă. Erau entuziasmați că lucrarea Domnului putea fi făcută prin leviți.
Cei întorși în țară petrecuseră timp cu Dumnezeu în citirea Cuvântului Său, în rugăciune și închinare și s-au reconsacrat Lui. Prin acestea ei și-au dat seama că slujbele de la templu fuseseră neglijate și trebuiau reluate. Având această înțelegere, iudeii s-au bucurat de lucrarea importantă pe care leviții urmau să o facă pentru ei. Dumnezeu le-a insuflat gândul că serviciile de la templu erau parte a planului Său pentru închinare.
Din nefericire, lucrarea făcută de cei ce slujeau la templu, de învățătorii Cuvântului și muzicieni era adesea considerată ca un lucru normal. Chiar și în vremea lui Neemia, susținerea pentru leviți era uneori puternică, alteori slabă. De multe ori, leviții trebuiau să muncească la fel ca alții pentru a-și întreține familia, deoarece poporul înceta să mai aducă zecimile și darurile.
Fără zecimi și daruri, nu ar exista biserică mondială organizată. Dacă dorim ca lucrarea să continue, trebuie să fim serioși în angajamentul de a-i susține pe lucrători prin contribuția noastră financiară și prin apreciere verbală. Poate că biserica nu va fi niciodată desăvârșită, dar acest lucru nu ar trebui să ne împiedice să fim darnici pentru Dumnezeu, ca lucrarea Lui în lume să poată continua.
