5. De ce erau atât de importante Templul Domnului și practicile de acolo pentru israeliţi?

 

Neemia 10:32-39

”32 Am luat asupra noastră îndatorirea să dăm a treia parte dintr-un siclu pe an pentru slujba Casei Dumnezeului nostru, 33 pentru pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pentru darul de mâncare necurmat, pentru arderea-de-tot necurmată din zilele de Sabat, din zilele de lună nouă şi din zilele de sărbători, pentru lucrurile închinate Domnului, pentru jertfele de ispăşire pentru Israel şi pentru tot ce se face în Casa Dumnezeului nostru. 34 Am tras la sorţi, preoţi, leviţi şi popor, pentru lemnele care trebuiau aduse pe fiecare an ca dar la Casa Dumnezeului nostru, după casele noastre părinteşti, la vremuri hotărâte, ca să fie ars pe altarul Domnului, Dumnezeului nostru, cum este scris în Lege. 35 Am hotărât să aducem în fiecare an la Casa Domnului cele dintâi roade ale pământului nostru şi cele dintâi roade din toate roadele tuturor pomilor; 36 să aducem la Casa Dumnezeului nostru, preoţilor care fac slujba în Casa Dumnezeului nostru, pe întâii născuţi ai fiilor noştri şi ai vitelor noastre, cum este scris în Lege, pe întâii născuţi ai vacilor şi oilor noastre; 37 să aducem preoţilor, în cămările Casei Dumnezeului nostru, cele dintâi roade din plămădeală şi darurile noastre de mâncare din roadele tuturor pomilor din must şi din untdelemn; şi să dăm zeciuială din pământul nostru leviţilor, care trebuie s-o ia ei înşişi în toate cetăţile aşezate pe pământurile pe care le lucrăm. 38 Preotul, fiul lui Aaron, va fi cu leviţii când vor ridica zeciuiala, şi leviţii vor aduce zeciuială din zeciuială la Casa Dumnezeului nostru, în cămările casei vistieriei. 39 Căci copiii lui Israel şi fiii lui Levi vor aduce în cămările acestea darurile de grâu, de must şi de untdelemn; acolo sunt uneltele Sfântului Locaş şi acolo stau preoţii care fac slujba, uşierii şi cântăreţii. Astfel ne-am hotărât să nu părăsim Casa Dumnezeului nostru”

 

Evrei 8:1-7

”Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, 2 ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. 3 Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celălalt Mare Preot să aibă ceva de adus. 4 Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege. 5 Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte”. 6 Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune. 7 În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.”

 

Israeliții au promis să aibă grijă de templu. Deși erau un grup mic, asupriți financiar de împărați, ei au hotărât să dea din puținul pe care îl aveau pentru ca serviciile de la templu să poată fi ținute după porunca Domnului. Astfel, ei au ales să dăruiască o treime dintr-­un siclu pentru slujba Casei Domnului în fiecare an și nu doar la recensământ, așa cum poruncea legea. Poporul a văzut nevoia de a da mai mult decât ce se cerea. În plus, au tras la sorți între anumite familii, pentru responsabilitatea de a aduce lemnele care trebuiau arse pe altar, dându­-și seama că, fără organizare, acea practică urma să dispară.

 

Primele roade, întâii născuți și zecimile și darurile erau legate de serviciul de la templu și menite să susțină lucrarea preoților și a leviților. A zecea parte din venit mergea către leviți. De asemenea, întâii născuți erau răscumpărați prin bani, adăugându­-se la suma primită de leviți. Totuși a zecea parte din această a zecea parte care era a leviților mergea către preoți.

 

Pentru israeliți, templul era viața lor, avea un loc central în credința lor și, când Nebucadnețar a distrus templul și a luat toate obiectele sfinte, aceasta a fost cea mai mare nenorocire.

 

Când templul a fost îngrijit corespunzător, viața spirituală a poporului a reînviat, deoarece îi îndrepta pe oameni către soluția finală la problema păcatului – moartea unui miel. Prin moartea lui Isus pe cruce a fost oferită soluția (Romani 5:5­-10). Mai mult, prin serviciul anual din Ziua Ispășirii, poporul afla că doar la Dumnezeu se găsește soluția pentru a scăpa de rău și de păcat pentru totdeauna. Cu alte cuvinte, prin slujbele de la templu i se descoperea poporului întregul plan al mântuirii. Lecțiile pe care le putem învăța din serviciile de la templu sunt importante și necesare pentru a înțelege mai bine caracterul lui Dumnezeu și planul de mântuire.

 

Ce nădăjduia Pavel și cum putem spera și noi aceasta? (1 Timotei 1:15)