[luni, 29 iulie] Profetul Amos
Amos a recunoscut destul de deschis că nu era calificat să fie profet (Amos 7:14,15), dar, atunci când își prezintă solia înaintea poporului, își dovedește capacitatea de a capta atenția ascultătorilor prin ceea ce spune.
El începe pe un ton obișnuit, enumerând națiunile înconjurătoare – Siria, Filistia, Fenicia, Edom, Amon și Moab – și nelegiuirile, mârșăviile și atrocitățile pentru care avea să le pedepsească Dumnezeu (Amos 1:3 – 2:3). Este ușor să ni-i imaginăm pe israeliți aprobând acuzațiile aduse vrăjmașilor lor, mai ales că multe dintre faptele lor nelegiuite au fost îndreptate chiar împotriva israeliților.
Apoi, Amos vine mai aproape, vestind pedeapsa divină pentru cei din Iuda, vecinii de la sud ai lui Israel, după împărțirea împărăției. Vorbind în Numele lui Dumnezeu, Amos le amintește că L-au respins pe Dumnezeu, că nu au ascultat de poruncile Sale și vestește pedepsele care aveau să vină asupra lor (Amos 2:4,5). Din nou, ni-i putem imagina pe israeliți aprobându-l pe Amos, pentru că arăta faptele rele ale celor de alături.
Apoi, Amos se întoarce spre cei ce-l ascultau. Restul cărții arată răul, idolatria, nedreptățile și repetatele abateri ale lui Israel, așa cum erau văzute de Domnul.
2. Împotriva căror păcate avertizează Amos?
Amos 3:9-11
”Strigaţi de pe acoperişul palatelor Asdodului şi de pe palatele ţării Egiptului şi spuneţi: «Strângeţi-vă pe munţii Samariei şi vedeţi ce neorânduială mare este în mijlocul ei, ce asupriri sunt în ea!» 10 Nu sunt în stare să lucreze cu neprihănire, zice Domnul, ci îşi grămădesc în palate comori câştigate prin silnicie şi răpire.’ 11 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‘Vrăjmaşul va împresura ţara, îţi va doborî tăria şi palatele tale vor fi jefuite!’”
Amos 4:1,2
”‘Ascultaţi cuvântul acesta, juncani din Basan, de pe muntele Samariei, voi care asupriţi pe cei sărmani, zdrobiţi pe cei lipsiţi şi ziceţi bărbaţilor voştri: «Daţi-ne să bem!»’ 2 Domnul, Dumnezeu a jurat pe sfinţenia Lui şi a zis: ‘Iată, vin zile pentru voi când vă vor prinde cu cârligele şi rămăşiţa voastră, cu undiţe de pescari;”
Amos 5:10-15
”10 Ei urăsc pe cel ce-i mustră la poarta cetăţii şi le este scârbă de cel ce vorbeşte din inimă. 11 De aceea, pentru că pe sărac îl călcaţi în picioare şi luaţi daruri de grâu de la el, măcar că aţi zidit case de piatră cioplită, nu le veţi locui; măcar că aţi sădit vii foarte bune, nu veţi bea din vinul lor! 12 Căci Eu ştiu că nelegiuirile voastre sunt multe şi că păcatele voastre sunt fără număr, asupriţi pe cel drept, luaţi mită şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor. 13 De aceea, în vremuri ca acestea, înţeleptul trebuie să tacă; căci sunt vremuri rele. 14 Căutaţi binele, şi nu răul, ca să trăiţi şi ca astfel, Domnul, Dumnezeul oştirilor, să fie cu voi, cum spuneţi voi! 15 Urâţi răul şi iubiţi binele, faceţi să domnească dreptatea la poarta cetăţii, şi poate că Domnul, Dumnezeul oştirilor, va avea milă de rămăşiţele lui Iosif.’”
Amos 8:4-6
”Ascultaţi lucrul acesta, voi care mâncaţi pe cel lipsit şi prăpădiţi pe cei nenorociţi din ţară! 5 Voi care ziceţi: «Când va trece luna nouă ca să vindem grâul şi Sabatul ca să deschidem grânarele, să micşorăm efa şi să mărim siclul, şi să strâmbăm cumpăna ca să înşelăm? 6 Apoi, vom cumpăra pe cei nevoiaşi pe argint şi pe sărac pe o pereche de încălţăminte şi vom vinde codina în loc de grâu».’”
Deși limbajul nu este foarte diplomatic și avertizările sunt sumbre, solia lui Amos este presărată cu îndemnuri stăruitoare de întoarcere la Dumnezeu. Aceasta însemna o reînnoire a simțului dreptății și a grijii pentru săraci (Amos 5:24). Ultimele versete arată spre restaurarea poporului (9:11-15). „În ceasul celei mai profunde apostazii și al celei mai mari nevoi, solia lui Dumnezeu pentru ei a fost o solie de iertare și de speranță.” – Ellen G. White, Profeți și regi, p. 283
Sunt momente în care trebuie să vorbim dur pentru a îndrepta o greșeală? Cum ne dăm seama când e potrivit un astfel de limbaj?
