[Miercuri, 26 dec] Un pământ nou pentru cei răscumpărați
Şi Isaia, și Ioan au văzut în viziune Noul Pământ (Isaia 65:17; Apocalipsa 21:1).
5. Cum descrie Ioan frumoasa cetate a celor răscumpărați? Ce înțelegem de aici despre unitatea și armonia care vor exista acolo?
2Şi eu am văzut coborându-se, din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!” 10 Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, 11 având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul. 12 Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. 13 Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi şi spre apus, trei porţi. 14 Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. 15 Îngerul, care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei. 16 Cetatea era în patru colţuri şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini[a]. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă. 17 I-a măsurat şi zidul, şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul. 18 Zidul era zidit de iaspis şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată. 19 Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia, de halchedon; a patra, de smarald; 20 a cincea, de sardonix; a şasea, de a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist. 21 Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie. 22 În cetate n-am văzut niciun Templu, pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul sunt Templul ei. 23 Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul. 24 Neamurile vor umbla în lumina ei şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea. 25 Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte. 26 În ea vor aduce slava şi cinstea neamurilor. 27 Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului. Apocalipsa 21
6. Râul cu apa vieții și pomul vieții sunt alte două lucruri importante din noua cetate. Care va fi scopul lor pe Noul Pământ?
1Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. 2 În mijlocul pieţii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor. 3 Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. 4 Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. 5 Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor. Apocalipsa 22
Pomul vieții, la care Adam nu a mai avut acces în urma neascultării (Geneza 3:22–24), se va regăsi Edenul refăcut. Accesul la el le este promis tuturor celor care vor birui (Apocalipsa 2:7). El aduce douăsprezece feluri de rod, câte unul diferit în fiecare lună, fapt care poate explica de ce, pe Noul Pământ, „«în fiecare lună nouă și în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea», zice Domnul” (Isaia 66:23). Faptul că „frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor” subliniază intenția lui Dumnezeu de a înlătura toate barierele dintre oameni și de a întoarce omenirea la planul inițial: unificarea tuturor popoarelor într-o singură familie plină de armonie și pace.
„«Vindecarea neamurilor» are sensul figurat de îndepărtare a tuturor barierelor și separărilor naționale și lingvistice (…). Popoarele nu mai sunt «neamuri», ci sunt reunite într-o singură familie ca popor adevărat al lui Dumnezeu (…). Frunzele pomului vieții, cu proprietățile lor vindecătoare, vor tămădui toate rănile – rasiale, etnice, tribale sau lingvistice – care au fărâmițat și divizat omenirea atâtea secole.” – Ranko Stefanovic, Revelation of Jesus Christ: Commentary on the Book of Revelation, p. 593