[Sâmbătă, 08 sept.] Arestarea în Ierusalim

În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma.” Faptele apostolilor 23:11

La scurt timp după prima călătorie misionară a lui Pavel, a devenit evident faptul că exista în biserică un dezacord fundamental cu privire la modul de primire a străinilor (Faptele 15:1-5). Conştient probabil că disensiunile aveau să se înteţească, Pavel a făcut un plan de susţinere a unităţii bisericii. A decis ca, pe baza faptului că, în cadrul adunării, i se ceruse să aibă grijă de săraci (Galateni 2:10), să le ceară bisericilor străinilor să le ofere ajutor financiar fraţilor din Iudeea, „ajutoare pentru sfinţi” (1 Corinteni 16:1), în speranţa de a crea o relaţie între ei.

Aşa se explică probabil hotărârea lui de a merge la Ierusalim, la sfârşitul celei de-a treia călătorii misionare, ignorând riscurile. Îl mâna pe de o parte dragostea autentică pentru confraţii lui iudei (Romani 9:1-5), iar pe de altă parte dorinţa de a vedea biserica unită (Galateni 3:28; 5:6). Dacă şi evreii, şi cei din alte popoare erau mântuiţi prin credinţă şi nu prin faptele Legii (Romani 3:28-30), atunci orice înstrăinare apărută din cauza cerinţelor legii ceremoniale nega ideea fundamentală că Evanghelia este pentru toţi (Efeseni 2:11-22).