[Marţi] Cuvântarea lui Petru
Acuzaţia că apostolii ar fi fost beţi i-a oferit lui Petru ocazia de a explica ce se întâmpla. În cuvântarea lui, el a făcut mai întâi trimitere la Scriptură (Faptele 2:16-21) pentru a arăta că revărsarea Duhului era o împlinire a profeţiei.
3. Când spune Petru că avea să se împlinească profeţia lui Ioel?
Faptele 2:17
În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise!Ioel 2:28
După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii.
Profeţia lui Ioel era despre veacul viitor al mântuirii (Ioel 2:32) care avea să fie anunţat de câteva semne din natură şi de revărsarea îmbelşugată a Duhului (vers. 28-31). Când a interpretat evenimentul de la Cincizecime în lumina acestei profeţii, Petru a intenţionat să sublinieze importanţa lui istorică. El o citează, însă cu o diferenţă semnificativă. În locul cuvintelor introductive „după aceea” (vers. 28), care arătau în general către un timp viitor, a aşezat cuvintele „în zilele de pe urmă” (Faptele 2:17), pentru a anunţa astfel că începuse o nouă etapă în desfăşurarea planului de mântuire. Aceasta nu constituie desigur o descriere completă a evenimentelor din zilele finale, ci o dovadă a simţământului acut al urgenţei timpului ce caracteriza biserica primară. Primii creştini nu ştiau când avea să vină sfârşitul, dar erau convinşi că nu mai era mult timp până atunci.
4. Ce scop principal a urmărit Petru când a prezentat Evanghelia?
Faptele 2:22-32
22. Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; 23. pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege. 24 Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea. 25 Căci David zice despre El: ‘Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. 26 De aceea, mi se bucură inima şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde, 27 căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea. 28 Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii şi Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.’ 29 Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat, şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. 30 Fiindcă David era proroc şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie, 31 despre învierea lui Hristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor şi trupul lui nu va vedea putrezirea. 32 Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai Lui.
După ce evidenţiază semnificaţia profetică a Cincizecimii, Petru vorbeşte despre viaţa, moartea şi învierea lui Isus, evenimente petrecute recent în mijlocul lor. Cel mai mult însă insistă asupra învierii, arătând că ea este factorul hotărâtor. Pentru el, ea este argumentul suprem în favoarea lui Isus (Faptele 2:22,27) şi, ca să-şi susţină ideea, citează din Scriptură.
Isus nu a putut fi ţinut captiv de moarte, fiindcă El era Mesia. Pentru Petru şi pentru toţi scriitorii Noului Testament, învierea lui Isus devenise aşadar dovada concludentă a mesianităţii Lui şi, chiar mai mult, a validităţii mesajului creştin despre mântuire.
De ce este învierea Domnului Isus un adevăr esenţial pentru noi astăzi?
