[Marți] S-a schimbat ziua de odihnă?

Să studiem câteva texte din Noul Testament care, potrivit convingerii lor, ar demonstra că ziua de odihnă a fost schimbată din ziua a şaptea în ziua întâi. În timp ce le citim, să ne întrebăm dacă ele vorbesc, într-adevăr, despre o astfel de schimbare sau dacă doar descriu evenimentele petrecute în ziua întâi, fără a merge până în punctul de a reglementa o schimbare.

4. Citeşte Ioan 20:19-23. De ce se adunaseră ucenicii în acel loc? Ce indicii avem în pasaj că nu era un serviciu divin în cinstea învierii lui Isus, cum pretind unii?

Ioan 20:19-23
19. În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”
20. Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.
21. Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.”
22. După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!
23. Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.”

5. Citeşte Faptele 20:6,7. Există în acest pasaj dovezi că ziua de odihnă de sâmbăta a fost mutată duminica, în prima zi a săptămânii? Vezi şi Faptele 2:46.

Faptele 20:6-7
6. Iar noi, după zilele praznicului Azimelor, am plecat cu corabia din Filipi şi, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am stat şapte zile.
7. În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.

Faptele 2:46
Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă.

6. Citeşte 1 Corinteni 16:1-4. În afară de îndemnul de a strânge darurile acasă în ziua întâi a săptămânii, se găseşte aici vreo învăţătură legată de schimbarea zilei de odihnă?

1 Corinteni 16:1-4
1. Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit bisericilor Galatiei.
2. În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.
3. Şi, când voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici ca să ducă darurile voastre la Ierusalim.
4. Dacă va face să mă duc şi eu, vor merge cu mine.

Cam acestea sunt, în esenţă, „dovezile” biblice întrebuinţate pentru a promova doctrina că ziua întâi a săptămânii ar fi luat locul zilei a şaptea. În afară de faptul că descriu câteva ocazii în care credincioşii s-au adunat în diverse scopuri, nici măcar un singur text nu lasă să se înţeleagă că adunările acestea ar fi fost servicii de închinare ţinute în ziua întâi şi că ele ar fi luat locul serviciilor de închinare din Sabatul zilei a şaptea. Argumentul acesta nu face decât să forţeze textul biblic pentru a susţine tradiţia creştină veche de secole privitoare la păzirea duminicii. Nu face decât să-i dea textului un alt sens decât cel intenţionat.