[Luni] Dumnezeu descoperit în Scriptură
Peste şase miliarde de Biblii au fost distribuite pe glob, dar câte sunt privite ca fiind Cuvântul Dumnezeului celui viu și citite cu sinceritate şi sete de adevăr?
Studiul Bibliei menţine drept acul „busolei” spirituale şi ne ajută să navigăm în această lume a contrafacerilor şi confuziei. Biblia este un document viu, de origine divină (Evrei 4:12), care ne îndreaptă atenţia către nişte adevăruri pe care nu le putem găsi în altă parte. Ea este harta concepută de Hristos pentru viaţa cotidiană; ea ne educă prin dezvoltarea intelectului şi prin rafinarea caracterului.
3. Biblia, şi în special evangheliile, ne oferă informaţiile cele mai demne de încredere despre Isus. Ce ne spun textele următoare despre El şi despre importanţa Lui pentru viaţa noastră şi pentru toate convingerile noastre?
Ioan 5:39
Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.Ioan 14:6
Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.Ioan 20:31
Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.
Noi studiem Biblia pentru că ea este sursa supremă de adevăr. Isus este Adevărul şi Îl putem cunoaşte cercetând Scriptura. În Cuvântul lui Dumnezeu, în Vechiul şi în Noul Testament, ni se spune cine este El şi ce a făcut El pentru noi. Aşa ajungem să-L iubim şi să ne consacrăm Lui viaţa şi sufletul pentru veşnicie. Urmându-L şi ascultând de cuvintele Sale, ne eliberăm din cătuşele păcatului şi ale lumii. „Deci, dacă Fiul vă va face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36).
4. Ce realitate este descrisă în Romani 8:5,6?
Romani 8:5,6
5. În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului.
6. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.
Iubirea de lume şi, mai ales, iubirea pentru posesiunile pământeşti ne pot îndepărta de Dumnezeu cu uşurinţă dacă nu suntem atenţi. De aceea este necesar să păstrăm Biblia aproape, fiindcă ea ne îndreaptă gândurile către realităţile eterne şi spirituale atât de vitale pentru orice creştin.
Iubirea pentru lucrurile pământeşti nu ne înalţă niciodată gândurile la moralitate; ea aşază în locul principiilor biblice lăcomia, egoismul şi pofta. Dragostea prezentată în Biblie consolidează relaţiile, fiindcă ne învaţă despre importanţa dăruirii personale. Însă spiritul lumesc ne învaţă să agonisim pentru noi – exact opusul caracterului Domnului Isus.