[Sabat după am.] Viaţa creştină

Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Romani 14:10

Ne apropiem de finalul studiului Epistolei către romani, cartea care a stat la geneza Reformei Protestante, cartea care ar trebui să ne arate, mai mult decât altele, de ce suntem protestanţi şi de ce trebuie să rămânem aşa. Ca protestanţi, mai ales ca adventişti de ziua a şaptea, noi ne bazăm pe principiul Sola Scriptura, doar Biblia este standardul de credinţă. Iar în Biblie am găsit acel adevăr care l-a determinat pe Martin Luther să se despartă de Roma: marele adevăr la mântuirii prin credinţă, un adevăr prezentat atât de convingător de Pavel în Epistola către romani.

Acest adevăr este rezumat probabil cel mai bine de întrebarea temnicerului păgân: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (Faptele 16:30). Cartea Romani oferă răspunsul la această întrebare – un răspuns care nu se suprapunea cu răspunsul dat de biserică în perioada în care a trăit Luther. Aşa s-a născut Reforma, iar noi suntem urmaşii ei.

În ultima parte a epistolei sale, Pavel abordează alte subiecte, probabil mai puţin importante decât tema ei principală, dar suficient de importante din moment ce le-a abordat. Şi ele fac parte din Scriptura sfântă.

Cum și-a încheiat Pavel epistola, ce a scris şi ce adevăruri putem des prinde pentru noi, urmaşii săi şi ai înaintaşilor noştri protestanţi?