[miercuri, 14 februarie] Un evreu loial
Text pentru studiu: Estera 2:21-3:15
Estera era acum noua împărăteasă a Medo-Persiei, dar nu spusese nimănui că era evreică.
Mardoheu încă avea același loc de muncă la poarta palatului. Într-o zi, în timp ce era de gardă, a aflat că doi dintre lucrătorii de la palat plănuiau să-l omoare pe rege. Ce a făcut el în privința aceasta? Estera 2:21-23
Regele Ahașveroș avea multe lucruri pentru care să fie recunoscător. Probabil că și-ar fi pierdut viața dacă Mardoheu nu i-ar fi denunțat pe bărbații aceia. Regele s-a asigurat că incidentul va rămâne consemnat în arhivele regale.
Totul a decurs foarte bine între Mardoheu și Estera timp de aproximativ cinci ani după ce aceasta a devenit împărăteasă. Apoi au apărut probleme serioase. Regele Ahașveroș l-a numit șef, peste toți ceilalți slujbași regali din numeroasele provincii ale regatului, pe un om mândru și rău, numit Haman.
Regele a poruncit ca toți slujitorii săi de la poarta palatului să se plece respectuos în fața lui Haman, în timp ce acesta trecea pe lângă ei, dar Mardoheu nu a făcut lucrul acesta. El nu avea de gând să venereze pe nimeni, în afară de Dumnezeu.
Mardoheu le-a spus celorlalți slujitori de la poartă că este evreu, dar ei nu înțelegeau de ce ascultarea de Dumnezeu îl împiedica să arate venerație față de primul șef al regelui. Când i-au spus lui Haman despre acest lucru, s-a mâniat. E posibil să fi crezut că niciunul dintre ceilalți evrei nu i se va închina. Estera 3:3-5
Prin urmare, Haman a decis să facă mult mai mult decât să se răzbune împotriva unui singur evreu. El a făcut un plan prin care să se descotorosească de toți evreii din regatul persan.
Înștiințându-l pe rege de planul său, Haman a spus că există „anumite persoane” care trăiesc în regatul său și care nu respectă legile sale. Așa că regele i-a dat voie lui Haman să scrie un decret pe care să-l trimită în tot regatul. Ce spunea acesta? Versetul 13
Aplicație: O lege de felul acesta va fi dată, în ultimele zile, împotriva tuturor celor care respectă Sabatul. Oamenilor li se va permite să-i omoare după o anumită dată. Va permite Dumnezeu așa ceva? Vom afla!