[duminică, 28 februarie] Distrageri de la muncă

 

 

Neemia era un bărbat foarte ocupat. Înainte să se finalizeze lucrările de reconstruire a zidurilor Ierusalimului, el a trebuit să se înfrunte cu comportamentul nedrept al oamenilor bogați față de oamenii săraci.

 

Dar Neemia nu a permis ca lucrările să înceteze. Toate spărturile din zid fuseseră reparate, doar porțile mari și grele nu fuseseră încă montate. După ce rezolvau și problema aceasta, oamenii din interiorul cetății aveau să fie protejați de eventuale atacuri.

 

Din acest motiv, dușmanii lor din provinciile învecinate au vrut, mai mult ca oricând, să oprească lucrările înainte ca porțile rezistente să fie montate. Dacă finalizau lucrările, ei nu mai puteau să intre în oraș. Dintre liderii păgâni, cei mai supărați au fost Sanbalat, Tobia și Ghesem.

 

Sanbalat și Ghesem au trimis un mesaj, îndemnându-l pe Neemia să se întâlnească cu ei într-un anumit loc, numit Ono. Se prefăceau că vor să rezolve cearta dintre ei și să facă pace. Dar Neemia știa că intenționează să-i facă rău. Ce mesaj le-a trimis el înapoi? Neemia 6:2-4

 

Mai apoi, Sanbalat i-a trimis o scrisoare lui Neemia, spunând că se zvonește că el și evreii plănuiau să se răzvrătească împotriva regelui. Spunându-i lui Neemia că aceste zvonuri vor fi raportate regelui, el spera să-l sperie atât de mult, încât acesta va veni să se întâlnească cu ei la Ono. Care a fost răspunsul lui Neemia de această dată? Versetele 5-9

 

În cele din urmă, Sanbalat și Tobia au plătit un evreu ca să-i spună lui Neemia că vor veni niște dușmani să-l omoare în timpul nopții. Evreul i-a propus să se ascundă împreună în Templu. Dacă ar fi făcut așa, ceilalți oameni s-ar fi ascuns și ei de frică, lăsând porțile deschise și nepăzite. Ce i-a spus Neemia acelui trădător evreu? Versetul 11

 

Aplicație: Vor exista și în viitor trădători în poporul lui Dumnezeu. Ce spune Isus despre aceștia? Matei 10:36