Domnul C. și cei doisprezece „apostoli”

 

Grupul de cerșetori din parcarea supermarketului arăta asemenea unui grup de refugiați. În realitate, erau doisprezece tineri, vedete ale străzii, care-și imaginau că au înșelat autoritățile când au fost trimiși, sub supraveghere, să petreacă cinci zile prin păduri, în loc să-și
ispășească pedeapsa în închisoarea pentru minori.

 

Liderul „marșului” și asistentul lui au venit și i-au îmbarcat într-un autobuz pentru o călătorie de trei ore spre munți. În timp ce autobuzul ieșea din parcare, conducătorul grupului s-a prezentat simplu ca dl C., iar asistentul său, ca Darnelle. Dl C. i-a asigurat că numele lor nu figurau în niciun fel de foi de parcurs sau alte acte, așa că nu va încerca nimeni să le dea de urmă.

 

Dl C. i-a avertizat pe băieți că „raita” prin pădure urma să fie o adevărată încercare, mai ales pentru că a fi „șmecherul străzilor” era ceva total diferit de conceptul de „om de munte”. Fiecărui tânăr avea să-i fie dat un pachet cu o pătură, jumătate de cort și hrană.

 

Kal a exprimat gândurile multora dintre băieți, murmurând că el era destul de dur pentru a face față la orice și că nu avea „să învețe de la un muntean”. Dl C. a preferat să ignore comentariul și a continuat cu instrucțiunile pentru grupul ce devenea din ce în ce mai turbulent.

 

Era aproape ora 11:00 a.m. când autobuzul s-a oprit în praful dintr-un luminiș, de unde avea să înceapă expediția. Era deja clar că prima zi avea să fie fierbinte. Iar pachetul primit părea mult mai greu decât fusese descris în autobuz. În ciuda a tot ceea ce se spusese privitor la cât
de reci pot fi nopțile la munte, unii dintre ei complotau deja să scape de o parte din echipament.

 

Matt, Phil și Bart au hotărât să renunțe la jumătățile lor de cort. Ei au spus că preferă să doarmă sub cerul liber. Li se părea extrem de bărbătesc. Pariau că nu va ploua în timpul expediției. Au pierdut pariul în cea de-a doua noapte. Și, când cea de-a treia noapte a fost răcoroasă și întunecată, au suferit din nou pentru că nu-l ascultaseră pe dl C.

 

Kal și Tucker, colegi de cort, s-au felicitat că nu se debarasaseră de cort. Dar, în cea de-a treia noapte, nu s-au mai obosit să pună mâncarea la adăpost. Și pe la ora 1 noaptea, Kal a auzit un zgomot înfiorător. Era sigur că era un urs la mâncare, așa că a stat cât mai liniștit posibil. Ursul lui era de fapt un raton, dar el n-a descoperit acest lucru decât dimineață, când deja toată mâncarea dispăruse.

 

În cea de-a cincea zi, doisprezece băieți se împleticeau la marginea pădurii, arătând mult mai rău după aventurile lor nefericite. Deși niciunul nu suferise lipsuri sau răni grave, toți au plătit prețul pentru o anume lipsă de autodisciplină. Unii i-au făcut chiar și pe toți ceilalți să sufere.

 

Este imposibil de afirmat că toți cei doisprezece s-au schimbat complet după expediția prin pădure. Dar au învățat lecții pe care altfel nu le-ar fi învățat niciodată. Și urmau să treacă ani până când băieții să înceteze să-l tachineze pe Kal privitor la deosebirile dintre un raton și un urs.

 

În ce fel se leagă regulile de o autoritate? Cum ar trebui să ne raportăm la biserică, privită ca autoritate? Dar la Dumnezeu?