Prieten sau profitor?

 

Învățătoarea mea, doamna Ayres, m-a învățat în clasa întâi lucrurile pe care trebuia să le știu ca să încep școala bine, printre care și o regulă importantă: „Uită-te în foaia ta.” Era o regulă simplă, dar care mi-a rămas întipărită în minte toată viața. Din nefericire, nu mulți oameni respectă această regulă.

 

Recent am dat peste un călcător al acestei reguli în timpul unei lucrări la limba engleză. De fiecare dată când răspundeam la o întrebare, simțeam că cineva mă urmărește prea îndeaproape. Am întors capul și m-am uitat îndelung la Joel, un coleg din banca din spate. Mi-a făcut cu ochiul și a șoptit:

 

– Sper că ai învățat pentru lucrarea asta!

 

Am zâmbit spre el cu precauție, neștiind dacă glumește sau nu și m-am întors la banca mea. De data aceasta m-am aplecat mai mult asupra foii mele.

 

– Nu văd, îmi șopti Joel.

 

Ce să fac? m-am întrebat în sinea mea. Pe lângă faptul că ascult cu strictețe de regula doamnei Ayres, sunt și creștină, iar copiatul nu corespunde convingerilor mele.

 

Mai mult decât atât, am învățat mult pentru acest test. Iar Joel, după cum se vedea, nu învățase. De ce să beneficieze el de pe urma eforturilor mele?

 

Am strâns brațul mai aproape de foaie, acoperind-o.

 

Apoi, la fel ca-n filmele de desene animate, apărea pe umerii mei când îngerul, când diavolul, sugerându-mi: „Este prietenul tău. Poartă-te ca atare.” „Știi că este greșit.” „Dar va spune că te dai mare.” „Adu-ți aminte ce te-a învățat doamna Ayres.” „Dar va crede că ești mândră.”

 

Băteam darabana pe bancă, sperând să găsesc o cale mai ușoară de a ieși din încurcătură. Nu mi-a venit în minte o metodă mai simplă. Știam că trebuie să fac ceea ce era corect, chiar dacă Joel avea să se supere pe mine. Până la încheierea orei, mi-am păzit foaia în așa fel încât el să nu poată copia de la mine.

 

La final, m-am ridicat din bancă să plec și am observat privirea rece a lui Joel. Dacă s-ar putea ucide cu privirea, părinții mei ar fi trebuit să-mi pregătească înmormântarea în după-amiaza aceea. Am rămas o secundă pe loc, gândindu-mă ce aș putea să-i spun. Mă simțeam vinovată că nu l-am lăsat să copieze, dar apoi vinovăția s-a transformat în mânie. El nu are niciun drept să mă facă să mă simt vinovată! Aș fi vrut să-i pot spune cuvintele acestea. Dar mi-a venit în minte un verset pe care îl învățasem pe de rost: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine” (Romani 12:21).

 

În acel moment am simțit că pofta de a mă răzbuna mi-a pierit. Simțeam nevoia să-i spun că nu este bine să copiezi, dar nu doream să pierd
prietenia lui.

 

– Îmi pare rău, Joel, dar mă cunoști și știi ce părere am despre copiat, i-am spus. Mă ofer să te ajut pentru testul următor.

 

Am observat că privirea lui s-a mai îmblânzit și mi-a spus:

 

– Bine, Allison. Accept.

 

M-am bucurat că prietenia mea cu Joel nu a avut de suferit. Sunt și mai bucuroasă că am putut să îmi apăr principiile. Doamna Ayres ar fi fost mândră de mine. Și sunt convinsă că și Dumnezeu. – Adaptare după Allison Asimakoupoulos, „He’s Copying My Answers!” Campus Life
(nov/dec 2002).