[joi, 4 iunie]

 

 

Bijuteriile – și tot ceea ce purtăm – pot deveni o formă de idolatrie. Israeliții au descoperit acest lucru atunci când și-au topit cerceii ca să facă un vițel de aur. Doamna Loisel, personajul din povestirea de săptămâna aceasta, a descoperit același lucru când a considerat că aspectul exterior este mai important decât orice altceva, chiar și decât fericirea și bunăstarea familiei ei.

 

Înfățișarea noastră este o expresie a ceea ce suntem. Din această cauză, felul în care ne îmbrăcăm este strâns legat de mândria noastră. Fiecare are stilul lui personal, iar Dumnezeu nu le cere oamenilor să renunțe la individualitatea lor și să poarte uniforme. Dar le cere ca El să fie centrul tuturor alegerilor pe care ei le fac – inclusiv al stilului de îmbrăcăminte.

 

Ce scrie pe tricoul tău? Cât ai dat pe pantofii aceia? Cerceii și lănțișoarele pe care le porți atrag privirea celorlalți spre tine sau spre persoana lui Isus care locuiește în tine?

 

Toate acestea sunt întrebări importante. Trebuie să răspundem la ele, dat fiind faptul că suntem creștini. Nimic nu este nesemnificativ – tot ceea ce purtăm, tot ceea ce spunem și tot ceea ce facem le transmite oamenilor un mesaj. Le transmiți tu celorlalți mesajul: „Îl iubesc pe Isus și Îl las să mă transforme după chipul Său”?