Lanţuri rupte

 

Cosmin, în vârstă de 13 ani, în fiecare seară mergea pe role spre un centru comercial, pe strada care cobora dinspre casa lui. El împreună cu alți prieteni şi colegi de clasă se întâlneau în locul de parcare al centrului pentru a se plimba cu rolele sau cu skateboard-urile pe asfaltul care parcă îi chema.

 

Erau şi băieți mai mari, de liceu, dar nu se amestecau cu „puştii”. Ei doar treceau pe acolo şi se refugiau într-un loc mai retras. Cosmin însă întotdeauna fusese curios să afle ce se întâmplă în grupul lor. Uneori îi invidia pentru felul în care aceştia îşi petreceau timpul şi pentru felul în care profitau de orice ocazie pentru a se distra. Tare mult ar mai fi dorit să fie integrat şi el în grupul plin de mister al acestora!

 

Într-o seară însă, Cosmin nu s-a oprit la centrul comercial. A trecut prin parcare şi s-a furişat spre acel „loc retras”. Acolo a descoperit uluit că unul dintre „băieții mari” se droga. Cosmin a fost pur şi simplu îngrozit. Nu-i venea să creadă. Ba mai mult, a aflat de la prietenii lui că acel băiat era chiar dependent de stupefiante (droguri). Era prea mult.

 

Şi el, care se simțea vinovat chiar şi atunci când consuma băuturi cu conținut de cofeină şi energizante! (Cei din familia lui nu consumau astfel de băuturi şi aşa fusese educat şi el!) Dar avea o scuză destul de credibilă, considera el – dacă toți prietenii lui consumau, el nu putea să bea apă, nu? Şi se simțea mult mai energic. Apoi, părinții nu aveau de unde să ştie, de fapt nici nu era necesar să-i mintă, căci ei nu-l întrebau niciodată. Pentru Cosmin era doar un moft. Putea renunța oricând, dacă voia.

 

Cât de rău puteau să-i facă acele băuturi consumate destul de rar? Da, mai bine se simțea după ce le consuma, dar mai rău? Nu, nici vorbă!

 

Însă faptul că avea astfel de gânduri arăta îndoiala din mintea lui. Nu era atât de sigur de efectele pozitive ale acestora pe cât voia să pară.