Ai observat vreodată cât de superstițioși sunt unii atleți? Înaintea concursului, ei efectuează tot felul de ritualuri fără sens, în speranța de a-și atrage norocul. În același fel, unii oamenii, care trăiesc experiențe de regăsire în pustietate, se străduiesc să nu facă vreun lucru care să îndepărteze efectele extazului la care au ajuns. Ei se agață de un sentiment și speră ca acesta să nu dispară vreodată. După ce a fost tămăduit de Hristos, demonizatul a urcat în corabie și s-a prins de El, implorându-L să-l primească lângă El. Evident, el se te mea că, de îndată ce Isus ar fi plecat, demonii s-ar fi întors, iar el s-ar fi cufundat din nou în viața nenorocită din care fusese scos. Însă cuvintele lui Hristos sunt la fel de sigure astăzi ca atunci când i-au fost adresate omului aceluia: „«Du-te acasă la ai tăi și povestește-le tot ce ți-a făcut Domnul și cum a avut milă de tine». El a plecat și a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Și toți se minunau” (Marcu 5:19,20).

 

Îți imaginezi cum s-au transformat oamenii care au primit o astfel de mărturie? O modalitate de a experimenta constanța și creșterea în viața noastră este transmiterea experienței noastre. Această experiență nu va rămâne doar în gândurile altcuiva, ci va trezi o nouă viață în noi înșine. Încearcă. Spune-i cuiva despre ce a făcut Dumnezeu pentru tine. Descrie ce simți față de harul și mila lui Dumnezeu. Scrie o scrisoare, dacă nu ai pe nimeni cu care să vorbești, însă fă ceva. Umblarea ta cu Dumnezeu se transformă atunci când împărtășești ce a făcut Mântuitorul pentru tine. Poți să fii sigur.