Ai gândit vreodată în felul acesta: „Dacă eu nu spun nimic, va spune altcineva”? Unii cred că mărturia lor nu este prea interesantă sau utilă. Astfel, numele „creștin” poate deveni greu de purtat pentru cei care nu se simt prea folositori pentru cauza creștinismului.

 

Probabil știi că în Noul Testament există o epistolă scrisă către un oarecare Filimon. În ea se vorbește despre drama unui sclav numit Onisim, care s-a aflat în proprietatea lui Filimon și a fugit, ajungând în cele din urmă la Pavel. Onisim înseamnă, de fapt, „folositor”. Pavel face trimitere la lucrul acesta, spunând: „Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanțurile mele: pentru Onisim, care altădată ți-a fost nefolositor, dar care acum îți va fi folositor și ție, și mie” (Filimon 10, 11).

 

Bietul Onisim! Poartă un nume care înseamnă „folositor”, însă aparent se dovedește a fi „nefolositor”, până când îl cunoaște pe Pavel și ajunge de mare folos pentru apostolul aflat în închisoare. Pavel solicită îndurare pentru omul acesta și presupunem că Filimon i-a acordat-o.

 

Același har este extins la noi, chiar dacă suntem sau nu suntem de folos pentru Dumnezeu la momentul acesta. Poate simți că ceea ce spui sau faci nu are mare importanță. Totuși, atunci când primim harul lui Dumnezeu în inimă, avem ceva de spus sau de făcut în Numele Celui care ne-a mântuit. Este limpede că Onisim nu era desăvârșit, însă el i-a oferit lui Pavel tot ce a putut și s-a dovedit apoi mai folositor decât ar fi crezut. Onisim a fost imortalizat în cuvintele Sfintei Scripturi, pentru că el a făcut tot ce a putut pentru a se dovedi folositor ca sarea și lumina pentru un om aflat în închisoare. Cine ar fi crezut că, într-un sfârșit, Pavel va spune despre el: „Ţi-l trimit înapoi pe el – inima mea” (Filimon 12)? Este important să reții din această relatare faptul că nu vei ști cât de valoroasă este mărturia ta decât la o vreme după ce o vei da.