Vesel, trist și dintr-o parte într-alta

 

Prima povestire

 

Sharia s-a așezat pe podeaua de lut a casei, îmbrăcată în niște zdrențe cenușii. În jurul ei, femeile din familie și vecinele s-au așezat la fel, încovoiate. Mătușa gemea zgomotos. Bunica suspina, iar două dintre mătuși o mângâiau pe spate. Mama a zgâriat țărână cu unghiile și și-a presărat-o prin păr. Shaira plângea cu lacrimile până în bărbie.

 

Boala tatălui ei îi surprinsese pe toți. În câteva zile, nu rămăsese din el decât amintirea celui care a fost. Shaira și familia ei primeau ajutor și încurajare de la vecini și de la rude. Acum femeile din familie țineau un priveghi, povestind amintiri, plângând și bocind.

 

Shaira se gândea la felul cum obișnuise tata să o ia pe genunchi și să-i spună povești. Copleșită de un val de durere, și-a lăsat capul pe spate și a scos un urlet lung de suferință. Şi-a lovit pieptul cu pumnii. Mama a luat-o în brațe și a început să o legene, în timp ce, în jurul lor, celelalte femei le țineau isonul cu simpatie.

 

A doua povestire

 

Mihaela stătea țeapănă pe marginea patului, dorind să plângă, dar simțind că nu are lacrimi. Ziua i se părea de acum învăluită în ceață. Slujba funerară acasă, la biserică, la cimitir… Toată ziua stătuse amorțită alături de mama, incapabilă să-și descătușeze sentimentele care o sufocau pe dinăuntru.

 

Auzea din bucătărie niște șoapte. Mătușa și unchiul stăteau cu mama. Mihaela și-a ațintit privirea spre poza lui tata, de pe birou. Moartea lui schimba totul, dar nimeni nu vorbea despre aceasta.

 

Lunile lungi în care el bolise fuseseră îngrozitoare – ore întregi în care privise cum tata se stingea câte puțin în salonul de la spital. Mihaela își amintea cum antrenase el vara trecută echipa feminină de fotbal și cum o luase în brațe atunci când înscrisese gol.

 

A auzit pașii mătușii.

 

– Iubito, mama se va culca devreme. Are nevoie de odihnă, i-a spus mătușa Silvia.

 

S-a așezat lângă Mihaela, pe marginea patului, și a bătut-o ușor cu palma pe umăr.

 

– Ştiu că trebuie să te simți cumplit, scumpa mea, i-a spus ea. Dar te rog să încerci să fii curajoasă pentru mama și să o ajuți cu tot ce poți. De acord?

 

Oamenii diferiți din culturi diferite își exprimă sentimentele în mod diferit. În vremurile biblice, era numai normal ca bărbații și femeile să plângă cu glas tare atunci când erau întristați, să danseze de bucurie și să se manifeste în mod extravertit. Încă se întâmplă lucrul acesta în unele culturi de astăzi. Totuși, în țările apusene, principiul general este acela de a-ți ascunde sentimentele și a demonstra stăpânire de sine.

 

Este bine sau rău să îți exprimi sentimentele? Este în ordine să-ți exprimi numai sentimentele pozitive? Există metode acceptabile sau inacceptabile de a arăta ce simți? Mai este valabil sfatul Bibliei cu privire la sentimente în diferitele culturi de astăzi?