[sâmbătă, 17 august]
Înainte și după
Beniamin stătea tăcut pe bancheta mașinii noi, împreună cu părinții cei noi, îndreptându-se spre o casă nouă. Visase la momentul acesta de foarte multă vreme, iar acum nu semăna cu nimic din ce își imaginase. Familiile la care mai fusese până acum avuseseră titlu temporar, iar nesiguranța mutării dintr-un loc într-altul, cu strângerea puținelor lucrușoare într-un bagaj, devenise o rutină pentru el. Acum era diferit și nu era sigur dacă natura permanentă a acestei relații era un lucru bun sau o greșeală îngrozitoare.
Când au intrat pe aleea casei, mama i-a spus:
– Am ajuns acasă.
Cuvintele acestea erau străine pentru Ben. Ca și cum le-ar fi auzit într-o altă limbă. Ben s-a uitat la casa destul de simplă, cu un „Bine ați venit!” pe tocul ușii, apoi a înghițit cu greu nodul de nehotărâre din gât. Şi-ar fi dorit ca, de data aceasta, să fie mai bine decât până atunci, dar se întreba dacă era în stare să devină membrul unei familii.
Ben a răsuflat adânc și zgomotos, apoi a ieșit curajos din mașină, urmându-i pe mama și pe tata în casă. Imediat a simțit că, în această casă, lucrurile stăteau altfel; nu era sigur cum și de ce, dar era sigur că viața urma să i se schimbe. Beniamin avea treisprezece ani când a fost adoptat și s-a luptat timp de doi ani cu noii săi părinți. I-a respins în nenumărate feluri, dar dragostea lor perseverentă și devotamentul lor l-au câștigat în cele din urmă.
„Dintre toate sentimentele care te încearcă”, povestește el după aproape zece ani, „teama de a face o greșeală și a-i determina pe noii părinți să regrete că te-au adoptat este copleșitoare. Vrei să le încerci devotamentul față de tine și profunzimea dragostei. Surprinzător este că, atunci când părinții continuau să mă iubească în ciuda neascultării mele, aceasta mă înfuria. Mă gândeam: «Nu mă puteți iubi atât de mult!» Dar m-au iubit și, în cele din urmă, m-am obișnuit atât de mult cu bunătatea noului meu tată și cu bucuria și speranța noii mele mame, încât m-am trezit râzând, îmbrățișând, crezând și iubind – sentimente și acțiuni pe care nu le mai experimentasem niciodată în viața mea. Cea mai uimitoare realitate a adopției este: M-au ales! Iar, mai târziu, eu am devenit capabil să îi aleg.”
