[sâmbătă, 3 august]

 

 

Dumnezeu și Galileo

 

La începutul anilor 1600, astronomul Galileo Galilei s-a convins din ce în ce mai mult că Soarele, nu Pământul, este centrul sistemului nostru solar. Deși pentru noi nu iese cu nimic în evidență, pe timpul lui Galileo ideea aceasta era considerată o erezie. Când copiii lui Israel s-au luptat cu amoriții (vezi Iosua 10:13), Biblia spune că, pentru a se lungi ziua, „Soarele s-a oprit și Luna și-a întrerupt mersul, până ce poporul și-a răzbunat pe vrăjmașii lui”. Biserica creștină din timpul lui Galileo considera că, dacă Soarele s-a oprit pentru a se lungi ziua, așa cum spune Biblia, aceasta înseamnă că Pământul este centrul Universului, iar Soarele se mișcă în jurul lui, cauzând ziua și noaptea. Biserica de atunci mai credea că alte câteva texte biblice, precum 1 Cronici 16:30 și Eclesiastul 1:4,5, dovedesc faptul că Pământul stă pe loc în timp ce Soarele gravitează în jurul lui.

 

În 1633, Galileo a fost dus înaintea unei instanțe de inchiziție din Roma pentru numeroasele lucrări pe care le publicase, susținând ideea că Soarele este centrul Universului. Inchiziția a ajuns la următoarea concluzie: „Exprimarea că Soarele este centrul lumii și că acesta nu se deplasează din locul său este absurdă și falsă, din punct de vedere filosofic, și este o erezie învederată, pentru că exprimă contrariul Sfintei Scripturi. Exprimarea că Pământul nu este centrul lumii și că el nu este static, ci se deplasează și are chiar și o mișcare zilnică, este la fel de absurdă și de falsă din punct de vedere filosofic, iar în ce privește teologia este cel puțin o eronare a credinței”. Inchiziția l-a găsit pe Galileo vinovat de erezie și l-a condamnat la închisoare pe viață.

 

Acum ne dăm seama, pe baza cercetărilor aprofundate asupra Universului lui Dumnezeu, că Soarele este centrul sistemului solar, iar ziua și noaptea sunt provocate de mișcarea de rotație a Pământului. Galileo a avut dreptate, iar biserica din zilele acelea a refuzat să recunoască faptul că nu avea o înțelegere completă a revelației lui Dumnezeu prin natură și Scriptură.