[Sâmbătă] 12 Ianuarie

 

 

Orbii și elefantul

 

Au fost odată șase bărbați

Cercetători și învățați.

Un elefant ei căutau,

(Deși, săracii, nu vedeau),

Căci își puseseră în gând

Să îl observe rând pe rând.

 

Primul s-a apropiat

Şi, nu știu cum, s-a-mpiedicat,

Dar s-a oprit în trupul lat.

Îndată omul a strigat:

„Elefantul e de stâncă

Şi nimeni nu știe încă!”

 

Al doilea-n colți a nimerit

Şi a strigat la fel de-uimit:

„Este rotund și ascuțit”.

Asta limpede îmi spune

Că elefantul-minune

Este-o suliță, pe bune!”

 

Al treilea, s-a întâmplat,

De trompă l-a apucat.

Şi, vorbind cu îndrăzneală,

A decis fără-ndoială:

„Ce flexibil elefant!

Este un șarpe pedant.”

 

Al patrulea, mai curios,

A nimerit genunchiul gros.

„Această fiară ciudată
Mi se pare îndesată,

E scorțoasă, fără leac,

Seamănă cu un copac.”

 

Cel de-al cincilea coleg

N-a rămas nici el mai bleg.

El a apucat urechea și a spus

Cu un zâmbet cam de sus:

„Orice orb, orice niznai,

Vede că e-un evantai”.

 

Iar al șaselea bărbat,

În sfârșit, a declarat,

Despre coada pendulară,

Că aduce cu o sfoară.

Cam atât a priceput

Despre ruda de mamut.

 

Astfel s-a iscat o sfadă

Fiindcă, între cap și coadă,

Fiecare susținea

Ce simțea cu mâna sa.

Într-un fel, toți cu dreptate,

Însă incorecți în toate.

Tot așa lumea discută

Cu înverșunare-acută

Despre vreo teologie –

Fiecare-atât cât știe.

Toți câți spun despre mamut

Nici măcar nu l-au văzut.

 

John Godffrey Saxe (1816-1887)