[miercuri, 24 ianuarie] Salvatorul nostru iubitor

Motivul pentru care atât de mulți ucenici declarați ai lui Hristos cad în ispite grele este că nu se cunosc pe ei înșiși. Aici, Petru a fost învins total de dușman. Dacă am putea înțelege propria noastră slăbiciune, am vedea cât de mult avem de făcut prin umilirea inimii noastre sub mâna tare a lui Dumnezeu. Prinzându-ne sufletele neajutorate de Hristos, vom suplini ignoranța noastră cu înțelepciunea Sa, slăbiciunea noastră cu tăria Sa, fragilitatea noastră cu puterea Sa veșnică.

Petru a căzut deoarece nu și-a cunoscut slăbiciunea. Se credea puternic… Dacă Petru ar fi umblat în umilință cu Dumnezeu, ascunzându-se în Hristos, dacă ar fi căutat cu tot dinadinsul ajutor de sus, dacă ar fi fost mai puțin încrezător în sine, dacă ar fi primit instrucțiunile Domnului și dacă le-ar fi pus în practică, el ar fi vegheat în rugăciune, antrenând mântuirea sa cu frică și cutremur. Dacă s-ar fi examinat mai atent, Domnul i-ar fi dat ajutor divin și nu ar mai fi fost nevoie de cernerea lui Satana.

Inamicul nu-l poate birui pe cel ce ascultă cu umilință de Hristos, pe cel ce pășește cu rugăciune înaintea Domnului. Hristos Se interpune ca un adăpost, ca un refugiu apărat de asalturile celui rău. Este dată făgăduința: „Când va năvăli vrăjmașul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.” Petru nu a fost înțelept cu privire la defectele sale de caracter. El nu și-a văzut nevoia de putere și har de la Hristos pentru a se cunoaște pe sine.

Lui Satana i s-a permis să-l ispitească pe Petru, cel prea încrezător în sine, la fel cum i s-a permis să-l ispitească pe Iov; dar, odată ce această acțiune era făcută, Satana trebuia să se retragă. Dacă i s-ar fi permis mai mult, nu ar mai fi existat speranță pentru Petru. Credința lui ar fi naufragiat. Dar vrăjmașul nu poate îndrăzni să înainteze nici măcar cât un fir de păr dincolo de sfera permisă. Nu există putere în toată forța diabolică pentru a destabiliza un suflet care crede, cu credință simplă, în înțelepciunea care vine de la Dumnezeu.

Urmăriți parcursul lui Petru. Căderea lui nu a fost instantanee, ci graduală. Pas după pas a fost făcut, până ce bietul păcătos L-a renegat pe Domnul cu blestem și jurământ. El L-a tăgăduit pe Omul Durerii în momentul strâmtorării lui.

Când însă cântatul cocoșului i-a reamintit de cuvintele Domnului Hristos, surprins și zdruncinat de ceea ce tocmai făcuse, el s-a întors și a privit spre Învățătorul său. În aceeași clipă, Domnul a privit la Petru și, în această privire îndurerată, în care erau amestecate mila și iubirea pentru el, Petru a putut să se înțeleagă pe sine. În mod viu i-au revenit în minte cuvintele pline de încredere în sine rostite de el: „Chiar dacă toți ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea.” „Cu Tine sunt gata să merg chiar și în temniță și la moarte.” Totuși, el s-a lepădat de Domnul său, blestemând și jurându-se!

Dar Petru nu a fost lăsat fără speranță. Privirea lui Hristos i-a adus o rază de speranță acestui ucenic rătăcit. El a citit în ea: „Petru, Îmi pare rău pentru tine. Și, pentru că te căiești și te-ai pocăit, te iert.” În timp ce sufletul lui Petru trecea prin această adâncă umilință, în mijlocul luptei aprige cu agenții satanici, el și-a amintit cuvintele lui Hristos: „Dar Eu m-am rugat pentru tine.” Ele au fost pentru el o prețioasă mângâiere.

Grija lui Hristos pentru Petru a fost motivul restaurării sale. Satana nu poate acționa împotriva puternicei mijlociri a lui Hristos. Iar rugăciunea făcută de Hristos pentru Petru, El o face pentru toți cei care sunt umili și pocăiți în inimă. El este Avocatul nostru, prin Duhul Sfânt.

El pledează Înaintea Tatălui pentru puterea și eficiența cuvântului Său. Ioan declară: „Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit.” În exemplul căderii lui Petru avem o învățătură pentru noi. Negreșit, așa cum a făcut Petru, mulți păzitori declarați ai poruncilor, din poporul lui Dumnezeu, dezonorează și aduc rușine asupra celui mai bun Prieten – Cel care îi poate mântui pe deplin. Însă Domnul îi poate restaura pe toți cei care i-au adus rușine printr-o purtare necredincioasă.

Petru a păcătuit împotriva luminii și înțelegerii primite și în ciuda privilegiilor nenumărate. Încrederea în sine l-a făcut să cadă și acest rău lucrează și astăzi în inima oamenilor. Poate că ținta noastră este să fim drepți și să facem dreptatea, dar cu siguranță vom greși dacă nu suntem învățăcei în școala lui Hristos. Singura noastră siguranță stă în umblarea umilă cu Dumnezeu. – „The Youth’s Instructor”, 15 decembrie 1898

Hristos este turnul nostru de scăpare și Satana nu are putere asupra sufletului care umblă cu Dumnezeu în umilință. Este făcută făgăduința: „Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.” În Hristos se găsește un ajutor perfect și complet pentru orice suflet ispitit. Pericolele sunt la fiecare pas, dar întreg universul ceresc veghează ca nimeni să nu fie ispitit dincolo de puterea de a suporta. Unii au trăsături de caracter puternice, care au nevoie de o continuă înfrânare. Dacă sunt păstrate sub controlul Duhului lui Dumnezeu, aceste trăsături vor fi o binecuvântare; dacă nu, vor deveni un blestem. Dacă ne sprijinim pe înțelepciunea proprie, ea se va dovedi înșelătoare. Dar dacă ne dăruim lucrării în mod altruist și nu ne abatem deloc de la principii, Domnul ne va pune la dispoziție brațele Sale veșnice și ne va fi un mare sprijin. Dacă vom privi la Isus ca la Cel în care ne putem încrede, El niciodată nu va lipsi de lângă noi în nevoie. – „The Youth’s Instructor”, 22 decembrie 1898