[miercuri, 4 ianuarie] O credinţă statornică

În oraşul Capernaum, fiul unui slujbaş împărătesc zăcea în pat, muribund. În zadar a încercat tatăl să-l salveze. Un mesager a venit în grabă la locuinţa lui şi a cerut să-l vadă pe slujbaş. El spunea că numai ce a venit de la Ierusalim şi că în Galileea era un profet al lui Dumnezeu despre care mulţi declarau că este mult-aşteptatul Mesia. Mesagerul povestea că lucrarea Sa a trezit un interes intens în oraşul Ierusalim, iar mulţimile Îl urmează oriunde merge. El ar putea vindeca copilul.

Pe măsură ce slujbaşul asculta, expresia feţei lui se schimba de la disperare la speranţă. Hotărât să încerce totul pentru a-şi salva copilul, se decide să meargă el însuşi să-L întâlnească pe Profet. Speranţa născută în sufletul său creşte pe măsură ce se pregăteşte de călătorie. Înainte de revărsatul zorilor, era deja pe drumul spre Cana Galileei, unde se credea că S-ar afla Isus. Călătoria era lungă şi drumul, dificil, dar nimic nu-l putea opri pe tatăl îngrijorat.

Găsindu-L pe Isus, Îl roagă să vină la Capernaum şi să îi vindece fiul. „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!” i-a răspuns Isus. Într-un anumit fel, slujbaşul a crezut, altfel nu ar fi făcut o călătorie atât de lungă într-un timp de criză. Dar Isus dorea să-i mărească credinţa. Cu inima frântă, tatăl Îl imploră: „Doamne, vino până nu moare micuţul meu!” El se temea că fiecare moment care trecea îl va plasa pe fiul său dincolo de puterea Vindecătorului. Credinţa tatălui era imperfectă. Dorind să îl conducă spre o credinţă mai mare, Salvatorul îi răspunde: „Du-te! Fiul tău trăieşte.”

„Şi omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus şi a pornit la drum.” Cu asigurarea că temerile lui nu se vor adeveri cu fiul său, slujbaşul nu a mai întrebat nimic, nici nu a mai căutat alte explicaţii. Doar a crezut. Din nou şi din nou, el repeta cuvintele: „Fiul tău trăieşte.”

Şi puterea cuvintelor Răscumpărătorului a luminat precum fulgerul, din Cana către Capernaum, iar copilul a fost vindecat. Slujbaşul şi-a arătat credinţa prin faptul că nu a mai insistat în prezenţa lui Isus şi, imediat, puterea lui Satana a fost zădărnicită. Băieţelul muribund a simţit bucuria vindecării.

Veghetorii de la patul copilului priveau cu răsuflarea întretăiată cum acesta se zbătea între viaţă şi moarte. Şi, când febra a dispărut dintr-odată, au fost umpluţi de uimire. Cunoscând îngrijorarea tatălui, i-au ieşit în întâmpinare să-i dea vestea fericită. El avea pentru ei o singură întrebare: „Când a început copilul să se simtă mai bine?” Ei i-au spus, iar el s-a bucurat. El a crezut din momentul când a pornit spre casă. Acum însă, credinţa sa era încununată cu o siguranţă deplină. O atmosferă sfântă îl înconjura şi, pe când se uita la fiul său vindecat de toate bolile, viaţa spirituală îi sfinţea sufletul. El era convertit. Cu credinţa simplă a unui copilaş, a primit marele dar al Împărăţiei cerurilor. Aceeaşi putere care a vindecat copilul a alungat necredinţa din inima tatălui.

Ce martor minunat are Hristos în persoana acestui slujbaş! El a cerut viaţa pentru fiul său fără să aştepte ceva pentru sine. Şi a realizat că o mare putere a pus stăpânire pe sufletul său. El L-a recunoscut pe Hristos ca medic, atât al sufletului, cât şi al trupului.

Plin de bucurie, umplut cu pace şi voie bună, el a exclamat: „Astăzi, mântuirea a intrat în casa aceasta!” Viaţa spirituală, cu toată puterea ei transformatoare, a fost insuflată în inima sa şi el a proclamat în Capernaum puterea minunată a Salvatorului.

În lucrarea noastră pentru Hristos, avem nevoie de credinţa necondiţionată a acestui slujbaş. „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Prin credinţă Îl descoperim pe Dumnezeu în promisiunile Sale, şi astfel suntem înarmaţi cu putere. Creştinul ştie în Cine a crezut. El nu doar citeşte Biblia, el experimentează puterea cuvintelor ei. Nu numai că a auzit de neprihănirea lui Hristos, el şi-a deschis fereastra sufletului luminii Soarelui neprihănirii. El are o cunoaştere care nu-i poate fi luată. Cel care se încrede în Salvatorul său în mod implicit găseşte porţile cerului deschise şi inundate de gloria tronului lui Dumnezeu. – Youth’s Instructor, 4 decembrie 1902