[vineri, 26 august] Refugiații kurzi – partea a 2-a

Au trecut trei săptămâni după primul vis cu piatra, timp în care am ținut câte un studiu în fiecare săptămână. Pentru a avea Biblia în limba arabă, s-au folosit de o aplicație de pe telefon – Bible.is. Apoi, într-o seară, doamnele au fost din nou întâmpinate la ușă cu noutăți despre un alt vis. De data aceasta, soția îl avusese. „Trebuie să ne spuneți ce înseamnă visul meu.”

Cele două doamne s-au simțit ca Daniel, interpretul viselor; de abia se vedeau vrednice de un astfel de rol. „Ce-a fost? Ce ai visat?”, au întrebat ele. „Stăteam în casa noastră din Irak. Miliția ISIS venea chiar spre noi. Nu aveam timp să fugim. În niciun caz nu ne puteam ascunde. Știam că de data aceasta vom fi uciși. Deodată, un bărbat a stat lângă mine. Era cel mai alb om pe care l-am văzut vreodată. Avea părul și barba albe. Hainele lui străluceau de un alb strălucitor. Atunci, el mi-a spus: Nu te teme. O să pun un halat în jurul tău, astfel încât să nu te poată vedea.”

Doamnele se uitau cu uimire în timp ce femeia își continua povestea. „Eram atât de fericită, încât i-am luat mâna să o sărut. Avea un semn pe dosul mâinii. Așa că am întors-o și am mai văzut un semn pe palmă. L-am întrebat de unde are semnele acelea și mi-a spus că le are de la tatăl lui. Acesta a fost visul meu. Puteți să-mi spuneți cine era acest bărbat?”

Cele două doamne i-au tras nerăbdătoare pe membrii familiei pe canapele și au deschis Biblia la Apocalipsa 1 și la descrierea Fiului omului.

Puteți crede cât de mare este bunătatea lui Dumnezeu încât S-a dezvăluit atât de dramatic și de plin de dragoste acestei familii de refugiați? Îl iubesc pe acest Dumnezeu al miracolelor. Îl iubesc pe acest Isus cu semnele crucii imprimate în mâini.

Nu pot să-mi imaginez frica pe care o simt în inimă un tată și o mamă care încearcă să fugă de la moarte sigură, purtându-și copiii în spate, trăgându-i după ei, sperând să trăiască împotriva oricăror neșanse, ca să nu mai vorbim despre un viitor bun pentru ei și pentru copii.

Asta a trăit această familie kurdă. Și acum și-au găsit liniștea.

Această familie mă face să mă gândesc la promisiunea lui Dumnezeu din Ioel 2:28: „Și se va întâmpla după aceea că voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii și fiicele voastre vor proroci, bătrânii voștri vor visa vise, tinerii voștri vor avea vedenii.” Vreți să vă alăturați nouă în rugăciune, pentru ca minunile acestea să aibă loc, astfel încât versetul 32 să se împlinească? „Și oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.”