Valea interzisă – partea 1

de John Holbrook, misionar AFM în Filipine

Picături uriașe de ploaie îi bombardau pe Ramon și Standing, ca pietrișul care cade dintr-un cer negru ca smoala. Era ora unu noaptea, vineri, iar lor le era frig, erau răniți și gata să leșine de foame. „Încă o trecere peste râu și totul se va sfârși”, a murmurat Ramon ca pentru sine, în timp ce el și tovarășul lui căutau cărarea orbecăind prin întunericul dens.

Câteva minute mai târziu, Ramon a nimerit în sfârșit scara casei lui și s-a prăbușit pe podea. Pe când zăcea acolo, mintea i s-a întors la evenimentele din ultimele două zile. Devreme, în ziua de miercuri, Ramon, însoțit de un alt lider al bisericii vorbitoare a dialectului alangan, pe nume Standing, și ghidul lor, Dong, un indigen Tawbuid din zona de șes, porniseră în încercarea de a pătrunde în interiorul teritoriului muntos locuit de indigenii Tawbuid și, prin harul lui Dumnezeu, de a găsi un sat care să le permită accesul. Satana luptase din greu să împiedice realizarea acestei călătorii, dar Ramon și Standing nu putuseră fi opriți.

Un uriaș șir muntos, aproape impenetrabil, separa șesul de interiorul munților. Primul lor obiectiv era să treacă munții aceștia, așa că porniseră pe cărare. Cuvântul „cărare” este un termen orientativ. Cărările din Mindoro nu sunt ca acelea de prin alte părți, ci seamănă cu urmele de căprioară: slab vizibile, nemarcate, niște labirinturi mereu în schimbare.

Cam după o oră, cărarea a dispărut într-un tufiș des. Ceva îi făcuse pe oameni să ocolească desișul, în loc să insiste să intre în el. Când au ajuns din nou pe cărare, cei trei au avut parte de un șoc: erau acolo două bețe înfipte pe cărare, în formă de cruce, unul dintre ele indicând spre tufișul pe care tocmai îl ocoli- seră. Era semnul unei capcane pentru porcii sălbatici. Dacă ar fi intrat în desiș, Dong, călăuza lor, ar fi fost străpuns de o suliță de bambus. Dumnezeu îi păzise.
A venit miezul zilei și ei nu găsiseră încă urme de așezare omenească. Au continuat urcușul tot mai mult spre interior și se așteptau să găsească mai multe sate Tawbuid. Deodată, Dong le-a făcut semn să se oprească și să facă liniște. Un Tawbuid urca pe cărare. Văzând mișcare, omul s-a oprit, gata să o ia la fugă:
— Prietene, nu te teme, suntem și noi Tawbuid! Bătrânul s-a apropiat cu precauție. Vorbindu-i calm, Dong a aflat că este șeful unui sat Tawbuid din apropiere. Când Dong l-a întrebat dacă ar putea vizita satul, omul a evitat să dea un răspuns clar.

— Dacă vin cu voi, totul va fi bine, a spus șeful. Voi merge însă să pun niște capcane pentru porci. Să nu mergeți în sat fără mine. Stați pe cărare și, pentru niciun motiv, să nu o luați la dreapta sau la stânga, a mai spus el. Apoi a dispărut în junglă. (Va urma.)