Alte rubrici din studiu

Știai că?

Înălțimea uriașului Goliat este precizată în 1 Samuel 17:4: „șase coți și o palmă”, adică aproximativ 3,25 metri. În schimb, în manuscrisele de la Marea Moartă și în alte dovezi textuale timpurii, apare o înălțime de doar 2,25 metri, care, deși gigantică, pare mai rezonabilă.

 

Cu alți ochi

„Vaporul se află în siguranță în port, dar nu în acest scop au fost construite vapoarele.” – John Shedd, filantrop american, secolele XIX–XX

„Cea mai mare temere a noastră nu ar trebui să fie eșecul, ci succesul într-un lucru care nu contează cu adevărat.” – misionar la triburi neatinse (autor necu- noscut), Eternal Perspectives Newsletter (toamna, 2003), p. 15

„Drama omului modern nu e aceea că știe din ce în ce mai puțin care e semnificația propriei vieți, ci că acest lucru îl deranjează din ce în ce mai
puțin.” – Vaclav Havel, dramaturg ceh contemporan și președinte al Cehoslovaciei (1989-1992)