Alte rubrici din studiu
Știai că?
Iosua a convocat poporul în fața a doi munți: Ebal și Garizim. Fiecare dintre ei avea un relief unic. Numele Ebal înseamnă „stâncos”, iar descrierea este conformă cu realitatea. Garizim, spre deosebire de Ebal, era un munte frumos, cu multă vegetație. Ambii au avut un rol semnificativ în acea zi, în care Iosua a chemat poporul lângă acești doi munți. Ebal reprezenta urmările blestemelor care vor cădea asupra lui Israel, dacă Îl va uita pe Dumnezeu, în vreme ce Garizim demonstra binecuvântările de care se va bucura poporul lui Dumnezeu, dacă va rămâne credincios.
Cu alți ochi
„Păcatul nu este dăunător pentru că este interzis, ci este interzis pentru că este dăunător.” – Benjamin Franklin, om de stat, om de știință, filozof, scriitor și inventator american, secolul XVIII
„Dacă vor ca noi să credem într-un Răscumpărător, atunci creștinii să se comporte ca niște oameni răscumpărați.” – Voltaire, filozof și scriitor francez, secolul XVIII