Alte articole din studiu
Știai că?
Una dintre cele mai importante sărbători evreiești este Sucot. Cu această ocazie, se comemorează cei 40 de ani de pribegie prin pustie. Deși între Egipt și Canaan nu erau decât 300 de kilometri, poporului lui Dumnezeu i-au trebuit 40 de ani pentru a-i parcurge! Sucot ne reamintește de importanța timpului în viața spirituală. Lucrurile bune nu pot fi făcute în grabă. În timpul pribegiei din pustie au primit israeliții Cele Zece Porunci, prototipul pentru tabernacul și caracterul necesar pentru a intra în Țara Făgăduită. Sucot ne face să înțelegem că vinderea dreptului de întâi născut (un lucru important pe termen lung) pe o recompensă imediată (pe termen scurt) este o prostie. Binecuvântările de la Dumnezeu se revarsă asupra acelora care înțeleg valoarea recompensei întârziate.
Cu alți ochi
„După inventarea butoanelor, am ajuns să ne obișnuim cu recompensa imediată. Primim mâncare instant cu ajutorul cuptoarelor cu microunde. Distracție pe moment avem la atingerea telecomenzii. Nici măcar nu trebuie să mai dăm geamul jos la mașină cu ajutorul manivelei… Uităm conceptul de recompensă întârziată. Dumnezeu trebuie să aibă o îndelungă răbdare. E greu să convingi o persoană care primește în câteva momente aproape tot ce își dorește că lucrurile veșniciei și ale Împărăției lui Dumnezeu vin numai printr-o îndelungă răbdare.” – Ken Raggio, pastor american contemporan