Comentarii inspirate (st. 7)

Victoria lui Isus asupra morții

Sabat după-amiază, 5 noiembrie

Gândește-te cât de mult L-a costat pe Hristos să lase curțile cerești și să ocupe poziția de căpetenie a oamenilor. De ce a făcut aceasta? Pentru că El era singurul care putea să răscumpere omenirea căzută. În lumea aceasta nu exista nici măcar un om fără păcat. Fiul lui Dumnezeu a coborât de pe tronul Său ceresc, Și-a lăsat mantia regală și coroana și Și-a îmbrăcat divinitatea în corp omenesc. El a venit să moară pentru noi, să zacă în mormânt așa cum zac oamenii și să fie înviat pentru îndreptățirea noastră. El a venit ca să cunoască toate ispitele cu care este copleșit omul. El S-a ridicat din mormânt și a proclamat deasupra mormântului care Îi fusese împrumutat de Iosif: „Eu sunt învierea și viața!” Cineva egal cu Dumnezeu a trecut prin moarte pentru noi. El a gustat moartea pentru fiecare om, pentru ca, prin El, orice om să poată avea parte de viața veșnică. – In Heavenly Places, p. 13

Crucea ne învață că Tatăl nostru ceresc ne iubește cu o dragoste nemărginită și veșnică și ne atrage către el cu o dragoste mai fierbinte decât aceea a unei mame pentru copilul ei îndărătnic. Putem să ne mirăm că Pavel a exclamat: „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos”? Este și privilegiul nostru să ne lăudăm cu crucea Golgotei, să ne predăm cu totul Aceluia care S-a dat pe Sine pentru noi. Atunci, având pe chip lumina iubirii care strălucește de la Fața Lui vom merge înainte să ducem această lumină acelora care sunt în întuneric. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 5, p. 1133

Domnul Isus a plasat crucea la același nivel cu lumina care vine din cer, pentru că acolo ea va atrage privirea oamenilor. Crucea se află în lumina care strălucește de la chipul lui Dumnezeu, așa că, privind la cruce, oamenii pot să Îl vadă și să Îl cunoască pe Dumnezeu și pe Isus Hristos, pe care L-a trimis El. Privind la Dumnezeu, noi privim la Acela care S-a dăruit pe Sine până la moarte. Privind crucea, Îl vedem pe Dumnezeu și înțelegem dezgustul Său față de păcat. Dar când vedem în cruce ura lui Dumnezeu față de păcat, vedem și iubirea Sa pentru păcătoși, iubire care este mai tare decât moartea. Pentru lume, crucea este argumentul care nu poate fi contestat că Dumnezeu este adevăr, dragoste și lumină. – Signs of the Times, 7 martie 1895

Duminică, 6 noiembrie Un mormânt sigilat

Preoţii au dat porunci pentru asigurarea mormântului. O piatră mare fusese pusă la intrarea lui. De-a curmezișul acestei pietre au pus frânghii, legând bine capetele de stânca cea solidă și sigilându-le cu sigiliul roman. Piatra nu putea fi mișcată fără ca sigiliul să fie rupt. O gardă de o sută de soldaţi a fost pusă în jurul mormântului, pentru a împiedica pe oricine ar fi încercat să se atingă de el. Preoţii au făcut tot ce au putut ca să păstreze trupul lui Hristos acolo unde fusese pus. El a fost sigilat cu atâta siguranţă în mormântul Său, ca și cum ar fi trebuit să rămână acolo pentru totdeauna.
Așa au plănuit și s-au sfătuit oamenii cei slabi. Prea puţin își dădeau seama acești ucigași de zădărnicia eforturilor lor. Dar, prin acţiunile lor, Dumnezeu a fost glorificat. Chiar strădaniile lor de a împiedica învierea lui Hristos sunt cele mai convingătoare argumente pentru dovedirea ei. Cu cât era mai mare numărul de ostași din jurul mormântului, cu atât era mai puternică dovada că El a înviat. … Gărzile romane și armele romane nu aveau putere să-L reţină pe Domnul vieţii în mormânt. Ceasul eliberării Sale era aproape. – Hristos, Lumina lumii, p. 778

Deși conducătorii iudei își aduseseră la îndeplinire scopul diabolic de a-L ucide pe Fiul lui Dumnezeu, nici temerile lor nu s-au liniștit, nici invidia lor față de Hristos cel mort. Alături de bucuria răzbunării satisfăcute, în sufletul lor era o teamă continuă că trupul Său mort, care zăcea în mormântul lui Iosif, va reveni la viață. Ca urmare, „preoții cei mai de seamă și fariseii s-au dus împreună la Pilat și i-au zis: «Doamne, ne-am adus aminte că înșelătorul acela, pe când era încă în viață, a zis: ’După trei zile voi învia.’ Dă poruncă dar ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul și să spună norodului: ’A înviat din morți!’ Atunci, înșelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decât cea dintâi.»” Asemenea iudeilor, Pilat dorea la fel de puțin ca Isus să învie cu putere pentru a pedepsi vina acelora care Îl uciseseră și a pus la dispoziția preoților un grup de soldați romani. El a spus: „«Aveți o strajă; duceți-vă de păziți cum puteți.» Ei au plecat și au întărit mormântul, pecetluind piatra și punând strajă” (Matei 27:65,66).
Iudeii și-au dat seama de avantajul de a avea o asemenea pază în jurul mormântului lui Isus. Ei au pus un sigiliu pe piatra care închidea mormântul, ca să nu fie mutată fără ca faptul acesta să fie cunoscut și au luat toate precauțiile necesare ca nu cumva ucenicii să înșele pe cineva cu privire la trupul lui Isus. Totuși, toate planurile și precauțiile lor nu au făcut decât ca triumful învierii să fie confirmat și dovedit pe deplin. – Istoria mântuirii, pp. 228–229

Luni, 7 noiembrie „A înviat!”

Ridicându-L pe Isus din moarte, Tatăl L-a glorificat pe Fiul Său înaintea gărzilor romane, înaintea oștirii lui Satana și înaintea universului ceresc. Un înger puternic, îmbrăcat cu armura strălucirii cerului, a coborât risipind întunericul în calea sa și, rupând sigiliul roman, a rostogolit piatra grea de la intrarea mormântului ca și cum ar fi fost o pietricică, nimicind într-o clipă toată lucrarea făcută de vrăjmaș. Atunci s-a auzit glasul lui Dumnezeu chemându-L pe Hristos afară din închisoarea mormântului. Soldații romani i-au văzut pe îngerii cerești plecându-se în adorare înaintea Aceluia pe care ei Îl răstigniseră, iar El a declarat în mod solemn deasupra mormântului împrumutat de Iosif: „Eu sunt învierea și viața!” Să mai fim surprinși că soldații au căzut ca morți la pământ? – Lift Him Up, p. 102

Domnul Hristos a fost mijlocul prin care Tatăl a putut să-Și reverse asupra unei lumi căzute în păcat nemărginita Sa iubire. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5:19). Dumnezeu Tatăl a suferit împreună cu Fiul Său. În agonia din Ghetsimani, în moartea ispăşitoare de pe crucea Golgotei, inima Iubirii Infinite a plătit preţul mântuirii noastre.
Domnul Isus spunea: „Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau” (Ioan 10:17). Sau, cu alte cuvinte: „Atât de mult vă iubeşte Tatăl Meu, încât pe Mine Mă iubeşte mai mult pentru că Mi-am dat viaţa pentru mântuirea voastră. Făcându-Mă reprezentantul şi garantul vostru prin jertfa vieţii Mele, luând asupra Mea slăbiciunile trupului vostru şi vinovăţia voastră, Eu sunt şi mai mult iubit de Tatăl Meu, căci, prin sacrificiul Meu, Dumnezeu poate fi drept şi totuşi să îndreptăţească pe cel care crede în Hristos”.
Nimeni altul decât Fiul lui Dumnezeu nu putea înfăptui mântuirea noastră, căci numai Acela care a fost la sânul Tatălui putea să ni-L facă cunoscut, numai Acela care a cunoscut înălţimea şi adâncimea dragostei lui Dumnezeu putea să o manifeste. Nimic mai puțin decât sacrificiul infinit adus de Domnul Hristos în favoarea omului decăzut nu putea să exprime iubirea lui Dumnezeu Tatăl pentru omenirea pierdută. – Calea către Hristos, pp. 13–14

[Soldaţii romani] Au fost umpluţi de uimire când au văzut că piatra cea mare fusese rostogolită de la intrarea mormântului şi că trupul lui Isus nu mai era acolo. S-au grăbit către oraş pentru a le spune preoţilor şi bătrânilor ce văzuseră. În timp ce acei criminali ascultau raportul uimitor, paloarea s-a aşternut pe fiecare faţă. I-a cuprins groaza când s-au gândit ce putuseră să facă. Dacă raportul era corect, atunci ei erau pierduţi. Au rămas în tăcere un timp, uitându-se unul la altul, neştiind ce să facă sau să spună. Acceptarea raportului ar fi însemnat să se condamne singuri. S-au tras deoparte pentru a se consulta cu privire la ce ar fi trebuit să facă. Au gândit că, dacă raportul adus de soldaţi se va răspândi în popor, cei care L-au dat pe Hristos la moarte vor fi şi ei omorâţi ca ucigaşi ai Lui. S-a luat hotărârea să-i mituiască pe soldaţi pentru a pune sub tăcere această chestiune. … Straja romană şi-a vândut cinstea pentru bani şi a fost de acord să urmeze sfatul preoţilor şi bătrânilor. – Scrieri timpurii, p. 183

Marți, 8 noiembrie Mulți au înviat odată cu El

Când Isus, atârnând pe cruce, a strigat „S-a isprăvit!”, stâncile s-au sfărâmat, pământul s-a cutremurat şi s-au deschis unele morminte. Când S-a ridicat ca biruitor asupra morţii şi mormântului, în timp ce pământul se cutremura şi slava cerului strălucea asupra locului sfânt, mulţi dintre cei care muriseră ca neprihăniţi, acum, dând curs chemării Sale, au ieşit ca martori înviaţi de El. Sfinţii aduşi la viaţă, cărora li se făcuse o asemenea favoare, au ieşit din morminte cu trupuri glorificate. Erau persoane sfinte şi alese de Dumnezeu din toate veacurile, de la creaţie până în zilele lui Hristos. Astfel, în timp ce mai-marii iudeilor căutau să ascundă evenimentul învierii lui Hristos, Dumnezeu a ales să scoată din morminte un grup de credincioşi, pentru a da mărturie că Isus înviase şi pentru a vesti slava Lui. …
Cei care au ieşit din morminte la învierea lui Isus s-au arătat multora, spunându-le că jertfa în favoarea omului fusese adusă, că Isus, pe care Îl răstigniseră iudeii, înviase dintre cei morţi şi, ca dovadă pentru cuvintele lor, ei au declarat: „Suntem înviaţi odată cu El.” Au dat mărturie că ei au fost chemaţi afară din mormintele lor prin puterea Lui. – Scrieri timpurii, p. 184

De aceea, să nu ne plângem şi să nu ne întristăm pentru că în această viaţă nu suntem scutiţi de dezamăgiri şi de suferinţă. Dacă, în providenţa lui Dumnezeu, suntem chemaţi să îndurăm încercări, ar trebui să ne acceptăm crucea şi să bem paharul amar, aducându-ne aminte că există o mână de Tată care ni-l ţine la buze. Să ne încredem în El şi în lumina zilei, chiar şi atunci când este întuneric. Oare nu putem crede că El ne va da tot ce este spre binele nostru? „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” …
Ce temă de meditaţie este sacrificiul lui Isus pentru păcătoşii pierduţi! „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Cum vom aprecia binecuvântările care ne-au fost astfel puse la dispoziţie? Ar fi putut Isus să sufere mai mult? Ar fi putut să ne asigure binecuvântări mai bogate? … În starea noastră actuală, aşa favorizaţi şi binecuvântaţi cum suntem, nu ne putem da seama din ce adâncuri am fost salvaţi. Noi nu putem aprecia cu cât mai adânci ne-ar fi fost rănile şi cu cât mai mari ne-ar fi fost durerea şi suferinţa dacă Isus nu ne-ar fi înconjurat cu braţul Său omenesc de simpatie şi de dragoste şi nu ne-ar fi ridicat.
Ne putem bucura în speranţă. … El a murit ca să ne poată spăla păcatele, ne-a îmbrăcat cu neprihănirea Sa şi ne-a făcut potriviţi pentru societatea cerului, unde vom putea locui veşnic în lumină. – Mărturii, vol. 5, pp. 315–316

Miercuri, 9 noiembrie Martori ai lui Hristos cel înviat

Apoi, cei doi călători [care veneau de la Emaus], de-abia suflând de graba cu care veniseră, au povestit felul minunat în care li Se arătase Isus. De-abia au isprăvit de povestit și unii ziceau că nu pot crede, pentru că ar fi prea frumos să fie adevărat, când, deodată, o altă Persoană li S-a înfăţișat. Toţi ochii erau aţintiţi asupra Străinului. Nimeni nu bătuse la ușă pentru a cere voie să intre. Nu se auzise niciun zgomot de pași. Ucenicii erau surprinși și se întrebau cine ar putea fi. Apoi au auzit un glas care nu era altul decât glasul Învăţătorului lor. Cuvinte clare și distincte veneau din gura Lui: „Pace vouă!”
„Plini de frică și de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: «Pentru ce sunteţi tulburaţi? Și de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitaţi-vă la mâinile și picioarele Mele, Eu sunt, pipăiţi-Mă și vedeţi: un duh nu are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.» Și după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile și picioarele Sale.” Ei au privit mâinile și picioarele vătămate de piroanele nemiloase. Au recunoscut glasul Său, care nu se asemăna cu al nimănui pe care să-l fi auzit vreodată. „Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, El le-a zis: «Aveţi aici ceva de mâncare?» I-au dat o bucată de pește fript și un fagure de miere. El le-a luat și a mâncat înaintea lor.” „Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.” Credinţa și bucuria au luat locul necredinţei și, cu sentimente pe care niciun cuvânt nu ar fi fost în stare să le exprime, L-au recunoscut pe Mântuitorul lor înviat. – Hristos, Lumina lumii, pp. 802–803

În purtarea Sa față de Toma, Isus le-a dat urmașilor Săi o lecție privind modul în care ar trebui să îi trateze pe aceia care au îndoieli cu privire la adevărul religios și care pun în evidență aceste îndoieli. El nu l-a copleșit pe Toma cu reproșuri, nici nu a intrat în discuții contradictorii cu el, ci i S-a descoperit celui care era plin de îndoieli arătând o bunăvoință remarcabilă și multă delicatețe. Tomas luase cea mai irațională atitudine, decretând condițiile absolut necesare pentru ca el să creadă, însă Domnul Isus, prin iubirea Sa generoasă și prin considerația arătate față de el a dărâmat barierele ridicate de acest ucenic. Uneori, discuțiile insistente în contradictoriu vor slăbi cumva necredința, dar, mai degrabă o vor pune în stare de autoapărare, făcând să fie găsite noi argumente și scuze. Isus, descoperit în iubirea și harul arătate ca Mântuitor care S-a jertfit pe Sine, vor aduce pe buzele multora care nu voiau să creadă, cuvintele care arată că recunosc și ei la fel ca Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu.” – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 5, p. 1151

Joi, 10 noiembrie Primul rod dintre cei adormiți

Hristos a înviat din morți ca, primul rod (pârga) dintre cei adormiți. El era cel simbolizat prin snopul de legănat și învierea Sa a avut loc chiar în ziua în care trebuia prezentat Domnului snopul de legănat. Timp de mai bine de o mie de ani avusese loc această ceremonie simbolică. Din câmpurile secerate se luau primele spice de grâu și se făcea un snop, iar când oamenii veneau la Ierusalim pentru Paște, aceste prime roade erau legănate înaintea Domnului ca un dar de mulțumire. Nu se punea secera în lan și nu se strângea grâul în snopi înainte de a fi adus acest dar. Snopul închinat Domnului reprezenta secerișul. Astfel, Hristos, ca prim rod, reprezintă marele seceriș spiritual care va fi făcut pentru Împărăția lui Dumnezeu. Învierea Sa este simbolul și garanția învierii tuturor celor drepți care au murit. – The Faith I Live By, p. 180

Valoarea pe care Dumnezeu o dă lucrului mâinilor Sale – dragostea față de copiii Săi – este descoperită în darul pe care L-a făcut pentru răscumpărarea oamenilor. Adam a căzut sub stăpânirea lui Satana. El a adus păcatul în lume, iar prin acesta, moartea. Dumnezeu L-a dat pe singurul Său Fiu pentru a-l salva pe om. El a făcut totul pentru a arăta că este drept și îi poate îndreptăți pe toți cei care Îl primesc pe Hristos. Omul s-a vândut pe sine lui Satana, dar Isus a răscumpărat rasa umană.
Tu nu îți aparții. Isus te-a răscumpărat prin sângele Său. Nu îți îngropa talentele! Folosește-le pentru El! În orice fel de afacere ai fi angajat, ia-L pe Isus cu tine! Dacă simți că-ți pierzi dragostea pentru Mântuitorul tău, renunță la afacere și spune: „Aici sunt, Mântuitorule. Ce trebuie să fac?” El te va primi îngăduitor și te va iubi fără margini. El te va ierta, pentru că este bogat în iertare și îndelung răbdător și vrea ca niciunul să nu piară.
Noi cu tot ce avem Îi aparținem lui Dumnezeu. Nu ar trebui să privim ca un sacrificiu faptul de a-I dărui dragostea inimilor noastre. Inima însăși ar trebui să-I fie oferită cu o dorință sinceră, ca un dar de bunăvoie. – Solii către tineret, pp. 69–70

Domnul Hristos S-a dat pe Sine Însuși ca o jertfă deplină pentru fiecare fiu și fiică decăzută a lui Adam. Ce umilință a trebuit El să îndure! Cum a coborât El pas cu pas, tot mai jos, pe calea umilinței, dar, cu toate acestea, nu Și-a mânjit sufletul cu nicio pată a păcatului respingător! El a suferit toate aceste lucruri pentru a te putea înălța, curăți, purifica și înnobila pe tine și pentru ca tu să poți fi moștenitor împreună cu El pe tronul Său. Cum poți face tu ca alegerea și chemarea ta să fie sigure? Care este calea mântuirii? Domnul Hristos spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Oricât ai fi de păcătos, oricât ai fi de vinovat, ai fost chemat, ai fost ales. „Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi.” … Sângele Domnului Hristos este un mijloc care nu dă greș niciodată, prin care toate cererile noastre pot găsi cale de acces la tronul lui Dumnezeu. – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 251

Vineri, 11 noiembrie Studiu suplimentar

Hristos, Lumina lumii, capitolele 82, „De ce plângi?”, și 84, „Pace vouă”.