Comentarii inspirate (st. 8)

Se poate vedea invizibilul

Sabat după-amiază, 13 august

Credința este cea care ne face în stare să privim dincolo de prezent, cu toate răspunderile și grijile lui, spre marele viitor, când tot ce ne pune în încurcătură acum va deveni clar. Credința Îl vede pe Domnul Isus stând la dreapta lui Dumnezeu ca Mijlocitor al nostru. Credința privește locuințele pe care Domnul Hristos S-a dus să le pregătească pentru cei care Îl iubesc. Credința vede mantia și coroana care sunt pregătite pentru biruitor și aude cântecul celor răscumpărați. …
Credința nu este un sentiment. „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Adevărata credință nu este asociată în niciun fel cu încumetarea. Numai cel care are adevărata credință este ferit de încumetare, deoarece încumetarea este contrafacerea lui Satana pentru credință. – Slujitorii Evangheliei, pp. 259–260

Nevoile prezente ale multora sunt împlinite, totuși ei nu se încred în Domnul pentru viitor. Când anticipează o nevoie, ei manifestă necredință și cad în descurajare și tristețe. Unii se îngrijorează fără încetare, temându-se ca nu cumva să ajungă săraci, iar copiii lor să sufere. Când apar greutăți sau când sunt aduși în situații dificile, când credința și dragostea lor față de Dumnezeu sunt puse la încercare, ei se dau înapoi din fața încercării și murmură cu privire la modul ales de Dumnezeu de a le curăța caracterul. Dragostea lor nu se dovedește a fi curată și desăvârșită pentru a răbda totul.
Credința celor din poporul lui Dumnezeu trebuie să fie puternică, activă și răbdătoare – o încredere deplină în lucrurile nădăjduite. Atunci, cuvintele unor astfel de oameni vor fi: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!” Pentru că El a fost atât de bun cu mine! – Istoria mântuirii, pp. 128–129

Domnul Isus nu ne cere să-L urmăm, pentru ca după aceea să ne părăsească. Dacă ne consacrăm viața în slujba Sa, nu vom fi niciodată într-o situație pentru care Dumnezeu nu a prevăzut dinainte resursele necesare. Oricare ar fi situația în care ne aflăm, noi avem un Sfătuitor sigur. Oricare ar fi necazul nostru, întristarea sau însingurarea, noi avem un Prieten plin de simpatie. Dacă greșim din neștiință, Domnul Hristos nu ne părăsește. Vocea Sa, distinctă și clară, este auzită spunând: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). „Căci El va izbăvi pe săracul care strigă și pe nenorocitul care n-are ajutor” (Psalmi 72:12).
„Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 25:3). Brațul Celui Atotputernic este întins pentru a ne călăuzi înainte și tot înainte. Domnul spune: Mergeți înainte. Eu vă voi trimite ajutor. Însuși faptul că voi cereți aduce slavă Numelui Meu și veți primi. Cei care urmăresc să vadă când dați greș vor vedea totuși Cuvântul Meu triumfând glorios. „Tot ce veți cere cu credință, prin rugăciune, veți primi” (Matei 21:22). – Slujitorii Evangheliei, p. 263

Duminică, 14 august Generozitatea Tatălui nostru

Prezența Tatălui L-a înconjurat pe Hristos și nimic nu L-a lovit în afară de ceea ce a îngăduit iubirea infinită, pentru binecuvântarea lumii. Acesta era izvorul mângâierii Sale, și este și pentru noi. Cel care este umplut cu Duhul lui Hristos rămâne în Hristos. Orice ar veni asupra lui vine de la Mântuitorul, care îl înconjoară cu prezența Sa. Nimic nu îl poate atinge dacă Domnul nu aprobă. Toate suferințele și necazurile noastre, toate ispitele și încercările, toate întristările și durerile, toate persecuțiile și privațiunile, pe scurt, toate lucrurile lucrează împreună pentru binele nostru. Toate experiențele și împrejurările sunt lucrătorii lui Dumnezeu prin care binele ajunge la noi. – Divina vindecare, pp. 488–489

Iubirea lui Dumnezeu este atât de largă, de adâncă, este deplină și pătrunde peste tot. Ea îi ridică de sub influența lui Satana pe aceia care au fost amăgiți prin înșelătoriile lui și le oferă acces la tronul lui Dumnezeu, tronul înconjurat de curcubeul făgăduinței. Dumnezeu este Tatăl nostru și Cel care conduce tot. … Principiile care conduc cerul trebuie să fie cele care conduc și pe pământ, aceeași iubire de care sunt însuflețiți îngerii, aceeași curăție și sfințenie care domnesc în ceruri ar trebui să fie reproduse, pe cât se poate, și pe pământ.
Dacă Îl numiți pe Dumnezeu Tatăl vostru, recunoașteți că sunteți copiii Săi și acceptați să fiți conduși de înțelepciunea Sa și să ascultați în totul de El, știind că iubirea Sa nu se schimbă. Atunci veți accepta planul Său pentru viața voastră. Fiind copii ai lui Dumnezeu, onoarea Lui, caracterul Său, familia Sa și lucrarea Sa vă vor interesa mai mult decât orice. Va fi o bucurie pentru voi să recunoașteți și să onorați relația cu Tatăl vostru și cu fiecare membru al familiei Sale. Vă veți bucura să puteți face orice lucru, oricât de modest, care să Îi aducă glorie și să fie spre binele fraților voștri. – The Faith I Live By, p. 65

Când S-a jertfit pe Sine pentru păcatele lumii, în persoana Domnului Hristos, El a luat asupra Sa cazul fiecărui suflet. „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Oare nu Își va împlini Dumnezeu cuvântul Său plin de milă, pe care l-a dat pentru încurajarea și întărirea noastră?
Nimic nu dorește Domnul Hristos atât de mult cum dorește să-Și răscumpere moștenirea de sub stăpânirea lui Satana. Dar, înainte de a fi eliberați de sub puterea lui Satana care lucrează în afara noastră, trebuie să fim eliberați de sub puterea lui care acționează înăuntrul nostru. Dumnezeu îngăduie încercările ca să putem fi eliberați de tot ce este firesc, de egoism și de orice trăsături de caracter aspre și necreștinești. El îngăduie ca apele adânci ale necazurilor să se reverse peste noi, ca să-L putem cunoaște pe El și pe Isus Hristos, pe care L-a trimis El, și să ajungem să dorim din adâncul inimii să fim curățiți de orice murdărie morală și să putem ieși din încercare mai curați, mai sfinți şi mai plini de bucurie. Adesea intrăm în cuptorul încercărilor cu sufletul întunecat de egoism. Dar, dacă rămânem răbdători în încercarea decisivă a vieții noastre, vom ieși din ea reflectând caracterul divin. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 174–175

Luni, 15 august În Numele lui Isus

„Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face” (Ioan 14:14).
„În Numele Meu”, așa i-a îndemnat Hristos pe ucenici să se roage. În Numele lui Hristos vor sta urmașii Lui în faţa lui Dumnezeu. Datorită valorii jertfei aduse pentru ei, au și ei valoare în faţa Domnului. Pentru că li se atribuie neprihănirea lui Hristos, sunt priviţi ca având preţ. Pentru Numele lui Hristos, Domnul îi iartă pe aceia care se tem de El. El nu vede în ei ticăloșia păcatului. El recunoaște în ei asemănarea cu Fiul Său, în care ei cred.
Domnul este dezamăgit când poporul Său se subapreciază. El dorește ca aceia care sunt moștenirea Sa aleasă să se aprecieze după preţul pe care El l-a pus asupra lor. Dumnezeu i-a dorit, altfel nu L-ar fi trimis pe Fiul Său într-o misiune scump plătită pentru a-i răscumpăra. El are o lucrare pentru ei și este foarte mulţumit când ei Îi adresează cele mai mari cereri, preamărind astfel Numele Său. Ei pot să se aștepte la lucruri mari, dacă au credinţă în făgăduinţele Sale. – Hristos, Lumina lumii, pp. 667–668

A vorbi despre religie doar ocazional și a te ruga fără foamea sufletului și fără o credință vie nu valorează nimic. O credință formală, care Îl acceptă pe Hristos doar ca Mântuitor al lumii, nu va putea să aducă niciodată vindecare pentru suflet. Credința care duce la mântuire nu este doar un consimțământ intelectual acordat adevărului. Cel care așteaptă să cunoască totul înainte de a-ș i exercita credința nu va primi binecuvântarea de la Dumnezeu.
Nu este suficient să crezi ceva despre Hristos, noi trebuie să credem în El. Singura credință care ne va fi de folos este aceea care Îl acceptă pe Hristos ca Mântuitor personal și prin care ne însușim meritele Sale. Mulți tratează credința ca pe o părere. Dar credința mântuitoare este un contract prin care cei care Îl primesc pe Hristos se alătură într-o relație cu Dumnezeu, bazată pe legământ. O credință vie înseamnă o creștere a puterii, o încredere deplină, prin care sufletul devine o forță biruitoare. – Slujitorii Evangheliei, pp. 260–261

[Ucenicii] s-au adunat laolaltă pentru a-I prezenta Tatălui cererile lor, în Numele lui Isus. Ei știau că au un reprezentant în ceruri, un Apărător la tronul lui Dumnezeu. Cu un respect solemn, ei se plecau în rugăciune, repetând asigurarea: „Orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în Numele Meu; cereți și veți căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16:23,24). Mai sus și tot mai sus întindeau ei mâna credinței, cu argumentul cel mai puternic: „Hristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi” (Romani 8:34).
În timp ce așteptau împlinirea făgăduinței, ucenicii își umileau inimile în pocăință sinceră și își mărturiseau necredința. În timp ce își aminteau cuvintele pe care Hristos li le-a adresat înainte de moartea Sa, ei au priceput mult mai bine înțelesul lor. … Meditând la viața Lui curată și sfântă, ei au simțit că nicio strădanie nu va fi prea grea și niciun sacrificiu prea mare, ca să poată da mărturie în viața lor despre caracterul plin de iubire al lui Hristos. – Faptele apostolilor, pp. 35–36

Marți, 16 august Puterea învierii

Pentru cel credincios, Hristos este Învierea și Viaţa. În Mântuitorul nostru s-a recâștigat viaţa care se pierduse prin păcat, deoarece El are viaţă în Sine pentru a-l învia pe acela pe care El voiește. El este învestit cu dreptul de a da nemurire. Viaţa pe care a depus-o în firea omenească o ia din nou și o dă omenirii. „Eu am venit”, zicea El, „ca [oile Mele] să aibă viaţă și s-o aibă din belșug” (Ioan 10:10). …
… Aceeași putere, care L-a înviat pe Hristos din mormânt, va învia și biserica Lui și o va proslăvi împreună cu El, punând-o mai presus de toate domniile, de toate puterile, de orice nume care se numește, nu numai în lumea aceasta, ci și în lumea viitoare. – Hristos, Lumina lumii, pp. 786–787

Ne putem bucura în speranţă. Apărătorul nostru este în sanctuarul ceresc, pledând în favoarea noastră. Prin meritele Sale, noi avem iertare şi pace. El a murit ca să ne poată spăla păcatele, ne-a îmbrăcat cu neprihănirea Sa şi ne-a făcut potriviţi pentru societatea cerului, unde vom putea locui veşnic în lumină. Stimate frate, iubită soră, când Satana vă umple mintea cu descurajare, cu mâhnire şi cu îndoială, împotriviţi-vă sugestiilor lui. Spuneţi-i despre sângele lui Isus, care vă spală de orice păcat. Nu ne putem salva singuri din puterea ispititorului, dar acesta tremură şi fuge când sunt invocate meritele acestui sânge preţios. Şi atunci, nu se cuvine să primiţi cu recunoştinţă binecuvântările pe care le revarsă Isus, să luaţi cupa mântuirii pe care El v-o întinde şi să chemaţi Numele Domnului? …
… Dacă bunătatea plină de dragoste a lui Dumnezeu ar atrage din partea noastră mai multă recunoştinţă şi mai multă laudă, am avea mai multă putere în rugăciune. Am primi tot mai mult din dragostea lui Dumnezeu şi am avea tot mai multe motive să-L lăudăm. – Mărturii, vol. 5, pp. 316–317

Credința adevărată este viață și, acolo unde este viață, este creștere. Viața pe care o dă Isus nu poate fi decât din ce în ce mai bogată. O credință vie înseamnă o creștere a vigorii, o încredere mai mare, prin care sufletul devine o putere cuceritoare. Cel ce bea din apa vieții pe care o dă Isus are în el însuși un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică. Deși nu va avea legătură cu niciun izvor creat, el este alimentat din izvorul ascuns. El este ca un izvor care curge continuu, deoarece comunică direct cu izvorul vieții care nu seacă niciodată.
Domnul este dezonorat când un om care mărturisește că este creștin este gol pe dinăuntru. El Îl reprezintă greșit pe Dumnezeu. Numai Hristos manifestat în viață și în caracter poate să i-L descopere lumii pe Dumnezeul pe care ea nu Îl cunoaște. Sufletul reînnoit în cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos, pe care L-a trimis El, dovedește că este umplut cu viață divină și arată aceasta printr-o experiență vie, care se îmbogățește mereu, el are plinătatea dată de Acela care împlinește totul în toți. – That I May Know Him, p. 227

Miercuri, 17 august Toate îngrijorările noastre

Dumnezeu dorește ca noi să prețuim marele plan de răscumpărare, să ne dăm seama de înaltul privilegiu pe care îl avem în calitate de copii ai Săi și să trăim în ascultare de El, aducându-I mulțumirile noastre. El dorește ca noi să-I slujim cu bucurie în fiecare zi, trăind o viață nouă. El așteaptă cu nerăbdare să vadă că inima ni se umple de recunoștință pentru că numele noastre sunt scrise în cartea vieții Mielului și pentru că putem așeza toate necazurile noastre asupra Aceluia care ne poartă de grijă. Dumnezeu ne îndeamnă să ne bucurăm de faptul că suntem moștenirea Domnului, că neprihănirea lui Hristos este haina albă a sfinților Săi și că avem speranța binecuvântată a apropiatei veniri a Mântuitorului nostru.
A-L lăuda pe Dumnezeu cu sinceritate și din toată inima este o datorie la fel de importantă ca rugăciunea. Noi trebuie să arătăm lumii și tuturor ființelor cerești că prețuim iubirea minunată a lui Dumnezeu față de omenirea căzută și că ne așteptăm să primim binecuvântări din ce în ce mai mari din bogăția Sa infinită. Trebuie să vorbim despre capitolele valoroase ale experienței noastre cu mult mai mult decât o facem în prezent. După ce am beneficiat de o revărsare deosebită a Duhului Sfânt, dacă vom rememora bunătatea și lucrările Sale minunate pentru copiii Săi, bucuria noastră în Domnul și eficiența noastră în slujire vor fi mult sporite.

Aceste practici spirituale alungă puterea lui Satana. Ele înlătură spiritul de murmurare și lamentare, iar ispititorul pierde teren. Ele dezvoltă acele trăsături de caracter care îi pregătesc pe locuitorii pământului pentru locașurile cerești. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 299–230

Cu vădită sensibilitate, El le-a spus oamenilor împovărați: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:29).
Prin aceste cuvinte, Isus S-a adresat fiecărei făpturi omenești. Toți oamenii sunt obosiți și împovărați, fie că o știu, fie că nu. Toți sunt aplecați sub poveri pe care numai Hristos le poate îndepărta. Cea mai grea povară pe care o ducem este aceea a păcatului. Dacă am fi lăsați să o purtăm, ne-ar strivi. Dar Acela care este fără păcat a trecut în locul nostru. „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:6).
… El va purta și povara grijii și a întristării. Ne cheamă să punem asupra Lui toate grijile noastre, căci El ne poartă în inima Sa.
… El veghează asupra ta, copile temător. Ești ispitit? El te va ajuta. Ești slab? El te va întări. Ești neștiutor? El te va lumina. Ești rănit? El te va alina. Domnul „socotește numărul stelelor”, îi vindecă „pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile” (Psalmii 147:4,3).
Oricare ar fi neliniștile și încercările tale, deschide-ț i sufletul înaintea Domnului. Vei primi putere pentru a rezista. Va fi deschisă pentru tine o cale de a ieși din dificultăți și necaz. Cu cât ești mai slab și mai neajutorat, cu atât mai puternic vei deveni prin puterea Sa. Cu cât sunt mai grele poverile, cu atât este mai binecuvântată eliberarea când le pui asupra Purtătorului de poveri. – Divina vindecare, pp. 71–72

Joi, 18 august Credință și când Dumnezeu nu se vede

Credința crede Cuvântul spus de Dumnezeu, fără a cere să înțeleagă semnificația experiențelor dificile care vin. Dar mulți au o credință mică. Ei se tem în permanență și își imaginează necazuri. Ei sunt înconjurați
zi de zi de dovezile iubirii lui Dumnezeu și se bucură de bunătățile providenței Sale, dar trec cu vederea toate aceste binecuvântări. Iar dificultățile pe care le întâmpină, în loc să-i conducă la Dumnezeu, îi despart de El, stârnind în ei neliniște și nemulțumire.
Oare fac ei bine când sunt atât de necredincioși? Isus este prietenul lor. Tot Cerul este interesat de binele lor, iar ei se tem și protestează, întristându-L pe Duhul Sfânt. Noi trebuie să credem nu pentru că vedem sau simțim că Dumnezeu ne aude. Noi trebuie să ne încredem în făgăduințele Sale. Când venim la El cu credință, trebuie să credem că fiecare rugăciune ajunge la inima lui Hristos. După ce am cerut binecuvântarea Sa, trebuie să credem că o primim și să-I mulțumim că o avem. Apoi să începem să ne îndeplinim îndatoririle cu siguranța că binecuvântarea ne va fi trimisă atunci când vom avea cel mai mult nevoie de ea. Dacă am învățat să procedăm astfel, vom ști că rugăciunile noastre primesc răspuns. Dumnezeu va face pentru noi „nespus mai mult decât cerem sau decât gândim noi”, „potrivit cu bogăția slavei Sale”, „după lucrarea puterii tăriei Lui” (Efeseni 3:20,16,19). – Slujitorii Evangheliei, pp. 261–262

Cei care lucrează pentru Dumnezeu vor întâmpina hărțuială, disconfort și oboseală. Uneori, nesigură și agitată, inima ajunge aproape la disperare. Când vin astfel de stări de nervozitate și neliniște, lucrătorul trebuie să se oprească și să se odihnească. Hristos face invitația: „Veniţi … la o parte … şi odihniţi-vă puţin” (Marcu 6:31). „El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. … Cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc” (Isaia 40:29-31). …
„Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!” (Psalmii 27:14). „Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului” (Plângerile lui Ieremia 3:26). – Lift Him Up, p. 263

Vineri, 19 august Studiu suplimentar

Asemenea lui Hristos, „Rugăciunea este potrivită oricând și oriunde” p. 122 (18 aprilie).