Comentarii inspirate (st. 6)

Lupta din răsputeri

Sabat după-amiază, 30 iulie

Pentru ca Dumnezeu să-l poată califica pentru marea Sa lucrare, ca păstrător al sfintelor Sale cuvinte, Avraam trebuia să fie despărțit de cei cu care fusese asociat la începutul vieții sale. Influența rudelor și prietenilor ar fi putut să fie o piedică în calea educației pe care Dumnezeu Își propusese să i-o dea slujitorului Său. …
N-a fost deloc ușoară încercarea prin care a trecut Avraam și sacrificiul care se cerea din partea lui nu era nicidecum dintre cele mai mici. Legături puternice îl legau de țara sa, de rudele și de familia sa. Dar el n-a ezitat să asculte chemarea. …
Mulți sunt încă puși la probă ca Avraam. Chiar dacă nu le vorbește în mod direct, din ceruri, Dumnezeu îi cheamă prin învățăturile Cuvântului Său și prin evenimentele providenței Sale. Acestora poate că li se cere să rupă relațiile apropiate și aducătoare de folos, să se despartă de rude și să pornească pe un drum care pare a fi numai o cale a lepădării de sine, a greutăților și a sacrificiului. … El … îi conduce să simtă nevoia după ajutorul Său și să depindă numai de El, pentru ca El să li Se poată descoperi. – Patriarhi și profeți, pp. 126–127

De ce religia ocupă atât de puţin atenţia noastră, în timp ce lumea ne-a acaparat puterea creierului, a oaselor şi a muşchilor? Pentru că toată energia fiinţei noastre este orientată în acea direcţie. Ne-am obişnuit să ne angajăm cu seriozitate şi cu tărie în afacerile lumeşti, până când am ajuns ca minţii să îi fie uşor să se îndrepte către ele. Acesta este motivul pentru care creştinilor li se pare atât de grea viaţa religioasă, iar viaţa lumească, atât de uşoară. Capacităţile au fost educate să-şi exercite puterea în acea direcţie. În viaţa religioasă există o aprobare a adevărurilor Cuvântului lui Dumnezeu, dar lipseşte aplicarea lor în viaţa zilnică.
Cultivarea gândurilor religioase şi a sentimentelor devoţionale nu este inclusă ca parte a educaţiei. Acestea ar trebui să influenţeze şi să controleze întreaga fiinţă. Lipseşte obiceiul de a face binele. Există acţiuni spasmodice şi influenţe favorabile, dar a cugeta în mod natural şi cu plăcere la lucrurile divine nu este principiul conducător al minţii. – Mărturii, vol. 2, p. 264

Dumnezeu Își învață servii prin încercări grele și apăsătoare. El vede că unii au puteri care pot fi folosite pentru înaintarea lucrării Sale și pe aceștia îi pune la încercare; în providența Sa, El îi aduce în poziții care pun la probă caracterul lor și scot în evidență defectele și slăbiciunile pe care nu și le știu nici ei. El le oferă ocazia să corecteze aceste defecte și să se facă vrednici de slujba Lui. El le arată slăbiciunile și îi învață să se sprijine pe El, pentru că El este singurul lor ajutor și singura lor apărare. … Când Dumnezeu îi cheamă la lucru, ei sunt gata, iar îngerii cerului li se alătură în lucrarea pe care o au de îndeplinit pe pământ. – Patriarhi și profeți, pp. 129–130

Duminică, 31 iulie Duhul adevărului

Duhul Sfânt a venit cu o așa plinătate asupra ucenicilor care așteptau și se rugau, încât a cuprins fiecare inimă. Cel Infinit S-a manifestat cu putere în biserica Sa. Era ca și cum de veacuri această putere fusese zăvorâtă și acum Cerul Se bucura, putând să reverse asupra bisericii bogățiile harului Duhului Sfânt. Și, sub influența Duhului Sfânt, cuvintele de căință și mărturisire se amestecau cu imnuri de laudă pentru păcatele iertate. Se auzeau cuvinte de mulțumire și se profetiza. Cerul întreg s-a coborât să privească și să adore înțelepciunea fără de egal și de necuprins a iubirii. Cuprinși de uimire, apostolii au exclamat: „Iată, aceasta este iubire.” Ei au devenit conștienți de darul care le-a fost dat. Și care a fost urmarea? Sabia Duhului, proaspăt ascuțită cu putere și scăldată în fulgerele cerului, și-a croit drum prin necredință. – Faptele apostolilor, p. 38

Duhul Sfânt este dat ca un mijloc de regenerare, pentru a face ca mântuirea realizată prin moartea Răscumpărătorului nostru să fie reală și eficientă. Duhul caută mereu să le atragă atenția oamenilor la marea jertfă care a fost adusă pe crucea de pe Golgota, să descopere lumii iubirea lui Dumnezeu și să-i prezinte sufletului convins de vinovăție lucrurile prețioase ale Scripturilor.
Aducând convingere de păcat și prezentând înaintea minții standardul neprihănirii, Duhul Sfânt îl face pe cel în cauză să renunțe la interesul și plăcerea față de lucrurile acestei lumi și umple sufletul cu o dorință după sfințenie. „Are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 16:13), a spus Mântuitorul. Dacă oamenii sunt dispuși să fie modelați, El va lucra o sfințire a întregii ființe. Duhul va lua lucrurile lui Dumnezeu și le va întipări în suflet. Prin puterea Sa, calea vieții va fi făcută atât de clară, încât nimeni nu va avea cum să rătăcească mergând pe ea. – Faptele apostolilor, pp. 52–53

Când încercările se îngrămădesc în jurul nostru, în rândurile noastre se va vedea atât separare, cât şi unitate. Unii dintre cei care acum sunt gata să ia armele de război, în timpul de criză vor arăta că nu au zidit pe stâncă sigură – ei vor ceda ispitei. Cei care au avut o mare lumină şi privilegii preţioase, dar nu le-au folosit, vor pleca din rândurile noastre sub un pretext sau altul. Pentru că nu au primit dragostea de adevăr, ei vor fi duşi în rătăcire de vrăjmaş, vor da ascultare spiritelor amăgitoare şi învăţăturilor demonice şi se vor îndepărta de credinţă. Dar, pe de altă parte, când furtuna persecuţiei se va abate în mod real asupra noastră, adevăratele oi vor auzi glasul adevăratului Păstor. Se vor face eforturi, însoţite de tăgăduire de sine, pentru salvarea celor pierduţi şi mulţi dintre cei care s-au îndepărtat de staul se vor întoarce să-L urmeze pe marele Păstor. Poporul lui Dumnezeu se va strânge laolaltă şi se va prezenta înaintea vrăjmaşului ca un front unit. La vederea pericolului comun, orice luptă pentru supremaţie va înceta, nu va mai exista nicio dispută cu privire la cine să fie socotit cel mai mare. – Mărturii, vol. 6, pp. 400–401

Luni, 1 august Colaborarea dintre divin și uman

Lucrarea Duhului Sfânt nu ne scutește de nevoia de a ne pune la lucru facultățile și talentele; ea ne învață cum să ne folosim orice capacitate pentru slava lui Dumnezeu. Sub speciala îndrumare a harului lui Dumnezeu, facultățile umane pot fi folosite pentru cele mai bune scopuri pe pământ. Ignoranța nu mărește smerenia sau spiritualitatea nimănui care se consideră urmaș al lui Hristos. Adevărurile Cuvântului divin pot fi apreciate cel mai bine de un creștin care are cultură intelectuală. Hristos poate fi cel mai bine slăvit de cei care Îi slujesc cu inteligență. Marele obiectiv al educației este abilitarea noastră de a ne folosi puterea dată de Dumnezeu, astfel încât să reprezentăm religia Bibliei și să promovăm slava lui Dumnezeu.

Suntem datori Celui ce ne-a adus la existență pentru talentele care ne-au fost încredințate. Și este datoria noastră față de Creator să ne cultivăm și să perfecționăm aceste talente. Educația ne va disciplina mintea, îi va dezvolta puterile și le va direcționa astfel încât să putem fi de folos în promovarea slavei lui Dumnezeu. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pp. 361–362

Am văzut îngerii răului luptându-se pentru suflete și îngerii Domnului împotrivindu-li-se. Conflictul era dur. Demonii le asaltau, corupând atmosfera cu influența lor otrăvitoare și amețindu-le sensibilitatea. Îngerii sfinți urmăreau cu îngrijorare aceste suflete și așteptau să îndepărteze oștile lui Satana. Dar nu este lucrarea îngerilor buni să controleze mintea împotriva voinței fiecărui individ. Dacă oamenii au cedat în favoarea dușmanului și nu fac niciun efort să-i reziste, atunci îngerii Domnului nu pot face mai mult decât să țină pe loc oștirile lui Satana, ca să nu provoace distrugere, până când o altă lumină le va fi dată celor în pericol, să-i ajute să se trezească și să privească spre cer pentru ajutor. Isus nu va delega îngeri sfinți care să-i scape pe cei ce nu fac niciun efort să se ajute singuri.
Dacă vede că e în pericol să piardă un suflet, Satana se va strădui din răsputeri să-l păstreze. Și când individul este speriat de pericol și cu tristețe și ardoare se uită la Isus după putere, Satana se teme că-l va pierde din captivitate și cheamă forțe noi din rândul îngerilor săi, pentru a sădi buruieni în bietul suflet și a forma un zid de întuneric în jurul lui, pentru ca lumina cerului să nu poată ajunge la el. Dar, dacă cel aflat în pericol perseverează și, în neajutorare și slăbiciune, se unește cu meritele lui Hristos, dobândite prin sângele Său, Isus ascultă rugăciunea stăruitoare a credinței și trimite ca întărire și mai mulți îngeri, care vor excela în putere.
… Și, când îngerii atotputernici, îmbrăcați cu armura cerului, vin în ajutorul sufletelor slabe și urmărite, Satana și ai lui dau înapoi, știind bine că au pierdut bătălia. – Solii pentru tineret, pp. 52–53

Marți, 2 august Voința disciplinată

Fiecare dintre noi are de făcut o lucrare individuală, aceea de a-ș i încinge coapsele minții, de a fi treaz și de a veghea în vederea rugăciunii. Mintea trebuie să fie controlată în mod ferm ca să rămână asupra unor subiecte care întăresc puterile morale. … Gândurile trebuie să fie curate, meditațiile inimii trebuie să fie curate dacă vrem ca și cuvintele care ne ies din gură să fie plăcute înaintea Cerului și de folos celor cu care avem de a face.
Mintea trebuie să fie păzită cu grijă. Nu trebuie să îngăduim să intre în ea nimic care ar putea să-i facă rău sau să îi distrugă vigoarea și sănătatea. Pentru a evita așa ceva, ar trebui ar trebui să fie semănate în ea semințe bune, care, atunci când vor încolți vor da naștere la plante roditoare. …
Acela care găsește bucurie și plăcere în citirea Cuvântului lui Dumnezeu și care, în ceasul de rugăciune, este împrospătat continuu din apa care vine din Izvorul vieții va atinge o excelență morală și o cuprindere a minții la care alții nici nu se gândesc. Comuniunea cu Dumnezeu încurajează gândurile bune, aspirațiile nobile, dă o înțelegere clară a adevărului și scopuri înalte faptelor. Aceia care își pun astfel sufletul în legătură cu Dumnezeu sunt recunoscuți de El ca fii și fiice, copii ai Săi. Ei înaintează mereu în sus și mai sus, obținând înțelegeri clare despre Dumnezeu și veșnicie, până când Domnul îi face să fie canale de lumină și înțelepciune pentru lume. – My Life Today, p. 83

Puțini își dau seama că este de datoria lor să-ș i controleze gândurile și imaginația. Este un lucru dificil să-ți ții mintea nedisciplinată ațintită asupra unor subiecte de pe urma cărora ai de câștigat. Însă, dacă gândurile nu sunt folosite cum trebuie, religia nu poate înflori în suflet. Mintea trebuie să fie ocupată cu lucruri sacre, veșnice, căci altfel ea va îndrăgi gânduri superficiale, de nimic. Trebuie disciplinate atât capacitățile morale, cât și cele intelectuale, iar ele se vor întări și perfecționa prin exercițiu.
Pentru a înțelege cum trebuie această chestiune, trebuie să ne amintim că inimile noastre sunt din firea lor stricate și că suntem incapabili, prin noi înșine, să urmăm calea cea dreaptă. Noi putem câștiga biruința numai prin harul lui Hristos, combinat cu cele mai serioase eforturi din partea noastră. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 327

„Dar Domnul Dumnezeu Mă va ajuta, de aceea nu voi fi încurcat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene și știu că nu voi fi dat de ruşine” (Isaia 50:7, în engl.). Tăria de caracter stă în două lucruri: puterea voinței și stăpânirea de sine. Mulți tineri confundă pasiunea puternică și necontrolată cu tăria de caracter, dar, de fapt, cine este condus de pasiune este un om slab. Adevărata măreție și noblețea omului se măsoară prin puterea cu care își domină sentimentele, nu prin forța sentimentelor care îl domină. Cel mai puternic om este acela care, deși e sensibil în fața abuzului, își reține patima și își iartă dușmanii. Astfel de oameni sunt adevărați eroi. – The Faith I Live By, p. 316

Miercuri, 3 august Un angajament radical

Viaţa creştinului este o luptă. Apostolul Pavel vorbeşte despre lupta împotriva căpeteniilor şi a domniilor, atunci când duce lupta cea bună a credinţei. Apoi, el declară: „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului.” O, nu. Astăzi, păcatul este cultivat şi scuzat. Sabia ascuţită a Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu, nu taie până în suflet. S-a schimbat religia? S-a domolit vrăjmăşia lui Satana împotriva lui Dumnezeu? Cândva, viaţa religioasă însemna dificultăţi şi cerea tăgăduire de sine. Acum, totul se face prea uşor. Şi de ce se întâmplă astfel? Cei care spun că sunt poporul lui Dumnezeu au făcut compromis cu puterea întunericului.
Trebuie să existe o reînviorare a mărturiei directe. Calea către cer nu este acum mai netedă şi mai lină decât în zilele Mântuitorului nostru. Trebuie să ne părăsim păcatele. Fiecare îngăduinţă de sine care ne împiedică în viaţa noastră religioasă trebuie să fie îndepărtată. Ochiul drept trebuie să fie scos sau mâna dreaptă trebuie să fie sacrificată dacă ne determină să păcătuim. Suntem dispuşi să renunţăm la înţelepciunea noastră şi să primim Împărăţia cerului ca nişte copilaşi? Suntem dispuşi să renunţăm la îndreptăţirea de sine? Suntem gata să renunţăm la prieteniile noastre lumeşti? Suntem dispuşi să sacrificăm aprobarea oamenilor? Premiul vieţii veşnice are o valoare infinită. Vom face noi eforturi şi sacrificii proporţional cu obiectivul care trebuie atins? – Mărturii, vol. 5, p. 222

Va fi un sacrificiu ca să vă predați pe voi înșivă lui Dumnezeu, dar aceasta este o sacrificare a celor de jos pentru cele de sus, a celor pământești pentru cele veșnice. Dumnezeu nu are de gând să ne distrugă voința, deoarece numai prin lucrarea ei putem să îndeplinim ceea ce dorește El din partea noastră. Voința noastră trebuie să-I fie predată Lui, ca s-o putem primi înapoi curățită și înnobilată; și, dacă este unită prin dragoste cu Cel sfânt, El poate revărsa prin noi torentele iubirii și puterii Sale. Oricât de amară și chinuitoare poate părea această predare pentru inima încăpățânată și neprietenoasă, totuși „îți este de folos”.
Iacov n-a cunoscut victoria credinței biruitoare și n-a fost numit luptător cu Dumnezeu (în engl.: un prinț al Domnului), până când n-a căzut lovit și fără ajutor pe pieptul Îngerului Legământului. … Tot astfel, Cel ce este „Căpetenia mântuirii noastre” a fost făcut „desăvârșit prin suferințe” (Evrei 2:10), iar copiii credinței „au fost viteji în războaie” (în engl.: au fost făcuți puternici în slăbiciune și i-au biruit pe viteji) și „au pus pe fugă oștile vrăjmașe” (Evrei 11:34). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 62

Ce fel de credință câștigă biruința asupra lumii? Acea credință prin care Hristos devine Mântuitorul vostru personal, acea credință care, după ce recunoașteți că sunteți cu totul incapabili să vă mântuiți singuri, vă determină să vă prindeți de Cel care poate să vă mântuiască, ca de singura voastră speranță. Este credința care nu se va descuraja, care aude vocea lui Hristos spunând: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea și vă dau puterea Mea divină.” Este credința care Îl aude spunând: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii” (KJV). – Asemenea lui Hristos, p. 21 (7 ianuarie)

Joi, 4 august Nevoia de perseverență

Lupta pe care trebuie să o ducem este „lupta cea bună a credinței”. „Iată de ce lucrez eu”, zicea apostolul Pavel, „și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine” (Coloseni 1:29).
În marea criză a vieții sale, Iacov s-a dus într-un loc retras să se roage. Gândul lui era stăpânit de un singur scop – să obțină transformarea caracterului. Dar, în timp ce se ruga lui Dumnezeu, cineva l-a atins și, crezând că este un vrăjmaș care încearcă să-l omoare, Iacov s-a luptat cu el toată noaptea. Totuși, nici chiar pericolul de a-ș i pierde viața nu a reușit să-i abată gândul de la marea dorință a sufletului său. Când a ajuns la epuizare, Îngerul l-a atins, dezvăluindu-Și natura divină, și Iacov și-a dat seama cine era Acela cu care luptase. Rănit și neajutorat, a căzut la pieptul Mântuitorului, implorându-L să-l binecuvânteze. El a continuat să se roage cu insistență și nu voia să renunțe, iar Hristos a răspuns cererii acestui suflet pocăit și lipsit de ajutor, împlinindu-Și făgăduința: „… Vor căuta ocrotirea Mea și vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine” (Isaia 27:5). Iacov s-a rugat ferm și hotărât: „Nu te voi lăsa până nu mă vei binecuvânta” (Geneza 32:26). Acest spirit de insistență îi era inspirat chiar de Acela cu care lupta. El a fost cel care îi acordase biruința și i-a schimbat numele, din Iacov în Israel, declarând: „Ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai fost biruitor” (Geneza 32:28). Ceea ce nu a reușit Iacov să obțină luptând cu puterile proprii a fost câștigat prin supunere și credință stăruitoare. „Și ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră” (1 Ioan 5:4). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 144

Bărbaţi, femei şi tineri, Dumnezeu vă cere să aveţi tărie morală, voinţă statornică şi perseverenţă în atingerea scopului, o minte care să nu se bazeze pe afirmaţiile altora, ci care să cerceteze şi să analizeze singură înainte de a accepta sau respinge ceva, care să studieze şi să cântărească dovezile şi să I le prezinte Domnului în rugăciune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” Şi acum condiţia: „Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc…” Această cerere pentru înţelepciune nu trebuie să fie o rugăciune lipsită de sens şi de importanţă, care să se şteargă din minte imediat ce s-a încheiat, ci una care să exprime dorinţa puternică, sinceră a inimii – o dorinţă care apare atunci când eşti conştient de faptul că îţi lipseşte înţelepciunea de a discerne voia lui Dumnezeu.
După ce rugăciunea este înălţată, dacă răspunsul nu este observat imediat, nu obosiţi în aşteptare şi nu deveniţi nestatornici! Nu vă îndoiţi! Prindeţi-vă de făgăduinţa: „Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta”. Ca şi văduva stăruitoare, susţineţi-vă cazul, urmăriţi-vă scopul cu fermitate. Este obiectivul acesta important şi cu consecinţe importante pentru voi? Cu siguranţă că da. Atunci, nu şovăiţi, deoarece credinţa voastră poate fi pusă la încercare. Dacă lucrul pe care îl doriţi este de valoare, atunci merită un efort serios, stăruitor. Aveţi făgăduinţa; voi vegheaţi şi rugaţi-vă! Fiţi perseverenţi şi rugăciunea voastră va primi răspuns; nu Dumnezeu este Cel care v-a făgăduit? Dacă vă costă ceva ca să-l obţineţi, când îl veţi primi îl veţi preţui mai mult. Vi se spune clar că, dacă vă veţi îndoi, nu trebuie să vă aşteptaţi să primiţi ceva de la Domnul. Aici este dată avertizarea să nu obosiţi, ci să aşteptaţi cu încredere împlinirea făgăduinţei. Dacă cereţi, El vă va da cu mână largă şi fără mustrare. – Mărturii, vol. 2, pp. 130–131

Vineri, 5 august Studiu suplimentar

Patriarhi și profeți, cap. 18, „Noaptea luptei”.