Comentarii inspirate (st. 5)

Temperaturi extreme

Sabat după-amiază, 23 iulie

Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Său iubit, plin de har şi adevăr, să vină dintr-o lume de nedescrisă slavă într-o lume mânjită şi poluată de păcat şi întunecată de umbra morţii şi a blestemului. El I-a îngăduit să părăsească sânul iubirii Sale şi adorarea îngerilor pentru a suferi ruşinea, insulta, umilinţa, ura şi moartea. …
Dar acest mare sacrificiu n-a fost făcut pentru a trezi în inima Tatălui iubire faţă de păcătos şi nici pentru a-L determina să fie binevoitor și să-l mântuiască. O, nu! „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu” (Ioan 3:16). Tatăl nu ne iubeşte ca urmare a marii jertfe de ispășire aduse pentru noi, ci El a asigurat această jertfă pentru că ne iubeşte.
Domnul Hristos a fost mijlocul prin care Tatăl a putut să-Și reverse asupra unei lumi căzute în păcat nemărginita Sa iubire. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5:19). Dumnezeu Tatăl a suferit împreună cu Fiul Său. În agonia din Ghetsimani, în moartea ispăşitoare de pe crucea Golgotei inima Iubirii infinite a plătit preţul răscumpărării noastre. – Calea către Hristos, pp. 13–14

În viziunea pe care Isaia a primit-o în curtea templului, i s-a dat o imagine clară a caracterului Dumnezeului lui Israel. „Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt”, i Se arătase într-o măreție strălucită, cu toate acestea, prorocul a fost făcut să înțeleagă natura plină de milă a Domnului său. Acela care locuiește „în locuri înalte și în sfințenie” spune: „Eu… sunt cu omul zdrobit și smerit ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite” (Isaia 57:15). …
Privind la Dumnezeul său, prorocului, ca și lui Saul din Tars la poarta Damascului, i s-a dat nu numai o viziune a nevredniciei lui, ci inimii lui smerite i-a fost dată asigurarea iertării depline și fără plată și el s-a ridicat de acolo ca un om schimbat. El Îl văzuse pe Domnul lui. Primise o licărire a frumuseții caracterului dumnezeiesc. – Profeți și regi, p. 314

Oamenii nu mai știu cum este caracterul Său [al lui Dumnezeu]. Acesta a fost înțeles și interpretat greșit. … Caracterul Său trebuie făcut cunoscut. Lumina slavei Sale, a bunătății, a harului și adevărului Său trebuie să fie răspândită în întunericul lumii.
… Cei care așteaptă venirea Mirelui trebuie să-i spună poporului Său: „Iată Dumnezeul vostru.” Ultimele raze ale luminii pline de milă, ultima solie a harului care trebuie să fie adresată lumii sunt descoperiri ale caracterului Său iubitor. Copiii lui Dumnezeu trebuie să manifeste slava Sa. Ei trebuie să arate prin viața și caracterul lor ce a făcut harul lui Dumnezeu pentru ei.
Lumina Soarelui Neprihănirii trebuie să strălucească prin faptele bune, prin cuvinte ale adevărului și fapte ale sfințeniei. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 415–416

Duminică, 24 iulie Trecerea prin foc a lui Avraam

Ce este ispita? Este mijlocul prin care aceia care spun că sunt copiii lui Dumnezeu sunt puși la încercare și testați. Citim că Dumnezeu l-a ispitit pe Avraam (n. tr.: Cuvântul din ebraică tradus de Cornilescu prin „l-a pus la încercare” – Geneza 22:1, este tradus în alte versiuni, de ex. în KJV, prin „l-a ispitit”), că i-a ispitit pe copiii lui Israel. Aceasta înseamnă că El a îngăduit să existe situații care să le pună la încercare credința și să-i facă să caute ajutor la El. Dumnezeu îngăduie să vină ispite asupra copiilor Săi de astăzi ca ei să înțeleagă că El este ajutorul lor. Dacă ei se apropie de El când sunt ispitiți, El le dă putere să înfrunte ispita. Dar, dacă îi cedează ispititorului, neglijând să vină aproape de Ajutorul lor cel atotputernic, ei sunt biruiți. Se despart de Dumnezeu. Ei nu mai dau dovadă că merg pe calea Domnului. – Comentariile lui Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1094

Testul la care a fost supus Avraam a fost cel mai sever la care ar fi putut fi supusă o ființă umană. Dacă ar fi căzut, nu ar fi fost niciodată cunoscut ca părintele credincioșilor. Dacă s-ar fi abătut de la porunca lui Dumnezeu, lumea ar fi pierdut un exemplu inspirator de credință care nu pune întrebări și de ascultare. Lecția a fost dată ca să strălucească de-a lungul veacurilor și noi să învățăm că nu există nimic prea scump pentru a-I fi dat lui Dumnezeu. Noi ne asigurăm binecuvântarea cerească atunci când privim la fiecare dar ca fiind al Domnului, dat ca să fie folosit în serviciul Său. Înapoiați-I Domnului bunurile care v-au fost încredințate și vi se vor încredința mai multe. Păstrați-le pentru voi și nu veți avea nicio răsplată în viața aceasta și veți pierde și răsplata vieții viitoare. …
… Jertfirea lui Isaac a fost desemnată de Dumnezeu să fie o prefigurare a jertfei Fiului Său. Isaac era un simbol pentru Fiul lui Dumnezeu care a fost adus jertfă pentru păcatele oamenilor. Dumnezeu a vrut să imprime în mintea lui Avraam Evanghelia salvării pentru oameni și, pentru a o face reală, dar și pentru a-i pune la încercare credința, i-a cerut să îl înjunghie pe scumpul său fiu, Isaac. Toată agonia pe care a trăit-o Avraam în timpul acestei întunecate și înfricoșătoare încercări avea ca scop să imprime adânc în înțelegerea lui planul pentru răscumpărarea omului căzut. – Comentariile lui Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1094

Exact de o astfel de credinţă şi de o încredere cum a avut Avraam au nevoie mesagerii lui Dumnezeu de astăzi. Dar mulți dintre cei pe care Domnul i-ar putea folosi nu merg înainte auzind şi ascultând de acest Glas mai presus de toate celelalte. Prea adesea, legăturile cu rudele şi cu prietenii, obiceiurile şi relaţiile de dinainte au o influenţă atât de mare asupra slujitorilor lui Dumnezeu, încât El nu le poate da prea multe instrucţiuni, nu le poate spune prea multe amănunte despre planurile Sale şi, de multe ori, după o vreme, El îi lasă deoparte şi îi cheamă în locul lor pe alţii, pe care îi pune la încercare în acelaşi fel. Domnul ar face mult mai mult pentru slujitorii Săi dacă ei I-ar fi cu totul consacraţi Lui, preţuind ocazia de a-I sluji mai presus de legăturile de rudenie şi de toate celelalte legături pământeşti. – Mărturii, vol. 4, p. 524

Luni, 25 iulie Israel, un popor îndărătnic

Domnul nu l-a părăsit pe Israel fără ca, mai înainte, să fi făcut tot ce putea fi făcut pentru a-l aduce înapoi la ascultarea de El. De-a lungul anilor lungi și întunecați, când conducător după conducător s-a ridicat sfidând cu îndrăzneală Cerul și l-a condus pe Israel din ce în ce mai adânc în idolatrie, Dumnezeu a trimis solie după solie către poporul Său apostat. Prin prorocii Săi i-a dat toate ocaziile să oprească valul de apostazie și să se întoarcă la El. În anii care aveau să urmeze dezbinării împărăției, urmau să trăiască și să lucreze Ilie și Elisei și, în țară, aveau să fie auzite apelurile mișcătoare ale lui Osea, Amos și Obadia. Împărăția lui Israel n-a fost lăsată niciodată fără mărturia nobilă a puterii extraordinare a lui Dumnezeu de a salva din păcat. Chiar și în ceasurile cele mai sumbre, unii aveau să-I rămână credincioși Conducătorului lor divin și, în mijlocul idolatriei, aveau să trăiască fără pată înaintea unui Dumnezeu sfânt. Acești credincioși erau socotiți ca făcând parte din rămășița evlavioasă, prin care planul veșnic al lui Iehova avea să fie, în cele din urmă, adus la îndeplinire. – Profeți și regi, p. 108

Mulți se plâng că Domnul Isus pare a fi undeva, foarte departe. Cine L-a plasat departe? Nu faptele voastre v-au despărțit de Isus? El nu v-a părăsit, dar voi L-ați lăsat pentru alte lucruri pe care le iubiți. Când hoinăriți departe de El și sunteți fermecați de glasul ispititorului și vă prindeți strâns sentimentele de lucruri de nimic, atunci sunteți în pericolul de a vă pierde pacea, încrederea și credința în Dumnezeu. În acele momente Satana vă prezintă ideea că Isus v-a părăsit, dar nu voi sunteți cei care L-ați părăsit pe El?
… [Mulți] gândesc că Hristos și planul de mântuire sunt ceva vag, neclar, confuz. Dacă L-ar fi avut întotdeauna pe Domnul înaintea lor, ca David, …picioarele lor s-ar fi aflat pe stânca cea tare. Priviți la Isus care a fost răstignit pentru voi! Priviți-L cum suferă pentru păcatele voastre și, când vă rugați, pocăiți-vă și doriți-vă cu ardoare să Îl vedeți ca pe Răscumpărătorul vostru care vă iartă păcatele, gata să vă binecuvânteze și să audă cuvintele voastre de recunoștință față de El! Rămâneți lângă El, cât mai aproape de El! – Our High Calling, p. 30

Avem nevoie de o continuă dependență de Fiul lui Dumnezeu, simțită cu toată inima, pentru mântuire și pentru orice fel de înțelepciune și putere spirituală. Dacă nu vom avea mai multă iubire față de Dumnezeu și de oameni și o continuă dependență de harul sfințitor al lui Hristos, care să ne înnoiască și să producă o transformare a caracterului printr-o schimbare divină în inima noastră, care se va vedea în cuvinte, în spirit și în fapte, nu vom avea nicio izbândă în lucrarea noastră.
… Avem nevoie de o credință sporită, fără niciun fel de încredere și siguranță în ceea ce putem să facem noi și o mult mai mare încredere în tot ce Domnul dorește nespus să facă pentru fiecare dintre noi, dacă noi Îi vom pregăti calea. Avem nevoie de acea dorință nespusă a sufletului după comuniune cu Dumnezeu, o dorință cu mult mai mare decât cea pe care o avem acum. Avem nevoie să ne rugăm mai stăruitor. Dacă Îl veți căuta pe Domnul Dumnezeu, Îl veți găsi, dacă Îl veți căuta cu toată inima și cu tot sufletul. – The Upward Look, p. 333

Marți, 26 iulie Supraviețuirea prin închinare

În lumea noastră există nelegiuire, însă nu toate suferințele sunt urmarea unei vieți păcătoase. Iov ne este prezentat în mod distinct ca un om care a suferit pentru că Dumnezeu a îngăduit ca Satana să îl facă să sufere. Vrăjmașul i-a luat tot ce avea, legăturile de familie s-au rupt, a rămas fără copii. Pentru o vreme, corpul lui a fost acoperit de bube dezgustătoare și el a suferit foarte mult. Prietenii au venit să îl mângâie, dar au încercat să-l facă să înțeleagă că el era de vină pentru această suferință din cauza vieții sale păcătoase. Însă el s-a apărat și a respins acuzația, spunându-le că sunt niște mângâietori jalnici (n.tr.: în trad. Cornilescu – supărăcioși). Încercând să îi arate că era vinovat înaintea lui Dumnezeu și că își merita pedeapsa, ei au adus o încercare și mai grea asupra lui și L-au reprezentat în mod greșit pe Dumnezeu. Dar Iov nu s-a abătut de la loialitatea lui și Dumnezeu l-a răsplătit pe slujitorul Său credincios. – Comentariile lui Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 3, p. 1140

Noi avem de băut același pahar al durerii, dar aceasta a fost amestecată cu bucurie, odihnă și pace în Hristos. El face toate lucrurile bune. Tatăl nostru ceresc nu necăjește cu plăcere, nici nu mâhnește bucuros pe copiii oamenilor. …
Lumea aceasta este scena încercărilor, a necazurilor și durerilor noastre. Suntem aici ca să trecem testul dat de Dumnezeu. Focul cuptorului trebuie să ardă până când zgura este consumată și noi mergem înainte ca aurul curățit în cuptorul suferinței. Lumina va străluci în acest întuneric teribil care uneori ți se pare de neînțeles. „Domnul a dat și Domnul a luat; binecuvântat fie Numele Domnului” (Iov 1:21). Acesta să fie limbajul inimii tale. Norul harului este deasupra capului tău chiar și în ceasul cel mai întunecat. Bunătățile Domnului față de noi sunt la fel de multe ca picăturile de ploaie care cad din nori peste pământul însetat ca să-l ude și să-l împrospăteze. Harul lui Dumnezeu este peste tine.
… Dacă s-ar putea ca ochii tăi să fie deschiși, L-ai vedea pe Tatăl tău ceresc aplecat asupra ta cu iubire și ai putea să auzi glasul Său vorbindu-ți în tonuri pline de compasiune ție, care ești cu totul căzut la pământ din cauza suferinței și a necazului. Rămâi tare în puterea Lui, aici este odihnă pentru tine! – In Heavenly Places, p. 272

În accidentele și calamitățile de pe mare și uscat, în marile conflagrații, în tornadele cumplite și în grindina teribilă, în furtuni, inundații și cicloane, în valurile uriașe, în cutremure, în fiecare loc și în o mie de forme, Satana își exercită puterea sa. El distruge recolta adunată și apoi vin foametea și suferința. Aceste lucruri urmează să fie din ce în ce mai frecvente și mai dezastruoase.
Puterea și răutatea lui Satana și a oștirilor lui puternice pot să ne alarmeze, pe drept, dacă nu găsim adăpost și eliberare în puterea mai mare a Răscumpărătorului nostru. Aceia care Îl urmează pe Hristos sunt întotdeauna în siguranță sub vegherea Sa atentă. Îngeri care excelează în putere sunt trimiși din ceruri ca să îi protejeze. Cei răi nu pot să treacă de paza pusă de Domnul să-i apere pe copiii Săi. – The Faith I Live By, p. 328

Miercuri, 27 iulie Supraviețuirea cu ajutorul speranței

Dacă Îl contemplați Hristos, dacă vă conformați pentru a fi asemenea chipului divin, concepțiile voastre despre caracterul divin se vor extinde, iar mintea și inima voastră vor fi elevate, rafinate și înnobilate. Ajutați-i pe tineri să tindă spre înălțime, nu să se sprijine pe înțelepciunea omenească, ci trăind zi de zi ca și cum L-ar vedea pe Cel Nevăzut, să lucreze ca sub privirea inteligențelor cerești. …
Acela care depinde în mod constant de Dumnezeu, prin credință simplă și încredere susținută prin rugăciune, va fi înconjurat de îngerii cerului. Acela care trăiește prin credința în Hristos va fi întărit și ridicat, făcut în stare să lupte lupta cea bună a credinței și să apuce viața veșnică. – In Heavenly Places, p. 16

Adesea, cei care aduc cea mai mare mângâiere altora, ducând cu ei raze de soare oriunde merg sunt cei care au suportat cele mai mari suferințe. Astfel de oameni au fost purificați și sensibilizați prin nenorocirile lor, dar ei nu și-au pierdut încrederea în Dumnezeu când necazul s-a năpustit asupra lor, ci s-au prins și mai tare de iubirea Sa protectoare. Astfel de oameni sunt o dovadă vie a delicatei purtări de grijă a lui Dumnezeu, Cel care face ca întunericul să fie ca lumina și ne purifică pentru binele nostru. Domnul Hristos este Lumina lumii, în El nu este întuneric. Prețioasă lumină! Să trăim în această lumină! Spuneți adio tristeții și nemulțumirii! Bucurați-vă întotdeauna în Domnul!
Este privilegiul vostru să primiți de la Hristos harul care vă va face în stare să îi mângâiați pe alții cu mângâierea cu care voi înșivă ați fost mângâiați de Dumnezeu. … Fiecare încercare să fie un ajutor pentru următoarea. Astfel, puteți avea un mic cer aici, jos, și îngerii lui Dumnezeu vor lucra prin voi pentru a face impresii bune. … Căutați să ajutați ori de câte ori puteți! Cultivați cea mai bună dispoziție pe care harul lui Dumnezeu o poate revărsa asupra voastră. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 122 (24 aprilie)

Creștinul … își simte slăbiciunea, el se prinde strâns, cu un scop foarte precis și cu o credință vie de puterea lui Dumnezeu și este învingător. Pacea lui este mare, la fel este bucuria, pentru că vin de la Domnul și, pentru El, nimic nu este mai de preț decât continua smerire a sufletului înaintea Sa. Acestea sunt dovezi care nu dau greș că Domnul a atins inima prin Duhul Său Sfânt. Mai mare decât vindecările minunate este minunea transformării care se produce în copiii lui Dumnezeu când ei se luptă cu defectele lor firești și le biruie. Universul ceresc se uită la ei cu o bucurie cu mult mai mare decât cea produsă de oricare priveliște extraordinară. Caracterul, omul dinăuntru, este modelat după Modelul divin. …
… Lucrul acesta se realizează numai prin lumina care se reflectă de la crucea Calvarului. Legea este completă și desăvârșită în marele plan de mântuire, numai atunci când este prezentată în lumina care strălucește de la Mântuitorul crucificat și înviat. Însă poate fi înțeleasă numai în mod spiritual. Ea aprinde în inima celui care o privește o credință vie, speranță și bucurie, pentru că Hristos este neprihănirea lui. De această bucurie au parte numai aceia care iubesc și păzesc cuvintele lui Isus, care sunt cuvintele lui Dumnezeu. – Lift Him Up, p. 150

Joi, 28 iulie Foc extrem

Când păstorul își conduce turma peste creste pietroase, prin păduri și văi sălbatice, la pășunile bogate care sunt de-a lungul apelor, când veghează asupra oilor pe munte, în nopțile singuratice, adăpostindu-le ca să nu fie furate, îngrijindu-se plin de milă de cele slabe și bolnave, viața lui devine una cu viața lor. O legătură strânsă și duioasă îl face să se simtă atașat de obiectele grijii sale. Oricât de mare ar fi turma, păstorul cunoaște fiecare oaie. Fiecare are un nume și răspunde la acel nume când păstorul o cheamă.
După cum un păstor pământesc își cunoaște oile, tot așa și Păstorul divin Își cunoaște turma care este risipită peste tot în lume. „«Voi sunteți oile Mele, oile pășunii Mele și Eu sunt Dumnezeul vostru», zice Domnul Dumnezeu.” Iar Domnul Isus spune: „Te chem pe nume, ești al Meu.” „Te-am săpat pe palmele Mele” (Ezechiel 34:31; Isaia 43:1; 49:16).— Lift Him Up, p. 203

De câte ori și noi, când ajungem în greutăţi, suntem asemenea lui Petru! Privim la valuri, în loc să ţinem ochii aţintiţi la Mântuitorul. Picioarele ne alunecă și apele mândriei se înalţă peste sufletul nostru. Isus nu l-a chemat pe Petru la El ca apoi să-l lase să piară; El nu ne cheamă să-L urmăm, ca apoi să ne uite. „Nu te teme de nimic”, zice El. „…Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde și flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău” (Isaia 43:1-3).
Isus citise caracterul ucenicilor Săi. El știa cât de greu avea să fie încercată credinţa lor. În întâmplarea aceasta pe mare, El dorea să-i descopere lui Petru propria slăbiciune, să-i arate că siguranţa lui era numai în continua dependenţă de puterea dumnezeiască. În mijlocul furtunii de ispite, el putea să meargă în siguranţă numai dacă, într-o totală neîncredere în sine, avea să se sprijine doar pe Mântuitorul. Petru era slab chiar în punctul în care se credea tare și numai atunci când și-a dat seama de slăbiciunea sa, a putut înţelege nevoia de a se sprijini pe Hristos. Dacă ar fi învăţat lecţia pe care Isus a dorit să i-o dea prin cele petrecute pe mare, el n-ar fi căzut atunci când a venit asupra lui încercarea cea mare.
În fiecare zi, Dumnezeu îi învaţă pe copiii Săi. Prin împrejurările vieţii de toate zilele, El îi pregătește să facă lucrarea pe un plan mai larg, rânduit de providenţa Lui. Felul în care ei își îndeplinesc micile datorii de toate zilele hotărăște biruinţa sau înfrângerea lor în crizele mari ale vieţii.
Aceia care nu-ș i dau seama că sunt fără încetare dependenţi de Dumnezeu vor fi înfrânţi de ispită. Astăzi poate vom zice că piciorul nostru este sigur și că niciodată nu ne vom clătina. Poate zicem: „Știu în cine am crezut, nimic nu poate să zdruncine credinţa mea în Dumnezeu și în Cuvântul Lui.” Dar Satana plănuiește să folosească trăsăturile de caracter moștenite sau cultivate și să ne orbească în așa fel, încât să nu ne vedem nevoile și defectele. Numai când ne dăm seama de propria slăbiciune și privim tot timpul ţintă la Isus, putem merge în siguranţă. – Hristos, Lumina lumii, p. 382

Vineri, 29 iulie Studiu suplimentar

Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „Să lucrăm cu iubire”, p. 268 (18 septembrie).