Comentarii inspirate (trim. 3, st. 1)
Alături de Păstor
Sabat după-amiază, 25 iunie
Când Își prezintă lecțiile din marea carte a naturii, Marele Învățător deschide ochii înțelegerii [ascultătorilor Săi] ca să descopere atenția care le este acordată lucrurilor, proporțional cu locul pe care îl ocupă pe scala creațiunii. Dacă iarba de pe câmp, care astăzi este atât de frumoasă, delectând simțurile, iar mâine este tăiată și arsă, are o atât de mare atenție din partea Creatorului, cu cât mai mult va avea El grijă de omul care este făcut după chipul Său! Nu vom putea niciodată să avem idei exagerate despre valoarea sufletului unui om sau despre atenția pe care i-o acordă omului Cerul. Apoi, El dă asigurarea: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția.”
Isus este Păstorul cel bun. Urmașii Săi sunt turma pășunii Lui. Un păstor este întotdeauna împreună cu turma ca să o apere, să o păzească de lupi, să caute oile rătăcite și să le aducă înapoi la staul și apoi să le conducă în pășuni verzi și la ape vii. – Lift Him Up, p. 215
Chiar și atunci când trecem prin valea descurajării, să nu uităm niciodată că Domnul Hristos este tot atât de aproape de noi ca atunci când înaintăm încrezători, ca și cum ne-am afla pe culmile munților. Glasul Său ne spune: „Nu vrei să-ț i lași povara asupra Marelui Purtător de poveri, Domnul Isus Hristos? Nu dorești să trăiești în locul luminat de cruce, spunând: «Știu în cine am crezut și sunt încredințat că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua aceea»? «… Voi, care Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El fără să-L vedeți și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre» (2 Timotei 1:12; 1 Petru 1:8,9).”
… Trebuie să am încredere în El, indiferent de schimbările mele emoționale. Trebuie să-L laud pe Acela care m-a „chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9). Privind stăruitor la iubirea și la bunătatea Lui plină de har, inima mea trebuie să se ancoreze puternic în Hristos, Mântuitorul meu. Nu trebuie să mă încred în El numai ocazional, ci neîncetat, ca să pot dovedi roadele rămânerii mele în Cel care a plătit pentru mine cu sângele Său prețios. Noi trebuie să învățăm să ne încredem în făgăduințele Sale, să avem o credință statornică, să le luăm ca pe Cuvântul sigur al lui Dumnezeu. – Minte, caracter și personalitate, vol. 2, pp. 811–812
Satana vrea să ne distrugă, dar Domnul Isus ne reface. Noi trebuie să ne exercităm credința în mod constant și să ne încredem în Dumnezeu, indiferent ce simțim. … Poți spune împreună cu psalmistul: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie. Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.” – Lift Him Up, p. 332
Duminică, 26 iunie Un ghid pentru drum: Păstorul
Așa cum păstorul își iubește oile și nu se poate odihni nici dacă lipsește doar una dintre ele, tot astfel, însă într-o măsură infinit mai mare, Dumnezeu iubește fiecare suflet rătăcit și înstrăinat. Oamenii pot respinge chemările iubirii Sale, ei pot rătăci departe de El, pot alege un alt stăpân. Totuși, ei sunt ai lui Dumnezeu, iar El dorește nespus de mult să recâștige ce Îi aparține. El spune: „Cum își cercetează un păstor turma când este în mijlocul oilor împrăștiate, așa Îmi voi cerceta Eu oile și le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nori și de negură” (Ezechiel 34:12).
În această parabolă, păstorul pleacă în căutarea unei singure oi – tocmai cea mai neînsemnată oaie din turmă. Tot astfel, chiar dacă ar fi existat doar un singur suflet pierdut, Domnul Hristos tot ar fi murit pentru el.
Oaia care s-a rătăcit de turmă este cea mai neajutorată dintre toate creaturile. Ea trebuie căutată de păstor, deoarece singură nu poate găsi calea de întoarcere. Tot așa este și cu sufletul care s-a rătăcit departe de Dumnezeu. El este la fel de neajutorat ca oaia pierdută și, dacă Iubirea divină nu ar fi venit să-l salveze, nu și-ar fi găsit niciodată drumul înapoi la Dumnezeu. – Parabolele Domnului Hristos, p. 187
Oricât de mult și-ar iubi oile, orice păstor își iubește mai mult fiii și fiicele. Isus nu este numai Păstorul nostru. El ne este și „Părinte veșnic”. Și El zice: „Eu Îmi cunosc oile Mele, și ele Mă cunosc pe Mine așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și cum cunosc Eu pe Tatăl” (Ioan 10:14,15). Ce sublimă declaraţie! El este singurul Fiu, Acela care este la sânul Tatălui, Acela despre care Dumnezeu a declarat că este „Omul care Îmi este tovarăș” (Zaharia 13:7) – această legătură care există între El și veșnicul Dumnezeu este luată ca model pentru a arăta relaţia dintre Hristos și copiii Săi de pe pământ!
Isus ne iubește pentru că noi suntem darul Tatălui Său și răsplătirea lucrării Sale. El ne iubește ca pe copiii Săi. Cititorule, El te iubește. Cerul Însuși nu poate da nimic mai mult, nimic mai bun. De aceea, ai încredere! – Hristos, Lumina lumii, p. 483
Atunci când revedem nu capitolele întunecate ale experienţei noastre, ci manifestările marii îndurări a lui Dumnezeu şi ale iubirii Sale nepieritoare, vom lăuda cu mult mai mult decât ne vom plânge. Vom vorbi despre credincioşia plină de dragoste a lui Dumnezeu – Păstorul adevărat şi plin de gingăşie şi de compasiune al turmei Sale, care a declarat că nimeni nu ne va smulge din mâna Sa. Rostirile inimii nu vor fi murmure şi nemulţumiri egoiste. Lauda se va revărsa de pe buzele adevăraţilor credincioşi ai lui Dumnezeu ca o apă limpede, curgătoare. „Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.” „Mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Pe cine altul am eu în cer, afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine” (Psalmii 23:6; 73:24,25). – Mărturii, vol. 6, pp. 367–368
Luni, 27 iunie Popasuri de-a lungul drumului
Oamenii suferă mult, pentru că merg alături de calea pe care Dumnezeu a ales-o pentru ei. Ei merg în lumina focului pe care ei înşişi l-au aprins, iar urmarea sigură este suferinţă, nelinişte şi durere, pe care ar fi putut să le evite dacă şi-ar fi supus voia lor lui Dumnezeu. … Oricare ar fi calea pe care Dumnezeu a ales-o pentru noi, orice cărare ar fi rânduit El pentru picioarele noastre, aceea este singura cale sigură. … Cu ochii credinţei, cu o supunere copilărească asemenea unor copilași ascultători, noi trebuie să privim la Dumnezeu, să urmăm călăuzirea Lui şi greutăţile vor dispărea. Făgăduinţa este: „Eu te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea…”. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 175 (17 iunie)
… Dacă paşii voştri sunt conduşi de Dumnezeu, nu trebuie să vă aşteptaţi să aveţi parte mereu de pace şi prosperitate. Cărarea care conduce la ziua cea mare nu este cea mai uşoară şi, din când în când, va părea întunecoasă şi spinoasă. Dar aveţi asigurarea că braţele neobosite şi puternice ale lui Dumnezeu vă vor înconjura, protejându-vă de rău. El vrea de la voi să practicaţi credinţa în mod serios şi să învăţaţi să vă încredeţi în El şi atunci când este ceaţă, la fel ca într-o zi însorită.
Urmaşul lui Hristos trebuie să aibă în inimă o credinţă plină de supunere, pentru că, fără credință, este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu. Credinţa este mâna care ne menţine în legătură cu ajutorul veşnic, este mijlocul prin care o inimă reînnoită este făcută să bată la unison cu inima lui Hristos. – Solii pentru tineret, p. 102
Necazurile noastre nu apar din senin. În fiecare situație grea, Dumnezeu are un scop pentru cel mai mare bine al nostru. Fiecare lovitură care nimicește un idol, fiecare situație providențială care slăbește legăturile noastre cu cele pământești și ne întărește iubirea față de Dumnezeu este o binecuvântare. Intervenția cosorului care curăță de uscături poate fi dureroasă pentru o vreme, dar, după aceea, aduce „roada dătătoare de pace a neprihănirii”. Ar trebui să primim cu recunoștință orice ne trezește conștiința, ne înalță gândurile și ne înnobilează viața. Mlădițele care nu au rod sunt tăiate și aruncate în foc. Să fim recunoscători că, prin această curățare de mlădițele neroditoare, putem să ne păstrăm legătura cu Vița cea vie, deoarece, dacă suferim împreună cu Hristos, vom și domni împreună cu El. Chiar încercarea care ne pune credința la probă în modul cel mai sever și ne face să ni se pară că Dumnezeu ne-a uitat are menirea de a ne aduce mai aproape de El, ca să putem lăsa la picioarele lui Hristos toate poverile noastre și să experimentăm pacea pe care ne-o va da El în schimb. Dumnezeu iubește fiecare ființă pe care a creat-o, chiar și pe cea mai slabă, și are grijă de ea, iar noi nu Îi putem aduce o mai mare dezonoare decât aceea de a pune la îndoială iubirea Sa față de noi. Oh, să cultivăm acea credință vie care se încrede în El în ceasul întunericului și al încercării! – My Life Today, p. 93
Marți, 28 iunie Un ocol neașteptat (1): Valea
Când zăcea pe patul de moarte, Henry White, fiul nostru cel mare, a zis: „Patul de suferinţă este un loc preţios dacă avem prezenţa lui Isus.” Când suntem obligaţi să bem ape amare, să ne întoarcem gândul de la amărăciune şi să ne gândim la lucrurile de preţ şi strălucitoare. În încercare, harul îi poate da sufletului omenesc siguranţă, iar când stăm lângă patul de moarte şi vedem cum poate un creştin să suporte suferinţa şi să treacă prin valea morţii, prindem putere şi curaj pentru a lucra şi nu dăm greş, nici nu ne descurajăm în a conduce sufletele la Isus.
Aceia care au suportat cele mai mari necazuri sunt adesea cei care pot să le aducă mângâierea cea mai mare altora, ducând strălucirea soarelui oriunde merg. Asemenea oameni au fost corectaţi şi făcuţi să fie mai plăcuţi prin suferinţele lor. Ei nu şi-au pierdut încrederea în Dumnezeu când au fost asaltaţi de necaz, ci s-au apropiat mai mult de dragostea Sa ocrotitoare. Astfel de oameni sunt o dovadă vie a grijii duioase a lui Dumnezeu, care face întunericul să fie la fel ca lumina şi ne corectează pentru binele nostru. Domnul Hristos este Lumina lumii. În El nu este întuneric. Ce lumină preţioasă! Să trăim în lumina aceasta! Spuneţi adio tristeţii şi nemulţumirii! Bucuraţi-vă în Domnul întotdeauna şi spun din nou: Bucuraţi-vă! – Solii alese, cartea 2, p. 274
Porunca este: Mergeţi înainte, împliniți-vă datoria personală şi lăsaţi toate urmările în mâinile lui Dumnezeu. Dacă înaintăm pe calea pe care ne conduce Isus, vom vedea triumful Său, vom avea parte de bucuria Sa. Dacă vrem să purtăm cununa biruinţei, trebuie să avem parte de lupte. Asemenea Domnului Isus, noi trebuie să fim făcuţi desăvârșiți prin suferinţă. Dacă viaţa lui Hristos ar fi fost o viaţă comodă, atunci poate că am fi în siguranţă cedând leneviei. Dar, pentru că viaţa Sa a fost caracterizată de o continuă renunţare la Sine, suferinţă şi sacrificiu de Sine, dacă suntem părtaşi cu El, nu ne vom plânge de nimic. Dacă Îl avem drept călăuză pe Cel ce este Lumina lumii, putem să mergem în siguranță pe calea cea mai întunecată. – Solii alese, cartea 1, pp. 28–29
Să ne amintim că viața copiilor lui Dumnezeu în această lume este o viață de peregrin. Nu avem înțelepciune să ne planificăm propriile vieți. Nu este treaba noastră să ne potrivim viitorul. „Prin credință, Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe unde se duce” (Evrei 11:8). …
Prea mulți, făcând planuri pentru un viitor strălucit, ajung la un eșec total. Lăsați-L pe Dumnezeu să facă planuri pentru voi. Asemenea unui copilaș, aveți încredere în călăuzirea Lui, care „va păzi pașii preaiubiților Lui” (1 Samuel 2:9). Dumnezeu nu-Ş i conduce niciodată copiii altfel decât ar alege ei înșiși să fie conduși dacă ar putea să vadă sfârșitul de la început și dacă ar zări slava scopului pe care îl împlinesc ca împreună lucrători cu El. – Divina vindecare, pp. 478–479
Miercuri, 29 iunie Un ocol neașteptat (2): Masa întinsă
În împlinirea îndatoririlor noastre, noi nu trebuie nici să-i dispreţuim pe duşmanii noştri, nici să ne temem de ei. … Punându-ne încrederea în Dumnezeu, noi trebuie să înaintăm continuu, făcând lucrarea Lui fără egoism, în smerită dependenţă de El, încredinţându-ne providenţei Lui şi pe noi înşine, şi tot ce ţine de prezentul şi de viitorul nostru, păstrând până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, aducându-ne aminte că primim binecuvântările cerului nu pentru meritele noastre, ci datorită meritelor lui Hristos şi pentru că, prin credinţa în El, acceptăm harul îmbelşugat al lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 7, p. 108
Dacă întâmpinăm dificultăţi şi le învingem prin puterea lui Hristos, dacă ne confruntăm cu duşmani şi îi punem pe fugă prin puterea lui Hristos, dacă acceptăm responsabilităţi şi le ducem la îndeplinire cu credincioşie prin puterea lui Hristos, noi câştigăm o experienţă preţioasă. Învăţăm, aşa cum nu am fi putut învăţa altfel, că Mântuitorul nostru este un ajutor potrivit la vreme de nevoie. – Mărturii, vol. 5, p. 34
Hristos nu le-a spus ucenicilor Săi că lucrarea lor avea să fie ușoară. El le-a prezentat vasta alianță a răului desfășurată împotriva lor. Ei aveau să lupte „împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). Însă ei nu aveau să fie lăsați să lupte singuri. El i-a asigurat că avea să fie cu ei și că, dacă vor merge înainte în credință, se vor mișca sub pavăza Celui Atotputernic. El i-a îndemnat să fie curajoși și tari, pentru că în rândurile lor avea să fie Cineva mai puternic decât îngerii – Comandantul oștirilor cerului. El a luat toate măsurile pentru aducerea la îndeplinire a lucrării lor și a luat asupra Sa răspunderea succesului. Atâta timp cât aveau să asculte de Cuvântul Său și să lucreze în legătură cu El, nu aveau să dea greș. „Mergeți la toate neamurile”, le-a poruncit El. Mergeți până la cele mai îndepărtate regiuni locuite ale globului și fiți siguri că prezența Mea va fi cu voi chiar și acolo. Lucrați cu credință și încredere, pentru că niciodată nu va fi un timp în care să vă uit. Voi fi întotdeauna cu voi, ajutându-vă să vă aduceți la îndeplinire datoria, călăuzindu-vă, îmbărbătându-vă, sfințindu-vă, sprijinindu-vă și dându-vă succes în rostirea cuvintelor care să îndrepte atenția altora spre cer. – Faptele apostolilor, p. 29
Joi, 30 iunie Promisiunea unui drum în siguranță
Cum vom ajunge să cunoaştem personal bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu? Psalmistul nu ne spune: „Auziţi şi aflaţi, citiţi şi veţi şti” sau: „Credeţi şi cunoaşteţi”, ci: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul”. În loc
să vă bazaţi pe cuvintele altora, gustaţi voi înşivă.
Experienţa este cunoaştere dobândită experimental. Religia experimentală este lucrul de care avem nevoie acum. „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul.” Unii – da, un mare număr – au o cunoaştere teoretică a adevărului religios, dar nu au simţit niciodată puterea înnoitoare a harului divin asupra inimii lor. – Mărturii, vol. 5, p. 221
Dumnezeu a prevăzut un balsam pentru fiecare rană. Există un balsam în Galaad şi există un medic. Nu vreţi să cercetaţi Scripturile acum, aşa cum nu aţi făcut-o niciodată? Cereţi-I Domnului înţelepciune în fiecare situaţie de criză. În fiecare încercare, cereţi-I lui Isus să vă arate o cale de ieşire din necazuri, iar apoi ochii voştri vor fi deschişi pentru a vedea remediul şi a aplica, pentru cazul vostru, făgăduinţele vindecătoare care au fost scrise în Cuvântul Său. În felul acesta, vrăjmaşul nu va găsi nicio posibilitate de a vă conduce la jale şi necredinţă, ci veţi avea credinţă, nădejde şi curaj în Domnul. Duhul Sfânt vă va da un discernământ limpede, ca să puteţi vedea şi să vă puteţi însuși fiecare binecuvântare ce va acţiona ca un antidot pentru tristeţe, ca o ramură vindecătoare pentru fiecare înghiţitură amară ce este pusă la buzele voastre. Fiecare înghițitură de amărăciune va fi amestecată cu dragostea lui Isus şi, în loc să vă plângeţi din cauza amărăciunii, vă veţi da seama că dragostea şi harul lui Isus sunt atât de amestecate acolo, în necaz, încât l-au transformat într-o bucurie liniştită şi sfinţită. – Solii alese, cartea 2, pp. 273–274
Când își vor lua ochii de la lucrurile acestei lumi și îi vor îndrepta spre cer și spre lucrurile cerești, copiii lui Dumnezeu vor deveni un popor deosebit, pentru că vor vedea harul, bunătatea și mila pe care Dumnezeu le-a arătat față de copiii oamenilor. Iubirea Lui așteaptă un răspuns din partea lor, și viața lor le va arăta celor din jur că ei sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu și că iubesc lucrurile de sus, nu pe cele de pe pământ.
… Când ne gândim cum a venit Hristos în lume să moară pentru omul căzut, începem să înțelegem ceva din prețul plătit pentru răscumpărarea noastră și ne dăm seama că fără Dumnezeu nu există nici bunătate, nici măreție adevărată. …
Aproape am ajuns acasă; în curând vom auzi vocea Mântuitorului, mai plăcută decât cea mai armonioasă muzică, spunând: Lupta voastră s-a sfârșit. Intrați în bucuria stăpânului vostru. Minunată și slăvită binecuvântare! Eu vreau să o aud de pe buzele Sale nemuritoare. Vreau să-L laud, vreau să-L slăvesc pe Acela care stă pe tron! Vreau ca glasul meu să răsune iar și iar în curțile cerești. Vei fi și tu acolo? Să ne ajute Domnul și să ne umple cu toată plinătatea Sa și cu putere și atunci vom putea gusta bucuriile lumii care va veni. – In Heavenly Places, p. 368
Vineri, 1 iulie Studiu suplimentar
Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „Bunătatea și mila lui Dumnezeu inspiră curaj”, p. 98 (10 iulie).
