Comentarii inspirate (st. 12)

Iosif, la conducerea Egiptului

Sabat după-amiază, 11 iunie

Partea pe care a avut-o Iosif în legătură cu scenele din închisoarea întunecată a fost ceea ce l-a ridicat în final la prosperitate și mare onoare. Dumnezeu planificase ca el să obțină o experiență prin ispite, adversitate și trudă, ca să îl pregătească să ocupe o poziție înaltă. Iosif și-a păstrat religia peste tot și acesta a fost secretul credincioșiei sale neclintite.
Acela care Îl primește pe Hristos printr-o credință vie, are o legătură vie cu Dumnezeu și este un vas de cinste. El duce cu sine atmosfera cerului, harul lui Dumnezeu, o comoară pe care lumea nu o poate cumpăra. Acela care are o relație vie cu Dumnezeu poate ajunge într-o stare modestă, însă valoarea sa morală este la fel de mare ca valoarea lui Iosif și Daniel, care au fost recunoscuți de niște împărați păgâni ca oameni care aveau Duhul lui Dumnezeu. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, pp. 1097–1098

[Frații lui Iosif] îl vânduseră ca sclav și acum se temeau că Dumnezeu îi va pedepsi și pe ei făcându-i să ajungă sclavi. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 156

[Frații lui Iosif] și-au mărturisit sincer păcatul, răul pe care i-l făcuseră lui Iosif, l-au rugat stăruitor să îi ierte și s-au bucurat mult când au văzul că el trăiește, pentru că avuseseră remușcări și mintea lor fusese chinuită mereu din cauza cruzimii cu care se purtaseră cu el. Acum, aflând că nu erau vinovați de sângele lui, mintea lor a fost eliberată. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 167

Dovezile unei adevărate lucrări a harului în inimă nu trebuie să se găsească în simţăminte, ci în viaţă. „După roadele lor”, a spus Hristos, „îi veţi cunoaşte.” …
Lucrarea harului asupra inimii nu este instantanee. Ea se realizează printr-o veghere zilnică şi continuă, crezând făgăduinţele lui Dumnezeu. Cel pocăit şi credincios, care cultivă credinţa şi doreşte stăruitor înnoirea harului lui Hristos, nu va fi lăsat de Dumnezeu să plece cu mâinile goale. Dumnezeu îi va da har. Îngerii slujitori îl vor ajuta pe măsură ce el perseverează în eforturile lui de a progresa. – Evanghelizare, p. 287

Însă, atunci când inima se supune influenței Duhului Sfânt, conștiința va fi trezită, iar păcătosul va ajunge să înțeleagă ceva din profunzimea și sfințenia Legii lui Dumnezeu care este temelia guvernării Sale în ceruri și pe pământ. „Lumina aceasta este adevărata Lumină care luminează pe orice om, venind în lume”, care luminează cămările tainice ale sufletului, iar lucrurile ascunse ale întunericului sunt aduse la lumină (Ioan 1:9). Simțământul vinovăției pune stăpânire pe minte și inimă. Păcătosul înțelege acum dreptatea lui Dumnezeu și îi este groază să apară, în vinovăția și întinarea lui, înaintea Celui care cercetează inimile. El vede iubirea lui Dumnezeu, frumusețea sfințeniei și bucuria curăției; el dorește atunci din inimă să fie curățit și readus în legătură cu Cerul. – Calea către Hristos, p. 24

Duminică, 12 iunie: Ascensiunea lui Iosif

Iosif a străbătut toată țara Egiptului, poruncind să se construiască depozite imense și folosindu-și mintea limpede și excelenta judecată ca să ajute în pregătirile de a păstra și asigura hrana care avea să fie necesară în lungii ani de foamete. În cele din urmă, cei șapte ani de belșug din Egipt s-au sfârșit. „Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toată ţările era foamete, dar în toată ţara Egiptului era pâine. Când a flămânzit, în sfârşit, toată ţara Egiptului, poporul a strigat la Faraon să-i dea pâine. Faraon a spus tuturor egiptenilor: „Duceţi-vă la Iosif şi faceţi ce vă va spune el.” Foametea bântuia în toată ţara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii şi a vândut grâu egiptenilor. Foametea creştea din ce în ce mai mult în ţara Egiptului.” – Spiritual Gifts, vol. 3, pp. 152–153

Iosif a fost credincios față de Dumnezeu și credincioșia sa a fost o mărturie continuă în favoarea adevăratei credințe. Tocmai pentru a stinge această lumină, Satana a lucrat prin gelozia fraților lui Iosif, făcându-i să-l vândă ca sclav într-o țară păgână. Dar Dumnezeu a condus astfel evenimentele, încât cunoașterea de Dumnezeu să fie împărtășită poporului din Egipt. Atât în casa lui Potifar, cât și în temniță, Iosif a primit o educație și o instruire care, în temere de Dumnezeu, l-au pregătit pentru înalta sa poziție de prim-ministru al țării. Din palatul lui faraon, influența sa s-a făcut simțită în toată țara și cunoașterea lui Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni. În Egipt, izraeliții au ajuns prosperi, s-au îmbogățit și de aceea, atunci când au fost credincioși față de Dumnezeu, au exercitat o foarte mare influență. – Patriarhi și profeți, p. 332

Prin Iosif, Dumnezeu li S-a descoperit egiptenilor și tuturor națiunilor legate de această puternică împărăție. De ce a ales oare Dumnezeu să-l înalțe atât de mult pe Iosif în mijlocul egiptenilor? El ar fi putut să folosească o altă cale pentru aducerea la îndeplinire a planurilor Sale față de fiii lui Iacov, dar a dorit să facă din Iosif o lumină și l-a așezat în palatul împăratului, pentru ca lumina cerului să poată ajunge la cei de departe și la cei de aproape. Prin înțelepciunea și dreptatea sa, prin curăția și mărinimia dovedite în viața sa zilnică, prin devotamentul lui față de interesele poporului – și era un popor idolatru – Iosif a fost un reprezentant al lui Hristos. În binefăcătorul, către care tot Egiptul se întorcea cu recunoștință și laude, acel popor păgân trebuia să vadă iubirea Creatorului și Răscumpărătorului lui. Și în Moise, de asemenea, Dumnezeu a așezat o lumină lângă tronul celei mai mari împărății a pământului, pentru ca toți aceia care ar fi voit să-L poată cunoaște pe viul și adevăratul Dumnezeu. Și toată această lumină le-a fost dată egiptenilor mai înainte ca mâna lui Dumnezeu să se întindă asupra lor cu judecățile Sale. – Ibidem, pp. 368–369

Luni, 13 iunie: Iosif și frații lui, față în față

Fiii lui Iacov au venit cu mulțimea care se îmbulzea să cumpere grâu de la Iosif și „s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui”. Iosif i-a recunoscut pe frații lui, dar s-a făcut că nu îi cunoaște și le-a vorbit aspru. „Și le-a zis: «De unde veniţi?» Ei au răspuns: «Venim din ţara Canaan, ca să cumpărăm merinde.» Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut. Iosif şi-a adus aminte de visele pe care le visase cu privire la ei şi le-a zis: «Voi sunteţi iscoade, aţi venit numai ca să cercetaţi locurile slabe ale ţării.»”
Ei l-au asigurat pe Iosif că veniseră în Egipt numai cu scopul de a cumpăra grâu. Iosif i-a acuzat din nou că erau spioni. El voia să afle dacă aveau același spirit arogant pe care îl aveau când era el cu ei și era nerăbdător să afle vești despre tatăl său și despre Beniamin. …
Cele trei zile cât au stat în închisoare au fost zile de mare amărăciune pentru fiii lui Iacov. Ei s-au gândit la purtarea lor rea din trecut, în special la cruzimea arătată față de Iosif. Știau că dacă s-ar fi dovedit că erau spioni, toți ar fi fost omorâți sau făcuți sclavi. Și se îndoiau că eforturile făcute de oricare dintre ei ca să-l convingă pe tatăl lor să îl lase pe Beniamin să meargă cu ei, după cruda moarte de care el credea că avusese parte Iosif, nu aveau șanse de reușită. Iosif se gândea că tatăl său și familiile fraților lui ar fi putut suferi de foame și s-a convins că fraților le părea rău cu adevărat pentru felul crud în care se purtaseră cu el și că în nici un caz nu l-ar fi tratat pe Beniamin cum îl trataseră pe el. – Spiritual Gifts, vol. 3, pp. 154–156

Fiind îndreptățit prin Hristos, primitorul adevărului se simte constrâns să se predea cu totul lui Dumnezeu și este admis în școala lui Hristos, ca să poată învăța de la Acela care este blând și smerit cu inima. O cunoaștere a iubirii lui Dumnezeu este revărsată de sus în inima lui. El exclamă: O, ce iubire! Câtă milă! Prinzându-se prin credință de făgăduințele bogate, el devine părtaș naturii divine. Pentru că inima lui este golită de eu, în ea curge șuvoiul de apă vie și slava lui Dumnezeu strălucește de la el către cei din jur. Privind continuu la Isus, ceea ce este omenesc este absorbit de ce este divin. Credinciosul este transformat și făcut să se asemene cu Hristos. … Caracterul omului este transformat în caracter ceresc.
Hristos privește la credincioșii Săi în curăția și desăvârșirea lor ca fiind răsplata pentru toate suferințele Sale, pentru umilirea și dragostea Sa și vede în ei o sporire a slavei Sale – Hristos, marele centru de la care pornesc raze de glorie. – Our High Calling, p. 203

Marți, 14 iunie: Iosif și Beniamin

Când fiii [săi] se pregăteau să plece în nesigura lor călătorie, bătrânul tată s-a ridicat și, stând în mijlocul lor, și-a ridicat mâinile spre cer și L-a rugat fierbinte pe Domnul să meargă cu ei și a rostit o minunată binecuvântare asupra lor. „Dumnezeul Cel Atotputernic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia şi să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celălalt frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!”
„Au luat darul, au luat cu ei argint îndoit, precum şi pe Beniamin, s-au sculat, s-au pogorât în Egipt şi s-au înfăţişat înaintea lui Iosif.” Și, când l-a văzut pe Beniamin, Iosif a putut cu greu să-și stăpânească sentimentele de iubire față de fratele său. A dat poruncile necesare ca să se pregătească tot ce trebuia pentru ca frații lui să mănânce la amiază cu el. Când au fost duși în casa lui Iosif, frații s-au temut că erau de fapt chemați să dea socoteală de argintul găsit în sacii lor. S-au gândit că fusese pus acolo în mod intenționat, ca să li se găsească un motiv de a fi acuzați și făcuți sclavi, iar acum erau duși în casa acestui conducător ca să fie adus la îndeplinire planul acesta cu ei. – Spiritual Gifts, vol. 3, pp. 159–160

Biblia are puține cuvinte de spus pentru a-i lăuda pe oameni. Puțin spațiu se ia pentru a povesti chiar virtuțile celor mai buni oameni care au trăit vreodată. Tăcerea aceasta nu este fără un scop anume și nu este lipsită de învățătură. Toate însușirile bune pe care le au oamenii sunt darul lui Dumnezeu; faptele lor bune sunt săvârșite prin harul lui Dumnezeu, prin Domnul Hristos. Întrucât Îi datorează totul lui Dumnezeu, slava pentru tot ce sunt sau fac Îi aparține Lui; ei sunt instrumente în mâna Lui. Mai mult decât atât – așa după cum ne învață toate lecțiile din Biblie – este primejdios să-i lăudăm sau să-i înălțăm pe oameni, căci, dacă cineva ajunge să creadă că nu mai depinde în totul de Dumnezeu, ci, dimpotrivă, se încrede în propria putere, cu siguranță va cădea. Omul se luptă cu vrăjmași mai puternici decât el. „Căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). Este cu neputință ca noi, prin propria putere, să ducem lupta; și tot ce abate mintea de la Dumnezeu, tot ce duce la înălțare de sine sau încredere în sine pregătește în mod sigur calea pentru înfrângere. Cuvântul Scripturii imprimă în inima oamenilor lipsă de încredere în puterea omenească și încurajează încrederea în puterea divină. – Patriarhi și profeți, p. 717

Acum, că te-ai predat lui Hristos, nu te da înapoi, nu te îndepărta de El, ci spune zi de zi: „Eu sunt al lui Hristos; m-am consacrat pe mine însumi Lui!” Roagă-L să-ți dea Spiritul Său și să te susțină prin harul Său! Așa cum predându-te lui Dumnezeu și crezând în El ai devenit copilul Lui, în același mod urmează să trăiești în El. Apostolul spune: „Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El” (Coloseni 2:6). – Calea către Hristos, p. 52

Miercuri, 15 iunie: Paharul pentru ghicit

Iuda se pusese chezaș pentru siguranța lui Beniamin. „Iuda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosif pe când era el încă acolo şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. Iosif le-a zis: «Ce faptă aţi făcut? Nu ştiţi că un om ca mine are putere să ghicească?»” Iosif urmărea să scoată de la ei o recunoaștere a păcatului lor, prin faptul că adevăratele lor sentimente ar fi putut să fie descoperite. El nu pretinsese niciodată că are putere să ghicească, dar voia să-i facă să creadă că el putea citi tainele vieții lor. „Iuda a răspuns: «Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptățim? Dumnezeu a dat pe față nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru, noi și acela la care s-a găsit paharul.»” Iuda le-a spus fraților lui că Dumnezeu a descoperit nelegiuirea făcută de ei când îl vânduseră pe fratele lor să fie dus rob în Egipt și acum îi răsplătea pentru păcatul lor, îngăduind să devină și ei sclavi. – Spiritual Gifts, vol. 3, pp. 163–164

Când a apărut păcatul exista un Salvator. Hristos a știut că avea să sufere, totuși S-a făcut Înlocuitorul omului, Când Adam a păcătuit, Fiul lui Dumnezeu S-a prezentat ca asigurare pentru omenire. …
… „Te-am săpat pe palmele Mele.” Palmele Sale poartă semnele rănilor pe care le-a primit. Dacă noi suntem răniți sau loviți, dacă întâmpinăm dificultăți mari, greu de gestionat, să ne aducem aminte cât de mult a suferit Hristos pentru noi! …
Satana a declarat că oamenii nu pot să trăiască fără să păcătuiască.
Isus a pășit pe terenul unde Adam s-a împiedicat și a căzut și, printr-o viață fără păcat, a plasat omenirea pe un teren avantajos pentru ca oricine să poată să stea înaintea Tatălui, primit în Cel Preaiubit. – In Heavenly Places, p. 13

Aceia care lucrează pentru cauza adevărului să nu prezinte neprihănirea lui Hristos ca pe o lumină nouă, ci ca pe o lumină preţioasă care a fost pierdută din vedere de oameni pentru o vreme. Trebuie să-L primim pe Domnul Hristos ca Mântuitor personal, iar El ne atribuie neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos. Să repetăm şi să evidenţiem adevărul pe care l-a descris Ioan: „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4:10).
În dragostea lui Dumnezeu a fost descoperit filonul cel mai uimitor al adevărului preţios, iar comorile harului lui Hristos sunt deschise înaintea bisericii şi înaintea lumii… Ce minunată şi de nepătruns este dragostea care L-a determinat pe Domnul Hristos să moară pentru noi pe vremea când încă eram păcătoşi! Ce pierdere este pentru sufletul care înţelege cerinţele serioase ale Legii şi totuşi nu înţelege harul lui Hristos care face mult mai mult! – Solii alese, cartea 1, pp. 155–156

Joi, 16 iunie: „Eu sunt Iosif!”

Iosif era mulțumit. Îi pusese la încercare pe frații săi și văzuse în ei roadele unei adevărate pocăințe pentru păcatele lor, iar acum era atât de mișcat, încât nu a mai putut să-și stăpânească emoțiile și a cerut să fie lăsat singur cu frații săi. Apoi a dat drumul sentimentelor pe se străduise atât de mult să le ascundă și a început să plângă tare. …
Frații săi nu au putut să-i răspundă, fiindcă rămăseseră încremeniți. Nu puteau să creadă că marele cârmuitor al Egiptului era fratele lor, Iosif, pe care ei îl invidiaseră și voiseră să-l ucidă, dar se mulțumiseră să îl vândă ca rob! Tot comportamentul lor rău față de el a trecut pe dinaintea lor și, în special, visele lui pe care ei le disprețuiseră și se străduiseră să le împiedice să se împlinească. …
Văzându-le tulburarea, Iosif le-a spus cu duioșie: „Apropiați-vă de mine, vă rog”, și, când s-au apropiat de el, a continuat: „Eu sunt fratele vostru, Iosif, pe care l-ați vândut ca să fie dus în Egipt.” Cu noblețe, el s-a gândit cum să facă acel moment mai ușor de depășit pentru frații săi. Nu voia să le sporească stânjeneala exprimându-și dezaprobarea. Simțea că ei suferiseră destul pentru cruzimea cu care s-au purtat față de el și dorea să îi mângâie. El le-a spus: „Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. … Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpân peste toată casa lui şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului.” – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 165

Studiați istoria lui Iosif și a lui Daniel! Domnul nu a împiedicat uneltirile oamenilor care căutau să le facă rău, dar a făcut ca toate acestea să lucreze pentru binele slujitorilor Săi, care, în încercări și lupte, și-au păstrat credința și loialitatea.
Câtă vreme suntem în lume, ne vom confrunta cu influențe potrivnice. Vor exista provocări, pentru a ne testa puterea de a ne stăpâni, dar credința se dezvoltă prin întâmpinarea acestora într-un spirit liniștit. Dacă Hristos este în noi, vom fi amabili, buni și îndelung răbdători, optimiști când avem parte de necazuri și stări de iritare. Zi de zi și an de an vom birui eul și vom crește până la un eroism nobil. Aceasta este însărcinarea pe care am primit-o, dar ea nu poate fi îndeplinită fără ajutorul lui Isus, fără o hotărâre fermă, un țel nestrămutat, o veghere neîncetată și rugăciune continuă. Fiecare dintre noi are de dus o luptă. Nici măcar Dumnezeu nu poate aduce noblețe caracterelor noastre și nu poate face ca viețile să ne fie folositoare, dacă nu devenim împreună lucrători cu El. Cei care refuză lupta pierd tăria și bucuria victoriei. – Divina vindecare, p. 487

Atașamentul nostru față de Hristos crește în măsura părtășiei cu El în suferință. Fiecare acțiune de sacrificiu de sine pentru binele altora întărește spiritul de binefacere în inima dătătorului, legându-l tot mai strâns de Răscumpărătorul lumii… .
Dacă vei lucra aşa cum a stabilit Domnul Hristos că trebuie să lucreze ucenicii Săi, câştigând suflete pentru El, vei simţi nevoia unei experienţe spirituale mai profunde şi a unei cunoaşteri mai înalte a lucrurilor dumnezeieşti, vei înseta şi vei flămânzi după neprihănire. Vei stărui în rugăciune înaintea lui Dumnezeu şi credinţa ta va fi întărită, iar sufletul tău va bea şi mai mult din izvorul mântuirii. Când vei întâmpina împotrivire şi încercări, acestea te vor face să te apropii mai mult de Biblie şi să te rogi mai mult. Astfel vei creşte în harul şi în cunoştinţa Domnului Hristos şi vei obţine o experienţă bogată. – Calea către Hristos, pp. 79–80