Comentarii inspirate (st. 11)
Iosif, stăpânul viselor
Sabat după-amiază, 4 iunie
Iosif este o ilustrare pentru Domnul Hristos. Isus a venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit. El a fost disprețuit și părăsit de oameni pentru că faptele Lui erau drepte, iar viața Sa de o consecventă renunțare la Sine era o continuă mustrare pentru cei care pretindeau că sunt evlavioși, dar viața lor era plină de corupție. Integritatea și virtutea lui Iosif au fost asaltate cu sălbăticie și aceea care a vrut să-l ducă pe un drum greșit nu a reușit în acest demers, însă ura ei împotriva virtuții și a integrității pe care nu a putut să le corupă era foarte puternică și ea i-a adus o acuzație mincinoasă. Tânărul nevinovat a trebuit să sufere din cauza virtuții sale. A fost aruncat în închisoare din cauză că nu s-a lăsat corupt. Iosif a fost vândut de frații lui unor dușmani pentru o mică sumă de bani. Fiul lui Dumnezeu a fost vândut celor mai aprigi dușmani ai Săi de unul dintre propriii ucenici. Isus era blând și sfânt. Viața Lui a fost o viață de renunțare la sine, de bunătate și sfințenie fără seamăn. El nu a avut nicio vină. Și totuși, împotriva Lui s-au ridicat martori mincinoși. A fost urât pentru că El condamna cu seriozitate păcatul și corupția. Frații l-au dezbrăcat pe Iosif de haina lui cu multe culori. Cei care L-au executat pe Isus au tras la sorți pentru cămașa Lui care nu avea nicio cusătură. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1096
Trebuie ca acum să Îl cunoaștem mai bine pe Dumnezeu, punând la încercare făgăduințele Sale. Îngerii înregistrează orice rugăciune sinceră și stăruitoare. Trebuie ca mai degrabă să ne lipsim de îngăduințe egoiste decât să neglijăm comuniunea cu Dumnezeu. Mai bine cea mai neagră sărăcie, cea mai mare renunțare la sine, cu aprobarea Sa, decât bogăție, onoruri, confort și prietenie, dar fără ea. Trebuie să ne luăm timp de rugăciune. Dacă îngăduim ca mintea noastră să fie năpădită de interese pământești, Domnul ne poate da timp pentru a ne despărți de idolii noștri de aur, de case sau de terenuri fertile. – Tragedia veacurilor, p. 622
Tatăl nostru ceresc nu dorește să-i întristeze pe copiii oamenilor, nici să-i facă să sufere. El are planurile Sale atunci când îngăduie să vină furtuni și vijelii, foc sau inundații. Domnul îngăduie să vină peste copiii Săi calamități ca să-i salveze din pericole mai mari. El dorește ca fiecare om să-și examineze inima îndeaproape și cu mare atenție și apoi să se apropie de Dumnezeu pentru ca Dumnezeu să Se poată apropia de el.
Viața noastră este în mâinile lui Dumnezeu. El vede pericole care ne amenință și pe care noi nu putem să le vedem. El este Dătătorul tuturor binecuvântărilor de care ne bucurăm, de la El ne vine orice har, el poruncește orice experiență prin care trecem. El vede pericolele pe care noi nu le putem vedea. Se poate ca El să îngăduie să vină asupra copiilor Săi necazuri care le umplu inimile de tristețe, pentru că vede că ei au nevoie să croiască niște cărări drepte pentru picioarele lor, pentru ca cel care șchiopătează să nu fie abătut din drum. El știe din ce suntem făcuți și Își aduce aminte că suntem țărână. Chiar și perii capului ne sunt numărați. … Încercările vin peste noi ca să ne determine să ne cercetăm inima să vedem dacă este curățită de orice ar putea să o întineze. Dumnezeu lucrează continuu pentru binele nostru prezent și veșnic. – In Heavenly Places, p. 265
Duminică, 5 iunie: Probleme de familie
Păcatul lui Iacov și lanțul evenimentelor ce au urmat din cauza lui n-au încetat să exercite o influență spre rău, o influență care și-a dat pe față roadele amare în caracterul și în viața fiilor săi. Când acești fii au ajuns la maturitate, în ei s-au dezvoltat lipsuri serioase. Urmările poligamiei s-au manifestat în cămin. Acest rău teribil tinde să sece izvoarele iubirii, iar influența lui slăbește legăturile cele mai sfinte. Gelozia dintre mame a amărât relațiile familiale, copiii crescuseră având un duh de ceartă și fără stăpânire de sine, iar viața tatălui a fost întunecată de griji și durere.
Între ei era totuși unul cu un caracter cu totul diferit, fiul cel mare al Rahelei, Iosif, a cărui rară frumusețe personală părea că nu este decât o reflectare a frumuseții lăuntrice a minții și a inimii. … Murindu-i mama, afecțiunea lui s-a prins tot mai mult de tatăl său, și inima lui Iacov s-a legat de acest copil al bătrâneților sale. El îl „iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi”.
Dar tocmai această afecțiune a sa avea să devină un motiv de tulburare și întristare. Iacov și-a manifestat preferința pentru Iosif în mod neînțelept, iar lucrul acesta a stârnit gelozia celorlalți fii ai săi. – Patriarhi și profeți, p. 209
Iosif lua aminte la instrucțiunile tatălui său și se temea de Domnul. El asculta mai mult decât oricare dintre frații lui de învățăturile drepte ale tatălui lor. Prețuia sfaturile lui și îi plăcea să-L asculte pe Dumnezeu din toată inima. El era întristat de comportarea rea a unora dintre frații lui și îi ruga cu umilință să umble pe o cale neprihănită și să se lase de faptele lor rele. Aceasta n-a făcut decât să-i înfurie. Iosif ura atât de mult păcatul, încât nu putea suporta să-și vadă frații păcătuind împotriva lui Dumnezeu. El a adus această problemă înaintea tatălui lui, sperând că autoritatea sa îi va putea corecta. Expunerea păcatelor lor i-a mâniat pe frații lui. Ei observaseră dragostea puternică a tatălui lor pentru Iosif și erau invidioși pe el. Invidia lor s-a transformat în ură și, în cele din urmă, în crimă. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 138
Nicio ființă omenească nu ar trebui să se înalțe deasupra celorlalți, acceptând laudele lor și uitând că tot ce are Îi aparține lui Dumnezeu. Binecuvântarea Domnului le este promisă acelora care flămânzesc și însetează după neprihănire, dar nimic nu este atât de ofensator ca setea de a primi laudele oamenilor. …
Fără darurile harului lui Dumnezeu și binecuvântările Sale, am fi ruinați pe vecie. De aceea, nimeni să nu-și trâmbițeze laudele personale ca să-și hrănească astfel presupusa înțelepciune. Dacă el ar fi autorul talentelor sale, ar avea motiv să se laude pe sine. Însă omul nu are nimic de la el însuși. Să nu ne descoperim lipsa de adevărată înțelepciune prin înălțarea eului. Să ne plecăm în umilința la picioarele Aceluia care ne-a încredințat talentele pe care le avem. Să folosim și să dezvoltăm aceste talente predând rezultatele cu dobândă Celui care ni le-a dat. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 200 (10 iulie)
Luni, 6 iunie: Atacul asupra lui Iosif
De două ori au fost respinse de oameni legământul lui Dumnezeu, poruncile și rânduielile Sale. Atât oamenii dinaintea potopului, cât și urmașii lui Noe au lepădat autoritatea divină. Apoi, Dumnezeu a încheiat un legământ cu Avraam și Și-a pus deoparte un popor care să devină depozitarul Legii Sale. Pentru a-l amăgi și pentru a-l nimici pe poporul lui Dumnezeu, Satana a început imediat să-și așeze capcanele. Copiii lui Iacov au fost ispitiți să încheie căsătorii cu păgânii și să se închine la idolii lor. – Patriarhi și profeți, p. 332
Frații [lui Iosif] l-au respins cu brutalitate. El le-a povestit pe unde fusese să îi caute, dar ei nu i-au răspuns. Iosif s-a alarmat văzând privirile lor mânioase. Frica a luat locul bucuriei și, instinctiv, el s-a închis în sine speriat. Atunci, ei au pus mâna pe el în mod violent. L-au luat în râs cu privire la avertismentele pe care li le dăduse în trecut și l-au acuzat că povestise visele acelea ca să se înalțe pe sine în mintea tatălui lor ca să îl iubească pe el mai mult decât pe ei. – Comentariile lui Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1096
Un caracter bun trebuie zidit cărămidă cu cărămidă. Însușirile care îi vor face pe tineri apți să lucreze cu succes pentru cauza lui Dumnezeu trebuie să fie obținute printr-o folosire a facultăților, valorificând orice privilegiu oferit de Providență și păstrând legătura cu Izvorul întregii înțelepciuni. Ei nu trebuie să se mulțumească cu un standard coborât. Pentru ei, caracterul lui Iosif și cel al lui Daniel sunt modele bune de urmat, iar în viața Mântuitorului au modelul perfect.
Toți au posibilitatea de a-și dezvolta caracterul. Toți își pot ocupa locul rezervat în marele plan al lui Dumnezeu. El l-a acceptat în slujbă pe Samuel chiar din copilărie, pentru că inima lui era curată. El era închinat lui Dumnezeu și Dumnezeu l-a făcut un canal de lumină. Dacă tinerii de azi se consacră așa cum a făcut Samuel, Domnul îi va accepta și-i va folosi în lucrarea Sa. Ei vor putea spune despre viața lor: „Dumnezeule, Tu m-ai învățat din tinerețe și până acum eu vestesc minunile Tale” (Psalmii 71:17). – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 537
Marți, 7 iunie: Iuda și Tamar
Nimeni altul, în afară de Fiul lui Dumnezeu, nu putea realiza mântuirea noastră, deoarece numai Acela care a fost în relaţia cea mai apropiată cu Tatăl era în măsură să Îl descopere. Numai Acela care a cunoscut înălţimea şi adâncimea iubirii lui Dumnezeu, putea să o facă vizibilă. Nimic altceva şi nimic mai puţin decât sacrificiul infinit adus de Domnul Hristos pentru omul căzut nu putea să exprime iubirea Tatălui faţă de omenirea pierdută. …
… Acela care era una cu Dumnezeu S-a legat de copiii oamenilor printr-o legătură care nu va fi ruptă niciodată. Domnului Hristos „nu-I este ruşine să-i numească fraţi” (Evrei 2:11). El este Jertfa noastră, Apărătorul nostru, Fratele nostru, purtând chipul nostru omenesc înaintea tronului Tatălui, şi, ca Fiul al omului, va rămâne de-a lungul veşniciei una cu neamul omenesc, pe care l-a răscumpărat. El a făcut toate acestea ca omul să poată fi salvat din ruina şi degradarea păcatului pentru a putea reflecta iubirea lui Dumnezeu şi a se împărtăşi de bucuria sfinţeniei.
Preţul plătit pentru răscumpărarea noastră, sacrificiul infinit pe care l-a făcut Tatăl nostru ceresc, dându-L pe Fiul Său să moară pentru noi, ar trebui să ne inspire concepţii foarte înalte despre ceea ce putem deveni prin Hristos. … „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu ” (1 Ioan 3:1). Ce valoare îi conferă faptul acesta omului! Datorită păcatului, fiii oamenilor au ajuns robi ai lui Satana. Prin credinţa în jertfa ispăşitoare a Domnului Hristos, fiii lui Adam pot deveni fii ai lui Dumnezeu. Luând asupra Sa natura noastră omenească, Domnul Hristos înalţă omenirea. Oamenii căzuți sunt aduşi în poziţia în care – prin legătura cu Domnul Hristos – pot cu adevărat să devină vrednici de numele de „fii ai lui Dumnezeu”. – Calea către Hristos, pp. 14–15
Iudeii îi învățau pe oameni că, înainte ca iubirea lui Dumnezeu să se manifeste față de el, păcătosul trebuie să se pocăiască. În concepția lor, pocăința era o lucrare prin care oamenii câștigau favoarea Cerului. Tocmai această idee i-a determinat pe farisei să exclame cu uimire și mânie: „Acest om îi primește pe păcătoși!” În conformitate cu ideile lor, Domnul nu ar fi trebuit să-i permită nimănui să se apropie de El, cu excepția celor care se pocăiseră. Dar, în parabola cu oaia pierdută, Domnul Hristos ne învață că mântuirea nu vine ca urmare a faptului că noi Îl căutăm pe Dumnezeu, ci pentru că Dumnezeu ne caută pe noi. „Nu este niciunul care să aibă pricepere, nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut” (Romani 3:11,12). Noi nu ne pocăim pentru ca Dumnezeu să ne poată iubi, ci El Își dezvăluie dragostea Sa pentru ca noi să ne putem pocăi. – Parabolele Domnului Hristos, p. 189
Rugăciunea este mijlocul rânduit de Cer pentru a avea izbândă în lupta cu păcatul și pentru dezvoltarea caracterului creștin. Influența divină, care vine ca răspuns la rugăciunea credinței, va împlini în sufletul celui care se roagă tot ce a cerut el. Noi putem cere iertarea păcatului, Duhul Sfânt, o fire asemenea lui Hristos, înțelepciune și tărie pentru a face lucrarea Sa și orice dar pe care El l-a promis, și făgăduința este: „Veți primi”. – Faptele apostolilor, p. 564
Miercuri, 8 iunie: Iosif, sclav în Egipt
Iosif a privit vinderea sa ca sclav în Egipt ca pe cea mai mare nenorocire care ar fi putut să cadă peste el, dar a văzut că trebuia să se încreadă în Dumnezeu mai mult decât oricând înainte, pe vremea când era protejat de iubirea tatălui său. Iosif L-a luat pe Dumnezeu cu el în Egipt și lucrul acesta s-a văzut în purtarea sa plăcută, chiar atunci când era în necaz. După cum prezența chivotului îi aducea lui Israel pace și prosperitate, în același fel acest tânăr care Îl iubea pe Dumnezeu și se temea de El a adus o binecuvântare în Egipt. Lucrul acesta a fost atât de vizibil, încât Potifar, cel în a cărui casă slujea, i-a atribuit toate binecuvântările primite sclavului pe care îl cumpărase și l-a făcut pe acesta mai degrabă un fiu decât un slujitor. Este planul lui Dumnezeu ca aceia care iubesc Numele Lui și îl onorează să fie onorați și ei și gloria adusă lui Dumnezeu prin ei să se reflecte asupra lor. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1096
Frații lui Iosif se măguleau cu gândul că au ales o cale sigură de a împiedica împlinirea ciudatelor vise ale fratelui lor. Dar Domnul era Cel ce conducea evenimentele și a făcut astfel ca tocmai prin purtarea crudă a fraților lui Iosif să fie aduse la îndeplinire visele pe care se străduiseră ei atât de mult să le împiedice să devină realitate. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 143
Când a fost ispitit să se abată de la calea cea dreaptă, să calce Legea lui Dumnezeu și să se dovedească necredincios față de stăpânul lui, Iosif a rezistat cu hotărâre. În răspunsul pe care i l-a dat soției stăpânului său, el a dat mărturie despre puterea înălțătoare care vine din frica de Dumnezeu. … El n-a vrut să se lase convins de nici o tentație sau amenințare să se abată de la calea neprihănirii și să calce Legea lui Dumnezeu. …
Iată un exemplu pentru toate generațiile care vor trăi pe pământ. Deși s-ar putea să fie expuși ispitelor, oamenii ar trebui totuși să-și dea întotdeauna seama că există un mijloc de apărare la îndemână, iar dacă nu vor fi protejați va fi numai greșeala lor. Dumnezeu va fi un ajutor care nu lipsește și Duhul Lui va fi un scut. Chiar dacă sunt înconjurați de cele mai puternice ispite, există un izvor de putere la care să recurgă pentru a rezista.
Cât de cumplit a fost atacul asupra moralității lui Iosif! Venea printr-o persoană cu influență, care putea într-adevăr să-l ducă pe un drum greșit. Totuși, cât de prompt și de hotărât a rezistat el! Iosif a suferit pentru virtutea și integritatea lui, întrucât cea care voise să-l ducă în rătăcire s-a răzbunat împotriva purității pe care n-a putut să o corupă și, prin influența ei, a făcut să fie aruncat în închisoare, acuzându-l de un rău respingător. Acolo, Iosif a suferit pentru că n-a vrut să renunțe la integritatea lui. El și-a așezat reputația și interesele în mâinile lui Dumnezeu. Deși a îngăduit ca Iosif să fie chinuit un timp, pentru a-l pregăti să ocupe o poziție importantă, totuși Dumnezeu i-a ocrotit reputația înnegrită de un acuzator rău și, după aceea, la momentul considerat de El potrivit, a făcut-o să strălucească. Dumnezeu a făcut ca temnița însăși să fie calea spre înălțarea lui. Virtutea își va aduce răsplata la timpul ei. Scutul care apăra inima lui Iosif era frica de Dumnezeu, care l-a făcut să fie credincios și drept față de stăpânul lui și loial față de Dumnezeu. – Istoria mântuirii, pp. 101–103
Joi, 9 iunie: Visele faraonului
… O mână dumnezeiască se pregătea să deschidă porțile temniței. Împăratul Egiptului a avut într-o noapte două vise care păreau că se referă la același eveniment și că prevestesc o mare nenorocire. El nu putea să stabilească însemnătatea lor, dar ele continuau să-i chinuiască mintea. Magii și înțelepții împărăției sale n-au fost în stare să i le tălmăcească. Tulburarea și neliniștea împăratului creșteau mereu și groaza a pus stăpânire pe tot palatul. Agitația aceasta generală i-a amintit mai-marelui paharnicilor de împrejurările propriului vis; odată cu aceasta, și-a adus aminte de Iosif și a fost săgetat de remușcări pentru uitarea și nerecunoștința sa. De îndată, el i-a făcut cunoscut împăratului cum visul său și al mai-marelui pitarilor fuseseră tălmăcite de un deținut evreu și cum s-au împlinit cele prezise.
A fost umilitor pentru faraon să se întoarcă de la magii și înțelepții împărăției sale și să ceară sfat de la un străin, și acesta un sclav, dar era gata să facă lucrul cel mai umilitor dacă prin aceasta ființa sa tulburată putea găsi odihnă. S-a trimis imediat după Iosif; el s-a dezbrăcat de hainele sale de închisoare. … Apoi a fost dus înaintea împăratului.
„Faraon a zis lui Iosif: «Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci și am aflat că tu tălmăcești un vis îndată ce l-ai auzit.» Iosif a răspuns lui faraon: «Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui faraon»” (Geneza 41:15,16). Răspunsul pe care Iosif i l-a dat împăratului arată smerenia și credința sa în Dumnezeu. Cu modestie, el a respins onoarea de a fi unul care ar avea în el însuși o înțelepciune deosebită. „Nu eu”, numai Dumnezeu poate explica tainele acestea. – Patriarhi și profeți, pp. 219–220
Din închisoare, Iosif a fost înălțat domn peste toată țara Egiptului. Era o poziție de cea mai înaltă cinste, și totuși înconjurată de greutăți și pericole. … Dar caracterul lui Iosif a trecut cu bine încercarea, atât în vreme de necazuri, cât și în timp de prosperitate. El a manifestat aceeași credincioșie față de Dumnezeu și atunci când a stat în palatul faraonului, cât și atunci când era un deținut în temniță. El era și acum un străin într-o țară păgână, despărțit de rudele sale, de închinătorii viului Dumnezeu, dar credea din toată inima că mâna divină îi călăuzise pașii și, sprijinindu-se mereu pe Dumnezeu, el își îndeplinea cu credincioșie răspunderile slujbei sale. Prin Iosif, atenția împăratului și a marilor bărbați ai Egiptului a fost îndreptată spre adevăratul Dumnezeu. – Patriarhi și profeți, p. 222
În experiența creștină, Domnul îngăduie să vină încercări pentru a-i ridica pe oameni la un nivel mai înalt de viețuire și la un serviciu mai sfințit. Fără aceste încercări, oamenii ar deveni din ce în ce mai puțin asemenea lui Hristos și ar fi îmbibați de un spirit de … filozofie omenească fantezistă și exaltată, care i-ar face să se alăture celor care îl urmează pe Satana. …
… Bărbații [și femeile] care se află în poziții de încredere trebuie să fie unelte în mâinile lui Dumnezeu pentru gloria Lui. – Manuscript 85, 22 august 1906
Vineri, 10 iunie: Pentru studiu suplimentar
Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „Iosif, un domn creștin”, p. 320;
CBAZȘ, „Dumnezeu Se află în spatele făgăduințelor Sale”, vol. 7, p. 942
