Comentarii inspirate (st. 8)

Făgăduința

Sabat după-amiază, 14 mai

Marele act al credinței lui Avraam stă ca un stâlp de lumină, iluminând calea slujitorilor lui Dumnezeu din toate veacurile. Avraam n-a căutat o scuză pentru a se sustrage de la aducerea la îndeplinire a voii lui Dumnezeu. În timpul celor trei zile cât a ținut călătoria, el a avut suficient timp să se gândească și să se îndoiască de Dumnezeu, dacă ar fi dorit să se îndoiască. … Avraam era și el om; sentimentele și atașamentele lui erau ca și ale noastre, dar el nu a stat să întrebe cum avea să se mai împlinească făgăduința făcută dacă Isaac avea să fie sacrificat. El n-a stat să discute cu inima lui chinuită. El știa că Dumnezeu este drept și neprihănit în toate cerințele Lui și a împlinit până la literă porunca primită. …
Credința lui Avraam s-a manifestat prin faptele lui. „Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte când a adus pe fiul său, Isaac, jertfă pe altar? Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită” (Iacov 2:21,22). Mulți nu reușesc să înțeleagă legătura dintre credință și fapte. Ei spun: „Credeți numai în Hristos și n-aveți de ce să vă temeți. Nu trebuie să vă faceți griji în legătură cu ținerea Legii!” Dar adevărata credință se va manifesta prin ascultare. Isus le spunea iudeilor necredincioși: „Dacă ați fi copii ai lui Avraam, ați face faptele lui Avraam” (Ioan 8:39). …
Ființe cerești au fost martore la scena punerii la probă a credinței lui Avraam și a supunerii lui Isaac. Încercarea aceasta a fost mult mai grea decât aceea prin care trecuse Adam. Ascultarea de interdicția pusă înaintea primilor noștri părinți nu aducea cu sine nicio durere, dar porunca dată lui Avraam cerea sacrificiul cel mai chinuitor. Întregul cer a privit cu uimire și admirație ascultarea neșovăitoare a lui Avraam. Tot cerul a prețuit credincioșia lui. Acuzațiile lui Satana au fost dovedite ca fiind false. Dumnezeu i-a declarat slujitorului Său: „Știu acum că te temi de Dumnezeu (cu toate învinuirile lui Satana), întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine” (Geneza 22:12). Legământul lui Dumnezeu, întărit lui Avraam printr-un jurământ înaintea ființelor din celelalte lumi, dovedește faptul că ascultarea va fi răsplătită.

Fusese greu chiar și pentru îngeri să pătrundă înțelesul adânc al tainei mântuirii, să înțeleagă că Însuși Comandantul cerului, Fiul lui Dumnezeu, trebuia să moară pentru omul vinovat. Când lui Avraam i-a fost dată porunca de a-l aduce ca jertfă pe fiul său, aceasta a trezit interesul ființelor cerești. Cu un viu interes, ele au urmărit fiecare pas în aducerea la îndeplinire a acestei porunci. Când, la întrebarea lui Isaac: „Unde este mielul pentru arderea-de-tot?”, Avraam a răspuns: „Domnul Însuși va purta de grijă de miel” și, când mâna tatălui a fost oprită în momentul în care era gata să îl înjunghie pe fiul său și berbecul de care Se îngrijise Dumnezeu a fost adus ca jertfă în locul lui Isaac, atunci s-a revărsat lumină asupra tainei mântuirii și chiar îngerii au înțeles mult mai clar hotărârea minunată pe care Dumnezeu o luase pentru mântuirea omului (1 Petru 1:12). – Patriarhi și profeți, pp. 153–155

Duminică, 15 mai: Muntele Moria

Dumnezeu îl chemase pe Avraam să fie părintele credincioșilor și viața sa trebuia să stea ca un exemplu de credință pentru generațiile care aveau să vină. Dar credința sa n-a fost desăvârșită. El a manifestat neîncredere în Dumnezeu atunci când a ascuns faptul că Sara este soția lui și, de asemenea, când a luat-o pe Agar de soție. Pentru ca el să poată atinge cel mai înalt standard, Dumnezeu l-a supus la o altă încercare, cea mai grea pe care omul a fost chemat vreodată să o suporte. Într-o vedenie de noapte, el a fost înștiințat să meargă în ținutul Moria și acolo să-l aducă pe fiul său ca ardere-de-tot pe un munte care urma să-i fie arătat.
La data când a primit această poruncă, Avraam atinsese vârsta de o sută douăzeci de ani. El era privit ca om bătrân chiar de către cei din generația sa. În tinerețe, el fusese destul de puternic ca să poată îndura greutăți și să înfrunte pericole, dar acum înflăcărarea tinereții trecuse. Cineva care este în puterea bărbăției poate înfrunta cu suficient curaj încercările și durerile care ar face ca inima să cadă înfrântă la o vârstă mai înaintată, când picioarele înaintează tremurând spre mormânt. Dar Dumnezeu a păstrat ultima și cea mai grea încercare a Sa pentru Avraam, până când povara anilor apăsa greu asupra lui și el dorea foarte mult să se odihnească de griji și necazuri. – Ibidem, p. 147

Când păcatul a slăbit sensibilitatea morală, cel ce face răul nu vede defectele din caracterul său și nici nu-și dă seama de enormitatea răului pe care l-a făcut; și, dacă nu se supune puterii convingătoare a Duhului Sfânt, el rămâne într-o orbire parțială față de păcatul său. Mărturisirile sale nu sunt sincere și nu sunt serioase. …
Inima umilă și frântă, supusă printr-o pocăință reală, va aprecia ceva din iubirea lui Dumnezeu și din prețul Golgotei și, așa cum un fiu i se destăinuie tatălui său iubitor, tot astfel un păcătos cu adevărat pocăit aduce toate păcatele sale înaintea lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 5, p. 641

… Mințile mărginite ale oamenilor nu sunt în stare să înțeleagă deplin planurile și scopurile Celui Infinit. Niciodată nu-L vom putea descoperi pe Dumnezeu doar prin cercetare. Nu trebuie să încercăm să ridicăm, cu o mână îndrăzneață, cortina în spatele căreia El Își ascunde maiestatea. Apostolul exclamă: „Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui!” (Romani 11:33). Putem înțelege atât de mult procedeele Sale cu noi și motivele care-L determină, cât să putem vedea iubirea și mila Sa nemărginite unite cu puterea Sa infinită. Tatăl nostru din ceruri rânduiește totul cu înțelepciune și în dreptate, iar noi nu putem fi nemulțumiți și neîncrezători, ci trebuie să ne plecăm în supunere plină de respect. El ne va descoperi din planurile Sale atât cât este bine pentru noi să cunoaștem, iar mai departe să ne încredem în mâna care este atotputernică și în inima care este plină de iubire. – Tragedia veacurilor, p. 527

Luni, 16 mai: Domnul va purta de grijă

Ziua aceea – cea mai lungă zi din câte trăise Avraam – se târa încet spre sfârșit. În timp ce fiul său și tinerii dormeau, el a petrecut noaptea în rugăciune, încă sperând că un sol ceresc putea veni să-i spună că încercarea fusese îndestulătoare și că tânărul se putea întoarce nevătămat la mama sa. Dar nicio izbăvire n-a venit pentru sufletul lui chinuit. A urmat o altă zi lungă și încă o noapte de umilință și rugăciune, în timp ce porunca aceea care avea să-l lase fără copil stăruia mereu în urechile sale. Satana era acolo ca să șoptească îndoieli și necredință, dar Avraam a rezistat șoptirilor lui. …
Nici chiar acum el nu a murmurat împotriva lui Dumnezeu, ci și-a îmbărbătat sufletul, gândindu-se la dovezile bunătății și ale credincioșiei lui Dumnezeu. Acest fiu îi fusese dat pe neașteptate și oare Acela care îi dăduse acest dar prețios nu avea dreptul de a cere înapoi ceea ce era al Lui? Apoi, credința repeta iarăși făgăduința: „Numai din Isaac va ieși o sămânță” (Geneza 21:12), o sămânță tot așa de numeroasă ca boabele de nisip de pe țărmul mării. Isaac era fiul unei minuni și nu ar fi fost posibil oare ca puterea care i-a dat viață să i-o și redea? Privind dincolo de ceea ce se vedea, Avraam s-a agățat de cuvântul lui Dumnezeu, „căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar și din morți” (Evrei 11:19).
… Apoi, cu glasul tremurând, Avraam i-a descoperit fiului său solia divină. Isaac a aflat cu groază și uimire ce soartă îl aștepta, dar nu s-a împotrivit. El ar fi putut să scape de ceea ce-l aștepta, dacă ar fi ales să facă așa; bătrânul, paralizat de durere, istovit de lupta celor trei zile îngrozitoare, nu s-ar fi putut împotrivi voinței tânărului plin de vigoare. Dar Isaac fusese educat din copilărie să asculte de îndată și cu încredere, iar când i-a fost descoperit planul lui Dumnezeu, el a manifestat o supunere plină de bunăvoință. El împărtășea credința lui Avraam și și-a dat seama că era onorat prin faptul că era chemat să-și dea viața ca jertfă lui Dumnezeu. Cu duioșie, el a căutat să ușureze durerea tatălui și să încurajeze mâinile lui înțepenite să lege frânghiile ce-l fixau de altar. …
Avraam a văzut atunci „un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiș” și, luând imediat noua victimă, a adus-o ca „ardere-de-tot în locul fiului său”. În bucuria și recunoștința sa, Avraam a dat un nume nou acelui loc sfânt Iehova’iire, „la muntele unde Domnul va purta de grijă” (Geneza 22:13,14). …
Pentru a imprima în mintea lui Avraam valoarea Evangheliei și pentru a-i pune la probă credința, Dumnezeu îi poruncise să îl aducă jertfă pe fiul său. … Nicio altă încercare nu i-ar fi pricinuit lui Avraam un astfel de chin sufletesc cum a fost aducerea fiului său ca jertfă. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său pradă unei morți chinuitoare și pline de ocară. Îngerilor, care erau martori la umilirea și chinul sufletesc al Fiului lui Dumnezeu, nu li s-a îngăduit să intervină ca în cazul lui Isaac. Nu a fost niciun glas care să strige: „Destul!” Pentru a salva neamul omenesc căzut, Împăratul slavei Și-a dat viața. Ce dovadă mai puternică poate fi dată cu privire la mila lui Dumnezeu și iubirea Sa fără margini? – Patriarhi și profeți, pp. 151–154

Marți, 17 mai: Moartea Sarei

Sara era prima și singura soție legitimă a lui Avraam. Drepturile ei de soție și de mamă nu puteau fi împărțite cu nicio altă persoană. Ea l-a respectat pe soțul ei, numindu-l „domn”; dar ea nu era de acord ca iubirea lui Avraam să fie împărțită cu Agar. Dumnezeu nu a mustrat-o pentru cererea ei. Îngerii l-au dezaprobat pe Avraam pentru că nu a avut încredere în puterea lui Dumnezeu și lucrul acesta îl făcuse să o ia și pe Agar de soție, gândind că prin ea se va împlini făgăduința. …
Avraam … nu i-a descoperit Sarei adevăratul motiv al plecării sale, știind că iubirea ei pentru Isaac ar fi făcut-o să nu se încreadă în Dumnezeu și să nu îl lase pe fiul ei să plece. Avraam nu a îngăduit ca iubirea sa de tată să preia controlul și să îl facă se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Porunca lui Dumnezeu era menită să pună în mișcare sentimentele cele mai adânci ale sufletului său. „Ia pe fiul tău…” Apoi, ca și cum încercarea trebuia să ajungă și mai adânc în inimă, continua: „… pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti”. Acesta era, era vorba despre singurul fiu dat prin făgăduință, „… şi adu-l ardere-de-tot”. – Spiritual Gifts, vol. 3, pp. 104–106

Moștenirea pe care Dumnezeu a făgăduit-o poporului Său nu este din lumea aceasta. Avraam n-a avut nicio stăpânire pe pământul acesta, „nici măcar o palmă de loc” (Faptele 7:5). El a avut o mare avere și a folosit-o spre slava lui Dumnezeu și spre binele semenilor săi, dar el n-a considerat lumea aceasta ca fiind căminul său. Dumnezeu l-a chemat să-i părăsească pe concetățenii săi idolatri, dându-i făgăduința țării Canaanului ca stăpânire veșnică; și totuși, nici el, nici fiul său, nici fiul fiului său nu au primit-o. Când a avut nevoie de un loc de îngropare pentru soția sa moartă, Avraam a trebuit să-l cumpere de la canaaniți. Unica sa stăpânire în țara făgăduită a fost acel mormânt săpat în stâncă din peștera Macpela. – Patriarhi și profeți, p. 169

Boala m-a învățat despre propria slăbiciune, despre răbdarea și dragostea Mântuitorului și despre puterea Lui de a salva. … El înțelege slăbiciunea noastră, El știe că suntem lipsiți de curaj și de credință, totuși nu ne respinge. Domnul este milos și plin de îndurare față de noi.
Chiar dacă voi cădea la datorie înainte de venirea Domnului, dacă sunt credincioasă, atunci când toți cei din morminte vor ieși afară Îl voi vedea pe Isus și voi fi ca El. Oh, ce bucurie de nedescris să-L vedem pe Acela pe care L-am iubit, să-L vedem în slava Sa pe Acela care Și-a dat viața pentru noi, să privim acele mâini străpunse pentru răscumpărarea noastră, întinse spre noi în semn de binecuvântare și de bun venit! Ce importanță are că suferim și trudim aici, dacă vom ajunge să obținem învierea și viața! Vom aștepta cu răbdare, până când se va încheia timpul încercării noastre și apoi ne vom înălța glasul într-un strigăt fericit de biruință. – Schițe din viața mea, p. 266

Miercuri, 18 mai: O soție pentru Isaac

Avraam ajunsese acum înaintat în vârstă și se aștepta să moară curând; mai rămăsese totuși să facă ceva pentru a asigura împlinirea făgăduinței făcute urmașilor săi. Isaac era cel rânduit în mod providențial să-i urmeze ca păstrător al Legii lui Dumnezeu și părinte al poporului ales, dar el era încă necăsătorit. Locuitorii Canaanului erau dedați la idolatrie, iar Dumnezeu interzisese legăturile de căsătorie dintre poporul Său și ei, bine știind că astfel de căsătorii vor duce la apostazie. Patriarhul se temea de efectele influențelor stricăcioase care îl înconjurau pe fiul său. Credința puternică a lui Avraam în Dumnezeu și supunerea față de voința Sa se reflectau în caracterul lui Isaac, dar sentimentele tânărului erau puternice și el era înclinat spre duioșie și îngăduință. Dacă s-ar fi unit cu cineva care nu se temea de Dumnezeu, atunci ar fi fost în pericolul de a sacrifica principiul de dragul armoniei și al păcii. În mintea lui Avraam, alegerea unei soții pentru fiul său era o problemă de mare însemnătate și el era nerăbdător să-l vadă căsătorit cu cineva care să nu-l înstrăineze de Dumnezeu. – Patriarhi și profeți, p. 171

„Într-o seară, când Isaac ieşise să cugete în taină pe câmp, a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată că veneau nişte cămile. Rebeca a ridicat şi ea ochii, a văzut pe Isaac şi s-a dat jos de pe cămilă. Şi a zis robului: «Cine este omul acesta care vine înaintea noastră pe câmp?» Robul a răspuns: «Este stăpânul meu!» Atunci ea şi-a luat marama şi s-a acoperit. Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse. Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, şi el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale” (Geneza 24:63-67). – Ibidem, p. 173

Este esențial ca fiecare să câștige o biruință, biruința asupra unei voințe încăpățânate. În lupta aceasta puteți birui numai cu ajutorul Domnului Hristos. Puteți să luptați mult și bine pentru a înfrânge eul, dar veți da greș dacă nu primiți putere de sus. Doar prin harul lui Hristos puteți obține biruință asupra eului și a egoismului. Trăind viața Lui, dovedind jertfire de sine la fiecare pas, manifestând fără încetare o simpatie tot mai puternică pentru cei care au nevoie de ajutor, veți câștiga biruință după biruință. Zi după zi, veți învăța tot mai bine cum să înfrângeți eul și cum să consolidați părțile slabe ale caracterului vostru. Domnul Isus va fi lumina, puterea și coroana bucuriei voastre, deoarece vă supuneți voința voinței Lui.

Oamenii, bărbați și femei, pot ajunge idealul lui Dumnezeu pentru ei dacă Îl vor lua pe Domnul Hristos ca Ajutor al lor. Predați-vă fără rezervă lui Dumnezeu! Convingerea că luptați pentru a avea viața veșnică vă va întări și vă va mângâia. Domnul Hristos vă poate da puterea de a birui. Cu ajutorul Lui puteți distruge cu desăvârșire rădăcina egoismului. – Mărturii, vol. 7, p. 49

Joi, 19 mai: O soție pentru Avraam

Avraam observase urmările căsătoriilor între cei ce se temeau de Dumnezeu și cei ce nu se temeau de El, din zilele lui Cain și până în zilele sale. Consecințele căsătoriei sale cu Agar, cum și legăturile de căsătorie ale lui Ismael și Lot îi stăteau înainte. Lipsa credinței din partea lui Avraam și a Sarei a avut ca rezultat nașterea lui Ismael, amestecul seminței celor neprihăniți cu cei netemători de Dumnezeu. Influența tatălui asupra fiului a fost zădărnicită de rudeniile idolatre ale mamei, cum și prin legăturile lui Ismael cu nevestele lui păgâne. Gelozia lui Agar și a nevestelor pe care ea le-a ales pentru Ismael a înconjurat familia sa cu o barieră peste care în zadar s-a străduit Avraam să treacă.
Învățăturile pe care Avraam i le dăduse în copilărie n-au rămas fără efect asupra lui Ismael, dar influența nevestelor lui a avut ca urmare statornicirea idolatriei în familia sa. Despărțit de tatăl său și amărât de certurile și nemulțumirile unui cămin lipsit de iubire și temere de Dumnezeu, Ismael a fost împins să aleagă viața sălbatică și prădalnică de șef de trib în pustie, „mâna lui” fiind „împotriva tuturor oamenilor” și „mâna tuturor oamenilor” fiind „împotriva lui” (Geneza 16:12). Spre sfârșitul vieții, el s-a pocăit de căile lui rele și s-a întors la Dumnezeul tatălui său, dar amprenta pe care a pus-o asupra caracterului urmașilor săi a rămas. Neamul puternic care a coborât din el a fost un popor turbulent, păgân, care a fost întotdeauna prilej de supărare și durere pentru urmașii lui Isaac. – Patriarhi și profeți, pp. 173–174

După cum Biblia ne prezintă două legi – una neschimbătoare și veșnică, iar cealaltă trecătoare, provizorie –, tot astfel sunt două legăminte. Legământul harului a fost făcut prima dată cu omul în Eden, când, după cădere, s-a dat o făgăduință divină – că sămânța femeii urma să zdrobească capul șarpelui. Legământul acesta le oferea tuturor oamenilor iertare și sprijinul harului lui Dumnezeu pentru ascultare viitoare prin credința în Hristos. Li se făgăduia, de asemenea, viața veșnică, cu condiția credincioșiei față de Legea lui Dumnezeu. Așa au primit patriarhii speranța mântuirii.
Același legământ a fost reînnoit față de Avraam în făgăduința: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta” (Geneza 22:18). Această făgăduință arăta spre Domnul Hristos. Așa a înțeles-o Avraam (vezi Galateni 3:8,6) și și-a pus încrederea în Domnul Hristos pentru iertarea păcatelor. Credința aceasta i-a fost socotită ca neprihănire. – Ibidem, p. 370

Avraam a fost un om favorizat de Dumnezeu. Domnul a spus: „Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină calea Domnului, făcând ce este drept și bine.” Avraam a fost onorat de Dumnezeu pentru că a cultivat religia în familie și temerea de Dumnezeu era cunoscută de toți cei din casa lui. Dumnezeu este Acela care a spus: „Căci Eu îl cunosc și știu că el va porunci” – el nu va trăda în niciun fel răspunderea sfântă și nici nu se va supune nimănui altcuiva, decât numai lui Dumnezeu; există o lege și Avraam o va păstra; niciun sentiment nu va întuneca simțul său de dreptate și nu se va interpune între Dumnezeu și sufletele copiilor Săi; acel fel de îngăduință care este de fapt cruzime, nu îl va duce pe Avraam pe căi greșite. – Mărturii, vol. 7, pp. 547–548

Vineri, 20 mai: Pentru studiu suplimentar

Hristos, Lumina lumii, cap. „Lumina vieții”.