Comentarii inspirate (st. 5)

Babelul și toate popoarele pământului

Sabat după-amiază, 23 aprilie

Unii dintre urmașii lui Noe au devenit în curând răzvrătiți și apostați. Alții au urmat exemplul lui Noe și au respectat poruncile lui Dumnezeu. Unii au devenit necredincioși și răi și nici chiar ei nu au avut toți aceleași concepții cu privire la potop. O parte dintre ei negau existența lui Dumnezeu și considerau în mintea lor că potopul a avut loc din cauze naturale. Alții credeau că Dumnezeu a existat și că a nimicit neamul omenesc antediluvian printr-un potop, iar simțămintele lor, asemenea simțămintelor lui Cain, erau de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu pentru că îi nimicise pe oamenii de pe pământ și pentru că blestemase pământul pentru a treia oară, printr-un potop.
Aceia care erau vrăjmași ai lui Dumnezeu se simțea mustrați zi de zi de vorbirea și de viața evlavioasă a acelora care Îl iubeau, Îl ascultau și Îl preamăreau pe Dumnezeu. Cei necredincioși s-au sfătuit între ei și s-au înțeles să se despartă de cei credincioși, a căror viață neprihănită constituia o piedică neîncetată pe calea lor nelegiuită. Ei au plecat la o anumită distanță și au ales o câmpie întinsă pe care să locuiască. Și-au construit o cetate, iar apoi le-a venit ideea să construiască un turn înalt, care să ajungă până la nori, așa încât să poată locui împreună în cetate și în turn și să nu mai fie împrăștiați. – Istoria mântuirii, p. 72

Orice ambiţie omenească şi orice laudă trebuie să fie aruncate în ţărână. Eul, eul păcătos, trebuie să fie umilit, nu înălţat. Noi trebuie să li-L descoperim pe Hristos celor din jurul nostru prin sfinţenie în viaţa de fiecare zi. Natura coruptă trebuie să fie supusă, nu înălţată. Doar astfel putem să ajungem curaţi şi neîntinaţi. Trebuie să fim oameni smeriţi şi credincioşi. …
Se ţine un raport credincios al tuturor faptelor copiilor oamenilor. Nimic nu poate fi ascuns de ochiul Celui Preaînalt şi Sfânt, care este din veşnicie. Prin născocirile, planurile şi strategiile lor, unii Îl fac pe Hristos să Se ruşineze cu ei. Dumnezeu nu aprobă comportamentul lor, deoarece Domnul Isus este dezonorat de spiritul şi de faptele lor. …

Indicaţiile pe care le-a dat Domnul cu privire la lucrarea Sa arată care este calea cea dreaptă. Vocea lui Dumnezeu trebuie să fie auzită, înţelepciunea Lui trebuie să îndrume. El a trasat planul Său în Cuvântul Său şi în mărturiile pe care le-a trimis poporului Său. Doar lucrarea care se desfăşoară în armonie cu principiile Cuvântului Său va dura veşnic. – Mărturii, vol. 8, pp. 234–235

Dumnezeu ne-a iubit cu o iubire negrăită, iar iubirea noastră față de El se trezește pe măsură ce înțelegem ceva din lungimea, lărgimea, adâncimea și înălțimea acestei iubiri atrăgătoare a Domnului. Prin cunoașterea iubirii Sale, dovedite față de noi pe când eram încă păcătoși, inima împietrită se înmoaie, se supune, iar păcătosul este transformat și ajunge un fiu al Cerului. Dumnezeu nu Se folosește de măsuri constrângătoare; mijlocul pe care îl întrebuințează El pentru a izgoni păcatul din inimă este iubirea. Cu ajutorul ei, El transformă mândria în umilință, iar vrăjmășia și necredința în iubire și credință. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 76–77

Duminică, 24 aprilie: Blestemarea lui Ham

Pentru a repopula pământul pustiit pe care, cu puțin timp înainte, potopul îl curățise de stricăciunea lui morală, Dumnezeu nu a păstrat decât o singură familie, aceea a lui Noe, căruia El îi declarase: „Te-am văzut fără prihană înaintea Mea, în neamul acesta de oameni” (Geneza 7:1). Și totuși, în cei trei fii ai lui Noe s-a dezvoltat foarte repede aceeași mare deosebire văzută în lumea dinainte de potop. În Sem, Ham și Iafet, care trebuiau să fie întemeietorii neamului omenesc, se contura caracterul urmașilor lor.
Noe, privind prin inspirație divină, a prezis istoria celor trei mari rase ce aveau să răsară din acești părinți ai omenirii. Descriindu-i pe urmașii lui Ham, mai degrabă prin fiul decât prin tatăl, el declară: „Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraților lui” (Geneza 9:25). Păcatul nefiresc săvârșit de Ham arată că respectul filial fusese de multă vreme alungat din sufletul său și dădea pe față toată nelegiuirea și josnicia din caracterul lui. Aceste caracteristici rele s-au transmis mai departe în Canaan și în urmașii lui, a căror neîntreruptă vinovăție a atras asupra lor judecățile lui Dumnezeu. …
Profeția lui Noe nu a fost o amenințare arbitrară a mâniei și vreo declarație de favoritism. Ea nu a determinat caracterul și destinul fiilor lui. Dar a arătat care avea să fie urmarea felului de viață pe care ei și l-au ales în repetate rânduri, precum și caracterul pe care și l-au dezvoltat. Ea era expresia a ceea ce era în planul lui Dumnezeu pentru ei și urmașii lor, din cauza caracterului și a purtării lor. De regulă, copiii moștenesc pornirile și înclinațiile părinților și imită exemplul lor; astfel că păcatele părinților sunt practicate apoi de copii, din generație în generație. În acest fel, josnicia și lipsa de respect ale lui Ham s-au reprodus în urmașii săi, aducând asupra lor blestemul timp de mai multe generații. „Un singur păcătos nimicește mult bine” (Eclesiastul 9:18). – Patriarhi și profeți, pp. 117– 118

Asemenea iertării, pocăinţa este un dar al lui Dumnezeu, oferit prin Hristos. Prin influenţa Duhului Sfânt, noi suntem convinşi de păcat şi simţim nevoia de iertare. Numai cei smeriţi sunt iertaţi, dar harul lui Dumnezeu este acela care face inima să fie pocăită. Hristos este obişnuit cu toate slăbiciunile şi neputinţele noastre şi ne va ajuta.
Unii vin la Dumnezeu prin pocăinţă şi mărturisire şi chiar cred că păcatele lor sunt iertate, şi totuşi, nu cer împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu aşa cum ar trebui să o ceară. Ei nu înţeleg că Domnul Isus este un Mântuitor mereu prezent şi nu sunt gata să-I încredinţeze Lui paza sufletului lor, bazându-Se pe El pentru a duce până la capăt lucrarea harului care a început în inima lor. … În acest fel de credinţă nu se află nicio biruinţă. Asemenea persoane trudesc fără niciun scop. Sufletul lor se află într-o robie continuă şi nu-şi vor găsi liniştea până când nu își vor lăsa poverile la picioarele lui Isus. – Solii alese, cartea 1, p. 353

Luni, 25 aprilie: Genealogia din cartea Geneza

Când se ia în considerare care sunt ocaziile de cercetare științifică ale omului, cât de scurtă este viața sa, cât de limitată este sfera sa de acțiune, cât de restrânsă este viziunea sa, cât de frecvente și cât de mari sunt erorile din concluziile pe care le trage – mai cu seamă cele cu privire la evenimentele care se presupune că sunt anterioare istoriei biblice –, cât de des așa-zisele deducții științifice sunt revizuite sau se renunță la ele, cu câtă seninătate este, din timp în timp, crescută sau micșorată perioada de dezvoltare a pământului cu milioane de ani și cum teoriile înaintate de diferiți oameni de știință vin în conflict unele cu altele! Dacă ținem seama de toate acestea, vom consimți noi, pentru privilegiul de a urmări descinderea noastră din germeni, moluște și maimuțe, să respingem acea declarație a Sfintei Scripturi, atât de măreață în simplitatea ei: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu” (Geneza 1:27)? Vom respinge noi acel raport genealogic, mai nobil decât oricare dintre cele ținute la mare cinste în curțile împărătești, „fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu” (Luca 3:38)?
Înțelese în mod corect, atât descoperirile științei, cât și experiențele vieții sunt în armonie cu mărturia Scripturii în ce privește lucrarea neîncetată a lui Dumnezeu în natură. – Educație, p. 130

În analele istoriei omenirii, creșterea națiunilor, ridicarea și căderea imperiilor apar ca și când ar depinde de vitejia și de voința omului; cursul pe care îl iau evenimentele pare, într-o mare măsură, să fie determinat de puterea, de ambiția sau de capriciul lui. Dar, în Cuvântul lui Dumnezeu, vălul este dat la o parte și vedem – mai sus, dincolo de și prin acțiunile și contraacțiunile interesului, puterii și pasiunilor – puterea Celui Atotputernic, care, în liniște și cu răbdare, îndeplinește sfaturile voinței Sale.
În cuvinte de o frumusețe și de o gingășie fără seamăn, apostolul Pavel a prezentat înaintea înțelepților din Atena scopul divin în creșterea și împărțirea raselor și popoarelor. „Dumnezeu care a făcut lumea și tot ce este în ea”, spune apostolul, „a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinței lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi” (Faptele 17:24-27). – Profeți și regi, pp. 499–500

Biblia prezintă un câmp nemărginit pentru imaginație, înălțând și înnobilând caracterul mult mai mult decât creațiile superficiale ale unei minți nesfințite, așa cum este cerul de sus față de pământ. Istoria inspirată a umanității este pusă în mâinile fiecăruia dintre noi! Toți pot începe acum să cerceteze. Pot face cunoștință cu primii noștri părinți, așa cum erau ei în Eden, într-o inocență sfântă, bucurându-se de comuniunea cu Dumnezeu și cu îngerii necăzuți în păcat. Ei pot observa felul în care a intrat păcatul în lume și urmările acestui fapt asupra rasei umane și pot să meargă pas cu pas pe urmele istoriei sfinte, așa cum înregistrează ea neascultarea și nepocăința omului, precum și răsplata dreaptă pentru păcat. – Solii pentru tineret, p. 255

Marți, 26 aprilie: „O singură limbă”

De abia fusese repopulat pământul și oamenii au revenit la ostilitatea lor față de Dumnezeu și față de cer. Ei le-au transmis urmașilor lor vrăjmășia aceasta, ca și cum măiestria și metodele de a-i induce în eroare pe oameni și a-i face să continue o luptă nefirească ar fi fost o moștenire scumpă.
Confederația aceasta s-a născut din revolta împotriva lui Dumnezeu. Locuitorii din câmpia Șinear și-au înființat împărăția pentru înălțare de sine, nu pentru gloria lui Dumnezeu. Dacă ar fi izbutit, s-ar fi născut o mare forță care să alunge neprihănirea și să inaugureze o nouă religie. Lumea ar fi fost demoralizată. Amestecul de idei religioase cu teorii false ar fi închis ușa pentru pace, fericire și siguranță. Acele presupuneri și teorii eronate, susținute și dezvoltate ar fi îndepărtat mintea de la supunerea față de cerințele lui Dumnezeu și Legea lui Iehova ar fi fost neluată în seamă și uitată. Oameni hotărâți, inspirați și conduși de primul mare răzvrătit, s-ar fi împotrivit oricărei intervenții împotriva planurilor sau purtării lor rele. Ei voiau să înlocuiască Legea lui Dumnezeu cu legi întocmite potrivit cu dorințele inimii lor egoiste, ca să-și poată aduce la îndeplinire scopurile lor. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, pp. 1091–1092

Ei [vrăjmașii lui Dumnezeu] au gândit că vor fi în siguranță în cazul unui alt potop, deoarece vor construi un turn mult mai înalt decât nivelul la care au ajuns apele în timpul potopului și, astfel, toată lumea îi va cinsti, iar ei vor fi ca niște zei și vor domni asupra tuturor oamenilor. Turnul acesta a fost conceput cu scopul de a-i preamări pe constructorii lui și a fost menit să abată atenția oamenilor de la Dumnezeu pentru a li se alătura în idolatria lor. Oamenii au locuit în turn încă înainte ca lucrarea de construcție să fie terminată. Încăperile au fost mobilate splendid, decorate și dedicate idolilor lor. Aceia care nu credeau în Dumnezeu își imaginau că, dacă turnul lor va putea să atingă norii, vor fi în stare să descopere cauzele potopului. – Istoria mântuirii, pp. 72–73

În Cuvântul lui Dumnezeu sunt reprezentate două tabere opuse, care influențează și conduc acțiunile omenești din lumea noastră. Aceste tabere lucrează cu fiecare făptură omenească. Aceia care se află sub conducerea lui Dumnezeu și sunt influențați de îngerii Săi vor fi în stare să vadă lucrările viclene ale puterilor nevăzute ale întunericului. Aceia care doresc să fie în armonie cu slujitorii cerești vor fi foarte serioși în împlinirea voinței lui Dumnezeu. Ei nu trebuie să acorde niciun loc lui Satana și îngerilor lui.

Dacă nu veghem fără încetare, vom fi biruiți de vrăjmașul. Deși tuturor ne-a fost făcută o descoperire solemnă a voinței lui Dumnezeu cu privire la noi, totuși cunoașterea voinței Sale nu înlătură nevoia de a-I adresa cereri stăruitoare pentru ajutor și de a căuta sârguincios să conlucrăm cu El în răspunsul la rugăciunile înălțate. El Își îndeplinește planurile prin intermediul uneltelor omenești. – Comentariile lui Elle G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1119

Miercuri, 27 aprilie: „Haidem să Ne coborâm”

El [Hristos] a venit în lumea aceasta în chip omenesc pentru a trăi ca om între oameni. El a preluat slăbiciunile naturii omeneşti pentru a fi pus la încercare. În natura Sa omenească, Hristos a fost părtaş naturii divine. Prin întruparea Sa, El a câștigat într-un sens nou titlul de Fiu al lui Dumnezeu. … În timp ce era Fiul unei făpturi omeneşti, El a ajuns Fiul lui Dumnezeu într-un sens nou. În felul acesta, El a trăit în lumea noastră ca Fiu al lui Dumnezeu, şi totuşi, aliat prin naştere cu neamul omenesc.
Domnul Hristos a venit în chip omenesc pentru a le arăta atât locuitorilor lumilor necăzute, cât şi lumii căzute că s-au făcut pregătiri ample pentru a face în stare făpturile omeneşti să trăiască în credincioşie faţă de Creatorul lor. El a suportat ispitele pe care i-a fost îngăduit lui Satana să le aducă împotriva Sa şi a rezistat tuturor atacurilor lui. El a fost chinuit cumplit, asaltat puternic, dar Dumnezeu nu L-a lăsat fără o dovadă a recunoaşterii Sale. Când a fost botezat de Ioan în Iordan şi a ieşit din apă, Duhul lui Dumnezeu a coborât asupra Lui în chip de porumbel şi o voce din cer a zis: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Marcu 3:17). – Solii alese, cartea 1, pp. 226– 227

Dumnezeu îl vede pe păcătos. … David a fost un om care s-a pocăit și, cu toate că și-a mărturisit și și-a urât păcatul comis, nu l-a putut uita. El a exclamat: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău? Și unde voi fugi departe de Fața Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în Locuința morților, iată-Te și acolo; dacă voi lua aripile zorilor și mă voi duce să locuiesc la marginea mării și acolo mâna Ta mă va călăuzi. … Iată nici chiar întunericul nu este prea întunecos pentru Tine, și noaptea strălucește ca ziua” (Psalmii 139:7-12).
Dumnezeu este pretutindeni. El vede, El cunoaște toate lucrurile și înțelege intențiile și scopurile ascunse ale inimii. Este zadarnică încercarea de a tăinui păcatul ca El să nu-l poată afla. El i-a văzut pe primii noștri părinți în Eden. El l-a văzut pe Cain când a ridicat mâna pentru a-l omorî pe Abel. El a văzut păcatele locuitorilor lumii din vechime, le-a limitat zilele și i-a pedepsit printr-un potop. El a văzut păcatele poporului Său, cu care făcuse legământ, poporul iudeu, atunci când a uneltit împotriva vieții Fiului lui Dumnezeu. – Mărturii cu privire la comportamentul sexual, adulter și divorț, p. 89

Există ziditori de turnuri și în zilele noastre. Cei necredincioși își construiesc teoriile lor pe deducțiile așa zisei științe și resping revelația Cuvântului lui Dumnezeu. … În așa-zisa lume creștină, mulți se îndepărtează de învățăturile clare ale Bibliei și construiesc un crez format din speculații omenești și mituri plăcute, arătând spre turnul lor ca fiind un mijloc de a urca la cer. …
Vremea cercetării este aproape. Cel Preaînalt va coborî să vadă ce au construit copiii oamenilor. Puterea Sa suverană va fi descoperită și lucrările mândriei omenești vor fi puse la pământ. – Conflict and Courage, p. 42

Joi, 28 aprilie: Dimensiunea răscumpărătoare a împrăștierii pe pământ

Ei [vrăjmașii lui Dumnezeu] se înălțau pe ei înșiși împotrivindu-se lui Dumnezeu. Totuși, Dumnezeu nu avea să le îngăduie să-și ducă lucrarea până la capăt. Ei își ridicaseră deja turnul până la o mare înălțime, când Domnul a trimis doi îngeri să-i încurce în lucrarea lor. Unii oameni fuseseră rânduiți să primească mesajele de la lucrătorii aflați pe vârful turnului, cerând material pentru munca lor, iar primul urma să le transmită celui de-al doilea, acesta să le transmită celui de-al treilea, până când mesajele ajungeau la cei aflați jos. Când mesajele erau transmise de la unul la altul, îngerii le încurcau limba, iar când mesajul ajungea la muncitorii de jos, aceștia nu trimiteau materialul care fusese cerut de sus. După un proces dificil de aducere a materialului la muncitorii care se aflau în vârful turnului, acesta nu era cel pe care îl ceruseră. Dezamăgiți și înfuriați, ei le reproșau celor despre care se presupunea că erau vinovați.
După întâmplarea aceasta, în lucrarea lor nu a mai fost nicio armonie. Supărați unul pe celălalt și incapabili să explice neînțelegerea și cuvintele ciudate pe care le schimbau între ei, au părăsit lucrarea, s-au despărțit unii de alții și s-au împrăștiat pe suprafața pământului. Până la data aceea, oamenii vorbeau o singură limbă. Un fulger din cer, ca un semn al mâniei lui Dumnezeu, a lovit vârful turnului lor, doborându-l la pământ. Astfel, Dumnezeu a dorit să le arate oamenilor răzvrătiți că El este suveran. – Istoria mântuirii, p. 73

În mila Sa, [Dumnezeu] le-a încurcat limbile, punând astfel o stavilă pornirii lor spre răscoală. Dumnezeu suportă îndelung stricăciunea oamenilor, dându-le din plin prilej pentru pocăință; dar El reține toate uneltirile lor de a se împotrivi autorității Legii Sale drepte și sfinte. Din timp în timp, mâna nevăzută ce ține sceptrul guvernării este întinsă pentru a pune frâu nelegiuirii. Sunt date dovezi de netăgăduit că Acela care a creat universul, Cel Nemărginit în înțelepciune, iubire și adevăr, este Cârmuitorul Suprem al cerului și al pământului și că nimeni nu poate să sfideze puterea Sa fără să fie pedepsit pentru aceasta.
Uneltirile ziditorilor Babelului au sfârșit în rușine și înfrângere. Monumentul mândriei lor a devenit un semn de aducere-aminte a nebuniei lor. Cu toate acestea, oamenii continuă să meargă pe același drum, încrezându-se în ei înșiși și respingând Legea lui Dumnezeu. Este același principiu pe care Satana a căutat să-l pună în aplicare în ceruri, același principiu care l-a stăpânit pe Cain atunci când și-a adus jertfa. – Patriarhi și profeți, p. 123

Dumnezeu … este Creatorul tuturor oamenilor. Toți oamenii sunt o familie prin faptul că sunt creați de El și toți sunt una prin răscumpărare. Hristos a venit să dărâme orice zid de despărțire, să deschidă curțile templului, pentru ca orice suflet să aibă intrare liberă la Dumnezeu. Dragostea Lui este atât de cuprinzătoare, atât de profundă, atât de deplină, încât pătrunde pretutindeni. Ea îi ridică mai presus de influența lui Satana pe aceia care sunt amăgiți de ispitirile lui și îi așază în apropierea tronului lui Dumnezeu, tron înconjurat de curcubeul făgăduinței. În Hristos nu mai este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici slobod. – Profeți și regi, pp. 369–370

Vineri, 29 aprilie: Pentru studiu suplimentar

Divina vindecare, cap. „Planul lui Dumnezeu este cel mai bun”;
Patriarhi și profeți, cap. „Turnul Babel”.