Comentarii inspirate (st. 1)

Creația

Sabat după-amiază, 26 martie

Numai în Cuvântul lui Dumnezeu găsim o autentică relatare a creațiunii. … Numai aici putem găsi o istorie a rasei umane, nemânjită de prejudecăți sau mândrie omenească. …
Aici putem avea comuniune cu patriarhii și profeții și putem asculta vocea Celui Veșnic vorbindu-le oamenilor. Aici putem vedea cum Maiestatea cerului S-a umilit pentru a deveni Înlocuitorul și siguranța noastră, pentru a Se împotrivi cu mâinile goale puterilor întunericului și a câștiga biruința pentru noi. Cu siguranță, o contemplare plină de respect a unor astfel de subiecte va înmuia, va curăți și înnobila inima și, în același timp, va inspira mintea cu noi puteri și cu vigoare. – My Life Today, p. 107

Dumnezeu îi vorbește familiei omenești într-un limbaj pe care ea poate să-l înțeleagă. El nu lasă acest subiect atât de ambiguu, încât făpturile omenești să-l poată adapta la teoriile lor. Când Domnul declară că a făcut lumea în șase zile, iar în ziua a șaptea S-a odihnit, El Se referă la ziua de douăzeci și patru de ore, pe care a delimitat-o prin răsăritul și apusul soarelui. …
După ce a creat lumea și pe om, El a privit la lucrarea pe care o făcuse și a declarat-o ca fiind foarte bună. Temelia Sabatului a fost stabilită odată cu întemeierea pământului. „Când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie”, Dumnezeu a considerat că Sabatul era necesar pentru om chiar și în Paradis. Prin dăruirea Sabatului, El S-a gândit la sănătatea fizică și spirituală a omului. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 136

La început, Dumnezeu era făcut cunoscut în toate lucrările creațiunii. Hristos a fost Acela care a întins cerurile și a pus temeliile pământului. Mâna Lui a fost aceea care a așezat lumile în spațiu și a modelat florile câmpului. „El întărește munții prin tăria Lui.” „A Lui este marea, El a făcut-o” (Psalmii 65:6; 95:5). El a fost Cel care a umplut pământul cu frumusețe și văzduhul cu cântece. Și pe toate lucrurile de pe pământ, din văzduh și cer, El a scris mesajul iubirii Tatălui.

Acum, păcatul a mânjit opera desăvârșită a lui Dumnezeu, totuși inscripția încă rămâne. Chiar și acum toate lucrurile create proclamă gloria desăvârșirii Sale. – Hristos, Lumina lumii, p. 20

Prin urmare, prin intermediul lucrurilor pe care le-a creat, reușim să-L cunoaștem mai bine pe Creator. Cartea naturii este marele manual pe care trebuie să-l folosim, în corelare cu Sfintele Scripturi, pentru a-i învăța pe alții despre caracterul lui Dumnezeu și pentru a conduce înapoi, la staulul Său, oile pierdute. …
În aceste învățături, luate direct din natură, există o simplitate și o puritate care le conferă cea mai înaltă valoare. Toți oamenii au nevoie de lecțiile oferite de natură. Însăși frumusețea ei îndepărtează sufletul de păcat și de atracțiile lumești și îl conduce spre puritate, spre pace și spre Dumnezeu. – Parabolele Domnului Hristos, p. 20

Duminică, 27 martie: Dumnezeul creației

La crearea omului s-a descoperit puterea unui Dumnezeu existent ca persoană. Când Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, forma umană era perfectă în toate întocmirile ei, însă era fără viață. Atunci, un Dumnezeu personal, existent prin Sine Însuși, a suflat asupra acelei forme suflarea de viață și omul a devenit o ființă vie, inteligentă. Toate părțile corpului uman au fost puse în mișcare. Inima, arterele, venele, limba, mâinile, picioarele, simțurile, facultățile mintale, toate și-au început lucrul și toate au fost condiționate de niște legi. Omul a devenit un suflet viu. Prin Hristos Cuvântul, Dumnezeu ca Persoană l-a creat pe om și l-a înzestrat cu inteligență și putere. …
Deasupra tuturor celorlalte categorii de făpturi inferioare, Dumnezeu a plănuit ca omul, lucrarea care a încoronat creația Sa, să exprime gândirea Lui și să dezvăluie slava Sa. Dar omul nu trebuie să se înalțe pe sine ca fiind Dumnezeu. – Divina vindecare, p. 415

… Prin psalmist s-a dat această solie lui Israel: „Slujiți Domnului cu bucurie, veniți cu veselie înaintea Lui! Să știți că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem: noi suntem poporul Lui și turma pășunii Lui. Intrați cu laude pe porțile Lui, intrați cu cântări în curțile Lui!” (Psalmii 100:2-4). Și despre „toți cei ce vor păzi Sabatul ca să nu-l pângărească”, Domnul zice: „îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt și-i voi umple de veselie în casa Mea de rugăciune” (Isaia 56:6,7). – Hristos, Lumina lumii, p. 288

În Numele lui Isus, putem să venim în prezența lui Dumnezeu cu încrederea unui copil. Nu este nevoie de niciun om ca mijlocitor. Prin Isus, ne putem deschide inimile înaintea lui Dumnezeu, ca înaintea Unuia care ne cunoaște și ne iubește.
În locul tainic al rugăciunii, unde niciun ochi nu ne vede, decât ochiul lui Dumnezeu, nicio ureche nu ne aude, decât urechea lui Dumnezeu, putem să aducem cele mai tainice dorințe și frământări ale noastre înaintea Tatălui îndurării nemărginite și, în tăcerea și liniștea sufletului, vocea aceea care nu zăbovește niciodată să răspundă la strigătul unor nevoi omenești va vorbi inimilor noastre.
„Domnul este plin de milă și de îndurare” (Iacov 5:11). El așteaptă cu o iubire neobosită să audă mărturisirile celor abătuți și să le primească pocăința. Așteaptă un semn de recunoștință din partea noastră cum așteaptă mama zâmbetul de recunoaștere de la odrasla ei. Domnul vrea ca noi să înțelegem cât de arzător și de duios ne dorește inima Sa. El ne invită să schimbăm încercările noastre cu simpatia Sa, întristările noastre cu iubirea Lui, rănile noastre cu vindecarea oferită de El, slăbiciunea noastră cu tăria Lui, goliciunea noastră cu plinătatea Lui. Niciodată, cel care a venit la El n-a fost dezamăgit. „Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie și nu ți se umple fața de rușine” (Psalmii 34:5). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 84–85

Luni, 28 martie: Universul creat

Pământul a ieșit nespus de frumos din mâna Creatorului. Existau munți, dealuri și câmpii, cu râuri și lacuri presărate printre ele. Pământul nu era o câmpie întinsă, ci monotonia peisajului era întreruptă de dealuri și munți, nu atât de înalți și colțuroși cum sunt acum, ci având o formă frumoasă și simetrică. Nu se vedeau deloc stânci înalte și golașe, căci se aflau sub pământ, alcătuind un schelet al acestuia. Munții, dealurile și câmpiile frumoase erau împodobite cu plante, flori și copaci înalți și maiestuoși, de toate speciile, cu mult mai înalți și mai frumoși decât copacii de astăzi. Aerul era curat și sănătos, iar pământul semăna cu un palat nobil. Îngerii priveau și se bucurau de lucrările frumoase și minunate ale lui Dumnezeu. – Lift Him Up, p. 47

Lucrările lui Dumnezeu mărturisesc despre dragostea și puterea Lui. El a chemat lumea la existență, cu tot ce conține ea. Dumnezeu este un iubitor de frumos. În lumea pe care a creat-o pentru noi, El nu ne-a pus la dispoziție doar ce este necesar pentru confortul nostru, ci a umplut cerurile și pământul de frumusețe. Vedem dragostea și grija Lui în bogatele câmpuri de toamnă, iar zâmbetul Lui în vesela rază de soare. Mâna Lui a făcut stâncile și munții semeți. Falnicii copaci cresc la porunca Lui. El a întins covorul de catifea verde peste pământ și l-a presărat cu arbuști și flori.
De ce oare a înveșmântat El pământul și pomii în verde viu și nu în sumbrul și întunecatul cenușiu? Nu pentru a fi mai plăcuți ochilor Lui? Iar inimile noastre, să nu fie ele pline de mulțumire când citim dovezile înțelepciunii și iubirii Sale în minunile create de El? – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 185

Nicio minte mărginită nu poate înțelege pe deplin existența, puterea, înțelepciunea sau lucrările Celui Infinit. Scriitorul inspirat spune: „Poți spune tu că poți pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltă: ce poți face? Mai adâncă decât locuința morților: ce poți ști? Întinderea ei este mai lungă decât pământul și mai lată decât marea” (Iov 11:7-9). Mințile cele mai mari ale pământului nu Îl pot cuprinde pe Dumnezeu. Oamenii pot cerceta continuu, pot învăța continuu și dincolo de aceasta încă este un infinit.
Cu toate acestea, lucrările creațiunii mărturisesc despre puterea și măreția lui Dumnezeu. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui” (Psalmii 19:1). Aceia care iau Cuvântul scris ca sfătuitor al lor vor găsi în el un ajutor prețios în a-L înțelege pe Dumnezeu. „Însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El” (Romani 1:20). – Patriarhi și profeți, p. 116

Marți, 29 martie: Sabatul

Consacrând astfel Sabatul, Dumnezeu i-a dat lumii o zi de aducere-aminte, un memorial al Său. El nu a pus deoparte o zi, oricare dintre cele șapte zile, ci o anumită zi, ziua a șaptea. Și, prin respectarea Sabatului, noi dovedim că Îl recunoaștem pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeul cel viu, Creatorul cerului și al pământului.
Sabatul nu conține nimic care să-l restrângă la vreo categorie aparte de oameni. El a fost dat pentru întreaga omenire. El trebuie folosit, nu pentru a lenevi, ci pentru a contempla lucrările lui Dumnezeu. Oamenii trebuie să facă acest lucru, ca să „știe că Eu sunt Domnul care îi sfințesc”.
În ziua pe care a binecuvântat-o și a sfințit-o, Domnul Se apropie foarte mult de poporul Său. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el.” Sabatul este memorialul lui Dumnezeu, îndreptând atenția oamenilor spre Creatorul lor, care a făcut lumea și toate lucrurile aflate în ea. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp.136–137

„Importanța Sabatului ca monument al creațiunii este că el păstrează întotdeauna prezent motivul adevărat pentru care închinarea I se cuvine lui Dumnezeu” — pentru că El este Creatorul, iar noi suntem făpturile create de El. „De aceea, Sabatul stă chiar la temelia închinării rânduite de Dumnezeu, căci el ne învață acest mare adevăr în modul cel mai impresionant, cum nicio altă instituție nu face lucrul acesta. Adevăratul temei al închinării la Dumnezeu, nu numai al închinării din ziua a șaptea, ci al întregii închinări, se găsește în deosebirea dintre Creator și creaturile Sale. Acest fapt important nu se poate învechi niciodată și nu trebuie uitat niciodată” (J.N. Andrews, History of the Sabbath, cap. 27). …
… Câtă vreme faptul că El este Creatorul nostru continuă să fie motivul pentru care ne închinăm Lui, atâta vreme Sabatul va continua să fie semnul și memorialul Său. Dacă Sabatul ar fi fost păstrat pretutindeni, gândurile și afecțiunile omului ar fi fost îndreptate către Creator ca obiect al adorării și al închinării și n-ar fi existat niciodată vreun închinător la idoli, vreun ateu sau vreun necredincios. – Tragedia veacurilor, pp. 437–438

„De aceea, Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.” Aceste cuvinte sunt pline de învățătură și mângâiere. Deoarece a fost făcut pentru om, Sabatul este ziua Domnului. El Îi aparține lui Hristos, pentru că „toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3). Deoarece El a făcut toate lucrurile, El a făcut și Sabatul. El l-a pus deoparte, ca semn de amintire a lucrării creațiunii. Sabatul arată spre El, dovedindu-L că este Creator și Sfințitor. … Sabatul este un semn al puterii lui Hristos de a ne sfinți. El le este dat tuturor acelora pe care îi sfințește Hristos. Ca semn al puterii Sale sfințitoare, Sabatul este dat tuturor acelora care, prin Hristos, devin o parte a Israelului lui Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, p. 288

Miercuri, 30 martie: Crearea omenirii

Domnul l-a creat pe om din țărâna pământului. El l-a făcu pe Adam părtaș vieții și naturii Sale. În el a fost suflată suflare de viață de la Cel Atotputernic și, astfel, a devenit un suflet viu. Adam era într-o formă desăvârșită – puternic, frumos, curat, purtând chipul Creatorului său.
Omul a ieșit din mâna Creatorului său desăvârșit ca alcătuire și frumos ca formă. Faptul că de șase mii de ani omenirea a suportat povara mereu crescândă de boală și nelegiuire este o dovadă concludentă a puterii de rezistență cu care a fost înzestrat omul la început.
Adam a fost încoronat ca rege în Eden. I s-a dat stăpânire peste toate fiinţele vii pe care le crease Dumnezeu pe pământ. Domnul i-a binecuvântat pe Adam şi pe Eva cu o inteligenţă pe care nu a mai dat-o niciunei alte făpturi de pe pământ. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1082

Omul a fost lucrarea care a încununat creația lui Dumnezeu, făcut după chipul lui Dumnezeu și gândit anume să fie o reprezentare a lui Dumnezeu. … Omul Îi este foarte drag lui Dumnezeu, pentru că a fost făcut după propria Sa înfățișare.
Când a ieșit din mâna Creatorului său, Adam avea o înălțime nobilă și o simetrie minunată. El era de două ori mai înalt decât oamenii care trăiesc acum pe pământ și era bine proporționat. Trăsăturile sale erau desăvârșite ș i frumoase. Culoarea feței sale nu era nici albă, nici palidă, ci era rumenă, strălucind de acea tentă vie a sănătății.
Eva nu era chiar atât de înaltă ca Adam. Capul ei ajungea cu puțin mai jos de umerii lui. Ea avea o înfățișare la fel de nobilă, era desăvârșită în simetrie și foarte frumoasă. …
Creați pentru a fi „chipul și slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 11:7), Adam și Eva primiseră înzestrări cu totul vrednice de destinul lor măreț. Superbi și cu un corp bine proporționat, cu trăsături regulate și frumoase, cu fețe care străluceau de sănătate și de lumina bucuriei și a speranței, ei arătau în alcătuirea lor exterioară asemănarea cu Creatorul lor. – My Life Today, p. 126

Domnul a fost mulțumit de această ultimă și cea mai nobilă dintre toate creaturile Sale și a avut în vedere ca omul să fie locuitorul desăvârșit al unei lumi desăvârșite. Însă scopul Său nu era ca omul să trăiască singur. El a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”

Dumnezeu Însuși i-a dat lui Adam o tovarășă. El i-a dat un „ajutor potrivit pentru el”, un ajutor corespunzător pentru el, o persoană potrivită, spre a-i fi tovarășă – pe cineva care putea să fie una cu el în dragoste și împreună-simțire. Eva a fost creată dintr-o coastă a lui Adam, ceea ce înseamnă că ea nu trebuia să stăpânească asupra lui ca fiind capul, și nici să fie călcată în picioare ca inferioară, ci să stea alături de el ca egală, să fie iubită și protejată de el. O parte din om, os din oasele lui și carne din carnea lui, ea era a doua identitate a lui, mărturie a apropierii și atașamentului plin de afecțiune care trebuie să existe în această legătură. – Căminul adventist, p. 25

Joi, 31 martie: Datoria omului

Obiectivele Domnului nu sunt și obiectivele oamenilor. El nu a plănuit ca oamenii să trăiască în lenevie. La început, El l-a creat pe om un gentleman, dar, deși era bogat în tot ceea ce-i putuse oferi Proprietarul universului, Adam nu avea să lenevească. El n-a fost creat mai înainte de a i se putea oferi de lucru. El avea să-și găsească ocupația și fericirea în întreținerea lucrurilor pe care Dumnezeu le crease și, ca răspuns la munca sa, nevoile lui urmau să fie din abundență satisfăcute prin roadele Grădinii Edenului.
Atâta vreme cât părinții noștri au ascultat de Dumnezeu, munca lor în grădină a fost o plăcere și pământul le oferea bogăția lui. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pp. 273–274

Dumnezeu le-a dat o ocupație lui Adam și Evei. Edenul a fost școala primilor noștri părinți, iar Dumnezeu a fost învățătorul lor. Ei au fost învățați cum să lucreze pământul și cum să poarte de grijă lucrurilor pe care Domnul le sădise în grădină. Ei nu au considerat că munca este ceva înjositor, ci o mare binecuvântare. Lucrul făcut cu sârguință și hărnicie era o plăcere pentru Adam și Eva. Căderea lui Adam a schimbat ordinea lucrurilor; pământul a fost blestemat, însă decretul dat – că omul avea să-și mănânce pâinea în sudoarea frunții sale – nu a fost dat ca un blestem. Prin credință și nădejde, munca avea să fie o binecuvântare pentru urmașii lui Adam și ai Evei. – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 314

Dumnezeu a oficiat prima căsătorie. Astfel, această instituție a fost inițiată de Creatorul universului. „Căsătoria este onorabilă” (Evrei 13:4, KJV), ea a fost una dintre cele două instituții pe care, după cădere, Adam le-a luat cu el dincolo de porțile Paradisului. Când principiile divine sunt recunoscute și păzite în această relație, căsătoria este o binecuvântare; ea ocrotește curăția și fericirea neamului omenesc, satisface nevoile sociale ale omului și înalță natura lui fizică, intelectuală și morală. …
Căminul primilor noștri părinți trebuia să fie un model pentru alte familii pe măsură ce copiii lor aveau să se răspândească pe tot pământul. … Dumnezeu l-a așezat pe Adam într-o grădină. Aceasta era locuința lui. … Tot ce înconjura perechea sfântă constituie o lecție pentru toate timpurile: fericirea adevărată nu constă în satisfacerea mândriei și a dorinței după lux, ci în comuniunea cu Dumnezeu prin lucrurile create de El. Dacă ar acorda mai puțină atenție artificialului și ar cultiva mai mult simplitatea, oamenii s-ar apropia mai mult de împlinirea scopului pe care l-a avut Dumnezeu atunci când i-a creat. – Asemenea lui Hristos, p. 166 (1 iunie)

Vineri, 1 aprilie: Pentru studiu suplimentar

Istoria mântuirii, cap. „Creațiunea”;
Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „El este lângă toți cei ce-L caută” (13 ianuarie).