Comentarii inspirate (st. 11)

ISUS, CĂPETENIA ȘI DESĂVÂRȘIREA CREDINȚEI NOASTRE

Sabat după-amiază, 5 martie

Acest singur gând nutrit în inimă, de a câștiga în această alergare pentru viața veșnică, era ceea ce dorea Pavel să se vadă descoperit în viața credincioșilor corinteni. El știa că, pentru a atinge idealul pus de Hristos înaintea lor, îi aștepta o viață de luptă necontenită de care nu aveau să fie scutiți. El îi îndemna stăruitor să se lupte potrivit legii, zi de zi, căutând să se desăvârșească în ce privește evlavia și excelența morală. El a stăruit de ei să dea la o parte orice piedică și să se avânte înainte spre ținta desăvârșirii în Hristos.
Pavel a îndreptat atenția corintenilor spre experiențele vechiului Israel, spre binecuvântările care au răsplătit ascultarea lor și pedepsele care au urmat fărădelegilor lor. El le-a amintit despre modul minunat în care evreii au fost scoși din Egipt, sub ocrotirea norului în timpul zilei și a stâlpului de foc în timpul nopții. … Prin aceste fapte, Dumnezeu l-a recunoscut pe Israel ca fiind biserica Sa. … Evreii, în toate călătoriile lor, L-au avut pe Isus drept conducător al lor. Stânca lovită Îl simbolizează pe Hristos, care avea să fie rănit pentru fărădelegile oamenilor, pentru ca izvoarele mântuirii să curgă pentru toți. – Faptele apostolilor, p. 315

Tot atât de sigur cum este că avem un Mântuitor personal este și că avem un adversar personal, crud și perfid, care ne urmărește întotdeauna pas cu pas și complotează pentru a ne duce în rătăcire. Deghizat, el poate să lucreze cu un mare succes. Oriunde se cultivă părerea că el nu există, acolo el este cel mai activ. …
Țintiți să fiți elevi credincioși în școala lui Hristos, învățând zilnic să vă conformați viața după Modelul divin. Îndreptați-vă fața spre cer și străduiți-vă să obțineți premiul înaltei chemări pe care ați primit-o în Hristos Isus. Alergați cu răbdare în alergarea creștină și ridicați-vă mai presus de orice ispită care ar veni peste voi, oricât de dureroasă, de chinuitoare ar fi ea. Împotriviți-vă Diavolului și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu și, dacă vreți să faceți primul pas spre în sus, veți găsi mâna Lui întinsă ca să vă ajute. Depinde de fiecare dintre voi, în mod personal, dacă umblați în lumina Soarelui Neprihănirii sau în întunericul rătăcirii. Adevărul lui Dumnezeu poate fi o binecuvântare pentru voi doar dacă îngăduiți influenței Lui să vă curățească și să vă înnobileze sufletul. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 79 (13 mart.)

Concurenții la jocurile din vechime, chiar după ce se supuneau la tot felul de sacrificii rigide, tot nu erau siguri de biruință. …
Dar nu așa este cazul în lupta creștină. Niciunul dintre cei care se supun condițiilor nu va fi dezamăgit la sfârșitul alergării. Niciunul care este plin de râvnă și stăruință nu va fi lipsit de biruință. Alergarea nu este numai pentru cel sprinten și nici lupta numai pentru cel tare. Sfântul cel mai slab, ca și cel mai tare, poate dobândi cununa slavei nemuritoare. Toți aceia care, prin puterea harului divin, își aduc viața în conformitate cu voința lui Hristos pot fi biruitori.– The Faith I Live By, p. 369

Duminică, 6 martie: Cel neprihănit va trăi prin credință

Viața de creștin este mult mai mult decât consideră mulți că este. Ea nu constă doar în blândețe, răbdare, umilință și bunăvoință. Aceste calități sunt esențiale, dar, de asemenea, este nevoie de curaj, forță, energie și perseverență. Cărarea pe care o indică Hristos este un drum îngust, al tăgăduirii de sine. Pentru a porni pe această cărare și a răzbi prin dificultăți și descurajări, este nevoie de oameni care să fie mai mult decât niște făpturi sensibile.
Este nevoie de bărbați tenace, bărbați care să nu aștepte netezirea căii din fața lor și îndepărtarea tuturor piedicilor, bărbați care să inspire un zel proaspăt eforturilor apatice ale lucrătorilor deprimați, bărbați ale căror inimi sunt încălzite de dragostea creștină și ale căror mâini sunt tari pentru a face lucrarea Stăpânului lor. – Divina vindecare, p. 497

„Cu toate că am fost dezamăgit de două ori”, scria acest bărbat al lui Dumnezeu [William Miller], „tot nu m-am prăbușit, nici nu m-am descurajat… Speranța mea în revenirea lui Hristos este tot atât de puternică ca întotdeauna. Am făcut numai ceea ce, după ani de cercetare solemnă, am simțit de datoria mea să fac. … Un lucru știu, n-am predicat nimic în afară de ce am crezut și Dumnezeu a fost cu mine. Puterea Lui s-a arătat în lucrare și s-a făcut astfel mult bine.” …

Dumnezeu nu Și-a părăsit poporul; Duhul Său a rămas cu aceia care n-au lepădat în mod necugetat lumina pe care o primiseră și care nu au condamnat mișcarea adventă. În Epistola către evrei sunt cuvinte de încurajare și de avertizare pentru cei încercați, care au trecut prin această criză: „Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de răbdare ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit. «Încă puțină, foarte puțină vreme și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi…»” – Tragedia veacurilor, p. 407

[Dumnezeu] i-a încredințat fiecărui om o lucrare anume și El le cere tuturor să înceapă să lucreze exact acolo unde se află. El nu poate să facă ce ar dori să facă până când omul nu își face partea sa.
Uneori, brațul credinței pare că este prea scurt ca să ajungă să atingă măcar marginea veșmântului Său, dar aici intervine făgăduința în spatele căreia Se află Dumnezeu: „Atunci, tu vei chema, și Domnul va răspunde, vei striga, și El va zice: «Iată-Mă!»” (Isaia 58:9).
Nu eforturile noastre ne aduc biruința, ci noi trebuie să-L vedem pe Dumnezeu în spatele făgăduinței, să credem și să ne încredem în El. Apucă prin credință mâna puterii infinite! Dumnezeu este credincios și va împlini ce a promis.
Se vor ivi întrebări la care nu vei găsi răspuns oricât te-ai gândi. Nu pierde timp încercând să le dai de capăt. Apucă-te de lucrul care așteaptă să fie făcut, având încredere în Domnul, care este înțelepciunea ta. Neprihănirea Lui îți va merge înainte și întrebările care ți-au chinuit mintea își vor găsi singure răspunsul. – The Upward Look, p. 133

Luni, 7 martie: Prin credință, Avraam…

Ascultarea necondiționată a lui Avraam a constituit unul dintre cele mai uimitoare exemple de credință și de încredere în Dumnezeu care aveau să fie trecute în Raportul Sacru. Având doar simpla făgăduință că urmașii lui aveau să ia în stăpânire Canaanul, fără nici cea mai mică dovadă vizibilă, el a mers înainte, oriunde avea să-l conducă Dumnezeu, conformându-se în mod sincer și deplin condițiilor puse lui și încrezător că Domnul Își va împlini cuvântul cu credincioșie. Patriarhul a mers oriunde i-a arătat Dumnezeu că era datoria lui – a trecut prin pustiu fără să se teamă și s-a dus în mijlocul națiunilor idolatre, având un singur gând: „Dumnezeu a vorbit și eu ascult glasul Său. El mă va călăuzi, El mă va proteja.”

Exact de o astfel de credință și de încredere cum a avut Avraam au nevoie mesagerii lui Dumnezeu de astăzi. Dar mulți pe care Domnul i-ar putea folosi nu merg înainte auzind și ascultând de acest Glas mai presus de toate celelalte. … Domnul ar face mult mai mult pentru slujitorii Săi dacă ei I-ar fi cu totul consacrați Lui, prețuind ocazia de a-I sluji mai presus de legăturile de rudenie și de toate celelalte legături pământești. – Mărturii, vol. 4, p. 524

… Scopul lui Satana este să nimicească încrederea oamenilor în Dumnezeu, să-i determine să fie nemulțumiți cu starea lor în viață, să-i facă să caute să cunoască ceea ce, în înțelepciunea Sa, Dumnezeu a ascuns de ochii lor și să disprețuiască ceea ce El le-a descoperit prin Cuvântul Său Sfânt.
Mulți ajung să fie neliniștiți atunci când nu pot ști exact cum vor decurge lucrurile. Nu pot să sufere nesiguranța și, în nerăbdarea lor, refuză să aștepte pentru a vedea mântuirea lui Dumnezeu. Relele pe care și le închipuie venind îi fac să-și piardă firea. Ei dau frâu liber sentimentelor de răzvrătire și se zbat în chinuri pătimașe, căutând să priceapă ce n-a fost descoperit. Dacă s-ar încrede numai în Dumnezeu și ar priveghea în vederea rugăciunii, ar găsi mângâiere divină. Duhul lor ar fi liniștit prin comunicarea cu Dumnezeu. Cei obosiți și împovărați ar afla odihnă pentru sufletele lor dacă ar merge numai la Isus. – Patriarhi și profeți, p. 687

Poporul lui Dumnezeu urmează să aibă o experiență mai cuprinzătoare și mai profundă în ce privește lucrurile religioase. Hristos este Exemplul nostru. Dacă, printr-o credință vie și o ascultare sfințită de Cuvântul lui Dumnezeu, noi le descoperim altora dragostea și harul lui Hristos, dacă arătăm că avem o concepție corectă despre providența călăuzitoare a lui Dumnezeu în lucrare, vom avea în fața lumii o putere convingătoare. O poziție înaltă nu ne dă valoare în ochii lui Dumnezeu. Omul este măsurat după consacrarea și după credincioșia cu care îndeplinește voia lui Dumnezeu. Dacă cei care fac parte din rămășița poporului lui Dumnezeu vor umbla înaintea Lui în umilință și în credință, El va împlini prin ei planul Său cel veșnic, făcându-i în stare să lucreze în armonie, pentru a transmite lumii adevărul așa cum este el în Isus. El îi va folosi pe toți – bărbați, femei și copii – pentru a face ca lumina să strălucească în lume și pentru a scoate din lume un popor care să fie credincios poruncilor Lui. Prin credința în El, pe care o exercită poporul Lui, Dumnezeu va face cunoscut lumii că El este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel. – Mărturii, vol. 9, p. 274

Marți, 8 martie: Moise, omul care a crezut în Cel nevăzut

După legile Egiptului, toți aceia care se suiau pe tronul faraonilor trebuia să devină membri ai castei preoțești, iar Moise, ca moștenitor sigur, trebuia să fie inițiat în tainele religiei naționale. … Dar, cu toate că era un elev neobosit și zelos, el n-a putut fi făcut să ia parte la adorarea zeilor. A fost amenințat cu pierderea coroanei și avertizat că va fi dezmoștenit de prințesă dacă va stărui în devotamentul său față de credința evreilor. Dar el a rămas nezdruncinat în hotărârea sa de a nu aduce închinare decât singurului Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului. – Patriarhi și profeți, p. 245

A nu lua nicio inițiativă care cere investiții de mijloace, dacă nu avem banii în mână pentru întreaga lucrare pe care ne-am propus-o, nu ar trebui să fie considerat întotdeauna a fi planul cel mai înțelept. În dezvoltarea lucrării Sale, Domnul nu le clarifică slujitorilor Săi totul dinainte. Uneori, El pune la încercare încrederea poporului Său, cerându-i să meargă înainte prin credință. Adeseori, El îi aduce pe copiii Săi în locuri strâmte și dificile, îndemnându-i să meargă înainte atunci când tălpile lor par să atingă apele Mării Roșii. Tocmai în astfel de momente, când rugăciunile slujitorilor Lui se înalță la El în credință sinceră, El deschide calea înaintea lor și îi scoate la loc larg.
Domnul dorește ca poporul Său din aceste zile să creadă că El va face pentru ei lucruri la fel de mari cum a făcut pentru copiii lui Israel, în călătoria lor din Egipt spre Canaan. Trebuie să avem o credință educată, care nu va ezita să urmeze instrucțiunile Lui chiar și în experiențele cele mai dificile. „Mergeți înainte” este porunca dată de Dumnezeu poporului Său. – Mărturii, vol. 9, p. 271

Toți aceia care vor renunța la plăcerile pământului și, la fel ca Moise, vor alege mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului, considerând ocara lui Hristos ca fiind o bogăție cu mult mai de preț decât comorile lumii, vor primi, împreună cu credinciosul Moise, cununa nemuririi, care nu se veștejește, și o greutate veșnică de slavă.
… Lucrarea de mântuire nu este o joacă de copii, ca să te ții de ea sau să o abandonezi după cum îți place. Perseverența în atingerea scopului și efortul neobosit vor câștiga în cele din urmă biruința. Cel care va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Cei care vor stărui cu răbdare în facerea de bine vor primi viața veșnică și răsplata nepieritoare. … Toți aceia care sunt angajați în acest război cu Satana și cu oștirea lui au în fața lor o lucrare care necesită eforturi. Ei nu trebuie să fie la fel de imprevizibili ca ceara pe care căldura o poate topi și modela în orice formă, ci trebuie să îndure dificultățile ca niște soldați credincioși, care stau la postul lor și sunt devotați în orice vreme. – Mărturii, vol. 2, pp. 101–102

Miercuri, 9 martie: Prin credință, Rahav… și toți ceilalți

Înaintarea oștilor lui Israel a dovedit că lucrările puternice ale Dumnezeului evreilor merseseră înaintea lor și că unii dintre păgâni își însușeau învățătura că numai El era Dumnezeul cel adevărat. În Ierihonul cel nelegiuit, mărturia unei femei păgâne a fost: „Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în cer și jos pe pământ” (Iosua 2:11). Cunoașterea lui Iehova care ajunsese la ea s-a dovedit a fi salvarea ei. „Prin credință n-a pierit… Rahav împreună cu cei răzvrătiți” (Evrei 11:31). Iar convertirea ei n-a fost un caz izolat al milei lui Dumnezeu față de închinătorii la idoli, care au recunoscut autoritatea Sa divină. În mijlocul țării, un popor numeros – gabaoniții – a renunțat la păgânism și s-a unit cu Israel, împărtășindu-se de binecuvântările legământului. …
Hristos a venit să dărâme orice zid de despărțire, să deschidă curțile templului, pentru ca orice suflet să aibă intrare liberă la Dumnezeu. Dragostea Lui este atât de cuprinzătoare, atât de profundă, atât de deplină, încât pătrunde pretutindeni. Ea îi ridică mai presus de influența lui Satana pe aceia care sunt amăgiți de ispitirile lui și îi așază în apropierea tronului lui Dumnezeu, tron înconjurat de curcubeul făgăduinței. – Profeți și regi, pp. 369–370

Creștinismul nu ne promite o viață fără necazuri. „În Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Faptele 14:22). Este nevoie de credință, de o credință puternică, plină de încredere, care este sigură că Dumnezeu nu va îngădui ca aceia care sunt copiii Săi să fie ispitiți peste puterile lor. Ce poate să facă o asemenea credință este arătat de Pavel în scrisoarea sa către credincioșii evrei. Vorbind despre cei care și-au păstrat nezguduită încrederea în Dumnezeu, chiar în fața persecuției și a morții, el spune: „Prin credință au cucerit ei împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oștirile vrăjmașe … unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea și au fost chinuiți” (Evrei 11:33-35).
În această lume, acești eroi ai credinței au fost considerați nevrednici să trăiască, dar, în ceruri, ei sunt scriși ca fii ai lui Dumnezeu, vrednici de cea mai înaltă onoare. – In Heavenly Places, p. 268

A te preda lui Dumnezeu cere un sacrificiu, dar este vorba de sacrificarea lucrurilor de jos pentru cele cerești, a celor pământești pentru cele spirituale, a lucrurilor pieritoare pentru cele veșnice. Nu este intenția lui Dumnezeu să distrugă voința noastră, pentru că numai prin exercitarea ei putem îndeplini ceea ce dorește El. Voința noastră trebuie să-I fie supusă Lui, ca să o putem primi înapoi purificată și înnobilată și, astfel, aflați într-o legătură plină de iubire cu Dumnezeu, El să poată revărsa prin noi valurile iubirii și ale puterii Sale. Oricât de dureroasă și de amară ar putea să i se pară inimii îndărătnice și încăpățânate această consacrare, totuși este în beneficiul ei. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 62

Joi, 10 martie: Isus, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre

Dar în cursa cerească putem să alergăm toți și să primim toți premiul. Aici nu există nicio incertitudine, niciun risc. Trebuie să ne îmbrăcăm cu virtuțile cerești și, având privirile îndreptate în sus, către cununa nemuririi, să păstrăm mereu înaintea ochilor noștri Modelul. El a fost un om al durerii și obișnuit cu suferința. Noi trebuie să avem permanent înaintea noastră viața umilă, de tăgăduire de sine, a divinului nostru Domn. Atunci când căutăm să-L imităm pe El, să ne păstrăm privirea ațintită asupra premiului, putem alerga în această cursă având certitudinea că, dacă facem tot ce ține de noi, cu siguranță vom primi premiul. …
Când avem în fața noastră această motivație, acest stimulent, cum să nu putem „să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte, să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus”? El ne-a arătat calea și a marcat-o până la capăt cu urmele pașilor Săi. Este calea pe care a mers El; și noi putem, împreună cu El, să experimentăm tăgăduirea de sine și suferința și să mergem pe această cale, însemnată cu sângele Său. – Mărturii, vol. 2, pp. 358–359

Fără harul Său, eforturile noastre nu pot aduce beneficii care să dureze. Noi trebuie să fim biruitori prin harul lui Hristos și, prin meritele sângelui Său, avem să fim din numărul acelora ale căror nume nu vor fi șterse din cartea vieții. Aceia care vor fi biruitori în final vor avea o viață care se aseamănă cu viața lui Dumnezeu și vor purta cununa învingătorului. Pentru că ne așteaptă o răsplată atât de mare și veșnică, ar trebui să alergăm înainte cu răbdare, privind la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. …
… Orice pătează și mânjește sufletul trebuie să fie îndepărtat, inima trebuie să fie curățită. Noi trebuie să știm ce înseamnă să ne facem părtași firii dumnezeiești după ce am fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. … Vei primi tu mântuirea oferită și, prin meritele sacrificiului infinit, adus în favoarea ta, vei deveni părtaș firii dumnezeiești? Dumnezeu L-a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca, prin ocara, suferința și moartea suferite de El, tu să poți avea slava cinstea și nemurirea. – Signs of the Times, 15 iunie 1891

Fraților, renunțați la independența voastră, la încrederea pe care o aveți în voi înșivă și urmați Modelul cel blând. Țineți-L pe Isus în gândurile voastre – El este exemplul vostru și voi trebuie să călcați pe urma pașilor Lui. Priviți către Isus, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, care, pentru bucuria care I-a fost pusă înainte, a suferit crucea și a disprețuit rușinea. El a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire atât de mare față de Sine. Pentru păcatele noastre, El a fost Mielul cel blând, lovit, rănit, năpăstuit și înjunghiat.
Atunci haideți să suferim și noi pentru Isus, să ne răstignim zilnic eul și să fim părtași la suferințele lui Hristos aici, pentru a putea fi făcuți părtași cu El la slava Sa și să fim încununați cu glorie, cinste și viață veșnică! – Scrieri timpurii (Experiențe și viziuni), pp. 113–114