Comentarii inspirate (st. 6)
ISUS, PREOTUL VREDNIC DE ÎNCREDERE
Sabat după-amiază, 29 ianuarie
Domnul Hristos este Preot în adevăratul cort, este Marele-Preot al tuturor celor care cred în El ca Mântuitor personal și nimeni nu poate să Îi ia această slujbă. El este Marele-Preot al bisericii. …
Domnul Hristos Și-a adus ca jertfă trupul Său frânt, pentru a răscumpăra moștenirea lui Dumnezeu și a-i da celui păcătos o nouă șansă. „De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururi ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25). Prin viața Sa fără pată, prin ascultarea și moartea Sa pe crucea Golgotei, Domnul Hristos a mijlocit pentru neamul omenesc căzut în păcat. Iar acum, Căpetenia mântuirii noastre mijlocește pentru noi nu numai ca un simplu petiționar, ci ca un biruitor care Își cere drepturile biruinței Sale. Jertfa sa este completă, iar, ca Mijlocitor al nostru, El aduce la îndeplinire lucrarea pe care de bunăvoie S-a legat s-o înfăptuiască, prezentând înaintea lui Dumnezeu cădelnița cu meritele Sale fără pată, precum și rugăciunile, mărturisirile și mulțumirile poporului Său. Însoțite de parfumul neprihănirii Sale, acestea se înalță la Dumnezeu ca o mireasmă plăcută. Jertfa Domnului Hristos este primită în întregime și iertarea acoperă toată vinovăția păcatului. – Signs of the Times, 14 februarie 1900
Domnul Hristos este puntea de legătură între Dumnezeu și om. … El pune toată virtutea neprihănirii Sale de partea celui care se roagă. Domnul Hristos pledează pentru om, iar omul, având nevoie de ajutorul divin, pledează pentru sine însuși în prezența lui Dumnezeu, folosind puterea de influență a Aceluia care Și-a dat viața pentru lume. Când recunoaștem înaintea lui Dumnezeu că prețuim meritele lui Hristos, rugăciunile noastre de mijlocire ajung să fie plăcute. Când ne apropiem de Dumnezeu în virtutea meritelor lui Hristos, El ne trage lângă Sine, cuprinzându-ne cu brațul Său omenesc, în timp ce, cu brațul Său divin, Se prinde de scaunul de domnie al Celui Infinit. El pune meritele Sale în cădelnița din mâinile noastre, ca pe o tămâie plăcut mirositoare, ca să ne încurajeze cererile. …
Da, Domnul Hristos a devenit mijlocitorul rugăciunii, stând între om și Dumnezeu. El a devenit și mijlocitorul binecuvântării între Dumnezeu și om. – That I May Know Him, p. 76
Ne putem aștepta să suferim, pentru că aceia care sunt părtași cu El la suferință vor fi părtași cu El și la slava Lui. El a plătit iertarea și nemurirea pentru omul păcătos și pieritor, dar este partea noastră să primim aceste daruri prin credință. Când credem în El, avem această speranță ca pe o ancoră a sufletului, sigură și neclintită. Trebuie să înțelegem că putem aștepta cu încredere harul lui Dumnezeu nu numai în lumea aceasta, ci și în lumea cerească, întrucât El a plătit un preț atât de mare pentru salvarea noastră. Credința în ispășirea și mijlocirea asigurate de Hristos ne vor ține tari și neclintiți în mijlocul ispitelor care ne asaltează. …
… Noi dobândim cerul nu prin meritele noastre, ci prin meritele Lui Isus Hristos. … Nu vă puneți speranța în voi înșivă, ci în Acela care a intrat dincolo de perdeaua dinăuntru. – Advent Review and Sabbath Herald, 9 iunie 1896
Duminică, 30 ianuarie: Un preot în favoarea ființelor umane
… Preoții slujeau zilnic în Locul Sfânt, în timp ce, o dată pe an, marelepreot îndeplinea o lucrare deosebită de ispășire în Locul Preasfânt, pentru curățirea sanctuarului. Zi de zi, păcătosul care se pocăia își aducea jertfa la ușa cortului și, punându-și mâinile pe capul victimei, își mărturisea păcatele, trecându-le în felul acesta, în simbol, de la el asupra jertfei nevinovate. – Tragedia veacurilor, p. 418
Despre Aaron, marele-preot al lui Israel, este scris: „Când va intra Aaron în Sfântul Locaș, va purta pe inima lui numele fiilor lui Israel, săpate pe pieptarul judecății, ca să păstreze totdeauna aducerea-aminte de ei înaintea Domnului” (Exodul 28:29). Ce simbol frumos și elocvent pentru iubirea neschimbătoare a Domnului Hristos pentru biserica Sa! Marele nostru Preot, pe care Îl reprezenta Aaron, îi poartă pe copiii Săi în inima Sa. … Hristos, marele nostru Mare-Preot, făcând o ispășire desăvârșită pentru păcat, stă singur în maiestate și glorie dumnezeiască. Ceilalți mari-preoți nu erau decât tipuri, simboluri, și, când S-a arătat El, nu a mai fost nevoie de serviciile lor. … Oamenii, ființele acestea supuse ispitei, să își aducă aminte că au în curțile cerești un Mare-Preot care are milă de slăbiciunile lor, pentru că El Însuși a fost ispitit la fel ca ei. – Advent Review and Sabbath Herald, 17 martie 1903
În curțile de sus Hristos mijlocește pentru biserica Sa, mijlocește pentru aceia a căror răscumpărare a plătit-o cu însuși sângele Său. Anii și veacurile care trec nu vor putea niciodată să micșoreze eficiența jertfei Sale ispășitoare. Nici viața, nici moartea, nici înălțimea, nici adâncimea nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus; și aceasta nu pentru că noi ne ținem atât de strâns de El, ci pentru că El ne ține cu putere. Dacă mântuirea ar depinde de eforturile noastre, nu am putea să fim mântuiți, dar depinde de Acela care stă în spatele tuturor făgăduințelor. S-ar putea să pară că noi ne prindem slab de El, dar iubirea Sa este iubirea unui Frate mai mare și, atâta timp cât rămânem cu El, nimeni nu poate să ne smulgă din mâna Sa. …
Citesc iar și iar cuvintele acestea, pentru că sunt atât de pline de asigurări: „Astfel, fiindcă avem un Mare-Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare-Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de tronul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie” (Evrei 4:14-16). … Ce Mântuitor minunat avem – un Salvator care a înviat, unul care poate să îi mântuiască pe toți cei care vin la El! – That I May Know Him, p. 80
Luni, 31 ianuarie: După rânduiala lui Melhisedec
Sistemul zecimii trece dincolo de timpul lui Moise. Oamenilor li se cerea să-I aducă lui Dumnezeu daruri în scopuri religioase înainte de a-i fi fost dat lui Moise sistemul detaliat, încă din timpul lui Adam. Conformându-se cerințelor lui Dumnezeu, ei trebuiau să-și manifeste prin daruri aprecierea față de îndurările și față de binecuvântările Lui. Lucrul acesta a continuat generație după generație și a fost respectat de Avraam, care i-a dat zecime lui Melhisedec, preotul Dumnezeului Celui Preaînalt. … Dumnezeu nu-i obligă pe oameni să dea. Tot ce dau trebuie să dea voluntar. El nu dorește ca vistieria Lui să se umple cu daruri date din obligație, fără nicio plăcere. – Mărturii, vol. 3, p. 393
Dumnezeu a avut întotdeauna martori Săi pe pământ. Într-o vreme, Melhisedec L-a reprezentat pe Domnul Isus Însuși, pentru a descoperi adevărul ceresc și a perpetua Legea lui Dumnezeu.
Hristos Însuși a vorbit prin Melhisedec, care era preot al Dumnezeului celui Preaînalt. Melhisedec nu era Hristos, dar el era glasul lui Dumnezeu în lume, reprezentantul Tatălui. Și, de-a lungul timpului, Hristos a vorbit tuturor generațiilor; Hristos l-a condus pe poporul Său și a fost Lumina lumii. Când l-a ales pe Avraam ca exemplu reprezentativ pentru adevărul Său, Dumnezeu l-a scos din țara lui și dintre rudele lui și l-a pus deoparte. Dorea să-l modeleze după chipul Său. Dorea să-l învețe după planul Său. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, pp. 1092–1093
Astăzi, în toate țările lumii sunt oameni sinceri și asupra lor strălucește lumina cerului. Dacă vor continua să urmeze cu credincioșie ceea ce ei înțeleg că este datoria lor, le va fi dată o lumină mai mare până când, asemenea lui Naaman de pe vremuri, vor fi constrânși să recunoască că „nu este Dumnezeu pe tot pământul”, în afară de Dumnezeul cel viu, Creatorul. – Profeți și regi, p. 253
Printre păgâni există unii care I se închină lui Dumnezeu chiar în neștiința lor, cărora nu le-a fost adusă niciodată lumina prin vreun mijloc omenesc, dar care nu vor pieri. Cu toate că nu cunosc legea scrisă a lui Dumnezeu, ei au auzit glasul Lui vorbindu-le prin natură și au făcut lucrurile cerute de lege. Faptele lor dau dovadă că Duhul Sfânt le-a atins inima și sunt recunoscuți ca fii ai lui Dumnezeu.
Cât de surprinși și bucuroși vor fi cei umili, dintre neamuri și păgâni, când vor auzi de pe buzele Mântuitorului: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut!” Cât de fericită va fi inima Iubirii Infinite când urmașii Lui vor asculta cu surprindere și bucurie cuvintele de aprobare! – Hristos, Lumina lumii, p. 638
Marți, 1 februarie: Un preot mai bun
Isus este Avocatul nostru, este Marele nostru Preot, este Mijlocitorul nostru. Așadar, noi suntem acum la fel ca israeliții care stăteau în curtea din afară a templului, așteptând împlinirea acestei binecuvântate speranțe, arătarea în slavă a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. …
Când marele-preot intra în Locul Sfânt, care reprezenta locul în care pledează acum Marele nostru Preot, și aducea jertfa pe altar, nu se mai aducea nicio altă jertfă de ispășire. Când marele-preot intra să mijlocească, fiecare inimă trebuia să se plece în pocăință înaintea lui Dumnezeu, cerând iertarea păcatelor. În moartea lui Hristos, Mielul care a fost înjunghiat pentru păcatele lumii, tipul s-a întâlnit cu antitipul. Marele nostru Mare-Preot a adus atunci singura jertfă care avea să fie neprețuită. – That I May Know Him, p. 73
Hristos Isus este reprezentat ca stând continuu la altar, aducând sacrificiul pentru păcatele lumii. El este preot în adevăratul cort, ridicat de Dumnezeu, nu de om. … Jertfele de ispășire zilnice și cele anuale nu mai era necesar să fie aduse, însă jertfa ispășitoare printr-un mijlocitor este esențială din cauza comiterii continue de păcate. Isus oficiază în prezența lui Dumnezeu, aducând sângele Său vărsat, pentru că El a fost un miel înjunghiat. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1077
Poporul ales primise aceste lecții cu sute de ani în urmă și îi fuseseră repetate prin diferite simboluri și imagini, pentru ca adevărul că, fără vărsare de sânge, nu există iertare de păcat, să fie bine imprimat în fiecare inimă. Marea lecție cuprinsă în sacrificiul fiecărei victime însângerate, imprimată în fiecare ceremonie rânduită de Dumnezeu Însuși, era că numai prin sângele lui Hristos există iertarea păcatelor, și totuși, cât de mulți poartă jugul apăsător și cât de puțini simt puterea acestui adevăr și și-l însușesc, obținând astfel binecuvântările pe care le pot primi printr-o credință deplină în sângele Mielului lui Dumnezeu! …
Dreptatea cerea ca omul să sufere, dar Hristos a suferit ca Dumnezeu. El nu avea nevoie de o suferință ispășitoare pentru Sine, toate suferințele Lui au fost pentru noi, iar toate meritele și sfințenia Lui i-au fost oferite în dar omului căzut. – Ibidem, vol. 7, p. 913
Miercuri, 2 februarie: Un preot veșnic
Preotul a trecut prin ceremonia slujbei sale oficiale. A luat copilul în brațe și l-a ridicat în fața altarului. După ce l-a înapoiat mamei, a scris numele „Isus” în registrul întâilor născuți. Atunci când pruncul se afla în brațele sale, nici prin gând nu i-a trecut că acesta era Maiestatea cerului, Împăratul slavei. … El nu s-a gândit că acest prunc era Acela a cărui slavă ceruse Moise să o vadă. Dar în brațele preotului se afla Unul mai mare decât Moise și, când a înregistrat numele copilului, el a scris numele Aceluia care era temelia întregului sistem iudaic. Acel nume avea să fie garanția desființării acestui sistem, deoarece sistemul jertfelor și al darurilor se învechise, tipul aproape își ajunsese antitipul, iar umbra, realitatea ei.
Șechina se îndepărtase de la sanctuar, dar Copilul din Betleem era învăluit în slava în fața căreia îngerii se prosternau. Acest prunc neștiutor era sămânța făgăduită, către care arăta primul altar de la poarta Edenului. … Era Acela despre care văzătorii prorociseră cu mult înainte. El era Dorința tuturor națiunilor, Rădăcina și Vlăstarul lui David și Luceafărul strălucitor de dimineață. Numele acelui plăpând pruncușor, înscris în registrul lui Israel, care-L declara ca fiind fratele nostru, era nădejdea neamului omenesc decăzut. Copilul pentru care se plătise răscumpărare era Acela care trebuia să plătească prețul de răscumpărare pentru păcatele întregii omeniri. Era adevăratul „Mare-Preot pus peste casa lui Dumnezeu”, conducătorul „preoției care nu poate trece de la unul la altul”, Mijlocitorul de la „dreapta Măririi în locurile preaînalte” (Evrei 10:21; 7:24; 1:3.) – Hristos, Lumina lumii, pp. 52, 55
Atunci când vă mărturisiți păcatele și vă pocăiți de nelegiuirea voastră, Hristos ia asupra Sa vina voastră și pune în dreptul vostru neprihănirea și puterea Lui. Celor cu sufletul zdrobit El le oferă untdelemnul auriu al iubirii și comorile bogate ale harului Său. Și atunci puteți vedea că, jertfindu-I lui Dumnezeu eul vostru prin meritele lui Hristos, voi căpătați o valoare infinită, deoarece, îmbrăcați în haina neprihănirii lui Hristos, deveniți fii și fiice ale lui Dumnezeu. Aceia care … cer iertare în numele lui Isus vor primi ce au cerut. La primele cuvinte prin care se exprimă pocăința, Hristos prezintă înaintea tronului cererea smeritului petiționar ca pe o dorință a Sa în favoarea păcătosului. El spune: „Eu voi ruga pe Tatăl pentru voi.” – That I May Know Him, p. 77
Domnul Isus îi iubește pe credincioșii Săi și, când ei își pun încrederea în El, depinzând cu totul de Mântuitorul, atunci El le dă putere. El va trăi prin ei, dându-le inspirația Spiritului Său sfințitor, care îi face parte sufletului de o transfuzie vitală din Sine Însuși. El lucrează prin capacitățile lor și îi ajută să aleagă voința Sa și să acționeze potrivit caracterului Său. Atunci, ei pot să spună împreună cu apostolul Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni 2:20). – Letter 13, 27 septembrie 1894
Joi, 3 februarie: Un preot fără păcat
Isus le-a lăsat copiilor și tinerilor un exemplu desăvârșit. Studiați Modelul, Isus Hristos, și copiați-L dacă vreți să fiți la fel ca El – curați, sfinți, fără păcat și neîntinați. Studiați copilăria lui Isus. El era Fiul lui Dumnezeu, totuși raportul Bibliei ne spune că S-a întors de la Ierusalim cu părinții Lui și „le era supus”. …
Isus, Răscumpărătorul lumii, făcea ce I se spunea, chiar dacă lucrul acela nu era plăcut pentru El. Ascultarea este un element al adevăratei măreții. Nimeni nu poate fi cu adevărat bun și mare dacă nu a învățat să asculte în mod sârguincios. …
Formarea caracterelor voastre nu s-a încheiat, amintiți-vă acest lucru! Voi vă construiți caracterul zi de zi. Țeseți în el toată bunătatea, ascultarea, solicitudinea, sârguința și iubirea pe care le puteți pune aici! Faceți-vă un caracter asemenea modelului divin! Autoeducați-vă să aveți podoaba unui duh blând și liniștit care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu! Puteți să faceți ca lumea în care trăiți să fie mai bună dacă faceți întotdeauna totul cât puteți de bine. – Our High Calling, p. 264
Primele patru porunci arată datoria omului de a-I sluji Domnului, Dumnezeului său, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea sa. Aceasta înseamnă întreaga ființă a omului. Lucrul acesta cere o iubire atât de plină de zel, de căldură, atât de intensă, încât omul nu mai poate nutri ceva în cugetul sau simțămintele sale care să fie împotriva lui Dumnezeu, iar faptele sale vor purta semnătura Cerului. …
Oamenii trebuie să I se închine și să Îi slujească Domnului Dumnezeu și numai Lui. … Orice este făcut un subiect de gândire și admirație, deși nu este vrednic, dar care absoarbe cu totul mintea, este un alt dumnezeu pe care îl punem înaintea lui Dumnezeu.
Iehova cel veșnic, având viața în Sine Însuși, Cel necreat, El Însuși Izvor și Susținător a toate, este singurul îndreptățit la suprema închinare și adorare. Omului îi este interzis să-i dea oricui locul cel dintâi în simțămintele sau în slujirea sa. Tot ce îndrăgim și tinde să slăbească iubirea noastră față de Dumnezeu sau să ia locul slujirii pe care l-o datorăm devine zeul nostru. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 56 (9 febr.)
În mijlocirea Sa ca Avocat al nostru, Domnul Hristos nu are nevoie de vreo virtute a omului sau de mijlocirea vreunui om. Hristos este singurul Purtător de păcate, singura Jertfă pentru păcat. Rugăciunea și mărturisirea trebuie să fie aduse numai înaintea Aceluia care a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt.
Hristos L-a reprezentat înaintea oamenilor pe Tatăl și îi reprezintă înaintea Tatălui pe cei aleși în care El a refăcut chipul moral al Tatălui. Ei sunt moștenirea Sa. … Niciun preot sau om al bisericii nu Îl poate descoperi pe Tatăl vreunui fiu sau vreunei fiice a lui Adam. Oamenii au un singur Avocat, un singur Mijlocitor care poate să ierte păcatele. Inimile noastre ar trebui să fie pline de recunoștință față de Acela care L-a dat pe Isus să fie ispășire pentru păcatele noastre. Meditați profund la iubirea pe care Tatăl a manifestat-o în favoarea noastră, pe care a arătat-o față de noi. Iubirea aceasta nu poate fi măsurată. Nu există sistem de măsurare pentru ea. Nu putem decât să arătăm spre Calvar, la Mielul înjunghiat de la întemeierea lumii. Este un sacrificiu infinit. Putem noi să înțelegem sau să măsurăm infinitul? – That I May Know Him, p. 73
Vineri, 4 februarie
Pentru studiu suplimentar
Comentariul Biblic AZȘ, cap. „Termenii alegerii noastre”, vol. 7, pp. 930– 931.
