Comentarii inspirate (st. 3)

FIUL PROMIS

Sabat după-amiază, 8 ianuarie

Îngerii lui Dumnezeu au fost însărcinați să viziteze perechea căzută și să-i informeze pe cei doi că, deși nu-și mai puteau păstra starea sfântă și căminul din Eden, totuși cazul lor nu era cu totul lipsit de speranță. Li s-a spus că Fiul lui Dumnezeu, care stătuse de vorbă cu ei în Eden, fusese mișcat de milă când le-a văzut situația deznădăjduită și Se oferise de bună voie să ia asupra Sa pedeapsa cuvenită lor, să moară pentru ei, ca omul să poată totuși trăi prin credința în ispășirea pe care Hristos a propus s-o facă pentru el. Prin Domnul Hristos a fost deschisă o ușă de speranță pentru ca omul, în ciuda marelui lui păcat, să nu fie sub stăpânirea absolută a lui Satana. Credința în meritele Fiului lui Dumnezeu avea să-l înalțe pe om astfel încât acesta să poată rezista șiretlicurilor lui Satana. I se va acorda un timp de probă în care, printr-o viață de pocăință și de credință în răscumpărarea Fiului lui Dumnezeu, să poată fi mântuit din călcarea Legii Tatălui. – Istoria mântuirii, pp. 46–47

În timpul lucrării Sale, Hristos luminase mintea ucenicilor cu privire la aceste profeții: „Și a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24:27). Petru, predicându-L pe Hristos, și-a luat temeiurile dovezilor sale din Vechiul Testament. Ștefan urmase aceeași cale. Și Pavel a folosit Scripturile care profetizau nașterea, suferințele, moartea, învierea și înălțarea lui Hristos. Prin inspirata mărturie a lui Moise și a profeților, el a dovedit în mod lămurit că Isus din Nazaret era una și aceeași persoană cu Mesia și a arătat că, din zilele lui Adam, glasul lui Hristos a fost acela care a vorbit prin patriarhi și profeți.
Profeții lămurite și speciale fuseseră date cu privire la venirea Celui făgăduit. Lui Adam i s-a dat asigurarea despre venirea Răscumpărătorului. Pentru primii noștri părinți, sentința rostită asupra lui Satana: „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3:15) a fost o făgăduință a răscumpărării, adusă la îndeplinire prin Hristos. – Faptele apostolilor, pp. 221–222

Fusese greu chiar și pentru îngeri să pătrundă înțelesul adânc al tainei mântuirii, să înțeleagă faptul că Fiul lui Dumnezeu, Comandantul cerului, trebuia să moară pentru omul vinovat. Când i-a fost dată lui Avraam porunca de a-l aduce ca jertfă pe fiul său, interesul ființelor cerești a fost trezit. Cu mare atenție, ele au urmărit fiecare pas în aducerea la îndeplinire a acestei porunci. Când, la întrebarea lui Isaac: „Unde este mielul pentru arderea-de-tot?”, Avraam a răspuns: „Domnul Însuși va purta de grijă de miel” și când mâna tatălui a fost oprită în momentul în care era gata să-l înjunghie pe fiul său, iar berbecul de care Se îngrijise Dumnezeu a fost adus ca jertfă în locul lui Isaac, atunci s-a revărsat lumină asupra tainei mântuirii și chiar îngerii au înțeles mult mai clar hotărârea minunată pe care Dumnezeu o luase pentru mântuirea omului (1 Petru 1:12). – Patriarhi și profeți, p. 155

Duminică, 9 ianuarie: La sfârșitul acestor zile

Prietene peregrin, noi suntem încă înconjurați de umbre și de zarva frământărilor pământului, dar, în curând, Mântuitorul nostru trebuie să Se arate ca să aducă eliberare și odihnă. Să privim prin credință viitorul binecuvântat, așa cum a fost descris de mâna lui Dumnezeu. Acela care a murit pentru păcatele lumii deschide larg porțile Paradisului pentru toți cei care cred în El. În curând, lupta se va sfârși și biruința va fi câștigată. În curând, Îl vom vedea pe Acela în care sunt concentrate speranțele noastre de viață veșnică. Și, în fața Sa, încercările și suferințele acestei vieți vor părea ca un nimic. „Nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte.” „Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de răbdare ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit. «Încă puțină, foarte puțină vreme», și «Cel ce vine va veni și nu va zăbovi.»” „Israel va fi mântuit de Domnul cu o mântuire veșnică. Voi nu veți fi nici rușinați, nici înfruntați în veci” (Isaia 65:17; Evrei 10:35-37; Isaia 45:17). – Profeți și regi, pp. 731–732

Când, atras de puterea lui Hristos, păcătosul se apropie de crucea înălțată a Domnului și se pleacă înaintea ei, are loc o nouă creațiune. El primește o inimă nouă. El devine o făptură nouă în Isus Hristos. El devine întru totul sfânt. Dumnezeu Însuși îl socotește „neprihănit pe cel ce crede în Isus” (Romani 3:26). „Iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit” (Romani 8:30). Oricât de mari ar fi rușinea și decăderea cauzate de păcat, cinstea și înălțarea datorate iubirii răscumpărătoare vor fi și mai mari. Tuturor ființelor omenești care se străduiesc să ajungă asemenea chipului divin le sunt puse la dispoziție comorile cerului, o putere deosebită, care le va așeza într-o poziție chiar mai înaltă decât aceea a îngerilor care n-au păcătuit niciodată. – Parabolele Domnului Hristos, p. 163

Isus îmi adresează mie făgăduințele și avertizările Sale. Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, încât a dat pe unicul Său Fiu, ca eu, crezând, să nu pier, ci să am viață veșnică. Experiențele arătate în Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să devină experiențele mele. Rugăciunea și făgăduința, învățătura și avertismentul sunt ale mele. „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine” (Galateni 2:20). Atunci când credința primește și asimilează astfel principiile adevărului, ele devin o parte a ființei, o parte care pune în mișcare viața. Cuvântul lui Dumnezeu primit în suflet modelează gândurile și determină dezvoltarea caracterului.
Privind necontenit la Isus cu ochii credinței, vom fi întăriți. Dumnezeu va da cele mai scumpe descoperiri credincioșilor Săi care flămânzesc și însetează. Ei vor simți că Hristos este un Mântuitor personal. Hrănindu-se din Cuvântul Lui, ei constată că acest Cuvânt este duh și viață. Cuvântul distruge natura firească, pământească, și dă o nouă viață în Isus Hristos. Duhul Sfânt vine în suflet ca un Mângâietor. Prin lucrarea de transformare a harului Său, chipul lui Dumnezeu este reprodus în ucenicul Său și el devine o făptură nouă. – Hristos, Lumina lumii, pp. 390–391

Luni, 10 ianuarie: Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul

Scripturile arată în mod clar legătura dintre Dumnezeu și Hristos și scot la iveală la fel de clar personalitatea și individualitatea fiecăruia. …
Individualitatea Tatălui și cea a Fiului și, de asemenea, unitatea care există între ele sunt prezentate în capitolul 17 din Ioan, în rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi: „Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu, în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17:20,21).
Unitatea care există între Hristos și ucenicii Săi nu anulează individualitatea vreunuia dintre ei. Ei sunt una în scopuri, gândire, caracter, dar nu ca persoană. În acest fel sunt una Dumnezeu și Hristos. – Divina vindecare, pp. 421–422

Satana este hotărât să facă în așa fel încât oamenii să nu înțeleagă dragostea lui Dumnezeu, care L-a determinat să-L dea pe singurul Său Fiu pentru a salva un neam omenesc pierdut, pentru că bunătatea lui Dumnezeu este aceea care îi conduce pe oameni la pocăință. Oh, cum să avem succes în a-i prezenta lumii dragostea adâncă și prețioasă a lui Dumnezeu? Nu o vom putea cuprinde pe nicio altă cale decât exclamând: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1). Să le spunem celor păcătoși: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Când Îl vom prezenta pe Domnul Isus ca reprezentant al Tatălui, vom fi în stare să risipim umbrele pe care Satana le-a așternut pe calea noastră ca să nu vedem mila lui Dumnezeu și dragostea Sa de nedescris, așa cum au fost manifestate în Isus Hristos. Priviți la crucea de pe Golgota! Ea este garanția sigură a iubirii fără margini și a milei nemăsurate a Tatălui ceresc. – Solii alese, cartea 1, p. 156

În Împărăția lui Dumnezeu, locul nu este dobândit prin favoritism. Nu este câștigat și nici nu este primit printr-o împărțire arbitrară. El este rezultatul caracteru lui. Cununa și tronul sunt semnele atingerii unei anume stări, semne ale biruinței asupra ta însuți prin harul Domnului nostru Isus Hristos.
Mult timp după aceea, când Ioan ajunsese să-L iubească pe Hristos prin împărtășirea cu suferințele Sale, Domnul Isus i-a descoperit care este condiția apropierii de Împărăția Sa. „Celui ce va birui”, a spus Hristos, „îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (Apocalipsa 3:21). Cel care stă cel mai aproape de Hristos va fi acela care a băut mai din plin din spiritul Său de sacrificiu de sine plin de iubire … iubirea care l-a făcut pe ucenic cum L-a făcut și pe Domnul nostru să dea totul, să trăiască, să lucreze și să Se sacrifice, chiar până la moarte, pentru mântuirea omenirii. – Faptele apostolilor, p. 543

Marți, 11 ianuarie: El este oglindirea slavei lui Dumnezeu

Domnul Isus Hristos, Fiul divin al lui Dumnezeu, a existat din veșnicie ca persoană distinctă, și totuși una cu Tatăl. El a fost Slava neîntrecută a cerului. El a fost Comandantul făpturilor cerești inteligente și a avut dreptul de a primi omagiul plin de adorare al îngerilor. Acest drept nu a fost luat abuziv de la Dumnezeu. „Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui”, declară El [Aici se afirmă că aceste cuvinte, spuse despre înțelepciune, se referă la Domnul Isus. Faptul că în românește cuvântul înțelepciune este de genul feminin nu ar trebui să ne încurce în înțelegerea acestui lucru – n.r.], „am fost așezată din veșnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul. Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape; am fost născută înainte de întărirea munților, înainte de a fi dealurile, când nu erau încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii. Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de față; când a tras o zare pe fața adâncului…” (Proverbele 8:22-27).
În adevărul că Hristos a fost una cu Tatăl înainte de a fi fost puse temeliile lumii se află lumină și slavă. Aceasta este lumina care strălucește într-un loc întunecat, făcându-l să fie plin de slava divină adevărată. Adevărul acesta, infinit de tainic în el însuși, deși este învăluit într-o lumină de nepătruns și de care nu poți să te apropii, explică toate celelalte adevăruri care sunt tainice și care altfel ar fi inexplicabile. – Solii alese, cartea 1, pp. 247–248

Mântuitorul nostru a comparat binecuvântarea iubirii răscumpărătoare cu un mărgăritar de mare preț. El Și-a ilustrat învățătura printr-o parabolă despre un negustor „care caută mărgăritare frumoase. Și, când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot ce are și-l cumpără” (Matei 13:45,46). Mărgăritarul de mare preț este Însuși Domnul Hristos. În El se află toată slava Tatălui, plinătatea Dumnezeirii. El este strălucirea slavei Tatălui și expresia chipului Persoanei Sale. În caracterul Său sunt manifestate atributele lui Dumnezeu. Lumina Sa strălucește pe fiecare pagină a Sfintelor Scripturi. Neprihănirea Domnului Hristos, la fel ca un mărgăritar veritabil și pur, nu are niciun defect, nicio pată. Nicio lucrare omenească nu poate contribui la îmbunătățirea marelui și prețiosului dar al lui Dumnezeu. El este desăvârșit. În Domnul Hristos sunt „ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Coloseni 2:3). „El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare” (1 Corinteni 1:30). Tot ce poate împlini nevoile și dorințele nerostite ale sufletului omenesc, atât pentru lumea aceasta, cât și pentru cea viitoare, se află în Domnul Hristos. Răscumpărătorul nostru este acel mărgăritar atât de prețios, încât, în comparație cu El, toate celelalte lucruri pot fi considerate fără nicio valoare. – Parabolele Domnului Hristos, p. 115

Miercuri, 12 ianuarie: Prin care a făcut universul

Deși vorbește despre natura omenească a Domnului Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu vorbește categoric și despre preexistența Sa. Cuvântul a existat ca făptură divină, chiar ca Fiul cel veșnic al lui Dumnezeu, fiind una cu Tatăl Său. El a fost Mijlocitorul legământului din veșnicie, acela în care urmau să fie binecuvântate toate popoarele lumii, atât iudei, cât și neamuri, dacă aveau să-L primească. „Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:). Înainte de a fi creați îngerii și oamenii, Cuvântul era cu Dumnezeu și era Dumnezeu.
Lumea a fost făcută de El „și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3). Dacă Domnul Hristos a făcut toate lucrurile, înseamnă că El a existat înainte de toate lucrurile. Cuvintele spuse cu privire la faptul acesta sunt atât de hotărâte, încât nimeni nu trebuie să aibă îndoieli. Domnul Hristos a fost Dumnezeu ca esență și în sensul cel mai înalt. El a fost cu Dumnezeu din veșnicie, Dumnezeu peste toate lucrurile, binecuvântat pentru veșnicie. – Solii alese, cartea 1, p. 247

În Hristos s-au unit divinul și umanul – Creatorul și ființa creată. Natura lui Dumnezeu, a cărui lege fusese călcată, și natura lui Adam, călcătorul legii, s-au întâlnit în Isus, Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului. Și, pentru că a plătit cu propriul sânge prețul de răscumpărare, pentru că a trecut prin experiența omului, pentru că a întâmpinat ispita și a biruit-o în favoarea omului, pentru că, deși era fără păcat, a purtat ocara și vina păcatului, El devine Avocatul și Mijlocitorul omului. Ce asigurare se găsește aici pentru cel ispitit care se luptă, ce asigurare în fața universului care este martor, că Hristos este „un Mare-Preot milos și vrednic de încredere”! – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 7, p. 926

Mecanismul corpului omenesc nu poate fi înțeles pe deplin; el prezintă mistere care îi pun în uimire și pe cei mai inteligenți oameni. Pulsul nu încetează și fiecare respirație este urmată de o alta, nu ca în cazul unui mecanism care, odată pus în mișcare, își continuă lucrarea. În Dumnezeu trăim, ne mișcăm și ne continuăm existența. Inima care bate, pulsul viu, fiecare nerv și mușchi din organismul viu, toate sunt păstrate în bună rânduială și active de puterea unui Dumnezeu veșnic prezent.

Biblia ni-L arată pe Dumnezeu în locul Său înalt și sfânt, nu într-o stare de inactivitate, nu în tăcere și singurătate, ci înconjurat de zeci de mii de ori zece mii și mii de mii de făpturi sfinte, toate așteptând să împlinească voia Sa. Prin intermediul acestor mesageri, El este în legătură neîntreruptă cu fiecare colț al Împărăției Sale. Prin Duhul Său, El este prezent pretutindeni. Prin mijlocirea Duhului Său și a îngerilor Săi, El lucrează pentru copiii oamenilor.
El stă pe tron, deasupra frământărilor de pe pământ; toate lucrurile sunt descoperite cercetării Sale divine și, din veșnicia Sa măreață și netulburată, El poruncește să se facă ceea ce providența Sa vede că este cel mai potrivit. – Divina vindecare, p. 417

Joi, 13 ianuarie: „Astăzi Te-am născut”

Când Hristos S-a plecat pe malurile Iordanului după ce a fost botezat, cerurile s-au deschis și Duhul a coborât sub forma unui porumbel, asemenea aurului strălucitor, și L-a înconjurat cu slava Sa, iar vocea lui Dumnezeu s-a făcut auzită din cerul preaînalt, spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 3:17). Rugăciunea lui Hristos făcută în favoarea omului a deschis porțile cerului, iar Tatăl a răspuns, acceptând cererea făcută pentru neamul omenesc căzut. Isus S-a rugat în calitatea Sa de înlocuitor și siguranță a noastră și acum familia omenească poate să aibă acces la Tatăl prin meritele preaiubitului Său Fiu. …
Cele spuse lui Isus la Iordan … cuprind întreaga omenire. Dumnezeu I-a vorbit lui Isus ca reprezentant al nostru. Cu toate păcatele și slăbiciunile noastre, nu vom fi părăsiți ca și cum nu am avea nicio valoare. … Slava care a coborât asupra lui Isus este o mărturie a iubirii lui Dumnezeu față de noi. Ea ne vorbește despre puterea rugăciunii, despre modul în care vocea omului poate ajunge la urechea lui Dumnezeu și despre felul cum pot fi plăcute cererile noastre în curțile cerești. … Lumina care cădea asupra capului Mântuitorului nostru, venită prin porțile cerului, va veni asupra noastră când ne rugăm să primim ajutor pentru a rezista ispitei. Vocea care I s-a adresat lui Isus îi spune fiecărui suflet credincios: „Acesta este copilul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” … Răscumpărătorul nostru a deschis calea prin care chiar și cel mai păcătos, cel mai nevoiaș … poate avea acces la Tatăl. Oricine poate avea parte de un cămin în locuințele pe care Isus S-a dus să le pregătească. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 83 (16 mart.)

Dumnezeu a adoptat natura omenească în persoana Fiului Său și a dus-o în cerul preaînalt. „Fiul omului” este Cel care are parte la tronul universului. „Fiul omului” este Acela pe care-L vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9:6). EU SUNT este Mijlocitorul între Dumnezeu și neamul omenesc, unindu-i prin mâinile Sale întinse. El, care este „sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși”, nu Se rușinează să ne numească frați (Evrei 7:26; 2:11). În Hristos, familia pământească și familia cerească sunt legate. Hristos glorificat este Fratele nostru. Cerul este învelit în corp omenesc și neamul omenesc este strâns la sânul Iubirii Infinite. – Hristos, Lumina lumii, pp. 25–26

Fiul lui Dumnezeu a murit pentru aceia care nu aveau niciun drept să beneficieze de dragostea Sa. El a îndurat pentru noi toate suferințele pe care Satana a fost în stare să le aducă asupra Lui.
Cât de minunat – aproape prea minunat pentru ca omul să poată înțelege – este sacrificiul făcut de Mântuitorul pentru noi! … Când ne dăm seama că suferințele Sale au fost necesare pentru a asigura bunăstarea noastră veșnică, inima noastră este atinsă și sensibilizată. El S-a angajat prin legământ să aducă la îndeplinire mântuirea noastră deplină în așa fel, încât să satisfacă toate cerințele dreptății lui Dumnezeu și să rămână consecvent față de înalta sfințenie a Legii Sale.
Nicio făptură mai puțin sfântă decât Singurul Fiu al Tatălui nu ar fi putut să aducă o jertfă suficientă pentru a-i curăți pe toți – chiar și pe cei mai păcătoși și mai degradați oameni – cei care Îl primesc pe Mântuitorul ca jertfă de ispășire adusă pentru ei și ajung să fie ascultători de Legea Cerului. Nimic mai puțin nu ar fi putut să-l readucă pe om în starea de a primi favoarea lui Dumnezeu. – Solii alese, cartea 1, p. 309