Comentarii inspirate (st. 7)

Legea și harul

Sabat după-amiază, 6 noiembrie

Copiii lui Dumnezeu, fiii și fiicele Sale, sunt îndemnați să persevereze în lucrarea de a birui, înțelegând în fiecare zi că au nevoie să fie învățați de Duhul Sfânt care este calea cea bună și dreaptă. În slujirea lor nu este loc pentru ipocrizie. În fiecare zi, ei își dau seama că trebuie să-și păstreze neclintită până la sfârșit încrederea puternică de la început. Când unul se abate de la calea cea dreaptă, Duhul Sfânt, lucrând la mintea lui, îl conduce să își mărturisească greșeala, astfel ca alții să fie avertizați și să nu o repete. …
Nimeni nu ar trebui să fie vreodată prea mândru pentru a recunoaște: „Am greșit.” Singurul lucru pe care poate cineva să-l facă după ce a păcătuit este să-și arate părerea de rău și pocăința. Cei care fac aceasta vor fi onorați de Dumnezeu, chiar dacă au făcut greșeli. – The Upward Look, p. 248

Legea lui Dumnezeu ajunge până la acele intenţii secrete care, deşi pot să fie păcătoase, adesea sunt trecute cu vederea cu uşurinţă, dar care, în realitate, constituie temeiul şi mijlocul de verificare a caracterului. Ea este oglinda în care trebuie să privească păcătosul dacă doreşte să aibă o cunoaştere corectă a caracterului lui moral. Când se vede condamnat de marele standard al neprihănirii, următorul său pas trebuie să fie acela de a se pocăi de păcatele lui şi de a căuta iertarea prin Hristos. Pentru că nu reuşesc să facă lucrul acesta, mulţi încearcă să spargă oglinda care le arată defectele, să anuleze Legea care scoate în evidenţă petele din viaţa şi din caracterul lor.
Trăim într-un veac al unei nelegiuiri mari. Mulţimile sunt înrobite de obiceiuri păcătoase şi vicii, iar lanţurile care le leagă sunt greu de rupt. Nedreptatea inundă pământul ca un potop. Zilnic se petrec fărădelegi aproape prea îngrozitoare pentru a fi menţionate. Dar cei care pretind a fi străjeri pe zidurile Sionului îi vor învăţa pe oameni că Legea a fost dată numai pentru iudei şi a fost înlăturată odată cu privilegiile pline de slavă care au venit împreună cu veacul Evangheliei. Oare nu este o legătură între nelegiuirea şi fărădelegea care stăpânesc şi faptul că pastorii şi oamenii susţin şi învaţă că Legea nu mai are putere, că nu mai este obligatoriu să fie respectată? – Solii alese, cartea 1, pp. 219–220

Păcătosul nu poate să se bazeze pe faptele sale bune pentru a fi îndreptățit. El trebuie să ajungă la punctul în care să renunțe la toate păcatele sale și să primească lumină după lumină, în funcție de cum strălucește aceasta pe cărarea lui. Prin credință, el primește marea asigurare realizată prin sângele lui Hristos. El crede făgăduințele lui Dumnezeu, prin care Hristos este făcut pentru el sfințire, neprihănire și răscumpărare. … Fiind îndreptățit prin credință, el aduce bucuria în ascultarea sa toată viața. Urmarea a ceea ce este Hristos pentru el va fi pacea. Sufletele care sunt supuse lui Dumnezeu, care Îl onorează și împlinesc Cuvântul Său, vor primi iluminare divină. În Cuvântul prețios al lui Dumnezeu se găsesc în aceeași măsură curăția, noblețea și frumusețea la care, fără ajutorul Său, cele mai înalte puteri ale omului nu pot ajunge. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 6, p. 1071

Duminică, 7 noiembrie: Legea în cer

Păcatul a apărut într-un univers desăvârșit. Motivul pentru inițierea sau apariția lui nu a fost explicat niciodată și nici nu poate fi explicat vreodată, nici măcar în ultima mare zi, când se va face judecata și se vor deschide cărțile. … În acea zi va fi vădit pentru toți că nu există și nu a existat niciodată vreo cauză pentru păcat. Când va fi rostită condamnarea finală a lui Satana, a îngerilor lui și a tuturor oamenilor care i s-au alăturat, identificându-se cu el în călcarea Legii lui Dumnezeu, orice gură va fi închisă. Când mulțimile celor răzvrătiți, începând de la rebelul cel mare până la ultimul călcător de lege, sunt întrebate de ce au călcat Legea lui Dumnezeu, ele vor rămâne fără glas. Nu vor putea da niciun răspuns. – That I May Know Him, p. 15

Acela care declara că nu are de gând să strice preceptele Legii era Creatorul oamenilor, Dătătorul ei. Tot ce este în natură, de la firicelul de praf, care plutește în raza de soare, și până la lumile de sus, totul este sub lege. Și de ascultarea de aceste legi depind ordinea și armonia în lumea naturală. Tot așa sunt și marile principii de neprihănire care cârmuiesc viața tuturor ființelor inteligente, iar bunul mers al universului depinde de ascultarea de aceste principii. Legea lui Dumnezeu exista înainte ca pământul să fi fost chemat la viață. Îngerii se conduc după principiile ei și, pentru ca pământul să fie în armonie cu cerul, și omul trebuie să asculte de legile dumnezeiești. Domnul Hristos i-a făcut cunoscut omului în Eden învățăturile Legii „atunci când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie” (Iov 38:7). Misiunea Domnului Hristos pe pământ a fost nu de a desființa Legea, ci, prin harul Său, de a-l aduce pe om înapoi, la ascultare de învățămintele ei. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 48

Nu este un lucru mic ca omul să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu, să pună voința lui stricată în vrăjmășie cu voința Creatorului său. Este doar pentru folosul cel mai mare al omului, chiar în această lume, să asculte de poruncile lui Dumnezeu. Și, cu siguranță, este în interesul lui veșnic să se supună lui Dumnezeu și să fie în pace cu El. Fiarele câmpului ascultă de legea Creatorului lor din instinctul care le guvernează. El îi spune oceanului trufaș: „Până aici să vii, să nu treci mai departe” (Iov 38:11), iar apele ascultă prompt de cuvântul Său. Planetele își urmează mersul lor într-o ordine desăvârșită, ascultând de legile puse de Dumnezeu. Dintre toate făpturile pe care Dumnezeu le‑a făcut pe pământ, numai omul s-a răzvrătit. Totuși, el are putere de judecată ca să înțeleagă cerințele Legii divine, are o conștiință care îl face să simtă vinovăția călcării ei, dar și pacea și bucuria ascultării. Dumnezeu l-a făcut o ființă morală, liberă să asculte sau să nu asculte. Răsplata vieții veșnice – „o greutate veșnică de slavă” – le este făgăduită celor care fac voia lui Dumnezeu, în timp ce, asupra tuturor acelora care nesocotesc Legea Sa, stau amenințările mâniei Sale. – Sfințirea vieții, p. 76

Luni, 8 noiembrie: Legea în Deuteronomul

Totuși, să nu aibă faptele bune nicio valoare? … Scriptura răspunde: „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” În planul Său divin, prin favoarea Sa, pe care nu o merităm, Domnul a hotărât ca faptele bune să fie răsplătite. Noi suntem plăcuți Lui numai prin meritul lui Hristos, iar dovezile de îndurare, faptele de milostenie pe care le facem sunt rodul credinței și ele devin o binecuvântare pentru noi, deoarece oamenii vor fi răsplătiți după faptele lor. Parfumul plăcut al meritelor lui Hristos este cel care face ca faptele noastre bune să fie primite cu plăcere de Dumnezeu, iar harul ne face în stare de faptele bune pentru care El ne răsplătește. În ele însele, faptele noastre bune nu au niciun merit. După ce am făcut tot ce putem noi să facem, trebuie să ne considerăm doar niște lucrători nevrednici. Nu merităm mulțumiri din partea lui Dumnezeu. Nu am făcut decât ce eram datori să facem, iar faptele noastre nu ar fi putut să fie făcute prin puterea naturii noastre păcătoase. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 5, p. 1122

O religie a formelor niciodată nu poate să conducă sufletele la Hristos, căci este o religie lipsită de iubire, lipsită de Hristos. Postul și rugăciunea care vin dintr-un spirit doritor de a se îndreptăţi sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Adunarea solemnă pentru rugăciune, șirul ceremoniilor religioase, umilinţa exterioară, sacrificiile impunătoare arată că acela care face astfel de lucruri consideră că este neprihănit și că are drept la cer, dar totul este o amăgire. Faptele noastre nu pot să plătească niciodată mântuirea. …
„Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit; Dumnezeule, Tu nu dispreţuiești o inimă zdrobită și mâhnită” (Psalmii 51:17). Omul trebuie să fie golit de eul lui înainte de a putea fi, în înţelesul deplin al cuvântului, un credincios în Isus. Când s-a renunţat la eu, Domnul poate face din om o făptură nouă. În vase noi poate fi pus vin nou. Iubirea lui Hristos îl va însufleţi pe credincios cu o viaţă nouă. În acela care privește la Începătorul și Desăvârșitorul credinţei noastre, se va manifesta caracterul lui Hristos. – Hristos, Lumina lumii, p. 280

Domnul Hristos nu ne-a făgăduit ajutor ca să purtăm azi poverile de mâine. El a zis: „Harul Meu îți este de ajuns” (2 Corinteni 12:9). Dar, ca și mana dată în pustie, harul Său este revărsat în fiecare zi ca să facem față nevoilor acelei zile. Ca și oștile lui Israel în peregrinajul vieții lor, și noi putem să găsim, dimineață de dimineață, pâinea din ceruri, atât cât trebuie pentru fiecare zi. …
Dacă Îl vei căuta pe Domnul și te vei întoarce spre El în fiecare zi, dacă prin propria alegere spirituală vrei să fii liber și plin de bucurie în Domnul, dacă vei veni, cu bucuroasă consimțire a inimii, la chemarea Sa plină de iubire, ca să porți jugul lui Hristos – jugul ascultării și servirii – toate murmurările tale vor fi potolite, toate greutățile tale vor fi îndepărtate, toate problemele grele cu care te confrunți vor fi rezolvate. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 101

Marți, 9 noiembrie: Lᵉtov Lak

Ascultarea de Lege este esenţială nu numai pentru mântuirea noastră, ci şi pentru fericirea noastră şi pentru fericirea tuturor celor cu care suntem în legătură. „Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta şi nu li se întâmplă nicio nenorocire” (Psalmii 119:165), spune Cuvântul inspirat. Totuşi, omul limitat le va prezenta celorlalţi această Lege sfântă, dreaptă şi bună, această lege a libertăţii, pe care Creatorul Însuşi a adaptat-o la nevoile oamenilor, ca pe un jug al robiei, un jug pe care niciun om nu poate să-l poarte. Păcătosul … nu poate să vadă nicio frumuseţe în poruncile ei. …
… Oamenii sunt convinşi de păcat prin Lege şi, înainte de a-şi da seama de nevoia de un Mântuitor, ei trebuie să simtă că sunt păcătoşi, expuşi la mânia lui Dumnezeu. Satana lucrează fără încetare pentru a micşora în ochii omului caracterul grav al păcatului. Iar aceia care calcă în picioare Legea lui Dumnezeu fac lucrarea marelui amăgitor, pentru că resping singura regulă prin care pot să definească păcatul şi care poate să aducă în conştiinţa celui nelegiuit convingerea cu privire la păcat. – Solii alese, cartea 1, pp. 218–219

Legea proclamată pe Sinai era o expresie a principiului dragostei, Legea cerului revelată pentru cei de pe pământ. Ea a fost dată printr-un Mijlocitor – Acela care avea puterea de a readuce inima omului în armonie cu principiile Legii. Dumnezeu arătase scopul Legii, declarându-i poporului Israel: „Să-Mi fiți niște oameni sfinți” (Exodul 22:31).
Dar Israel nu a înțeles natura spirituală a Legii și, mult prea adesea, pretinsa lui ascultare era doar o respectare a formelor și a ceremoniilor, și nu o consacrare a inimii față de suveranitatea iubirii. Când, prin caracterul și prin lucrarea Lui, Isus le-a descoperit oamenilor atributele sfinte, binevoitoare și părintești ale lui Dumnezeu și le-a dovedit lipsa de valoare a îndeplinirii formale a ceremoniilor, conducătorii iudei nu au primit și nici nu au înțeles cuvintele Lui. Ei considerau că Isus trata prea superficial cerințele Legii, iar când le-a expus adevărurile fundamentale, care constituiau spiritul slujirii cerute de Dumnezeu, ei, privind doar la aspectele exterioare, L-au acuzat că încearcă să desființeze Legea. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 46

Subiectul preferat al Domnului Hristos a fost grija părintească a lui Dumnezeu și harul Său nemăsurat. El a insistat mult asupra sfințeniei caracterului lui Dumnezeu și a Legii și li S-a prezentat oamenilor ca fiind Calea, Adevărul și Viața. Acestea trebuie să fie subiectele tratate de slujitorii lui Hristos. Prezentaţi adevărul așa cum este el în Isus. Explicați clar cerințele Legii și ale Evangheliei! Vorbiți-le oamenilor despre viața de sacrificiu și renunțare la sine a Domnului Hristos, despre umilința și moartea Sa, despre învierea și înălțarea Sa la cer, despre lucrarea Sa ca Mijlocitor al lor la curtea de judecată a cerului, despre făgăduința Sa: „Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine” (Ioan 14:3). – Parabolele Domnului Hristos, p. 40

Miercuri, 10 noiembrie: Rob în Egipt

Domnul a dorit să se aibă grijă de drepturile robilor. El le-a poruncit israeliților să fie miloși și să nu uite că și ei fuseseră robi în Egipt. Ei au fost îndrumați să nu uite de drepturile robilor lor. În niciun caz nu trebuiau să îi maltrateze. Nu trebuiau să fie aspri față de ei, așa cum fuseseră stăpânii lor din Egipt. Ei trebuiau să dea dovadă de blândețe și compasiune față de robii lor. Dumnezeu dorea ca ei să se gândească ce ar simți ei dacă ar fi în locul robilor lor și să se poarte cu aceștia așa cum ar fi vrut să se poarte alții cu ei dacă ar fi fost în situația aceea. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 1, p. 1106

Religia lui Hristos produce o reformă în viață și în caracter. Adevăratul creștin dorește continuu harul care schimbă obiceiurile rele din caracterul firesc. În loc să rostească vorbe aspre, dictatoriale, el spune cuvintele de încurajare pe care le-ar rosti Hristos dacă ar fi în locul lui. El este binevoitor cu toți, nu numai cu câțiva care ar putea să-l laude sau să-i preamărească înțelepciunea. În viața adevăratului creștin vor străluci puritatea și sfințenia descoperite în viața Domnului Hristos. – The Upward Look, p. 75

Iertarea acordată de împărat reprezintă iertarea divină a tuturor păcatelor. Împăratul care, cuprins de milă, i-a iertat slujitorului său datoria Îl reprezintă pe Domnul Hristos. Omul s-a aflat sub condamnarea legii pe care o încălcase. El nu se putea salva singur și, din acest motiv, Domnul Hristos a venit în lumea noastră, Și-a înveșmântat divinitatea în natură umană și Și-a dat viața. Cel drept a murit pentru cei nedrepți. El S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre și îi oferă fiecărui suflet, fără plată, iertarea cumpărată cu sângele Său. „La Domnul este îndurare și la El este belșug de răscumpărare” (Psalmii 130:7).
Acesta este motivul pentru care trebuie să ne exercităm compasiunea față de semenii noștri păcătoși. „Dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții” (1 Ioan 4:11). „Fără plată ați primit”, spune Hristos, „fără plată să dați” (Matei 10:8). – Parabolele Domnului Hristos, pp. 244–245

Noi înșine datorăm totul harului fără plată al lui Dumnezeu. Legământul harului a prevăzut adoptarea noastră. Harul Mântuitorului a realizat răscumpărarea noastră, renașterea și înălțarea noastră la statutul de împreună moștenitori cu Domnul Hristos. Acest har trebuie să le fie descoperit și altora. …
… Nimic nu poate îndreptăți un spirit neiertător. Cel care este lipsit de milă față de alții dovedește că nu este părtaș al harului iertător al lui Dumnezeu. Prin iertarea lui Dumnezeu, inima celui greșit este adusă mai aproape de marea inimă a Iubirii Infinite. Torentul milei divine se revarsă în sufletul celui păcătos și, de la el, în sufletul altora. Duioșia și mila pe care le-a manifestat Domnul Hristos în viața Sa prețioasă vor fi văzute în atitudinea acelora care devin părtași ai harului Său. Dar „dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Romani 8:9). Un asemenea om s-a înstrăinat de Dumnezeu și este pregătit doar pentru despărțirea veșnică de El. – Ibidem, pp. 250–251

Joi, 11 noiembrie: „Nu pentru bunătatea ta…”

Există două greşeli de care copiii lui Dumnezeu, îndeosebi cei care tocmai au început să se încreadă în harul Său, trebuie să se păzească în mod special. Prima … este aceea de a se încrede în propriile fapte pentru a ajunge prin puterea lor în armonie cu Dumnezeu. Cel care se străduieşte să devină sfânt prin propriile fapte de păzire a Legii încearcă o imposibilitate. Tot ce poate face omul fără Hristos este corupt de egoism şi de păcat. Numai harul Domnului Hristos, primit prin credinţă, ne poate face sfinţi.
În opoziţie cu aceasta, dar nu mai puţin periculoasă, este greşeala de a considera că, de fapt, credinţa în Hristos îi eliberează pe oameni de obligaţia de a păzi Legea lui Dumnezeu și că, din moment ce devenim părtaşi ai harului lui Hristos numai prin credinţă, faptele nu au nicio legătură cu mântuirea.
Dar să observăm aici că ascultarea nu este doar o simplă conformare formală, ci şi o slujire din iubire. – Calea către Hristos, pp. 59–60

Secretul succesului nu constă în pregătirea noastră intelectuală, în numărul talentelor cu care am fost înzestrați și nici în voința omenească. Trebuie să-L contemplăm pe Domnul Hristos, recunoscând neputința noastră și, prin Acela care este izvorul întregii puteri și mintea care inspiră cea mai înaltă gândire, cel ascultător și hotărât va câștiga biruință după biruință.
Oricât de scurt ar fi timpul nostru de slujire și oricât de modestă ar fi lucrarea noastră, dacă Îl urmăm pe Hristos cu o credință simplă, nu vom fi dezamăgiți în ce privește răsplata. Ceea ce nu pot câștiga nici chiar cei mai mari și mai înțelepți oameni, poate primi credinciosul cel mai slab și mai umil. Porțile de aur ale cerului nu se deschid pentru cel care se înalță pe sine. Ele nu se deschid pentru cel cu un spirit mândru. Dar porțile veșnice se vor deschide larg la atingerea plăpândă a unui copilaș. Binecuvântată va fi răsplata harului pentru cei care au lucrat în slujba lui Dumnezeu, în simplitatea credinței și a iubirii. – Parabolele Domnului Hristos, p. 404

Noi nu am fi înțeles niciodată ce este harul dacă nu am fi fost căzuți în păcat. Dumnezeu îi iubește pe îngerii fără păcat, care Îi slujesc și ascultă de toate poruncile Sale, dar lor nu le dă har, ei nu au avut niciodată nevoie de har, pentru că nu au păcătuit niciodată. Harul este un atribut care se manifestă față de făpturile omenești nevrednice. Nu noi suntem cei care am căutat harul, ci el a fost trimis să ne caute pe noi. Dumnezeu Se bucură să reverse har asupra tuturor celor ce însetează și flămânzesc după el, nu pentru că noi am fi vrednici, ci pentru că suntem nevrednici. Nevoia noastră este calificarea care ne dă siguranța că vom primi darul.
Însă Dumnezeu nu ne dă har ca să anuleze astfel Legea Sa și nu pune harul în locul Legii Sale. „Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare şi minunată.” Legea Sa este adevărul. – My Life Today, p. 100

Vineri, 12 noiembrie

Studiu suplimentar
Calea către Hristos, cap. „Dovada adevăratei ucenicii”.