Comentarii inspirate (st. 4)

Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău

Sabat după-amiază, 6 octombrie

Omul câștigă totul ascultând de un Dumnezeu care Își respectă legământul. Atributele lui Dumnezeu îi sunt împărtășite omului, făcându-l în stare să dovedească milă și compasiune. Legământul lui Dumnezeu ne asigură de caracterul Său neschimbător. Atunci de ce unii care spun că ei cred în Dumnezeu sunt schimbători, nestatornici și nu te poți încrede în ei? De ce nu aduc ei un serviciu din toată inima, simțind că au datoria să fie plăcuți înaintea lui Dumnezeu și să Îi aducă slavă? Pentru noi nu este suficient să avem o idee generală despre cerințele lui Dumnezeu. Noi trebuie să știm clar care sunt cerințele Sale și care sunt îndatoririle noastre. Condițiile legământului lui Dumnezeu sunt: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta, și pe aproapele tău, ca pe tine însuți.” Acestea sunt condițiile pentru a avea viață. „Fă așa”, a zis Hristos, „și vei trăi.”– Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 7, p. 932

Iubirea lui Hristos este un lanț de aur care unește ființele omenești limitate, care cred în Isus Hristos, cu Dumnezeul cel Infinit. Iubirea pe care o are Domnul pentru copiii Lui întrece orice cunoștință. Nicio știință nu o poate explica sau defini. Nicio înțelepciune omenească nu o poate intui.
Egoismul și mândria stau în calea iubirii curate care ne unește în spirit cu Hristos. Dacă această iubire este cu adevărat cultivată, atunci om limitat cu om limitat se vor uni și se vor reuni în Cel Infinit. Natura umană se va uni cu natura umană și toți oamenii vor fi strâns legați de inima Iubirii infinite. Iubirea sfințită unul pentru altul este sacră. În această mare lucrare, iubirea creștină – cu mult mai înaltă, mai constantă, mai amabilă și mai neegoistă decât ceea ce s-a putut vedea – promovează blândețea creștină, bunăvoința și politețea creștină și dezvoltă frăția umană în acord cu Dumnezeu, evidențiind demnitatea cu care Dumnezeu a învestit drepturile omului. – Our High Calling, p. 73

Iubirea supremă față de Dumnezeu și iubirea neegoistă unul față de celălalt – acesta este darul cel mai bun pe care îl poate revărsa Părintele nostru ceresc. Iubirea aceasta nu este un impuls, ci un principiu divin, o putere permanentă. Inima neconsacrată nu o poate genera sau produce. Iubirea aceasta se găsește numai în inima în care domnește Isus. „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” În inima renăscută prin harul divin, iubirea este principiul conducător al acțiunii. Ea schimbă caracterul, stăpânește impulsurile, controlează pasiunile și înnobilează simțămintele. Când este nutrită în suflet, această iubire îndulcește viața și răspândește în jur o influență purificatoare.
Ioan s-a străduit să-i facă pe credincioși să înțeleagă înaltele privilegii care aveau să fie partea lor dacă puneau în practică spiritul iubirii. Dacă umple inima, această putere răscumpărătoare va controla orice motiv și îl va ridica pe cel care o are mai presus de influențele stricăcioase ale lumii. Și, când acestei iubiri i se va îngădui să aibă deplină stăpânire și va deveni forța conducătoare în viață, atunci credința și încrederea lor în Dumnezeu și răspunsul Său față de ei vor fi totale. Atunci ei pot veni la El cu credință deplină, știind că vor primi de la El tot ce le este necesar pentru binele prezent și veșnic. – Faptele apostolilor, p. 551

Duminică, 17 octombrie: Să-L iubești pe Dumnezeu

Toți trebuie să învețe o lecție …, anume, că ei sunt răspunzători în mod individual înaintea lui Dumnezeu. Dacă Îl vor iubi pe Dumnezeu din toată inima, vor dobândi înțelepciunea care duce la mântuire. Ei vor face voia Sa, lumina va fi mereu slava lor și ea nu va fi niciodată micșorată, pentru că ei se tem de Dumnezeu, Îl recunosc și Îi slujesc. Asupra fiecărui suflet stă o lucrare solemnă, aceea de a se considera un slujitor al lui Hristos. …
Lucrul cel mai important este să-I slujim Domnului cu deplina hotărâre a inimii și să căutăm să devenim ai Săi cu inima și cu sufletul. Toți aceia care vin la Mântuitorul pentru sfat vor primi exact ajutorul de care au nevoie dacă vin în umilință și se prind cu încredere de făgăduința Sa: „Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide” (Matei 7:7).
Ridicați stindardul, începeți prin supunere deplină și continuați să ascultați în smerenie de toate poruncile Domnului, în conformitate cu îndrumările Sale speciale. Niciunul dintre lucrurile importante specificate în Cuvântul Său nu trebuie să fie neglijat. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 128

Dumnezeu cere întreaga iubire a omului, toată inima, tot sufletul, tot cugetul și toată puterea, pentru că a revărsat asupra lui toată comoara cerului, dăruindu-ni-Se cu totul, dând tot ce putea să dea Cerul mai bun.
Când încep să scriu despre acest subiect, încerc să merg înainte, mai departe și tot mai departe, să trec dincolo de limitele mele, dar nu reușesc. Când vom ajunge în locașurile de sus, Isus Însuși îi va conduce înaintea Tatălui pe cei îmbrăcați în haine albe, care au fost albite în sângele Mielului. „Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui (în engl.: va locui printre ei)” (Apocalipsa 7:15). – Our High Calling, p. 12

Atmosfera din biserică este atât de rece și, datorită spiritului care există în ea, credincioșii nu pot să mențină exemplul evlaviei cerești, care a fost la început. Căldura dragostei lor dintâi a înghețat și, dacă nu vor fi curățați prin botezul Duhului Sfânt, dacă nu se vor pocăi și nu se vor întoarce la faptele lor dintâi, sfeșnicul lor va fi luat din locul lui. Primele fapte ale bisericii s-au văzut când credincioșii își căutau prietenii, rudele și cunoștințele și le spuneau cu dragoste ce însemna Domnul Isus pentru ei și ce însemnau ei pentru Domnul Isus. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 167

Luni, 18 octombrie: Să-L iubești pe Dumnezeu

Umilința și respectul ar trebui să caracterizeze purtarea tuturor acelora care vin în prezența lui Dumnezeu. În Numele lui Isus, noi putem veni înaintea Sa cu încredere, dar nu trebuie să ne apropiem de El cu îndrăzneală și încumetare, ca și când El ar fi pe aceeași treaptă cu noi. Sunt unii oameni care I se adresează marelui, atotputernicului și sfântului Dumnezeu, care locuiește într-o lumină de care nu te poți apropia, ca și când i s-ar adresa cuiva care este deopotrivă cu ei sau chiar unuia mai prejos decât ei. Sunt unii oameni care se poartă în casa Lui cum nu s-ar încumeta să se poarte în camera de audiență a unui conducător pământesc. Aceștia să-și aducă aminte că se află în fața Aceluia pe care Îl adoră serafimii și în prezența căruia îngerii își acoperă fețele. Dumnezeu trebuie să fie foarte mult onorat; toți aceia care își dau într-adevăr seama de prezența Lui se vor pleca în umilință înaintea Lui și, asemenea lui Iacov, când a privit descoperirea lui Dumnezeu, vor striga: „Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” (Geneza 28:17). – Patriarhi și profeți, p. 252

Inima care a gustat o dată iubirea lui Hristos dorește fără încetare un torent și mai adânc și, dacă veți da, veți primi într o măsură și mai bogată. Orice descoperire a lui Dumnezeu pentru suflet mărește puterea de a cunoaște și de a iubi. Strigătul neîntrerupt al inimii este: „Mai mult despre Tine” și, întotdeauna, răspunsul Scripturii este: „Cu mult mai mult” (Romani 5:9,10). Pentru că lui Dumnezeu Îi place să facă „nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20). …
Dumnezeu a revărsat iubirea Sa fără măsură, la fel ca picăturile de ploaie care răcoresc pământul. El zice: „Să picure cerurile de sus și să plouă norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea și să iasă totodată din el izbăvirea!” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 20–21

Primul înger din Apocalipsa 14 îi cheamă pe oameni să se teamă de Dumnezeu și să-I dea slavă și să I se închine pentru că El este Creatorul cerului și al pământului. Pentru aceasta, ei trebuie să asculte de Legea Sa. Fără ascultare de poruncile Sale, nicio închinare nu poate fi plăcută lui Dumnezeu, „căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui” (1 Ioan 5:3).
Mulți învățători religioși spun că, prin moartea Sa, Hristos ne-a eliberat de Lege, însă nu toți adoptă această viziune. Legea lui Dumnezeu, prin însăși natura ei, este neschimbătoare. Ea este o descoperire a voinței și a caracterului Autorului ei. Dumnezeu este dragoste și Legea Sa este dragoste. Cele două mari principii ale ei sunt iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de om. „Dragostea… este împlinirea Legii.” Caracterul lui Dumnezeu este neprihănire și adevăr și la fel este și natura Legii Sale. Psalmistul spune: „Legea Ta este adevărul” și „toate poruncile Tale sunt drepte”. Iar apostolul Pavel declară: „Legea, negreșit, este sfântă și porunca este sfântă, dreaptă și bună.” Această Lege care este expresia gândirii și a voinței lui Dumnezeu trebuie să fie la fel de durabilă ca Autorul ei. – Asemenea lui Hristos, p. 62 (17 febr.)

Marți, 19 octombrie: El ne-a iubit întâi

Dumnezeu a dorit să facă din poporul Israel un motiv de laudă și de slavă. Iudeilor li s-au acordat toate avantajele spirituale. Dumnezeu nu i-a privat de nicio favoare în vederea formării unui caracter care i-ar fi putut face reprezentații Săi.

Ascultarea de Legea lui Dumnezeu le-ar fi adus o prosperitate uimitoare în comparație cu națiunile lumii. Dumnezeu le ar fi putut da înțelepciune și talente în toate domeniile, ar fi continuat să fie Învățătorul lor și i-ar fi înnobilat și înălțat prin supunerea față de legile Sale. Dacă ar fi fost ascultători, ei ar fi fost feriți de bolile de care sufereau celelalte popoare și ar fi fost binecuvântați cu putere intelectuală. Slava lui Dumnezeu, maiestatea și puterea Sa trebuiau să se descopere în toate dovezile prosperității lor. Ei trebuiau să fie o împărăție de preoți și de conducători. Dumnezeu le-a asigurat toate condițiile favorabile pentru a deveni cea mai mare națiune de pe pământ.
Prin Moise, Domnul Hristos le-a prezentat în modul cel mai clar scopul lui Dumnezeu și le-a explicat condițiile prosperității lor. „Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău”, le-a spus El, „Domnul, Dumnezeul tău, te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului. … Să știi dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios și Își ține legământul până la al miilea neam de oameni față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui” (Deuteronomul 7:6,9). – Parabolele Domnului Hristos, p. 288

[Dumnezeu] … nu întreabă dacă suntem vrednici de iubirea Lui, ci revarsă asupra noastră bogățiile iubirii Sale, tocmai ca să ne facă vrednici. El nu este răzbunător. Nu caută să pedepsească, ci să răscumpere. Însăși asprimea pe care o manifestă prin providența Sa este manifestată pentru mântuirea celui abătut. El dorește din toată inima să ușureze suferințele oamenilor și să pună balsamul Său pe rănile lor. Este adevărat că Dumnezeu „nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodul 34:7), dar îi va îndepărta vinovăția.
Cei milostivi sunt „părtași de fire dumnezeiască” și prin ei se exprimă iubirea plină de compătimire a lui Dumnezeu. Toți aceia ale căror inimi sunt unite cu inima Iubirii Nemărginite vor căuta să refacă, nu să condamne. Hristos locuind în suflet este un izvor care nu seacă niciodată. Oriunde locuiește El, va fi belșug de binefacere. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 22

Frumusețea caracterului lui Hristos va fi văzută în urmașii Săi. Pentru El era o plăcere să facă voia lui Dumnezeu. Iubirea față de Dumnezeu și zelul pentru slava Sa erau puterea care controla viața Mântuitorului nostru. Iubirea înfrumuseța și înnobila toate acțiunile Lui. Iubirea este de la Dumnezeu. Inima neconsacrată nu poate fi izvorul ei și deci n-o poate manifesta. O astfel de iubire nu poate fi găsită decât în inima în care domnește Hristos. „Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19). În inima reînnoită prin harul divin, iubirea este principiul care se află la baza oricărei acțiuni. Ea transformă caracterul, stăpânește și conduce impulsiunile, controlează pasiunile, învinge dușmănia și înnobilează sentimentele. Când este cultivată în suflet, această iubire face ca viața să fie plăcută și răspândește o influență înnobilatoare în jur. – Calea către Hristos, p. 59

Miercuri, 20 octombrie: Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele

Păstrează-L pe Isus înălțat! Noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Ne sunt asigurate arme spirituale puternice ca să dărâme fortărețele dușmanului. În niciun caz nu trebuie să reprezentăm greșit credința noastră, întrețesând în lucrare atribute care nu se aseamănă cu cele ale lui Hristos. Noi trebuie să înălțăm Legea lui Dumnezeu, arătând că ea ne leagă de Isus Hristos și de toți aceia care Îl iubesc și păzesc poruncile Sale. De asemenea trebuie să avem dragoste pentru sufletele pentru care a murit Hristos. Credința noastră trebuie să fie dovedită ca o putere care vine de la Hristos. Și Biblia, Cuvântul Său, trebuie să ne facă înțelepți spre mântuire. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 99 (31 mart.)

Noi trebuie să reflectăm caracterul lui Isus. Oriunde …, noi trebuie să lăsăm să se vadă chipul lui Isus. Dar nu putem să facem acest lucru decât dacă suntem plini de plinătatea Lui. Dacă vrem să Îl cunoaștem mai bine pe Isus, trebuie să Îl iubim pentru că este atât de bun și de minunat și să dorim să ajungem cât mai asemenea Lui în ce privește caracterul, astfel încât toți să știe că am fost cu Isus și am învățat de la El. …
… Păcătoșii vor fi constrânși să recunoască faptul că noi nu suntem copii ai întunericului, ci copii ai luminii. După ce vor cunoaște aceasta? După roadele pe care le aducem. … Trebuie să existe o lucrare profundă a harului, a iubirii lui Dumnezeu în inimă și această iubire este exprimată prin ascultare. …
Inimile noastre trebuie să fie pline de toată plinătatea lui Dumnezeu, dar și noi trebuie să facem ceva. Să nu ne mai ascundem greșelile și păcatele și să nu le mai îndrăgim, ci să le îndepărtăm cu totul și să ne grăbim să facem ordine în inima noastră. Când lucrul acesta este făcut, să luăm cheia credinței și să descuiem marele depozit al binecuvântărilor bogate ale lui Dumnezeu. – Lift Him Up, p. 266

Hristos acordă o importanță deosebită ascultării poporului Său de poruncile lui Dumnezeu. Copiii Săi trebuie să le cunoască și să le înțeleagă și apoi să le aducă în viața de toate zilele. Prin puterea sa, omul nu este în stare să păzească poruncile lui Dumnezeu, ci numai dacă este în Hristos și Hristos este în el. Și nu este posibil ca el să rămână în Hristos și să aibă lumină cu privire la porunci, în timp ce o nesocotește pe cea mai mică dintre ele. Printr-o ascultare de bunăvoie și statornică de Cuvântul Său, credincioșii arată că Îl iubesc cu adevărat pe Cel Trimis de Dumnezeu.
A nu păzi poruncile lui Dumnezeu este egal cu a nu-L iubi pe El. Nimeni nu va păzi Legea lui Dumnezeu dacă nu Îl iubește pe Acela care este singurul născut din Tatăl. Dar, dacă Îl iubesc, oamenii vor exprima această iubire prin ascultare de El. Toți cei care Îl iubesc pe Hristos vor fi iubiți de Tatăl și El li Se va descoperi. În toate problemele și încurcăturile lor vor găsi în Hristos un ajutor de preț. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 142 (13 mai)

Joi, 21 octombrie: Cea mai mare poruncă dintre toate

Fiecare dintre noi ar trebui să se gândească la raportul consemnat în cărțile cerului cu privire la viața, la caracterul și la atitudinea sa față de Dumnezeu. În cursul anului care a trecut a crescut iubirea noastră față de Dumnezeu? Dacă Hristos locuiește cu adevărat în inima noastră, Îl vom iubi pe Dumnezeu, ne va plăcea să ascultăm de poruncile Sale și iubirea noastră va deveni tot mai profundă și mai puternică. Dacă vrem să fim reprezentanți ai lui Hristos în lume, vom avea inima curată, un caracter curat și o viață curată, vorbirea noastră va fi sfântă, iar în inima și pe buzele noastre nu va fi viclenie. Să ne examinăm viața de până acum și să vedem dacă am dovedit că Îl iubim pe Isus prin strădania de a fi asemenea Lui și de a lucra așa cum a lucrat El pentru salvarea celor pentru care a murit El. – Lift Him Up, p. 325

Moartea și învierea lui Hristos au desăvârșit legământul. Mai înainte, a fost descoperit prin tipuri și umbre ce arătau spre marea jertfă care urma să fie adusă de Răscumpărătorul lumii pentru păcatele omenirii. Credincioșii din vechime erau salvați prin același Mântuitor ca acum, însă era un Dumnezeu pe care omul nu putea să-L vadă. Ei vedeau harul lui Dumnezeu prin simboluri. Făgăduința dată lui Adam și Evei în Paradis a fost Evanghelia, vestea bună pentru o omenire căzută. Dumnezeu a promis că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui, iar acesta îi va zdrobi călcâiul. Jertfa lui Hristos este glorioasa împlinire a întregului sistem religios iudaic. Soarele Neprihănirii a răsărit. Hristos, Neprihănirea noastră, ne luminează cu slava Lui. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 7, p. 932

Motivul pentru care nu suntem mai veseli este că ne-am pierdut dragostea dintâi. Aşadar, să fim plini de râvnă şi să ne pocăim, ca să nu ne fie luat sfeşnicul de la locul lui.
Templul lui Dumnezeu este deschis în cer şi pragul lui este plin de slava pe care o va avea orice biserică ce Îl iubeşte pe Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Noi trebuie să studiem, să medităm şi să ne rugăm. Atunci vom avea vederea spirituală necesară pentru a privi în curţile interioare ale templului ceresc. Vom prinde temele cântărilor şi ale mulţumirilor corului ceresc adunat în jurul tronului. Când Sionul se va ridica şi va lumina, lumina lui va fi mai pătrunzătoare şi, în adunările sfinţilor, vor fi auzite preţioase cântări de laudă şi de mulţumire. …
Dumnezeu ne învaţă că trebuie să ne adunăm în Casa Lui pentru a cultiva atributele iubirii desăvârşite. Aceasta îi va pregăti pe locuitorii pământului pentru locaşurile pe care Hristos S-a dus să le pregătească pentru cei care Îl iubesc. Acolo, ei se vor aduna în sanctuar în fiecare Sabat şi în fiecare lună nouă, pentru a se uni în sunetele celor mai frumoase cântări de laudă şi de recunoştinţă la adresa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului, în veci de veci. – Mărturii, vol. 6, p. 368