Comentarii inspirate (st. 9)
Ritmurile odihnei
Sabat după-amiază, 21 august
Domnul Hristos a căutat să abată atenția ucenicilor Săi de la artificial, îndreptând-o spre natură. „Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor?” (Matei 6:30). De ce oare Tatăl nostru Cel din ceruri n-a acoperit pământul cu un covor maro sau gri? El a ales culoarea cea mai odihnitoare, cea mai plăcută pentru simțuri. Cât de mult bucură ea inima și înviorează spiritul obosit, când privești pământul îmbrăcat în haina lui de un verde viu! Fără acest acoperământ, aerul ar fi plin de praf, iar pământul ar apărea ca un deșert. Fiecare fir de iarbă, fiecare mugur care se deschide și fiecare floare care înflorește sunt un semn al iubirii lui Dumnezeu și ne învață lecția credinței și a încrederii în El. Domnul Hristos atrage atenția la frumusețea lor naturală și ne asigură că până și cele mai splendide veșminte ale celui mai mare împărat care a ținut vreodată în mâini un sceptru pământesc nu se pot compara, nu se pot asemăna cu cele purtate de cea mai umilă floare. Voi, care suspinați după o splendoare artificială pe care numai bogăția o poate avea, după cele mai costisitoare picturi, obiecte de mobilier sau haine, ascultați vocea divinului Învățător! El vă îndreaptă atenția asupra florilor de pe câmp, cu un aspect simplu, dar care nu poate fi niciodată egalat de îndemânarea omenească. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 75 (9 martie)
Domnul nu a aplicat învățăturile Sale doar la ziua de odihnă, ci și la zilele de muncă ale săptămânii. Înțelepciunea Lui i se adresează celui care mânuiește plugul și seamănă sămânța. El ne învață să vedem în arat și în semănat, în săpat și în cules o ilustrare a lucrării harului Său în inima omului. În același fel, Domnul Isus dorește ca noi să descoperim învățături despre adevărul divin în fiecare îndeletnicire folositoare și în fiecare situație pe care o întâlnim în viață. Atunci, munca noastră de zi cu zi nu ne va mai absorbi întreaga atenție, determinându-ne să-L uităm pe Dumnezeu, ci, dimpotrivă, ne va aduce aminte în permanență de Creatorul și Răscumpărătorul nostru. Gândul la Dumnezeu va străbate ca un fir de aur toate ocupațiile noastre obișnuite, gospodărești. Slava Lui se va reflecta din nou pentru noi pe chipul naturii. Vom învăța fără încetare noi și noi lecții ale adevărului ceresc și vom crește spiritual în asemănarea cu modelul sfințeniei Sale. În acest fel, vom fi „ucenici ai Domnului” (Isaia 54:13) și vom „rămâne cu Dumnezeu” (1 Corinteni 7:24) în toate îndatoririle pe care suntem solicitați să le îndeplinim. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 26–27
Toate ființele cerești se află într-o activitate continuă, iar Domnul Isus, în îndeplinirea responsabilităților practice ale vieții Sale de zi cu zi, a oferit un exemplu valabil pentru toți oamenii. El mergea și „făcea bine”. Dumnezeu a stabilit o lege a acțiunii bazate pe supunere și ascultare. Pe tăcute, dar necontenit, fiecare dintre lucrurile create de El își îndeplinește misiunea atribuită. Oceanul se află într-o neîncetată mișcare. Iarba verde, care „astăzi este, iar mâine este aruncată în cuptor”, își împlinește menirea, îmbrăcând câmpul în frumusețe. Frunzele sunt spulberate de vânt, și totuși nu se vede nicio mână care să le atingă. Soarele, luna și stelele sunt de folos și pline de slavă în îndeplinirea lucrării încredințate lor. – My Life Today, p. 130
Duminică, 22 august: Preludiul odihnei
Pământul a ieșit nespus de frumos din mâna Creatorului. Existau munți, dealuri și câmpii, cu râuri și lacuri presărate printre ele. Pământul nu era o câmpie întinsă, ci monotonia peisajului era întreruptă de dealuri și munți, nu atât de înalți și de colțuroși cum sunt acum, ci având o formă frumoasă și simetrică. Nu se vedeau deloc stânci înalte și golașe, căci se aflau sub pământ, alcătuind scheletul lui. Dealurile, munții și câmpiile frumoase erau împodobite cu plante, flori și copaci înalți și maiestuoși de toate speciile, cu mult mai înalți și mai frumoși decât copacii de astăzi. Aerul era curat și sănătos, iar pământul părea ca un palat nobil. Îngerii priveau și se bucurau de lucrările frumoase și minunate ale lui Dumnezeu. – Lift Him Up, p. 47
Omul a fost lucrarea ce a încununat creația lui Dumnezeu, făcut după chipul lui Dumnezeu și gândit anume să fie o reprezentare a lui Dumnezeu, dar Satana s-a străduit să șteargă chipul lui Dumnezeu din om și să îi imprime omului chipul său. Omul Îi este foarte drag lui Dumnezeu, pentru că a fost făcut după propria Sa înfățișare. …
Pentru a înțelege valoarea pe care Dumnezeu i-a atribuit-o omului, avem nevoie să înțelegem planul de răscumpărare, sacrificiul extrem de mare pe care l-a făcut Salvatorul nostru pentru a salva omenirea de la ruină veșnică. Domnul Isus a murit ca să recâștige o perlă, un mărgăritar de mare preț. …
Domnul L-a dat pe singurul Său Fiu ca să ne răscumpere din păcat. Noi suntem lucrarea mâinilor Lui, reprezentanții Săi în această lume și așteaptă ca noi să descoperim adevărata valoare a omului prin curăția vieții și prin cele mai hotărâte eforturi făcute pentru a recupera mărgăritarul de mare preț. Caracterul nostru trebuie să fie modelat ca să se asemene cu cel divin și trebuie refăcut prin credința care lucrează prin fapte făcute din iubire și astfel curățește sufletul. Harul lui Dumnezeu va înfrumuseța, va înnobila și sfinți caracterul. Slujitorul lui Dumnezeu care lucrează cu înțelepciune va avea succes. – Lift Him Up, p. 48
Isus le-a atras atenția ascultătorilor Săi, la instituția căsătoriei, așa cum a fost rânduită la creațiune. … El le-a amintit de zilele binecuvântate ale Edenului, când Dumnezeu a declarat că toate lucrurile erau „foarte bune”. De atunci își au începutul căsătoria și Sabatul, cele două instituții create pentru slava lui Dumnezeu și spre binele omenirii. Atunci când a unit mâinile perechii sfinte prin căsătorie, zicând: „Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa și e vor face un singur trup” (Geneza 2:24), Creatorul a enunțat legea căsătoriei pentru toți urmașii lui Adam până la sfârșitul timpului. Ceea ce Însuși Tatăl cel veșnic declarase ca fiind bun era legea celei mai înalte binecuvântări și dezvoltări pentru om. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 63–64
Luni, 23 august: Porunca de a ne odihni
Dumnezeu a pus deoparte ziua a șaptea ca zi de odihnă pentru om, atât spre binele omului, cât și spre slava Sa. El a știut că omul avea să aibă nevoie de o zi de odihnă după trudă și griji și că sănătatea avea să-i fie pusă în primejdie fără o perioadă de relaxare după munca și încordarea din cele șase zile. – My Life Today, p. 140
Sabatul trebuia să fie un semn veșnic între Dumnezeu și poporul Lui. El avea să fie un semn în felul următor: toți cei care aveau să păzească Sabatul urmau să arate prin aceasta că ei sunt slujitorii viului Dumnezeu, Creatorul cerurilor și al pământului. Sabatul trebuia să fie un semn între Dumnezeu și poporul Său cât timp El avea un popor pe pământ. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 267
După cum pomul cunoștinței binelui și răului se afla în mijlocul Grădinii Edenului, porunca despre Sabat se află în mijlocul Decalogului. Cu privire la fructele acelui pom a fost pusă restricția: „Să nu mâncați din el… ca să nu muriți” (Geneza 3:3). Despre Sabat Domnul a spus: Să nu-l profanați, ci să-l sfințiți. „Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca să o sfințești” (Exodul 20:8). După cum pomul cunoștinței binelui și răului a fost testul pentru ascultarea lui Adam, tot așa porunca a patra este testul pe care Dumnezeu l-a dat pentru a pune la probă loialitatea tuturor copiilor Săi.
Sabatul este un semn între Dumnezeu și poporul Său. Este o zi sfântă, pe care Creatorul i-a dat-o omului ca zi în care să se odihnească și să mediteze la lucrurile sfinte. Dumnezeu a desemnat-o să fie respectată din generație în generație ca un legământ veșnic. Sabatul trebuie să fie privit ca o comoară deosebită, un dar care ne-a fost încredințat și trebuie păstrat cu grijă și iubire.
Păzind Sabatul să ne amintim că el este semnul dat omului de Cer că este primit prin Cel Preaiubit și că, dacă va rămâne ascultător, va putea intra în cetatea lui Dumnezeu și va avea parte de fructele pomului vieții. Când ne oprim din truda noastră în ziua a șaptea, noi dăm mărturie înaintea lumii că suntem de partea lui Dumnezeu, că ne străduim să trăim în deplină conformare față de poruncile Sale. În felul acesta noi Îl recunoaștem ca Suveran al nostru pe Dumnezeu, Cel care a făcut lumea în șase zile și, în ziua a șaptea, S-a odihnit. – Our High Calling, p. 343
Marți, 24 august: Noi circumstanțe
Dumnezeu Și-a manifestat grija Lui cea mare și dragostea Lui față de copiii Săi, trimițându-le pâine din ceruri. „Omul a mâncat hrana îngerilor”, adică hrana dată lor de către îngeri. Întreita minune legată de mană – o cantitate dublă în ziua a șasea și niciun bob în ziua a șaptea, faptul că doar pentru Sabat se putea păstra proaspătă, în vreme ce, în celelalte zile, dacă era păstrată, a doua zi nu mai era bună de mâncat – trebuia să imprime în mintea lor sfințenia Sabatului. După ce au primit hrană cu îndestulare, le-a fost rușine de necredința și murmurările lor și au promis că, pe viitor, se vor încrede în Domnul. Dar și-au uitat curând această promisiune și au căzut la prima încercare a credinței. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 255
Înainte de intrarea în ţara făgăduită, israeliții au fost îndrumați de Moise să păzească ziua de Sabat și să o sfințească (Deuteronomul 5:12). Domnul a rânduit ca, printr-o păzire credincioasă a poruncii Sabatului, copiilor lui Israel să le fie amintite continuu răspunderile lor față de El, Creatorul și Răscumpărătorul lor. Dacă ar fi păzit Sabatul în adevăratul spirit, idolatria nu ar fi putut exista; dar, dacă cerințele acestei porunci din Decalog aveau să fie date la o parte ca nefiind necesare, Creatorul avea să fie uitat, iar oamenii aveau să se închine idolilor. „Le-am dat și Sabatele Mele să fie ca un semn între Mine și ei, pentru ca să știe că eu sunt Domnul, care-i sfințesc” (Ezechiel 20:12). – Profeți și regi, pp. 181–182
Credem noi din toată inima că Hristos vine curând și că noi suntem în posesia ultimei solii de har care mai trebuie dată unei lumi vinovate? Este exemplul pe care-l dăm ceea ce ar trebui să fie? Arătăm noi celor din jurul nostru, prin viețile noastre și o vorbire sfântă, că așteptăm apariția glorioasă a Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos, care va schimba aceste trupuri stricate și le va face asemenea trupului Său slăvit? Mă tem că noi nu credem și nu înțelegem aceste lucruri așa cum ar trebui. Cei care cred în adevărurile importante pe care le mărturisim ar trebui să facă dovada credinței lor prin fapte. – Scrieri timpurii (Experiențe și viziuni), p. 111
Domnul Hristos vine cu putere și slavă mare. El vine în slava Sa și în slava Tatălui Său. Vine însoțit de toți sfinții Săi îngeri. În timp ce lumea întreagă este cufundată în întuneric, în locuințele sfinților va fi lumină. Primele raze de lumină ale revenirii Sale vor străluci asupra lor. O lumină curată, neîntinată, va străluci din măreția Lui și Hristos, Răscumpărătorul, va fi admirat de toți aceia care I-au slujit. … Urmașilor Săi credincioși, Domnul Hristos le-a fost un tovarăș zilnic și un prieten apropiat. Ei au trăit într-o strânsă legătură, într-o continuă comuniune cu Dumnezeu. Peste ei a răsărit slava Domnului. În ei s-a reflectat lumina cunoștinței și a slavei lui Dumnezeu de pe fața lui Isus Hristos. Acum, ei se bucură de razele neumbrite ale strălucirii și slavei Regelui măririi în toată maiestatea Sa. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 420–421
Miercuri, 25 august: Un alt motiv pentru a ne odihni
Domnul, Dumnezeul cerului, este Conducătorul nostru. Este un conducător în care ne putem încrede în mod sigur, deoarece El nu face niciodată nicio greșeală. Să-L onorăm pe Dumnezeu și pe Fiul Său, prin care El comunică cu lumea. Hristos a fost Acela care i-a dat lui Moise instrucțiunile pe care le-a transmis copiilor lui Israel. Hristos a fost Acela care i-a eliberat pe israeliți din robia egipteană. Moise și Aaron erau conducătorii vizibili pentru poporul Israel, dar Conducătorul lor nevăzut i-a dat lui Moise instrucțiunile pe care trebuia să li le repete lor.
Dacă israeliții ar fi ascultat de îndrumările date lor prin Moise, niciunul dintre cei care au plecat din Egipt nu ar fi căzut pradă vreunei boli sau morții în timpul călătoriei prin pustie. Erau sub călăuzirea unui Conducător sigur. Hristos îi asigurase că îi va conduce în siguranță în țara promisă dacă urmau călăuzirea Sa. Acea mare mulțime, mai bine de un milion de oameni, se afla sub călăuzirea Sa directă. Ei formau familia Sa. El era interesat de fiecare dintre ei în parte. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 1, pp. 1117–1118
Mântuirea este un subiect inepuizabil şi vrednic de contemplarea noastră cea mai atentă. El depăşeşte capacitatea de cuprindere a celui mai adânc gând şi efortul celei mai vii imaginaţii. Cine poate să-L găsească pe Dumnezeu prin propria cercetare? Comorile înţelepciunii şi ale cunoaşterii le sunt oferite tuturor oamenilor şi, dacă mii dintre cei mai talentaţi oameni şi-ar dedica tot timpul pentru a-L înfăţişa fără încetare pe Isus înaintea noastră, căutând un mod de a descrie farmecul Său inegalabil, tot nu ar epuiza subiectul acesta niciodată.
Deşi autorii mari şi talentaţi au făcut cunoscute adevăruri minunate şi le-au prezentat oamenilor o lumină mai mare, totuşi, în zilele noastre, vom găsi idei noi şi domenii vaste de lucru, deoarece subiectul mântuirii este inepuizabil. Lucrarea a înaintat de la un secol la altul, vestind viaţa şi caracterul lui Hristos, precum şi dragostea lui Dumnezeu, aşa cum s-au manifestat în jertfa ispăşitoare. De-a lungul întregii veşnicii, subiectul mântuirii va constitui preocuparea minţii celor mântuiţi. Pe întregul parcurs al veacurilor veşniciei, vor fi descoperite idei noi şi bogate cu privire la planul de mântuire. – Solii alese, cartea 1, p. 403
Hristos, Lumina lumii, Şi-a acoperit splendoarea strălucitoare a divinităţii şi a venit să trăiască între oameni ca om, pentru ca ei să-L poată cunoaşte pe Creatorul lor fără să fie nimiciţi. … Domnul Hristos a venit să-i înveţe pe oameni ce doreşte Dumnezeu ca ei să ştie. În cerurile înalte, pe pământ, în apele întinse ale oceanului, noi vedem lucrarea mâinilor lui Dumnezeu. Toate lucrurile create dau mărturie despre puterea Sa, despre înţelepciunea şi iubirea Sa. Dar, de la stele, de la ocean sau de la cascade, nu putem să cunoaştem personalitatea lui Dumnezeu aşa cum este descoperită în Hristos.
Blând, plin de compasiune, milostiv, întotdeauna atent faţă de alţii, El a reprezentat caracterul lui Dumnezeu şi a fost întotdeauna angajat în slujirea lui Dumnezeu şi a omului. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 21 (15 ianuarie)
Joi, 26 august: Păzirea Sabatului
Sabatul n-a fost dat numai pentru Israel, ci el a fost dat pentru lumea întreagă. El a fost făcut cunoscut omului în Eden și, asemenea celorlalte precepte ale Decalogului, este obligatoriu pentru totdeauna. „Câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.” Atâta vreme cât există cerul și pământul, Sabatul va fi și mai departe un semn al puterii Creatorului. Și atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ, ziua sfântă de odihnă a lui Dumnezeu va fi onorată de toți cei ce sunt sub soare. „În fiecare Sabat”, locuitorii pământului nou, slăvit, vor veni „să se închine înaintea Mea, zice Domnul” (Matei 5:18; Isaia 66:23). – Hristos, Lumina lumii, p. 283
Sabatul Domnului a fost dat ca să fie o binecuvântare pentru noi și copiii noștri. … Putem să le îndreptăm privirea spre florile îmbobocite, spre mugurii care stau să se deschidă, spre pomii falnici și spre firele de iarbă și să-i învățăm că Dumnezeu a făcut toate acestea în șase zile, iar în ziua a șaptea S-a odihnit și a sfințit această zi. Părinții pot să lege astfel lecțiile pe care li le prezintă copiilor de natură, pentru ca, atunci când vor privi la diferite lucruri din natură, mintea copiilor să se îndrepte spre Marele Creator al tuturor lucrurilor. Gândurile lor vor fi conduse astfel la Dumnezeul naturii, înapoi în timp, la crearea lumii, când a fost întemeiat Sabatul și când toți fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie.
Fericită este familia care poate să se ducă în Sabat la locul de închinare, așa cum Isus și discipolii Săi mergeau la sinagogă, peste câmpuri, de-a lungul malurilor lacului sau prin dumbrăvi. – My Life Today, p. 140
Sabatul este un semn al puterii creatoare și răscumpărătoare; el arată către Dumnezeu, ca izvor al vieții și cunoașterii, el aduce aminte de slava de la început a omului și dă astfel mărturie despre scopul lui Dumnezeu de a recrea în noi chipul Său.
Atât Sabatul, cât și familia au fost instituite în Eden, iar în planul lui Dumnezeu ele sunt în mod indisolubil legate. În această zi, mai mult decât în oricare alta, noi putem să trăim viața din Eden. Planul lui Dumnezeu era ca membrii familiei să se unească în muncă și studiu, în închinare și recreere – tatăl, ca preot al casei lui, iar mama și tata deopotrivă ca învățători și tovarăși ai copiilor lor. Însă urmările păcatului, schimbând condițiile de trai, au împiedicat într-o mare măsură strângerea lor laolaltă. Adesea, tatăl abia dacă vede fețele copiilor săi în cursul săptămânii. El este aproape complet lipsit de ocazia de a a-și educa sau însoți măcar copiii. Dar dragostea lui Dumnezeu a pus o limită cerințelor trudei. El Își pune mâna milostivă asupra Sabatului. În ziua Sa, El păstrează pentru familie ocazia comuniunii cu El, cu natura și unul cu altul. – Educație, pp. 250–251.
