Liberi să ne odihnim

Sabat după-amiază, 14 august

Noi nu ar trebui să căutăm singuri o cale sau să încercăm să-L determinăm pe Domnul să acţioneze potrivit dorinţelor noastre. Dacă viaţa celor bolnavi Îi poate aduce slavă, ne rugăm ca ei să trăiască, dar nu cum voim noi, ci cum voieşte El. Credinţa noastră poate fi la fel de fermă şi chiar mai încrezătoare atunci când ne încredințăm dorinţele Dumnezeului atotînţelept şi, în deplină încredere şi fără nicio îngrijorare sau nelinişte, Îi predăm totul Lui. Avem făgăduinţa. Ştim că El ne ascultă, dacă cerem potrivit voinţei Sale. Cererile noastre nu trebuie să ia forma unei porunci, ci aceea a unei mijlociri ca El să realizeze lucrurile pe care le dorim de la El. Atunci când membrii ei sunt uniţi, biserica are putere, dar atunci când unii dintre ei sunt uniţi cu lumea, când mulţi se dedau la lăcomie, de care Dumnezeu are oroare, El nu poate face prea mult pentru ei. Necredinţa şi păcatul îi despart de Dumnezeu. Noi suntem atât de slabi, încât nu putem suporta prea multă prosperitate spirituală fără să ne atribuim slava şi să considerăm că bunătatea şi neprihănirea noastră sunt motivul binecuvântării lui Dumnezeu, când totul se datorează îndurării şi bunătăţii cerescului nostru Tată milostiv, şi nu faptului că s-ar fi găsit în noi ceva bun. – Mărturii, vol. 2, p. 149

Când ne rugăm pentru bolnavi, ar trebui să ne amintim că „nu știm cum trebuie să ne rugăm” (Romani 8:26). Noi nu știm dacă binecuvântarea pe care o dorim va fi lucrul cel mai bun sau nu. Prin urmare, rugăciunile noastre trebuie să conțină acest gând: „Doamne, Tu știi fiecare taină a sufletului. Tu cunoști bine aceste persoane. Domnul Isus, Mijlocitorul lor, Și-a dat viața pentru ele. Iubirea Sa pentru ele este mai mare decât va putea fi vreodată iubirea noastră. Prin urmare, dacă este spre slava Ta și spre binele celor suferinzi, noi Îți cerem, în Numele Domnului Isus, să fie vindecate. Dacă nu va fi voia Ta ca ele să fie vindecate, noi Îți cerem ca harul Tău să le aducă mângâiere și prezența Ta să le susțină în suferințele lor.”
Dumnezeu cunoaște sfârșitul de la început. El cunoaște bine inima fiecărui om. El cunoaște fiecare taină a sufletului. El știe dacă aceia pentru care se înalță rugăciunea vor fi sau nu vor fi în stare să suporte încercările care vor veni asupra lor, dacă vor trăi. El știe dacă viața lor va fi o binecuvântare sau un blestem pentru ei înșiși și pentru lume. Acesta este un motiv datorită căruia, în timp ce înălțăm cererile noastre cu stăruință, trebuie să spunem: „Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta” (Luca 22:42). În Grădina Ghetsimani, Domnul Isus a adăugat aceste cuvinte care exprimă supunerea față de înțelepciunea și voia lui Dumnezeu, când S-a rugat: „Tată dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta!” (Matei 26:39). Dacă aceste cuvinte au fost potrivite pentru Fiul lui Dumnezeu, cu cât mai potrivite sunt ele pe buzele unor muritori, limitați și supuși greșelii! – Slujitorii Evangheliei, pp. 217–218

Duminică, 15 august: Odihna vindecătoare

Domnul nostru Isus Hristos a venit în această lume pentru a sluji neobosit trebuințelor omului. „El a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre” pentru a putea sluji fiecărei nevoi a omenirii (Matei 8:17). El a venit să îndepărteze povara bolii, a nefericirii și a păcatului. Misiunea Sa era aceea de a-i reface în mod complet pe oameni; El a venit pentru a le da sănătate, pace și desăvârșire a caracterului.
Împrejurările în care se aflau și nevoile celor care I-au implorat sprijinul au fost variate și niciunul dintre cei care au venit la El nu a plecat fără să fie ajutat. De la El se revărsa un șuvoi de putere vindecătoare și oamenii erau întregiți trupește, mintal și spiritual.
Lucrarea Mântuitorului nu era niciodată condiționată de timp sau loc. … În fiecare oraș, în fiecare orășel, în fiecare sat prin care trecea, El Își punea mâinile asupra celor bolnavi și îi vindeca. Oriunde erau oameni cu inimi dornice să primească solia Sa, El îi mângâia, asigurându-i de iubirea Tatălui lor ceresc. – Divina vindecare, pp. 17–18

Mulți dintre cei care au venit la Hristos pentru a fi ajutați își provocaseră singuri boala, totuși, El nu a refuzat să-i vindece. Iar când puterea din El a pătruns în aceste suflete, ei au fost convinși de păcatul lor și mulți au fost vindecați atât de boala spirituală, cât și de cea fizică.
Printre aceștia era și paraliticul din Capernaum. Asemenea leprosului, acest paralitic își pierduse orice nădejde de vindecare. Boala lui era urmarea unei vieți păcătoase, iar suferințele sale erau și mai amare din cauza remușcărilor. Degeaba apelase el la farisei și la doctori după ajutor – aceștia declaraseră că era incurabil, îl numiseră păcătos și susțineau că va muri sub mânia lui Dumnezeu. …

Marea sa dorință era ușurarea de povara păcatului. El voia mult să-L vadă pe Isus și să primească asigurarea iertării și a împăcării cu Cerul. Atunci ar fi fost mulțumit să trăiască sau să moară, după cum ar fi vrut Dumnezeu. – Ibidem, pp. 73–74

De ce oamenii sunt atât de puţin dispuşi să se încreadă în Acela care l-a creat pe om şi care, printr-o atingere, printr-un cuvânt, printr-o privire, poate să vindece orice fel de boală? Cine este mai vrednic de încrederea noastră decât Cel care a făcut un sacrificiu atât de mare pentru mântuirea noastră? Domnul nostru ne-a dat, prin apostolul Iacov, indicaţii clare cu privire la datoria noastră în caz de boală. Când ajutorul omenesc dă greş, Dumnezeu va fi ajutorul poporului Său. „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi.” Dacă cei care afirmă că sunt urmaşii lui Hristos ar exercita … credinţă în făgăduinţele lui Dumnezeu …, ar vedea în mod evident în sufletul şi în corpul lor puterea dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt. – Mărturii, vol. 5, p. 196

Luni, 16 august: Tratarea problemei de la rădăcină

Mântuitorul privi înfățișarea îndurerată și văzu ochii rugători fixați asupra Sa. Cunoștea bine dorința fierbinte a acelui suflet împovărat. Hristos fusese Cel care adusese convingerea de păcat în conștiința lui, pe când era încă acasă. Când s-a căit de păcatele lui și a crezut în puterea lui Isus de a-l face bine, îndurarea Mântuitorului îi binecuvântase deja inima. Isus privise cum prima licărire de credință crește, transformându-se în convingerea că El era singurul ajutor al păcătosului, și văzuse cum se întărea cu fiecare efort de a veni în prezența Sa. Hristos îl atrăsese pe suferind la Sine. Acum, în cuvinte ce atinseră urechea ascultătorului asemenea unui cânt, Mântuitorul zise: „Îndrăznește, fiule! Păcatele îți sunt iertate” (Matei 9:2).
Povara vinii se rostogolește de pe sufletul bolnavului. El nu se poate îndoi. Cuvintele lui Hristos dau pe față puterea Sa de a citi inima. Cine poate tăgădui puterea Sa de a ierta păcatele? Speranța ia locul disperării și bucuria, locul tristeții apăsătoare. Durerea fizică a omului dispare și întreaga sa făptură este schimbată. Fără să mai ceară vreun alt lucru, stă întins, cufundat într-o tăcere plină de pace, prea fericit să mai spună vreun cuvânt. – Divina vindecare, pp. 75–76

Slăbănogul a găsit în Hristos vindecare atât pentru suflet, cât și pentru corp. Vindecarea spirituală a fost urmată de vindecarea fizică. Învățătura aceasta nu trebuie să fie trecută cu vederea. Astăzi sunt mii de oameni care suferă de boli fizice, care, ca și slăbănogul, ar dori să audă cuvintele: „Păcatele îți sunt iertate.” Povara păcatului, cu neliniștea și cu dorințele lui neîmplinite, este cauza bolilor lor. Ei nu pot să afle odihnă câtă vreme nu vin la Vindecătorul sufletelor lor. Pacea pe care numai El o poate oferi va da putere minții și sănătate corpului.
Isus a venit „să nimicească lucrările Diavolului”. „În El era viață”, și El zice: „Am venit ca oile Mele să aibă viață și să o aibă din belșug.” El este „duh dătător de viață” (1 Ioan 3:8; Ioan 1:4; 10:10; 1 Corinteni 15:45). El are și acum aceeași putere dătătoare de viață ca atunci când vindeca bolnavii pe pământ și rostea iertare pentru păcătoși. „El îți iartă fărădelegile tale, El îți vindecă toate bolile tale” (Psalmii 103: 3). – Hristos, Lumina lumii, p. 270

Dacă ne consacrăm viața în slujba Sa, nu vom putea fi niciodată puși într-o situație pentru care Dumnezeu nu a prevăzut ajutorul Său. Oricare ar fi circumstanțele în care ne aflăm, avem un Călăuzitor care ne arată drumul. Oricare ar fi problemele noastre, avem un Sfătuitor sigur. Oricare ar fi necazurile și nevoile noastre sau chiar dacă ne-am simți părăsiți, avem un Prieten care ne iubește și ne înțelege. Dacă, în neștiința noastră, greșim, Domnul Hristos nu ne părăsește. Vocea Sa clară și distinctă se aude spunând: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14:6). „Căci El va izbăvi pe săracul care strigă și pe nenorocitul care n-are ajutor” (Psalmii 72:12). – Parabolele Domnului Hristos, p. 173

Marți, 17 august: Fuga

Ilie așteptase mult de la minunea făcută pe Carmel. El sperase că, după această desfășurare a puterii divine, Izabela nu va mai avea influență asupra minții lui Ahab și că în întregul Israel se va produce o reformă rapidă. Pe înălțimile Carmelului, trudise fără hrană o zi întreagă. Cu toate acestea, când a condus carul lui Ahab până la poarta Izreelului, curajul său era puternic, în ciuda încordării fizice sub care lucrase.
Dar, în ființa lui Ilie s-a declanșat o reacție care urmează adesea după o credință tare și un succes strălucit. El se temea că reforma începută pe Carmel nu va dura mult și l-a cuprins descurajarea. Atunci fusese înălțat pe vârful Pisga; acum se afla în vale. Când fusese sub inspirația Celui Atotputernic făcuse față celor mai aspre încercări ale credinței, dar, în acest timp de descurajare, cu amenințarea Izabelei sunându-i în urechi, văzându-l pe Satana luptând încă pentru biruință prin complotul acestei femei nelegiuite, el și-a pierdut încrederea în Dumnezeu. El fusese înălțat peste măsură de mult și reacția a fost înspăimântătoare. Uitându-L pe Dumnezeu, Ilie fugea tot mai departe, până când s-a găsit singur într-o pustie jalnică. … Fugar, departe de locuințele omenești, cu inima zdrobită de o descurajare amară, nu dorea să mai vadă față de om. În cele din urmă, istovit de tot a adormit. – Profeți și regi, pp. 160–162

Continuaţi să priviţi la Isus, înălţând cu credinţă rugăciuni tăcute, bazându-vă pe puterea Sa, indiferent dacă aveţi vreun simţământ evident sau nu. Înaintaţi ca şi cum fiecare rugăciune făcută a ajuns la tronul lui Dumnezeu şi primeşte răspuns de la Acela ale cărui făgăduinţe nu dau greş niciodată. Înaintaţi continuu, cântând şi lăudându-L pe Dumnezeu în inima voastră, chiar atunci când sunteţi deprimaţi şi cuprinşi de simţământul tristeţii şi al împovărării. Vă spun ca una care ştie: Lumina va veni, veţi avea bucurie, iar ceaţa şi norii vor fi înlăturaţi. …
Trebuie să ne consacrăm zi de zi lui Dumnezeu şi să credem că El primeşte jertfa noastră, fără să cercetăm pentru a vedea dacă avem acel nivel al simţămintelor care corespunde cu credinţa noastră. Simțămintele și credința sunt lucruri la fel de distincte cum sunt răsăritul și apusul. Credința nu depinde de simțăminte. Noi trebuie să strigăm stăruitor către Dumnezeu, indiferent dacă simţim ceva sau nu, iar apoi să trăim în virtutea rugăciunilor noastre. Asigurarea şi dovada noastră sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi, după ce am cerut, trebuie să credem fără să ne îndoim. – Solii alese, cartea 2, pp. 242–243

În experiența tuturor vin vremuri de descurajare cruntă și dezamăgire amară – zile când amărăciunea le este partea și le este greu să creadă că Dumnezeu mai este binefăcătorul cel iubitor al copiilor Lui de pe pământ, zile când necazurile hărțuiesc sufletul, până acolo, încât moartea pare mai de dorit decât viața. În asemenea împrejurări, mulți își pierd încrederea în Dumnezeu și sunt duși în robia îndoielii, în sclavia necredinței. Dacă am putea, în acele situații, să vedem cu ochii spirituali semnificația providențelor lui Dumnezeu, am vedea îngerii căutând să ne salveze de noi înșine, luptând să așeze picioarele noastre pe o temelie mai tare decât dealurile veșnice. Atunci, o credință nouă, o viață nouă ar curge în ființa noastră. – Profeți și regi, p. 162

Miercuri, 18 august: Prea obosit ca să fugă

Există mângâiere și pentru aceia care plâng în timp de întristare și încercare. Amărăciunea adusă de durere și de umilință este mult mai de preț decât dedarea la păcate. Prin întristare, Dumnezeu ne descoperă punctele slabe din caracter pentru ca, prin harul Său, să ne putem înfrânge defectele. Ne sunt descoperite capitole necunoscute ale vieții noastre și ni se dă ocazia să arătăm dacă primim mustrarea și sfatul lui Dumnezeu. Când suntem aduși în încercare, nu trebuie să ne irităm și să ne plângem. Nu trebuie să ne revoltăm și să ne smulgem de sub mâna lui Hristos. Trebuie să ne umilim sufletul în fața lui Dumnezeu. Căile Domnului sunt întunecate și triste pentru acela care așteaptă ca lucrurile să se desfășoare potrivit dorințelor sale. Pentru firea noastră omenească, ele se arată întunecoase și lipsite de bucurie. Dar căile lui Dumnezeu sunt căi pline de îndurare și sfârșitul este mântuirea. Ilie nu știa ce face atunci, în pustie, când zicea că nu-i mai trebuie viața și se ruga să moară. Domnul, în îndurarea Sa, nu S-a luat după cuvântul lui. În fața lui Ilie se afla încă o mare lucrare de făcut și, când lucrarea lui s-a terminat, el nu trebuia să piară în descurajare și în singurătatea pustietății. El nu avea să se pogoare în țărâna mormântului, ci să se înalțe în slavă, cu convoiul carelor cerești la tronul de sus.
Cuvântul spus de Dumnezeu pentru cel întristat zice: „I-am văzut căile și totuși îl voi tămădui; îl voi călăuzi și îl voi mângâia pe el și pe cei ce plâng împreună cu el.” „Le voi preface jalea în veselie și le voi da bucurie după necazurile lor” (Isaia 57:18; Ieremia 31:13). – Hristos, Lumina lumii, p. 301

Ori de câte ori este cineva înconjurat de nori, încurcat de împrejurări, lovit de sărăcie sau de vreo nenorocire, Satana este și el acolo, ca să ispitească și să necăjească. El ne atacă în punctele slabe din caracterul nostru. El caută să clatine încrederea noastră în Dumnezeu care îngăduie să existe asemenea stări de lucruri. Suntem ispitiți să ne pierdem încrederea în Dumnezeu și să punem la îndoială iubirea Lui. Adesea, ispititorul vine la noi cum s-a dus la Hristos, înfățișându-ne slăbiciunea și defectele noastre. El speră să descurajeze sufletul și să sfărâme legătura noastră cu Dumnezeu. Atunci e sigur de prada lui. Dar, dacă îl vom întâmpina așa cum l-a întâmpinat Isus, vom scăpa de multe înfrângeri. Dacă stăm de vorbă cu vrăjmașul, îi dăm ocazie să câștige. …
Domnul Isus a câștigat biruința prin supunere și credință în Dumnezeu și ne spune prin apostolul Iacov: „Supuneți-vă dar lui Dumnezeu! Împotriviți-vă Diavolului și el va fugi de la voi” (Iacov 4:7). Noi nu putem să ne eliberăm singuri din puterea ispititorului, el a cucerit omenirea și, dacă vom încerca să ne opunem prin puterea noastră, vom ajunge pradă înșelătoriilor lui, dar „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el și stă la adăpost” (Proverbele 18:10). Satana tremură și o ia la fugă din fața celui mai slab suflet care își găsește adăpost în acest Nume plin de putere. – In Heavenly Places, p. 256

Joi, 19 august: Odihnă și nu numai

Cei care nu au purtat responsabilităţi grele sau care nu au fost obişnuiţi să aibă simţăminte profunde nu pot înţelege simţămintele lui Ilie şi nu sunt pregătiţi să-i acorde acea simpatie delicată pe care o merită. Dumnezeu ştie şi poate să citească suferinţa profundă a inimii aflate sub apăsarea ispitei şi a conflictului dureros.
În timp ce doarme sub un ienupăr, Ilie este trezit de un glas plăcut şi duios. El tresare imediat, speriat, gata să fugă, ca şi când duşmanul care căuta să-i ia viaţa l-ar fi găsit cu adevărat. Dar în chipul milostiv al iubirii care se pleacă asupra lui, el vede nu chipul unui duşman, ci al unui prieten. Un înger a fost trimis din cer cu hrană, ca să-l susţină pe credinciosul slujitor al lui Dumnezeu. … Ilie a fost întărit şi şi-a continuat călătoria spre Horeb. Trecea printr-un pustiu şi, noaptea, s-a adăpostit într-o peşteră, pentru a se feri de animalele sălbatice.
Ilie, deși era profetul Domnului, a fost un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi. Toţi avem de luptat cu slăbiciunile unor sentimente omeneşti. Dar, dacă ne încredem în Dumnezeu, El nu ne va lăsa, nici nu ne va părăsi niciodată. Indiferent de împrejurări, putem avea o încredere neclintită că Dumnezeu nu ne va lăsa şi nici nu ne va părăsi, cât timp ne păstrăm integritatea. – Mărturii, vol. 3, pp. 291–293

Adesea este solicitată rugăciunea pentru cei năpăstuiți, întristați sau descurajați, și acesta este un lucru bun. Ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să aducă lumină în mintea întunecată și să mângâie inima întristată. Însă Dumnezeu răspunde la rugăciunea acelora care vin în întâmpinarea binecuvântărilor Sale. Când înălțăm rugăciuni pentru acești oameni cuprinși de întristare, ar trebui să-i încurajăm să încerce să-i ajute pe cei mai nevoiași decât ei. Întunericul va fi alungat din inimile lor când vor încerca să-i ajute pe alții. Când căutăm să-i mângâiem pe alții cu mângâierile de care ne bucurăm noi înșine, binecuvântarea se întoarce la noi. – Divina vindecare, p. 256

Nu trebuie să cădeți în descurajare. Cei slabi de inimă vor fi întăriți, cei deznădăjduiți vor primi speranță. Dumnezeu Se îngrijește cu duioșie de poporul Său. Urechea Lui este gata să asculte strigătul lor. Nu mă tem pentru cauza lui Dumnezeu. El Însuși va avea grijă de ea. Datoria noastră este să împlinim rolul care ne-a fost desemnat, să trăim … cu smerenie la piciorul crucii și să trăim cu credincioșie o viață sfântă înaintea Lui. Dacă vom face așa, nu vom fi dați de rușine, ci sufletul nostru se va încrede în El cu o îndrăzneală sfântă. …
… Noi știm în cine ne-am pus încrederea. Nu alergăm și nici nu lucrăm în zadar. . … Va veni ziua socotelilor și fiecare va fi judecat după faptele pe care le-a făcut. …
Este adevărat că lumea se află în întuneric. Împotrivirea poate să crească. Oamenii neserioși și batjocoritori pot deveni tot mai îndrăzneți și mai înverșunați în nelegiuirea lor. Totuși, noi vom rămâne neclintiți când se vor întâmpla aceste lucruri. Noi nu am alergat fără să știm încotro. Nu, nu! Inima mea este hotărâtă să se încreadă în Dumnezeu. … Isus a spus că merge să ne pregătească locașuri ca să fim împreună cu El. Lăudat să fie Dumnezeu pentru aceasta! Inima mea tresaltă de bucurie la acest gând. – Asemenea lui Hristos, p. 351 (3 decembrie)

Vineri, 20 august: Studiu suplimentar

Comentariile lui Ellen G. White, în CBAZȘ, , cap. „Lecții importante din viața lui Ilie”, vol. 2, pp. 1034–1035.