Poezia studiului 7

Curcubeul odihnei

Geneza 42,7-24; 45,5; 50,15-21; Matei 5,44; 18,21-35; 25,41-46; Luca 6,28; 23,34.

Când lovit de grea furtună, cerul inimii suspină

Și molozul răzbunării, gândurile-ți învenină,

Numai Duhul Celui Veșnic, rugăciunea-ți însenină,

Arătându-ți curcubeul din iertarea Lui divină.

Când cei dragi robiți de ură, peste tine își avântă

Intrigile trădătoare, inima lăsându-ți frântă,

În vâltorile credinței, ancora iertării sfântă

Este curcubeul care, hristic ochii ți-i încântă.

Când flămând de-un strop de tihnă, care-ntârzie s-apară,

Ale faptelor regrete îți fac inima amară,

Sapă trepte de iertare către cei ce te-nconjoară,

Curcubeu al înfrățirii cu vecia, bunăoară.

Când atâtea ploi de critici și de grindină pioasă

Îi zdrobesc credinței holda și în foamete o lasă,

Nu uita că doar iertarea-i pâinea caldă de pe masă,

Sub un curcubeu de slavă în a Trinității casă!

Cornel Mafteiu

București, 01.08.2021