Comentarii inspirate (st. 3)

Rădăcinile neliniștii

Sabat după-amiază, 10 iulie

Mândria care se bucură în îngâmfarea cu propriile fapte, care se laudă cu calităţi excelente, căutând să-i facă pe alţii să pară inferiori ca să-i înalţe pe cei care se mândresc astfel, pretinzând mai multă slavă decât este dispusă inima lor rece să-I acorde lui Dumnezeu, este o mândrie nelegiuită. Ucenicii lui Hristos vor asculta sfatul Învăţătorului lor. El ne-a poruncit să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El. Religia se bazează pe dragostea faţă de Dumnezeu, care ne conduce, totodată, să ne iubim unii pe alţii. Ea este plină de recunoştinţă, de smerenie, de îndelungă răbdare. Este gata de sacrificiu de sine, este răbdătoare, îndurătoare şi iertătoare. Ea sfinţeşte întreaga viaţă şi îşi extinde influenţa şi asupra altora.
Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu nu pot nutri ură sau invidie. Atunci când umple inima, principiul ceresc al iubirii veşnice se revarsă în afară, către ceilalţi, nu pentru aceştia ar face favoruri, ci pentru că dragostea este principiul acţiunii şi ea schimbă caracterul, stăpâneşte impulsurile, controlează pasiunile, supune duşmănia, înalţă şi înnobilează sentimentele. Această dragoste nu este limitată doar la „eu şi al meu”, ci este largă cât lumea şi înaltă cât cerul, fiind în armonie cu cea a îngerilor slujitori. Cultivată în suflet, dragostea aceasta îndulceşte întreaga viaţă şi răspândeşte o influenţă purificatoare asupra tuturor celor din jur. … Această dragoste este spiritul lui Dumnezeu. Ea este acea podoabă a cerului care îi dă sufletului adevărata nobleţe şi demnitate şi care face ca viaţa noastră să se asemene cu aceea a Învăţătorului nostru. – Mărturii, vol. 4, pp. 223– 224

Caută să fii un pom cu frunze întotdeauna verzi. Poartă veșmântul unui spirit blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Împodobește-te cu farmecul iubirii, cu bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe, înfrânarea poftelor. Acestea sunt roadele pomului creștin. Sădit lângă un izvor de apă, el va aduce întotdeauna roade la vremea potrivită. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 3, p. 1142

Înaintea ta sunt două căi – calea cea largă a îngăduirii de sine și calea cea strâmtă a sacrificiului de sine. Pe calea cea largă poți lua cu tine egoismul, mândria și iubirea de lume, dar cei care merg pe calea cea strâmtă trebuie să lase orice povară și păcatul care ne înfășoară atât de lesne. Ce cale ai ales – calea care duce la moarte veșnică sau calea care duce la slavă și nemurire?
Nu a fost niciodată în istorie un timp mai solemn decât acesta pe care îl trăim acum. Sunt în joc interesele noastre veșnice și ar trebui să ne trezim și să ne facem sigure alegerea și chemarea noastră. Să nu îndrăznim să ne riscăm interesele veșnice de dragul cine știe căror probabilități. Noi trebuie să fim foarte serioși. Ce suntem noi, ce facem, ce vom face în viitor – aceste lucruri nu ne sunt descoperite în acest moment și nu ne putem permite să fim nepăsători, indiferenți, fără grijă. Fiecare dintre noi trebuie să se întrebe: Ce înseamnă pentru mine eternitatea? Sunt picioarele mele pe calea care duce către cer sau pe calea cea largă, care duce la pieire? – Our High Calling, p. 8

Duminică, 11 iulie: Isus aduce divizare

Mântuitorul i-a îndemnat pe ucenicii Săi să nu spere că vrăjmășia lumii față de Evanghelie va fi biruită și că, după câtva timp, împotrivirea față de ea va înceta. El a spus: „N-am venit să aduc pacea, ci sabia.” Cauza acestei lupte nu este Evanghelia, ci împotrivirea față de ea. Dintre toate persecuțiile, cel mai greu de suportat este neînțelegerea în familie și înstrăinarea celor mai scumpi prieteni. Dar Isus declară: „Cine iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Cine nu-și ia crucea lui și nu vine după Mine nu este vrednic de Mine.”
Misiunea slujitorilor lui Hristos este o mare onoare și o însărcinare sfântă: „Cine vă primește pe voi”, zice El, „Mă primește pe Mine, și cine Mă primește pe Mine primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” Nicio faptă de bunătate făcută pentru ei în Numele Lui nu va rămâne nerecunoscută și nerăsplătită. În aceeași duioasă recunoaștere, El îi cuprinde și pe cel mai slab și pe cel mai umil din familia lui Dumnezeu. „Oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia dintre acești micuți” – cei care sunt ca niște copii în credință și în cunoașterea lui Hristos – „în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata.” – Hristos, Lumina lumii, pp. 357–358

Cu puțin înainte de răstignire, Hristos le-a lăsat ucenicilor Săi un testament de pace. … Pacea aceasta nu este pacea care vine printr-o conformare față de cele lumești. Este o pace mai mult lăuntrică decât exterioară. Afară vor fi războaie și lupte, din cauza împotrivirilor dușmanilor declarați, iar în interior, răceală și suspiciuni din partea celor care spun că sunt prieteni. Pacea lui Hristos nu îndepărtează dezbinările, ci trebuie să rămână chiar în mijlocul luptelor și scindării.
Deși purta titlul de Domn (engl.: Prinț) al păcii, Hristos a spus despre Sine: „Să nu credeți că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia” (Matei 10:34). Deși Prințul păcii, El era totuși pricina dezbinării.
Familiile se vor dezbina pentru ca toți aceia care cheamă Numele Domnului să poată fi mântuiți. Toți aceia care refuză iubirea Sa fără margini vor vedea creștinismul ca pe o sabie care le tulbură pacea. – Our High Calling, p. 328

În darul fără egal al Fiului Său, Dumnezeu a înconjurat întreaga lume cu o atmosferă de har la fel de reală ca aerul care învăluie globul pământesc. Toți aceia care aleg să respire această atmosferă dătătoare de viață vor trăi și vor crește până la statura de bărbați și femei în Hristos Isus.
După cum floarea se întoarce spre soare, ca razele lui strălucitoare să poată ajuta la desăvârşirea frumuseţii şi simetriei ei, tot astfel ar trebui să ne întoarcem şi noi spre Soarele Neprihănirii pentru ca lumina cerului să poată străluci asupra noastră, iar caracterul nostru să poată fi transformat după modelul caracterului Domnului Hristos. – Calea către Hristos, p. 68

Luni, 12 iulie: Egoismul

Prin parabola bogatului neînțelept, Domnul Hristos a arătat nesăbuința celor care fac din lume singurul scop al vieții lor. Acest om primise totul de la Dumnezeu. Soarelui i s-a îngăduit să strălucească peste pământul lui, pentru că razele lui cad atât peste cei drepți, cât și peste cei nedrepți. Ploile cerului coboară atât peste cei răi, cât și peste cei buni. Domnul a făcut ca vegetația să crească și câmpul să aducă roade îmbelșugate. Bogatul era în încurcătură, pentru că nu știa cum ar trebui să procedeze cu recolta. Grânarele lui erau pline până la refuz și nu mai avea loc să-și depoziteze surplusul secerișului. El nu s-a gândit la Dumnezeu, de la care veniseră toate darurile. El nu și-a dat seama că Dumnezeu îl făcuse un administrator al bunurilor Sale, ca să-i poată ajuta pe cei nevoiași. El avea o ocazie binecuvântată de a fi un dăruitor al lui Dumnezeu, dar se gândea doar cum să se îngrijească de confortul său. …
Trăind pentru sine, el respinsese acea iubire divină care s-ar fi manifestat plină de milă față semenii lui. În felul acesta, el a respins însăși viața, pentru că Dumnezeu este iubire, iar iubirea este viață. Acest om a ales mai degrabă lucrurile pământești decât lucrurile spirituale și trebuia să moară odată cu cele pământești. …
„Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.” – Parabolele Domnului Hristos, pp. 256–258

Printre aceia care vor suferi o dezamăgire amară în ziua răsplătirii finale vor fi unii care au fost religioşi în exterior şi care au trăit în aparenţă o viaţă creştină. Totuşi, eul este întreţesut în tot ce fac. Ei se mândresc cu moralitatea lor, cu influenţa lor, cu abilitatea lor de a se afla pe o poziţie mai înaltă decât alţii şi cu faptul că ei cunosc adevărul, deoarece cred că aceste lucruri vor câştiga laude din partea lui Hristos. Ei spun: … „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” (Matei 7:22). Dar Hristos le spune: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine…” „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri” (Matei 7:23,21). – Solii alese, cartea 1, pp. 81–82

Pavel … era convins că, dacă oamenii ar putea fi conduși să mediteze asupra uimitoarei jertfe aduse de Maiestatea cerului, egoismul ar fi izgonit din inimile lor. … El îndreaptă mintea mai întâi către poziția pe care Hristos a ocupat-o în cer, în sânul Tatălui Său; după aceea, Îl arată lăsându-Şi deoparte slava, supunându-Se de bunăvoie condițiilor umilitoare din viața omului, asumându-Şi responsabilitățile de rob și devenind ascultător până la moarte, și încă cea mai rușinoasă și revoltătoare, cu agonia cea mai lungă – moartea pe cruce. Putem noi să contemplăm această minunată manifestare a iubirii lui Dumnezeu fără recunoștință și iubire și fără simțământul adânc al faptului că nu suntem ai noștri? Un asemenea stăpân nu ar trebui slujit din motive egoiste și cu inima strânsă. – Divina vindecare, pp. 501–502

Marți, 13 iulie: Ambiția

De câte ori slujirea lui Hristos și părtășia noastră unul cu altul sunt întinate de dorința tainică de a înălța eul! Cât de grăbit este gândul ca eul să fie satisfăcut și cât de mare este dorința după aprobarea oamenilor! Iubirea de sine și dorința de a găsi o cale mai ușoară decât cea rânduită de Dumnezeu duc la înlocuirea preceptelor dumnezeiești cu teorii și tradiții omenești. Chiar pentru ucenicii Săi sunt rostite cuvintele de avertizare ale lui Hristos: „Luați seama și păziți-vă de aluatul fariseilor!”
Religia lui Hristos este însăși sinceritatea. Zelul pentru slava lui Dumnezeu este motivul sădit de Duhul Sfânt și numai lucrarea puternică a Duhului îl poate sădi. Numai puterea lui Dumnezeu poate să izgonească egoismul și fățărnicia. Semnul lucrării Sale este schimbarea aceasta. Când credința pe care o primim distruge egoismul și fățărnicia, dacă ne conduce să căutăm slava lui Dumnezeu, și nu slava proprie, putem ști că este o religie adevărată. „Tată, proslăvește Numele Tău” (Ioan 12:28) a fost nota dominantă a vieții lui Hristos și, dacă Îl urmăm, aceasta va fi și nota dominantă a vieții noastre. – Hristos, Lumina lumii, p. 409

Ucenicii nu făceau nicio mișcare pentru a sluji unul altuia. Isus a așteptat un timp să vadă ce vor face. Apoi, El, Învățătorul ceresc, S-a ridicat de la masă. Lăsând la o parte veșmântul care I-ar fi împiedicat mișcările, a luat ștergarul și S-a încins. Ucenicii priveau surprinși și plini de interes și, în tăcere, așteptau să vadă ce va urma. „Apoi a turnat apă într un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.” Fapta aceasta a deschis ochii ucenicilor. O rușine și o amară umilință le-au umplut inima. Au înțeles mustrarea nerostită și s-au văzut într-o lumină cu totul nouă.
În felul acesta Și-a arătat Hristos iubirea față de ucenici. Spiritul lor egoist L-a umplut de întristare, dar n-a intrat în dispută cu privire la problema lor. În schimb, le-a dat o pildă pe care să n-o uite niciodată. Iubirea Lui pentru ei nu putea fi tulburată ușor sau stinsă. … El era deplin conștient de divinitatea Sa, dar a lăsat la o parte coroana împărătească și îmbrăcămintea de domn și a luat chip de rob. Una dintre ultimele fapte pe care le-a făcut cât a trăit pe pământ a fost aceea de a Se încinge și de a face o lucrare de rob. – Hristos, Lumina lumii, pp. 644–645

Isus spunea: „Şi, după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12:32). Hristos trebuie să fie făcut cunoscut păcătosului ca Salvatorul care moare pentru păcatele lumii și, pe măsură ce privim la Mielul lui Dumnezeu înălţat pe crucea de la Golgota, misterul răscumpărării devine tot mai clar pentru mintea noastre, iar bunătatea lui Dumnezeu ne conduce la pocăinţă. Prin moartea Sa pentru păcătoși, Hristos a manifestat o iubire care este de nepătruns, dar, pe măsură ce păcătosul contemplă această dragoste, ea îi înduioșează inima, îi impresionează mintea și produce căinţă în suflet. – Calea către Hristos, pp. 26–27

Miercuri, 14 iulie: Ipocrizia

Fățărnicia fariseilor era urmarea egoismului. Ținta vieții lor era proslăvirea proprie. Lucrul acesta i-a făcut să pervertească și să aplice greșit Scripturile și i-a orbit față de misiunea lui Hristos. Până și ucenicii Domnului Hristos erau în pericolul de a cultiva acest rău subtil. Aceia care se numărau printre urmașii lui Isus, dar nu părăsiseră totul pentru a deveni ucenicii Lui, erau influențați într-o mare măsură de raționamentele fariseilor. Adesea, ei se zbăteau între credință și necredință și nu pătrundeau comorile de înțelepciune ascunse în Hristos. Nici măcar ucenicii, deși pe dinafară părăsiseră totul pentru Hristos, în inima lor nu încetaseră să umble după lucruri mari. … Spiritul acesta s-a așezat între ei și Hristos, făcându-i să aibă atât de puțină simpatie față de misiunea Sa plină de sacrificiu de sine și să înțeleagă atât de greu taina mântuirii. – Hristos, Lumina lumii, p. 409

Mântuitorul nostru le-a prezentat oamenilor din vremea Sa natura păcatelor lor. Cuvintele Sale simple și clare trezeau conștiința ascultătorilor, dar agenții lui Satana făceau o lucrare contrară, încercând să facă loc teoriilor lor și distrăgând atenția de la adevărul rostit clar. Când Marele Învățător voia să prezinte adevăruri care să impresioneze inima, cărturarii și fariseii, pretinzând că sunt foarte interesați, se adunau în jurul ucenicilor lui Hristos și le distrăgeau atenția prin întrebări care creau controverse. Ei pretindeau că vor să cunoască adevărul. În ocazia aceea, la fel ca în multe altele, Hristos a fost întrerupt. Dar El dorea ca ucenicii să asculte cuvintele pe care le avea de spus și să nu îngăduie ca altceva să le atragă atenția și să o păstreze. De aceea, i-a avertizat: „Păziți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia!” Ei se prefăceau că vor să se apropie mai mult de Domnul. Când Domnul Hristos prezenta adevărul în contrast cu rătăcirea, fariseii pretindeau că doresc foarte mult să înțeleagă adevărul, totuși ei încercau să conducă mintea Sa în alte direcții.
Fățărnicia, sau ipocrizia, este la fel ca aluatul (maiaua) sau drojdia. Drojdia poate fi ascunsă în făină și prezența ei nu se face cunoscută decât prin efectele ei. Amestecându-se, în curând cuprinde întreaga plămădeală. Și ipocrizia lucrează pe ascuns și, dacă este îngăduită, va umple mintea de mândrie și vanitate. Și acum se practică înșelătorii la fel ca acelea ale fariseilor. Când a dat avertizarea, ea a fost pentru toți cei cred în El, ca să fie vigilenți. Să ia seama să nu-și însușească acest spirit și să ajungă la fel ca aceia care încercau să-L prindă în capcană pe Mântuitorul. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 5, p. 1121

Joi, 15 iulie: Îndepărtarea neliniștii

A trăi pentru sine înseamnă a muri. Setea de avuție și dorința de a câștiga doar pentru folosul personal despart sufletul de viață. Preocuparea de a acapara, de a acumula pentru sine este spiritul lui Satana. Dar spiritul lui Hristos este acela de a dărui, de a te sacrifica pentru binele altora. „Și mărturisirea este aceasta: «Dumnezeu ne-a dat viață veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața, cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața»” (1 Ioan 5:11,12).
De aceea, Domnul Isus a spus: „Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.” – Parabolele Domnului Hristos, p. 259

Laudă pe Domnul, sufletul meu! El a spus că Se duce să pregătească o casă minunată pentru mine: „Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și, după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi” (Ioan 14:1-3).
Îi mulțumesc Domnului! Iată locașurile pe care le aștept eu, nu reședințele pământești de aici, deoarece acestea urmează să fie zguduite de cutremurul cel puternic, ci aștept acele reședințe cerești, pe care Domnul Hristos a plecat să le pregătească pentru cel credincios. Noi nu avem niciun cămin aici. Noi suntem doar niște străini și călători, niște peregrini, mergând spre o patrie mai bună, patria cerească. … Fie ca Dumnezeu să ne ajute să câștigăm premiul prețios al vieții veșnice. – In Heavenly Places, p. 354

Inima smerită și zdrobită, supusă printr-o pocăinţă autentică, va aprecia ceva din iubirea lui Dumnezeu și valoarea jertfei de pe Golgota. După cum un fiu își mărturisește greșelile înaintea unui tată iubitor, tot așa și cel ce se căiește cu adevărat va aduce toate păcatele sale înaintea lui Dumnezeu. Și stă scris: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).
Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu: „Mă veţi căuta și Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima” (Ieremia 29:13). …
… Când Hristos locuiește în inimă, sufletul va fi în așa măsură umplut cu dragostea Sa, cu bucuria comuniunii cu El, încât se va contopi cu Domnul; astfel, contemplându-l pe Hristos, sinele va fi uitat, iar dragostea pentru El va fi izvorul oricărei acţiuni. Cei care simt dragostea cuceritoare a lui Dumnezeu nu se vor întreba care este minimul necesar pentru a împlini cerinţele lui Dumnezeu; ei nu vor căuta standardul minim, ci vor ţinti către perfecta conformare cu voinţa Răscumpărătorului lor. – Calea către Hristos, pp. 41–45

Vineri, 16 iulie: Studiu suplimentar

Astăzi cu Dumnezeu, „Voi toți sunteți frați”, p. 192 (2 iulie);
Mărturii, vol. 4, pp. 225–226 (în cap. „Nevoia de armonie”).