Comentarii inspirate (st. 2)

Neliniștiți și răzvrătiți

Sabat după-amiază, 3 iulie

Atenţia mi-a fost îndreptată către Israelul din vechime. Doar doi dintre adulţii care ieșiseră din Egipt au intrat în Canaan. Trupurile moarte ale celor necredincioși au fost împrăştiate în pustie, din cauza nelegiuirii lor. Israelul modern se află într-un şi mai mare pericol de a-L uita pe Dumnezeu şi de a cădea în idolatrie, decât poporul Său din vechime. Chiar dintre cei care pretind că sunt păzitori ai Sabatului, mulţi se închină la idoli. Dumnezeu i-a avertizat în mod deosebit pe cei din vechime să se păzească de idolatrie, pentru că, dacă aveau să se abată de la a-I sluji viului Dumnezeu, blestemul Lui avea să cadă asupra lor, dar, dacă aveau să-L iubească pe El cu toată inima lor, cu tot sufletul lor şi cu toată puterea lor, El avea să binecuvânteze cu belşug rezultatele muncii lor şi să îndepărteze boala din mijlocul lor.
O binecuvântare şi un blestem stau şi acum în faţa copiilor lui Dumnezeu – binecuvântare, dacă vor ieşi din lume, dacă se vor separa de ea şi dacă vor umbla pe calea ascultării smerite, și blestem, dacă se vor uni cu cei idolatri, care calcă în picioare poruncile Cerului. Păcatele şi nelegiuirile Israelului răzvrătit sunt trecute în raportul biblic, iar tabloul prezentat în faţa noastră ne avertizează că, dacă le vom urma exemplul de nelegiuire şi ne vom îndepărta de Dumnezeu, vom cădea la fel de sigur cum au căzut ei. „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.” – Mărturii, vol. 1, p. 609

Istoria vieții lui Israel în pustie a fost scrisă în cronici spre folosul Israelului lui Dumnezeu până la sfârșitul timpului. Raportul felului în care a lucrat Dumnezeu cu cei care au mers încoace și încolo, fiind expuși la foame, sete și oboseală, și la uimitoarele manifestări ale puterii Sale pentru eliberarea lor este plin de avertizări și instrucțiuni pentru poporul Său din timpul acesta. Diferitele experiențe ale evreilor au constituit o școală care i-a pregătit pentru căminul promis lor în Canaan. Dumnezeu vrea ca poporul Său din aceste zile să revadă, cu inima smerită și un spirit dispus să învețe, încercările prin care a trecut Israelul din vechime ca să poată fi instruit în pregătirea sa pentru Canaanul ceresc. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 77 (9 martie)

Țara spre care călătorim noi este, în toate sensurile, cu mult mai încântătoare decât a fost Canaanul pentru copiii lui Israel. … Ce i-a oprit din înaintarea lor chiar când puteau să vadă deja acel ținut minunat? … Necredința lor îndărătnică i-a întors. … Istoria copiilor lui Israel a fost scrisă ca să ne fie o avertizare nouă, celor „peste care au venit sfârșiturile veacurilor”. Noi stăm, la fel ca ei, la hotarul Canaanului ceresc. Dacă vrem, putem să privim dincolo și să vedem frumusețea țării promise. Dacă ne încredem în făgăduințele lui Dumnezeu, vom arăta prin cuvintele și prin purtarea noastră că nu trăim pentru lumea aceasta, ci prima noastră grijă este să ne pregătim pentru țara aceea sfântă. – That I May Know Him, p. 169

Duminică, 4 iulie: Neliniște în pustie

Când i-a condus pe copiii lui Israel afară din Egipt, Dumnezeu avea ca scop stabilirea lor în Canaan ca un popor curat, fericit și sănătos. Să aruncăm o privire asupra mijloacelor prin care El dorea să realizeze acest lucru. I-a supus la un program de disciplină care, dacă ar fi fost urmat cu o inimă voioasă, ar fi avut ca rezultat atât binele lor, cât și binele urmașilor lor. Într-o mare măsură, a îndepărtat de la ei mâncarea cu carne. Acceptase ca aceștia să aibă carne ca răspuns la cererile lor zgomotoase, chiar înainte de a ajunge la Sinai, însă aceasta a fost dată numai pentru o zi. Dumnezeu ar fi putut să le dea carne tot atât de ușor cum le dădea mană, însă restricția care a fost pusă asupra poporului a fost pentru binele lor. Planul Său era să le dea o hrană potrivită pentru nevoile lor, și nu acea hrană aducătoare de stări febrile, inflamatorii, dietă cu care mulți dintre ei erau obișnuiți din Egipt. Apetitul stricat urma să fie adus într-o stare mai sănătoasă pentru ca ei să se poată bucura de hrana furnizată de la început pentru om – roadele pământului, pe care Dumnezeu le-a dat lui Adam și Evei în Eden. – Dietă și hrană, p. 377

Satana, izvorul bolii și al nenorocirii, îi va aborda pe cei din poporul lui Dumnezeu cu ceea ce îi va aduce cel mai mare succes. … El a venit la început cu ispitele lui la mulțimea amestecată, la egiptenii care crezuseră, și i-a incitat la cârtiri și revoltă. Ei nu voiau să fie mulțumiți cu hrana sănătoasă pe care o dăduse Dumnezeu pentru ei. Apetitul lor stricat poftea mai multe mâncăruri, mai ales din carne. …
Aceste cârtiri au infectat curând întregul popor. La început, Dumnezeu nu le-a satisfăcut poftele senzuale, ci a făcut să cadă asupra lor pedepsele Sale și i-a mistuit cu fulgere din cer pe cei mai vinovați dintre ei. Totuși, în loc să-i smerească, aceasta nu a părut să facă altceva decât să le sporească murmurele. …
„Domnul a făcut să sufle de peste mare un vânt care a adus prepelițe și le-a răspândit peste tabără … . În tot timpul zilei aceleia și toată noaptea și toată ziua următoare, poporul s-a sculat și a strâns prepelițe. … Pe când carnea era încă în dinții lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului și Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare” (Numeri 11:16-23,31-33).
… S-au dedat la cârtiri și s-au răsculat împotriva lui Moise și împotriva Domnului, pentru că nu primeau acele lucruri care aveau să se dovedească nocive pentru ei. Apetitul lor stricat îi stăpânea, iar Dumnezeu le-a dat carne, după cum doreau, și i-a lăsat să suporte consecințele satisfacerii poftelor lor senzuale. – Spiritual Gifts, vol. 4a, pp. 15–18

Luni, 5 iulie: Nemulțumirea este contagioasă

După ce a devenit geloasă, Maria a avut impresia că Aaron și ea erau neglijați și asta din cauza soției lui Moise; ea considera că Sefora a influențat mintea soțului ei și, de aceea, el nu se mai consulta cu ei în problemele importante la fel de mult ca mai înainte. Domnul a auzit aceste murmurări împotriva lui Moise și nu I-au plăcut. … „Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. Şi a plecat. Norul s-a depărtat de pe cort. Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. … Moise a strigat către Domnul zicând: «Dumnezeule, Te rog, vindec-o!» … Maria a fost închisă şapte zile afară din tabără. Şi poporul n-a pornit până ce a intrat din nou Maria în tabără.” …
Prin faptul că a murmurat împotriva slujitorului ales al lui Dumnezeu, Maria nu a arătat lipsă de respect numai față de Moise, ci față de Dumnezeu Însuși, care îl alesese. Aaron a fost atras de sora lui, Maria, să manifeste același spirit de invidie. El ar fi putut să prevină răul dacă nu ar fi fost de acord cu ea și i-ar fi arătat că face un păcat purtându-se astfel. Dar, în loc de aceasta, el a stat să asculte murmurările ei. Cârtirile Mariei și ale lui Aaron au fost trecute în raportul sfânt ca o mustrare pentru toți aceia care vor ceda în fața geloziei și vor cârti împotriva acelora asupra cărora Domnul a pus povara lucrării Sale. – Spiritual Gifts, vol. 4a, pp. 20–21

Noi trebuie să ne îndreptăm armele împotriva duşmanilor noştri, dar să nu le întoarcem niciodată împotriva acelora care primesc ordinele de înaintare de la Împăratul împăraţilor, care luptă plini de curaj în bătăliile Domnului domnilor. Nimeni să nu-şi îndrepte arma spre un soldat pe care Dumnezeu îl recunoaşte, pe care Dumnezeu l-a trimis să vestească o solie specială pentru lume şi să îndeplinească o lucrare specială.
S-ar putea ca soldaţii lui Hristos să nu fie întotdeauna desăvârşiţi în acţiunile lor, dar greşelile lor nu ar trebui să-i determine pe camarazii lor să spună cuvinte care îi vor slăbi, ci cuvinte care îi vor întări şi îi vor ajuta să recupereze terenul pierdut. Ei nu ar trebui să dezonoreze slava lui Dumnezeu şi să-i dea un avantaj duşmanului celui mai înverşunat al Împăratului lor. – Solii alese, cartea 3, p. 344

Tovarăşii noştri luptători să nu fie aspri şi să nu fie nişte judecători neînţelegători ai camarazilor lor, exagerând la maximum fiecare defect. Să nu dea pe faţă atributele lui Satana, ajungând să fie pârâşii fraţilor lor. Vom ajunge să fim prezentaţi greşit şi fals de către lume, în timp ce noi susţinem adevărul şi apărăm Legea lui Dumnezeu care este călcată în picioare, dar nimeni să nu dezonoreze lucrarea lui Dumnezeu făcând publice unele greşeli pe care ar putea să le săvârşească soldaţii lui Hristos, atunci când aceste greşeli sunt văzute şi corectate de cei care au adoptat o poziţie greşită.
Cei care expun fără înţelepciune greşelile fraţilor lor vor fi acuzaţi de Dumnezeu pentru un păcat cu mult mai mare decât păcatul celui care face un pas greşit. Criticarea şi condamnarea fraţilor sunt considerate ca fiind criticarea şi condamnarea lui Hristos. – Letter 48, 1894

Marți, 6 iulie: Neliniștea duce la răzvrătire

Speranța și curajul au făcut loc unei deznădejdi lașe, în timp ce iscoadele își exprimau simțămintele inimilor lor necredincioase, care erau pline de descurajarea insuflată de Satana. Necredința lor a aruncat o umbră tristă asupra adunării și marea putere a lui Dumnezeu, manifestată de atâtea ori în sprijinul națiunii alese, a fost uitată. Copiii lui Israel n-au mai stat să cugete; nu s-au gândit la faptul că Acela care-i adusese până aici le va da în mod sigur țara. Ei nu și-au mai amintit cât de minunat îi eliberase Dumnezeu de asupritorii lor, croindu-le un drum prin mare și nimicind oștile lui faraon care îi urmăreau. Ei L-au lăsat pe Dumnezeu în afara preocupărilor lor și s-au purtat ca și când ar fi trebuit să depindă numai de puterea brațelor lor.
În necredința lor, au limitat puterea lui Dumnezeu și au dovedit neîncredere în brațul care i-a călăuzit în siguranță până aici. Ei au repetat vechea lor greșeală, de a cârti împotriva lui Moise și a lui Aaron. – Patriarhi și profeți, pp. 387–388

Caleb a fost credincios şi statornic. Nu a fost lăudăros, nu a făcut paradă de meritele lui şi de faptele lui bune, dar influenţa lui a fost întotdeauna de partea cea bună. Şi care i-a fost răsplata? Când a rostit judecata împotriva celor care au refuzat să asculte de glasul Său, Domnul a spus: „Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s-a dus şi urmaşii lui o vor stăpâni.” În timp ce laşii şi cârtitorii au pierit în pustie, credinciosul Caleb a primit un cămin în Canaanul promis. – Mărturii, vol. 5, p. 303

Oamenii aceștia, după ce au pornit pe o cale rea, s-au ridicat cu încăpățânare împotriva lui Iosua și Caleb, împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu. Fiecare pas înainte îi făcea și mai hotărâți. Erau porniți să descurajeze orice efort de a lua în stăpânire Canaanul. Ei au sucit adevărul pentru a sprijini influența lor dăunătoare. „Este o țară care mănâncă pe locuitorii ei”, au zis ei. Acest raport nu era numai rău, ci și mincinos. Nu se potrivea cu restul raportului. … Dar, atunci când își lasă inima în voia necredinței, oamenii se așază sub controlul lui Satana și nimeni nu poate spune până unde îi poate duce el. …
Curând a urmat revoltă și apoi nesupunere fățișă, deoarece Satana ajunsese să aibă deplina stăpânire, iar poporul se părea că-și pierduse rațiunea. … Îl acuzau nu numai pe Moise, ci și pe Dumnezeu Însuși de înșelăciune, că le-ar fi făgăduit o țară pe care nu erau în stare s-o ia în stăpânire. Ei au mers până acolo, încât să numească un conducător care să-i ducă înapoi în țara suferințelor și robiei de care fuseseră scăpați prin brațul tare al Celui Atotputernic. – Patriarhi și profeți, p. 389

Miercuri, 7 iulie: Un mijlocitor

Moise a fost cel mai mare dintre cei care au condus vreodată poporul lui Dumnezeu. El a fost mult onorat de Dumnezeu, dar nu pentru experiența pe care o câștigase la curtea imperială a Egiptului, ci pentru că era cel mai blând, cel mai smerit om. Dumnezeu a vorbit cu el față către față, așa cum vorbește un om cu prietenul lui. Oamenii care doresc să fie onorați de Dumnezeu trebuie să se smerească. Aceia care duc înainte lucrarea lui Dumnezeu trebuie să se distingă dintre toți ceilalți prin smerenie. Despre omul care se face remarcat prin smerenia și blândețea lui, Hristos spune: Mă pot bizui pe el. Printr-un astfel de om, Eu pot să Mă descopăr lumii. El nu se va prinde în urzelile și legăturile egoismului. Eu Mă voi descoperi lui, așa cum nu Mă descopăr lumii. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 1, p. 1113

Când i-a auzit pe oameni plângând la ușile corturilor lor și a auzit plângeri în toate familiile lor, Moise a fost nemulțumit. El a pus înaintea Domnului dificultățile situației în care se afla, spiritul nesupus al israeliților și poziția în care îl plasase Dumnezeu față de popor – aceea a unui tată care să le poarte de grijă, care trebuia să ia asupra lui suferințele poporului său. El L-a întrebat pe Domnul cum ar putea el să poarte această mare povară, de a fi continuu martor la neascultarea lui Israel și de a auzi cârtirile împotriva poruncilor Sale și împotriva lui Dumnezeu Însuși. El I-a spus Domnului că ar vrea mai degrabă să moară decât să vadă cu israeliții își atrag asupra lor pedepse prin nelegiuirile lor, iar dușmanii lor se bucură văzând cum sunt nimiciți. – Spiritual Gifts, vol. 4a, p. 16

Păcatul orbeşte ochii şi întinează inima. Integritatea, fermitatea şi perseverenţa sunt calităţi pe care toţi trebuie să caute cu seriozitate să le cultive, deoarece ele îl îmbracă pe cel care le deţine cu o forţă irezistibilă, cu puterea de a face binele, de a se împotrivi răului şi de a face faţă adversităţilor. În acestea, adevărata măreţie a caracterului străluceşte şi mai puternic. …
Dumnezeu ne-a dat puteri intelectuale şi morale, dar, într-o foarte mare măsură, fiecare om este arhitectul propriului caracter. În fiecare zi, construcţia se înalţă. Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează să fim atenţi cum construim, să avem grijă ca temelia clădirii noastre să fie Stânca cea veşnică. Vine timpul când lucrarea noastră se va descoperi aşa cum este. Acum este timpul ca toţi să cultive puterile pe care li le-a dat Dumnezeu, ca să-şi poată forma un caracter folositor şi aici, şi în viaţa viitoare.
Fiecare acţiune a vieţii, oricât de lipsită de importanţă ar părea, are influenţa ei în formarea caracterului. Un caracter bun este mai de preţ decât bogăţiile lumeşti, iar lucrarea de a-l forma este cea mai nobilă lucrare în care se pot angaja oamenii. – Mărturii, vol. 4, pp. 656–657

Joi, 8 iulie: Credința în contrast cu încumetarea

Noi trebuie să ridicăm standardul în ce privește credința. Avem prea puțină credință. Cuvântul lui Dumnezeu este garanția noastră. Noi trebuie să-l primim așa cum este și să credem pur și simplu fiecare cuvânt. Cu această asigurare putem cere lucruri mari și, potrivit cu credința noastră, le vom primi. Dacă noi ne smerim inimile înaintea lui Dumnezeu, dacă vom căuta să ne ascundem în Hristos, vom avea o experiență mai înaltă și mai sfântă.
Adevărata credință constă în a face exact ce a poruncit Dumnezeu, nu în a face lucruri pe care El nu ne cere să le facem. Dreptatea, adevărul și bunătatea sunt roadele credinței. Noi trebuie să mergem în lumina Legii lui Dumnezeu și atunci faptele bune vor fi roadele credinței noastre, acțiunile unei inimi înnoite în fiecare zi. …
Dacă am fi avut mai multă credință în Dumnezeu și ne-am fi încrezut mai puțin în înțelepciunea și în ideile noastre, Dumnezeu Și-ar fi manifestat puterea într-o măsură remarcabilă asupra inimii omenești. Dacă ne unim cu El și credința noastră este vie, avem privilegiul de a beneficia de virtuțile și eficiența mijlocirii Sale. Astfel vom fi răstigniți împreună cu Hristos, vom muri împreună cu El, vom învia cu El și vom merge cu El înainte, în înnoirea vieții. – The Upward Look, p. 346

Când Satana caută să doboare barierele sufletului, ispitindu-ne să fim îngăduitori cu păcatul, noi trebuie să păstrăm legătura cu Dumnezeu și să ne încredem în puterea Sa de a ne face în stare să trecem peste orice lucru rău. Noi trebuie să fugim de rău și să căutăm neprihănirea, blândețea și sfințenia.
Este timpul ca fiecare dintre noi să se hotărască de partea cui stă. Îngerii lui Satana vor lucra la mintea fiecărui om care le va permite acest lucru. Dar sunt și îngeri cerești care așteaptă să aducă razele strălucitoare ale slavei lui Dumnezeu asupra tuturor acelora care vor să Îl primească pe El.
Este alegerea noastră, noi hotărâm dacă să ne numărăm printre slujitorii lui Dumnezeu sau printre slujitorii lui Satana. În fiecare zi, noi arătăm, prin purtarea noastră, în serviciul cui am ales să fim. – Our High Calling, p. 15

Spiritul predominant al vremii noastre este de necredincioșie și apostazie – un spirit de pretinsă iluminare din cauza cunoașterii adevărului –, dar, în realitate, este cea mai oarbă încumetare. Teoriile omenești sunt înălțate și așezate acolo unde ar trebui să fie Dumnezeu și Legea Sa. Satana îi ispitește pe oameni, bărbați și femei, la neascultare, cu promisiunea că astfel vor găsi libertatea și independența care îi vor face zei. Se vede un spirit de împotrivire față de Cuvântul clar al lui Dumnezeu, de înălțare idolatră a înțelepciunii omenești mai presus de revelația divină. Oamenii îngăduie ca mintea lor să fie întunecată și încurcată prin conformarea cu obiceiurile și influențele lumești, încât pare că au pierdut toată puterea de a deosebi lumina de întuneric, adevărul de rătăcire. Atât de mult s-au îndepărtat de calea cea dreaptă, încât susțin că părerile câtorva așa-numiți filosofi sunt mai demne de încredere decât adevărurile Bibliei. Mustrările și făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu, amenințările împotriva neascultării și idolatriei – toate acestea par că nu au putere să le înmoaie inimile. O credință ca aceea pe care au dovedit-o Pavel, Petru și Ioan este privită de ei ca demodată, mistică și nedemnă de inteligența gânditorilor moderni. – Profeți și regi, p. 178

Vineri, 9 iulie:

Studiu suplimentar
Patriarhi și profeți, cap. „De la Sinai la Cadeș”.